marți, iulie 10

INVITAȚIE LA FILM: COPIII PARADISULUI (BACHEHA YA-ASEMAN)


     Pentru că vremea este extrem de urâtă, cu frig și ploaie, am decis ca zilele acestea să recuperez în ceea ce privește peliculele cinematografice și ieri mi-am îndreptat atenția spre unul dintre filmele pe care le-am văzut pomenite adeseori în online și care părea a fi pe placul meu, mai ales că subiectul are în centru doi copii, iar când vine vorba de puii de oameni sunt extrem de sensibilă.
     „Copiii Paradisului (Bacheha ya Aseman)” este un film străin, cu acțiunea plasată aș zice undeva prin Iran, în zona Teheranului, după modul în care se comportă și se îmbracă lumea, pentru că altfel în film nu este precizat. Acesta aduce în prim-plan o poveste extrem de emoționantă despre familie, prietenie, relațiile dintre frați, solidaritate și frumusețe a sufletului, toate acestea făcând posibilă o renunțare la sine chiar de la o vârstă fragedă pentru a îi oferi o șansă celui drag de lângă tine și o luptă continuă pentru ca oamenii pe care îi iubești să aibă parte de puțină liniște într-o lume marcată de incertitudine și de sărăcie lucie. 
      Recunosc, filmul acesta și-a lăsat amprenta în interiorul meu, nici nu avea cum altfel, mai ales când ne gândim că, uneori sau de cele mai multe ori, trăim în huzur, le oferim copiilor din jurul nostru gadget-uri de ultimă generație, aruncăm obiecte mai repede decât o clipire de ochi, ținem lângă noi în mod obsedant unele obiecte în timp ce, într-un alt colț de lume, există copii care nu se bucură nici măcar de un colț de pâine sau de o pereche de pantofi cu care să meargă la școală. Mă revoltă și mă instigă în același timp discrepanțele care există la nivelul comunității globale în care trăim și, în același timp, mă face să fiu mai conștientă de binecuvântările pe care le-am primit, de bogățiile materiale de care mă bucur fără ca măcar să le fi cerut, de privilegiul de a avea puțin mai mult decât minimul cerut pentru supraviețuire, și să fiu recunoscătoare la modul infinit pentru tot ceea ce am. Este doar un film ar spune unii, însă, cercetând statisticile, observăm că există muți semeni aflați la limita subzistenței pe acest glob, iar acest fapt este trist, îți dă un sentiment de neputință totală, de tristețe fără margini în față nedreptății sorții nemiloase față de unii.


    „Copiii Paradisului” aduce în prim-plan poveste a doi copii ce provin dintr-o familie atât de săracă încât nici chiria nu a mai putut-o plăti de cinci luni, nici datoriile la magazinele de unde luau hrana necesară. Sunt doi frați care fac front comun pentru a își scuti părinții de suferințe inutile, de o grijă în plus, mai ales că observă dificultățile pe care le au de dus pe umeri zi de zi, fapt pentru care aleg, deși au o vârstă fragedă, să tacă atunci când nu au parte nici măcar de minimul de confort. Este o poveste înduioșătoare despre dragostea frățească și dragostea copiilor față de părinți, acea iubire extraordinar de puternică, singura ce face posibil sacrificiul de sine pentru binele celui apropiat. Ce este trist este faptul că deciziile sunt luate de niște copii, niște pitici cu ochi limpezi, care nu cunosc răutatea, dar cunosc ce înseamnă să nu ai de mâncare sau o pereche de încălțări. 
      Povestea începe cu fratele, Ali, aflat la cumpărături, însă, în graba sa și poate chiar în naivitatea sa copilărească, lasă punga cu perechea de pantofi reparați ai surioarei sale mai mici afară în timp ce el cumpără legume pentru masa familiei. Printr-o pură întâmplare, bărbatul care strângea gunoaiele din zona magazinelor confundă punga și băiatul rămâne fără încălțări. Ajuns acasă, alege să facă front comun cu sora sa pentru a nu le spune părinților despre acest fapt, deși problema nu era una minoră, pantofii erau singura pereche de încălțăminte ai surioarei sale, însă știau că tatăl nu avea bani nici pentru chirie, nici pentru hrană cum trebuie, mama era bolnavă, la fel și frățiorul lor mai mic. De aceea, decid să împartă tenișii lui Ali, mai ales că învățau în perioade diferite ale zilei la școală: fetița îi poartă dimineața, iar Ali seara. De aici, apar o serie de încurcături, care de care mai emoționante, pentru că adulții par a nu observa drama din spatele poveștii copiilor și a inabilității lor de a face anumite lucruri. Cred că tocmai acest aspect este înduioșător și dur: în lumea copiilor, cei mici aleg să îi ferească pe cei mari de și mai multe necazuri, își pierd oarecum inocența și preiau și mai mult din sarcinile oamenilor mari (pe lângă ajutorul efectiv pe care îl oferă în casă), iar adulții pare a nu observa ce se petrece cu micuții din jur, fie din neatenție, fie din cauză că întreaga societate este atât de săracă încât nu mai ajunge să șocheze atât de tare drama altor doi copilași. 
      Am admirat tenacitatea celor doi copii, modul lor de a coopera, modul în care își ajută părinții, iar dincolo de toate acestea sunt și elevi eminenți la școlile la care învață, aducând premii pentru care nu prea știu și nu prea au cu cine să se bucure atât de tare. Se bucură în schimb de lucrurile mărunte, așa cum este un pix auriu, o pereche de pantofi, o bulă de săpun...
     Este o poveste care te șochează, te emoționează până la lacrimi și clar te scoate din zona ta de confort, însă merită cu prisosință. Trebuie să aflăm de astfel de lucruri, poate, la un moment dat, vom reuși să schimbăm ceva în lumea asta mare.


     Voi ați văzut filmul? Cum vi s-a părut, ce impresie v-a lăsat? Dacă nu ați făcut-o încă, vi-l recomand cu căldură. Este minunat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter