joi, ianuarie 17

RECOMANDĂRI DE CĂRȚI YOUNG ADULT



         În fiecare lună, pe grupul Crâmpeie de suflet ne distrăm citind cărți dintr-un anumit gen literar, încadrând totul la tema lunii. În ianuarie, ne-am propus să citim cărți young adult, acel gen de carte care surprinde lumea complexă a adolescenților, cu tot ceea ce presupune aceasta: dramele duse la extrem, poveștile de dragoste diafane, inocente, relațiile cu părinții sau cu prietenii, viața ca elevi, căutările și descoperirile de sine, dezvoltarea personală și orice provocare adolescentină. Cărțile de acest gen sunt recomandate, de regulă, începând cu vârsta de 12-13 ani. Personal, am spus că nu voi mai citi atât de mult young adult, pentru că am depășit acea perioadă, însă, am ajuns să descopăr multe cărți aparținând acestui gen extrem de bine scrise, cu povești de suflet, așa că nu cred că voi renunța prea curând la tipul acesta de lecturi. 
         În articolul de față, vreau să vă prezint câteva dintre cărțile young adult preferate, în speranța că vă voi inspira și că veți găsi, la rândul vostru, lecturi de suflet. 


     „Hoțul de cărți” de Markus Zusak este unul dintre romanele mele de ficțiune istorică preferată, care aduce în discuție efectele Holocaustului și modul barbar în care naziștii au ales să ucidă în fașă cultura, prin arderea tuturor cărților care nu făceau referire la propaganda hitleristă. Liesel este, în schimb, un copil extrem de inteligent, care reușește să își transforme cărțile în cei mai buni prieteni și în acel element eliberator, care o ajută să își păstreze spiritul viu și să nu se frângă de tot, după pierderea fratelui și a mamei sale. Pentru ea, cuvântul scris este terapie și eliberare dintr-un univers mult prea greu de suportat, iar descoperirea bibliotecii soției primarului este o adevărată oază într-un deșert de incertitudini.


       Magie, creaturi fantastice, personaje cu puteri vrăjitorești, New York, obiecte cu puteri deosebite, toate acestea sunt ingredientele unei lumi fantastice minunate, după cum ne-a obișnuit J. K. Rowling încă de la seria „Harry Potter”.
      Mi-am dorit „Animale fantastice și unde le poți găsi – scenariu original” încă de când am auzit de el. J. K. Rowling este una dintre scriitoarele mele preferate, care reușește întotdeauna să creeze universuri minunate, care te fac să crezi că tot ceea ce cunoaștem nu este real, că, dincolo de ceea ce ni se pare a fi normal, există alte lumi, în care totul este posibil.
        Acest roman este amintit în seria „Harry Potter”, fiind unul dintre materialele de studiu de la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Cartea de față prezintă modul în care aceasta a luat ființă, arătând cât de documentată și de demnă de încredere este.
      Forma este una deosebită față de ceea ce am citit până acum, se apropie oarecum de o piesă de teatru, însă, parcă indicațiile scenice sunt mult mai puține. Este prima dată când am șansa de a mă apropia de un scenariu de film și pot să spun că mi-a plăcut foarte tare, mă ajută să îmi creionez în propria minte întreaga lume creată de autoare. La toate acestea, se adaugă imaginile minunate pe care le întâlnim în carte, care ne prezintă unele dintre animalele fantastice și ne introduc mai bine în atmosfera operei.


          „Povești de seară pentru fete rebele” (volumele I și II) este mult mai mult decât ceea ce anunță titlul: este un adevărat periplu prin viețile unor femei de valoare pe care istoria ni le-a oferit. Volumele cuprind povești care oferă optimism și ne arată că orice vis poate deveni realitate, atât timp cât luptăm pentru acesta, perseverăm și nu ne oprim atunci când primele piedici își fac simțite prezența. Toate istoriile prezentate ne arată că nu trebuie să ne temem de nimic, cu atât mai puțin de a începe un lucru nou, chiar și acolo unde nu exista nimic mai înainte. Principalul este să avem viziune și să ajungem să punem în practică orice idee, indiferent cât de trăznită ar părea aceasta la început. Orice lucru minunat din lumea aceasta a început cu un visător și cu multe greutăți care au înconjurat viața acelei persoane. S-a ajuns la lucruri feerice pentru că au existat femei minunate, care au știut ce anume au dorit să obțină și au mers mai departe, chiar dacă li se spunea că nu este vorba de un domeniu pentru fete sau că nu se poate. Pentru toate aceste femei nu a existat în vocabular termenul de „nu se poate” și cred că este important să învățăm și noi lecția aceasta atunci când vine vorba de noi și de propriile idealuri.


        „Vicontele Verenței Pierdute” este o serie fantasy feerică, având o acțiune inedită ce ne poartă pașii printr-o zonă literară cu totul nouă și singulară pe plaiul miortic, aceea a Valahiei Unite, dominată de academii Vel, dragoni și eroi de basm. Autoarea, Laura Știrbu, ne transpune într-o lume magică, de care ajungem să ne îndrăgostim în mod iremediabil. O sumedenie de enigme se derulează în fața noastră, pe care ne dorim cu disperare să le descifrăm, frânturi de adevăr ne sunt oferite de la un volum la altul, fapt care ne face să rămânem pur și simplu blocați în universul literar creat cu atâta măiestrie. Dacă nu ați citit până acum primul volum, „Lumina lui Trodheim”, vă recomand cu drag să vă îndreptați atenția spre el, nu veți regreta... În plus, a apărut de curând și cea de a doua carte a seriei - „Copiii din ceață” - care ne ajută să mai punem cap la cap câteva crâmpeie din adevărul mare și să ne afundăm și mai tare în poveste, devenind captivi ai istoriilor de viață ce se derulează în fața ochilor noștri.


           „Eliza și monștrii ei” este o poveste de viață despre succes și prețul care trebuie plătit pentru acesta, despre viața virtuală și viața reală, despre frici, anxietăți și dureri nerostite, despre monștrii aceia interiori care te macină în permanență și care nu te lasă să te bucuri de viață. „Sunt monștri în mare” spune un citat din opera personajului principal al cărții, însă, din păcate, aceștia nu rămân doar în apă, ci își întind tentaculele asemeni unei caracatițe și în viața reală, împresurându-te și lăsându-te fără aer și pustiu pe interior, cu un gol în suflet ce cu greu poate fi umplut, cu un strigăt mut ce se ascunde printre toate gândurile, trăirile și sentimentele. 


          „Zeița de foc” este un fantasy minunat, care aduce în prim-plan povești de viață, magia elementelor și o călătorie inițiatică ce conduce la cunoașterea de sine și la transformarea interioară a personajului principal. Lumea creată de autoare este pur și simplu incredibilă, minuțios descrisă, astfel încât să nu se piardă nici chiar cel mai mic amănunt, și extrem de credibilă, de veridică. Ținutul Eol te farmecă încă de la primele pagini, prin prisma tuturor elementelor ce îl definesc, universul său deschizându-se în față ta ca un evantai, oferindu-ți permisul necesar pentru a te bucura de caracteristicile sale și de toate creaturile care acționează chiar în fața ochilor tăi. Mihaela Strenc aduce în fața noastră o lume formată din mai multe tărâmuri, un fel de universuri paralele care coexistă, iar la fiecare poartă spre un alt loc se află eriniile, ființe cu puteri fenomenale, al căror rol este de a păzi intrarea spre un alt tărâm. 


            „Inimi chimice” este un roman cu un mesaj extrem de puternic și de profund cu privire la iubire. Aceasta nu este romanțată și pusă pe un piedestal sau transformată într-un element perfect, ci este considerată a fi un factor important în viață omului, care îl înalță, îl face să prindă aripi, însă nu este deloc un sentiment perfect, ci este frumos așa, în imperfecțiunea lui. Mai mult decât atât, asemeni tuturor lucrurilor de pe acest Pământ, și iubirea este o trăire sortită eșecului, nu este eternă, este supusă efemerității și surprizei, nu știi exact cât anume va dura, însă trebuie să înveți să te bucuri de ea atât timp cât este, să iei tot ceea ce este mai bun din persoana de lângă tine, să păstrezi cu tine amintiri de neuitat și să mergi mai departe cu învățăturile pe care aceasta ți le-a oferit, cu lecțiile pe care ți le-a transmis, asemeni tuturor evenimentelor prin care trece omul de-a lungul vieții.


        „Spune-mi tr3i lucruri despre tine” este o carte cu și despre adolescenți, însă, prin tematica aleasă, se trece puțin pragul acestei lumi, prin prisma tristeții pe care personajul principal o simte. Este un roman despre pierderi și regăsiri de sine, despre supraviețuirea după ce unul dintre oamenii de bază și dragi nu se mai află aproape, o carte despre adaptare și desprindere de un trecut mult prea dureros, o carte plină de cele mai adânci și trainice emoții, care îți ajunge direct în suflet și refuză să mai plece de acolo. 
         Romanul mi-a atins cele mai sensibile corzi ale sufletului și aceasta datorită subiectului abordat, care te face să îți aduci aminte de faptul că o nenorocire nu ocolește pe nimeni, la fel și moartea, care lovește în cele mai neașteptate momente. Acesta aduce în prim-plan povestea de viață a lui Jessie Holmes, o adolescentă aflată în clasa a XI-a, care, în ciuda faptului că locuiește în Los Angeles și are acces la o educație aleasă într-unul dintre liceele de top ale orașului, nu are o viață magică, de vis, așa cum ne-am putea aștepta la această vârstă. Ea a suferit multiple pierderi și ruperi de tot ceea ce îi era cunoscut și drag, mergând până într-acolo încât simte că nimic nu mai are sens, că nimic nu mai este în acea ordine perfectă și ca întreg Universul completează la nefericirea ei. Am iubit și iubesc acest personaj și nu doar pentru că întreaga poveste este relatată la persoana I, din perspectiva ei, ci pentru că mi-a amintit de elevii mei din clasa a IX-a, care mi-au rămas în minte din cauza faptului că, atunci când am început un nou capitol - Familia - nu au știut să definească ce este aceasta, pentru că treceau prin diverse traume, fie ele cauzate de divorțul părinților, fie de pierderea unuia dintre aceștia. Aceea a fost cred cea mai grea lecție pe care a trebuit să o țin, iar Jessie Holmes nu se lasă mai prejos, am avut tendința pe tot parcursul citirii romanului să o iau sub aripa mea, să o protejez și să nu o las deloc să treacă prin toate acele probleme, să nu o las să mai sufere în vreun fel, pentru că niciun copil nu ar trebui să aibă parte de atât de multe dezamăgiri și tristeți, copilăria și adolescența ar trebui să fie cele mai minunate perioade din viața oricărei persoane și timpurile spre care oricine ar trebui să se întoarcă cu melancolie, pentru a își lua puterea de acolo. Cum vă spuneam, Jessie nu are parte de așa ceva, nici pe departe, și poate că nici ea nu este capabilă să treacă singură prin toate, poate că ar fi avut multă nevoie de sprijin, de un umăr pe care să poată să își transfere puțin din durere.


          „Stone Rider” este o distopie literară plină de forță și de originalitate. Autorul aduce în prim-plan o poveste captivantă despre prietenie, camaraderie și iubire într-o lume dominată de ură, violență și moarte. El vorbește despre un univers cu care nu m-am întâlnit foarte des în peisajul literar, cu o acțiune extremă, dominată de motociclete și Rideri care visează la un viitor mai bun, de oameni care refuză să se declare învinși într-o lume în care doar cel mai puternic supraviețuiește.
       David Hofmeyr mi s-a părut extrem de îndrăzneț în momentul în care a decis să aducă în fața cititorilor acest roman. Știu tot din interviul acela de la final ca totul a pornit ca într-un fel de joacă, el creând o simplă poveste despre Rideri, după care a ajuns la ceea ce avem acum în fața noastră și aceasta după ce persoanele care i-au citit povestirea și-au dat seama de potențialul acesteia. Autorul creează o lume cu totul nouă, plasându-ne într-un viitor pe care cu siguranță nu ni-l dorim: omenirea se află într-un continuu declin, apa este pe cale de dispariție, zonele verzi sunt aproape inexistente și sunt doar un vis al ființelor umane, căci acum pot vedea doar deșerturi și zone aride, nimeni nu mai este în siguranță, nu există prea multe opțiuni de lucru, este fie mina, fie participarea la cursele de motocicletă, și speranța la o lume mai bună, în care să nu mai existe toate gazele toxice în atmosferă și în care oamenii să ajungă să trăiască din nou mai mult timp. 
     Lumea creionată de Hofmeyr este unică și plină de autenticitate. Pentru a scăpa din această viață sumbră,  în care pericolul irumpe la fiecare pas, Riderii adună puncte, sperând ca, într-un final, să ajungă să primească un bilet pentru Baza Spațială. Apa este destul de rar de găsit, fapt pentru care există anumite capsule ce țin locul lichidului vital. Unii oameni au drept de viață și de moarte asupra celor din jur. Motocicletele devin vitale, însă ele nu au nevoie de combustibil, ci sunt încărcate de la energia provenită de la Rideri. Universul acesta te ia prin surprindere, dar te și cucerește totodată.


        Dacă ar fi să îmi imaginez cum ar fi cuvintele, atunci, cu siguranță, acestea ar fi pictate în albastru intens în suflete. Albastru este culoarea mea preferată dintotdeauna, este culoarea cerului și a seninului, este culoarea ochilor mei și ai mamei mele, este culoarea care îmi vorbește cel mai tare. Poate tocmai din această cauză mi-am dorit atât de tare cartea lui Cath Crowley - „Cuvinte în albastru intens” (bine, aceasta și faptul că a fost tradusă de către Irina Stoica de la Irina Citește, permițându-ne să urmărim câteva fărâme din procesul de traducere). Coperta m-a surprins încă din prima clipă, atât cea exterioară, cât și cea interioară. Sunt ambele pur și simplu spectaculoase. Conținutul și povestea în sine nu sunt cu nimic mai prejos, totul la această carte este la intensitate maximă.
     „Cuvinte în albastru intens” este un roman care duce emoțiile pe cele mai înalte culmi, fapt care m-a făcut să trăiesc fiecare poveste în parte la intensitate maximă. Este o carte ce pare a fi o dedicație specială pentru fiecare iubitor de lectură în parte și o formă de terapie pentru cei aflați în suferință. Este un roman care poartă cu sine extrem de mult optimism, speranță și bucurie, toate acele elemente care ne ajută să avem o viață mai bună sau să trecem peste toate pierderile pe care viața le aduce. Nu poți uita tragediile vieții, însă poți învăța să supraviețuiești cu tot ceea ce te-a pus la pământ la un moment dat și poți să mergi mai departe, purtând cu tine bucăți din cei pe care i-ai pierdut, frânturi din trecutul ce ți-a oferit lacrimi și lecții, construindu-ți un viitor mai bun, mai luminos, mai frumos.       


       „Bad Romance” este o adevărată radiografie a unei relații toxice și a durerii sufletești care ia naștere din cauza acesteia, conducându-ne pașii printre diversele etape ale ei: îndrăgosteala inițială, urmată de un comportament obsesiv și restrictiv din partea partenerului, de faza de negare și de respingere, de apatia, absența motivației, amenințările la care partenerul recurge pentru a te ține strâns legat de el, pentru a te face să îți fie milă, continua lipsă a bucuriei și a dorinței de a face lucruri doar pentru tine, teama de consecințe, emoțiile negative, conflictele permanente și jocurile psihologice ce te consumă și îți răpesc pofta de viață. Este o carte ce ar trebui citită deopotrivă de adolescente, femei în devenire, și de cele deja ajunse la vârsta maturității, pentru că oferă indicii clare care îți arată că te afli într-o astfel de relație, soluții pentru a ieși din aceasta și un fel de stâlp de sprijin, căci autoarea îți arată că nu ești singura care trece prin această problemă.
      Romanul acesta a reușit să mă țină trează în mijlocul nopții și puține cărți mai reușesc să o facă și nu neapărat pentru că stăteam să citesc noaptea, deși am făcut și asta, ci pentru că subiectul este unul extrem de ofertant și te determina să îți pui o mie și una de întrebări și să te gândești la toate relațiile pe care le-ai cunoscut de-a lungul timpului, la cât de mult ai fost tu implicată în situații de tipul celei descrise de către autoare și la cât de mult timp ai fi putut salva dacă ai fi citit toate acestea mai devreme. În plus, au fost pasaje care m-au revoltat extrem de tare, mai ales că este vorba despre o adolescentă care trece prin niște experiențe ce o maturizează mult prea rapid, transformând-o într-un adult mult mai devreme decât ar fi de dorit, și care are mult mai puțin sprijin de la familia ei, care ar fi trebuit să observe toate traumele prin care trece și să ia măsuri, să facă un anumit lucru pentru a îi ușura puțin greutățile prin care trecea și, cu toate acestea, niciun membru al familiei sale nu pare să observe ceva, ba, mai mult decât atât, fiecare are grijă să adauge o nouă povară pe umerii ei și așa fragili. Autoarea a reușit să mă facă din nou să rememorez clipe de pe timpul când lucram cu tinerii ca profesor, momente extrem de încărcate de emoție, când vorbeam despre relația cu familia și mulți elevi au început să plângă pentru că acasă nu aveau siguranța sau fericirea aceea supremă care să îi ajute să se dezvolte ca oameni integri și frumoși sufletește. Este întotdeauna șocant când realizezi că tinerețea nu înseamnă neapărat lipsa grijilor și distracție fără margini și că mulți adolescenți sunt nevoiți să se confrunte cu mult prea multe responsabilități. De asemenea, romanul mi-a amintit că am avut o elevă, căreia i-am fost și dirigintă, implicată într-o relație toxică, în care partenerul îi interzicea până și dreptul la educație, căci de multe ori nu îi permitea să intre la ore, fapt care o făcuse absolut dependentă de el, și mă gândeam că mi-ar fi folosit extrem de tare o astfel de carte atunci. Poate aș fi reușit să comunic la un cu totul alt nivel cu fata în cauză... Tocmai de aceea și recomand „Bad Romance” din tot sufletul, pentru că îți poate fi de ajutor, este asemeni unui atlas al suferinței, care te ajută să înțelegi de ce o tânără ar sta într-o relație care nu-i oferă nimic altceva decât suferință fără margini, de ce o fată frumoasă și inteligentă și-ar pierde timpul cu un individ care nu face nimic altceva decât să o strivească sub talpa sa, să îi distrugă toate visurile și speranțele, ba chiar și felul de a fi, manipulând-o și determinând-o să nu mai aibă voință proprie, mult mai ușor de mânuit, devenind în mâna lui asemeni unei păpuși ușor de modelat. 


         Romanul „Duff” de Kody Keplinger este un roman despre și cu adolescenți, un young adult care reușește să te prindă încă de la primele pagini prin stilul alert și prin naturalețea cu care sunt relatate toate întâmplările.
     Deși tematica prezintă viața unor adolescenți, tipică tinerilor americani, în care grupulețele care se creează la liceu sunt prezente, aceasta nu reprezintă principalul obiectiv al acestei cărți. Autoarea a reușit să creeze un roman motivațional pentru tineri, oferindu-le un stimulent pentru a deveni mai încrezători în propriile forțe, pentru o stimă de sine crescută și pentru a observa faptul că sinceritatea este de dorit în orice caz, la fel și a fi tu însuți, indiferent de defectele pe care le ai. Cartea oferă soluții pentru viața zbuciumată a adolescenților, care au mereu tendința de a exagera puțin chiar și cel mai banal lucru… deși, în „Duff”, tinerii au probleme reale, care îi fac să se închidă în ei înșiși și să experimenteze tot felul de modalități de încercare de evadare din situațiile în care se găsesc.


       „Micuţa balerină” este un roman young adult, care aduce în prim-plan o poveste de iubire profundă, magică aş putea spune prin intensitatea cu care îi cuprinde pe cei doi îndrăgostiţi în mrejele sale, o poveste despre sacrificiul făcut de dragul celui de lângă tine, despre pasiuni şi despre lupta până în pânzele albe pentru ca visele avute să devină realitate. 
         M-a atras datorită titlului, pentru că iubesc tot ceea ce ţine de balet. Nu am citit nimic până acum de la această autorare, însă, cu siguranţă, nu va fi ultimul roman citit. Îmi place foarte tare stilul ei, puterea cuvântului care te face să te transpui parcă în interiorul paginilor cărţii, trăind cot la cot cu personajele foarte bine creionate. Limbajul utilizat este unul simplu, dar extrem de profund şi de bine conturat.


       „Lumina iubirii” de Jay Asher m-a atras iniţial foarte tare coperta minunată, care are un farmec aparte. Nu am vrut să citesc nimic despre această carte, am vrut să văd dacă instinctul m-a înşelat... însă romanul mi-a plăcut destul demult şi m-a surprins în mod plăcut, ceea ce nu mă aşteptam neapărat de la un roman young adult. Nu a existat acea poveste lineară dintre doi adolescenţi la care mă aşteptam iniţial şi nici caractere pur pozitive.
Lectura este una uşoară, romanul citindu-se extrem de rapid. În interiorul paginilor sale, întâlnim de toate: acel spirit specific sărbătorilor de iarnă, o iubire adolescentină extrem de diafană şi de bine conturată, cafea cu mentă, ciocolată, brazi şi luminiţe.


      Există unele poveşti care reuşesc să te prindă în mod iremediabil sub vraja lor, făcându-te să devii parte din acţiunea care se derulează în faţa ta şi care îţi rămân mult timp întipărite în minte, chiar şi după ce ai închis ultima pagină. O astfel de poveste este ce creată de Elizabeth Craft şi Shea Olsen, care au transformat romanul lor – „Flower” într-un tot unitar, pe care sigur cu greu îl laşi din mână.
     „Flower” este o poveste extrem de emoţionantă despre căutări interioare, până în cele mai adânci străfunduri ale fiinţei tale, despre cunoaşterea de sine, despre emoţii, dar, mai ales, despre dragoste, acea iubire care are puterea de a rupe orice fel de barieră, de a trece dincolo de tabuurile şi limitele impuse de societate, care poate  vindeca şi trezi în persoană puterea creatoare şi, mai presus de orice, de a schimba vieţi, destine, de a face persoanele să ajungă pe cele mai înalte culmi ale vieţii, de a se simţi împlinite şi fericite.


        Deşi este o poveste care provoacă o multitudine de emoţii contradictorii, „Eu sunt Malala” de Malala Yousafzai şi Christina Lamb  te ajută să fii o persoană mai puternică. Romanul prezintă viaţa tinerei Malala, originară din Pakistan, care luptă pentru dreptul fetelor la educaţie. Este povestea unui tată care îşi încurajează în permanenţă fiica să lupte pentru drepturile ei, să se exprime liber şi să nu cunoască frica în faţa nedreptăţii. Romanul ne arată că lumea poate fi schimbată în mai bine dacă ne luptăm pentru ceea ce ni se cuvine de drept şi dacă avem curajul de a vorbi în orice împrejurare.


       Îmi place să citesc cărți care aduc un suflu nou în literatura autohtonă, care abundă de originalitate și în care autorul și-a lăsat amprenta personală, ca o zbatere diafană din aripi, ce cuprinde la un loc puterea și savoarea cuvântului scris. Cristina Zegheru, o autoare aflată la început de drum în lumea literară, a reușit să facă toate acestea în romanul său de debut - „Descendența” și m-a cuprins sub vraja sa printr-o poveste fantasy care aduce în prim-plan nu vârcolaci, vampiri și vrăjitoare, după cum se întâmplă adeseori în cazul romanelor fantastice din literatura română contemporană, ci șamani. Am fost atrasă încă de la început de acest preambul și mi-am dorit cartea pentru a afla mai multe despre acești vindecători care au darul de a vedea spiritele celor morți și de a comunica cu acestea, pentru a le ajuta să își găsească liniștea. În plus față de fascinația față de povestea în sine, recunosc, am fost atrasă și din punct de vedere vizual datorită coperții feerice, care te determină să îți faci un milion de scenarii în minte încă înainte de a deschide cartea pentru a o citi.

          „Descendența” este o poveste fantastică despre puteri supranaturale, spirite ce pendulează între Pământ și un tărâm special creat pentru acestea, despre șamani, prietenii și relații ce trec dincolo de realitatea cotidiană pe care suntem obișnuiți să o numim universul nostru, precum și despre acceptarea existenței unei vieți aflate dincolo de vizibil, de ceea ce cunoaștem în mod normal. Romanul ne prezintă povestea Jessicăi, o adolescentă în aparență normală, cu obiceiuri specifice vârstei fragede, însă, așa cum se va dovedi pe parcurs, autoarea ne oferă, de fapt, o călătorie inițiatică, menită să îi reveleze tinerei adevărata identitate și puterile nebănuite cu care natura a înzestrat-o.








8 comentarii:

  1. Am citit si eu cateva dintre cele enumerate, care mi-au placut mult. Nu e in fruntea preferintelor mele acest gen, insa le prefer pe cele care au eroi adolescenti celor cu eroi intre 18-22 de ani, care sunt adesea trase de par. Am citit in ultima vreme si recomand "Jurnalul unui adolescent rebel", de Stephen Chbosky, "Echipajul", de Marina Costa si "Scrisoarea pentru rege", de Tonke Dragt, alaturi de "Vicontele Verentei Pierdute" de Laura Stirbu, "Ucenica Vrajitoare", "Razboi cu bunicul", "Pisicile razboinice", care i-au placut fiicei mele (si mie), "Cele douasprezece incuietori" de Stefan Ciocioi. S-au strans ceva titluri, acestea imi vin acum in minte.

    RăspundețiȘtergere
  2. O parte dintre cărțile enumerate le-am citit si eu si mi-au plăcut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt cărți la care am reușit să ajung, mi-au plăcut, dar la multe dintre ele m-am lăsat convinsă mai greu. :)

      Ștergere
  3. Îmi place acest gen şi citesc cu drag tot ce îmi pică în mână. Dintre cărțile enumerate suntt citite iar altele le am pe lista de dorințe 2019 .
    Nu ştiu de ce, dar "Hoțul de cărți" nu mă atrage :) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mult timp m-am ferit de genul ăsta, dar, recunosc, lecturile recente m-au făcut să îmi schimb puțin gândurile. „Hoțul de cărți” mie mi-a plăcut tare, are personajul narativ inedit - Moartea, dar este scris din perspectiva unui copil și poate părea puțin pueril ca stil.

      Ștergere
  4. Îmi place acest gen. O parte din cărți le-am citit și eu, pe restul le-am reținut pentru lecturi viitoare. Mulțumesc pentru recomandări!

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter