miercuri, iunie 27

JANE FALLON: DULCEA MEA RĂZBUNARE - RECENZIE



    „Vreau să-l fac pe soțul meu să se îndrăgostească din nou de mine. Să vă explic. Acesta nu este un exercițiu inspirat de gloriosul matriarhat din anii '50. N-am citit niciun articol din revistele pentru babe, gen «Douăzeci de metode prin care să-ți păstrezi bărbatul.» Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Vreau să se îndrăgostească din nou de mine pentru ca, atunci când o să-l pun să dispară dracului din viața mea, să-l usture sau măcar să priceapă ce i se întâmplă. Să nu-și spună, pur și simplu: «A, ce bine!” Vreau să-l doară!”
     Acestea sunt cuvintele Paulei, personajul principal al cărții „Dulcea mea răzbunare” de Jane Fallon. Ele sunt rândurile care mi-au acaparat total și în mod iremediabil gândurile asupra poveștii și au avut darul de a mă urmări pretutindeni, fără drept de apel. Romanul este unul dintre puținele care a avut darul de a mă ține trează noaptea, până spre dimineață, fapt care nu mai mi s-a întâmplat de extrem de mult timp. Chiar credeam că am devenit imună la astfel de efecte, însă, se pare că nu mai găsisem de foarte mult timp o carte atât de dinamică și cu o acțiune atât de alertă care să nu îmi ofere nici măcar un răgaz în care mintea mea să devieze spre alte idei și care să mă facă să vreau să o citesc dintr-o suflare, să ajung mai repede la final pentru a afla ce se va întâmpla și da, chiar am avut impulsul de câteva ori de a mă arunca cu capul înainte și de a ajunge mai repede la ultima pagină a romanului de față doar pentru a afla cum se termină, pentru că acțiunea se precipitase atât de tare încât nu mai eram sigură că lucrurile pe care le presupuneam eu sunt corecte. M-am abținut să fac acest gest, evident, și bine am făcut, pentru că romanul este definit în primul rând de elementul surpriză și de finalul precedat de multe răsturnări de situație. 
     La „Dulcea mea răzbunare” m-a atras în primul rând coperta, atât de colorată și de vie, care te duce cu gândul la o zi de vară plină de distracție, la acele veri din studenție, când voia bună era la ea acasă și, din când în când, îi mai jucam câte o farsă vreunui iubit mai ciudățel, care era altfel decât ne imaginasem. Am văzut cartea prima dată pe Libris și, încă de atunci, am știut că trebuie să o am, a fost dragoste la prima vedere. Romanul a fost exact așa cum mă așteptam: fresh, animat cu multe situații amuzante (comicul de situație abundă din fiecare pagină a sa), irezistibil, cu o poveste minunată, ce se poate întâmpla oricui la un moment dat, mai ales atunci când intervine monotonia într-un cuplu, o acțiune spumoasă, cu idei diabolice, care te fac să fii cu totul implicat în acțiunea pe care o citești sau care te citește, derulându-se parcă prin fața ochilor tăi ca o piesă de teatru foarte bună. Și da, știi că ai citit o carte minunată atunci când personajele îți devin prieteni, când îi antipatizezi pe alții și ți-ai dori să îi poți lovi și tu la rându-ți în orice fel, doar ca să îi doară, doar ca să simtă și ei umilința supremă, iar romanul lui Jane Fallon exact tipul ăsta a fost, care te face să ai preferați, să empatizezi cu personajele sale și să te implici direct în tot ceea ce se petrece în fața ochilor tăi. 
      Nu mă întrebați cum aș reacționa dacă aș fi în pielea personajului principal, pentru că nu aș ști să răspund la această întrebare. Este o femeie care a uitat să mai fie feminină, care s-a pierdut pe ea însăși la un moment dat din dorința de a fi mama și soția perfectă, a eșuat în a se mai iubi pe ea însăși, iar acest fapt o îndepărtează de soțul ei. Însă, adevărul șocant care iese la iveală în mod întâmplător, acela că el are o aventură, o determină să iasă din carapacea ei și să ia atitudine și nu pot să spun decât bravo ei, pentru că nu a lăsat ca lucrurile să se destrame, iar ea să rămână cu ochii umflați de plâns, ci s-a răzbunat, a pus țara la cale doar pentru a îl face să simtă până în adâncul sufletului cum este să trădezi și i-a ieșit, zic eu, în mod admirabil și elegant. Cred că tocmai această latură mi-a plăcut la ea, nu și-a plâns de milă stând într-un colț, acolo unde stătuse o viață, ci a ieșit la suprafață și a strălucit, iar o astfel de femeie este de admirat în mod cert.


     Jane Fallon aduce în prim-plan o poveste extrem de vie și de antrenantă, care reușește să te țină în priză de la prima până la ultima pagină, fără dorința de a mai lăsa cartea din mână. Pur și simplu te așezi pe pat cu o limonadă în mână și privești cum se derulează un întreg teatru în fața ta, cum personajele ies din carte și umblă pe lângă tine și ai putea să stai așa la infinit, pentru că totul este pus  în scenă cu atâta măiestrie încât nici nu vei ști când anume a trecut timpul.
   Nu știu exact cum arată criza vârstei de mijloc, însă „Dulcea mea răzbunare” demonstrează din plin că aceasta nu este doar un simplu mit. Personajele sale, Paula și Robert, Saskia și Josh, par a demonstra din plin acest lucru, căci sunt toate persoane trecute de patruzeci de ani care par plictisite de ceea ce au acasă, fapt care le determină să caute o oarecare adrenalină în afara propriei căsnicii, să regăsească acea scânteie pe care o aduce o iubire aflată la început de drum. În plus, pare a fi o adevărată provocare să îți demonstrezi ție însuți că încă mai ești capabil să faci capete să se întoarcă în prezența ta, că încă mai poți să aprinzi focul pasiunii chiar și atunci când ai un copil mare acasă, pregătit să plece la facultate. Întreaga acțiune pare a fi un joc de-a șoarecele și pisica, în care personajele principale se învârt unul în jurul celuilalt, încercând din răsputeri să aibă câștig de cauză. 
     Romanul are acțiunea plasată în Londra și e împărțit în trei părți distincte, prima narată doar din perspectiva Paulei, cea de a doua aducând două perspective narative, extrem de distincte ca voci, ale Paulei și Saskiei, pentru ca partea a treia să ne ofere acel bum de care aveam nevoie și un final gingaș, diafan, ce ne face să visăm la fluturași roz în stomac. Cartea asta are presărat praf de zâne pe pagini, vă jur!
    Paula și Robert au o căsnicie ce durează de vreo optsprezece ani și o relație lungă de douăzeci de ani și sunt cuplul tipic, fără a avea nimic ieșit din comun față de alte familii din clasa de mijloc. Cel puțin, aceasta credea Paula, până când un mesaj de amor descoperit în telefonul soțului ei îi demonstrează contrariul. Abia în momentul în care înțelege că soțul ei, actor într-un serial tv celebru cu iz telenovelistic, are o aventură cu Saskia, soția sa din serial, Paula realizează că întreaga lor căsnicie a devenit monotonă și insipidă, că a trecut mult timp de când se mai bucurau unul de prezența celuilalt și de când aveau efectiv preocupări comune, dar, cel mai mult, înțelege că s-a pierdut pe sine mult prea mult undeva pe drum și că nu s-a mai îngrijit de ea și de nevoile ei. Ca multe femei, s-a plasat undeva pe plan secund, preferând să se dedice în totalitate familiei, deși ar fi putut urma o carieră în actorie la rândul ei, să aibă o slujbă care să îi permită să fie acasă cu masa pregătită atunci când se întorc acasă soțul de la slujbă și fiica de la școală. A ajuns să cântărească mult peste medie, să nu se mai aprecieze la adevărata ei valoare, să nu îi placă de ea și de imaginea ei din oglindă, să nu mai facă mai nimic din ceea ce îi făcea plăcere înainte, să devină timidă și mult prea puțin vizibilă în ochii celorlalți. Însă, în momentul în care înțelege că soțul ei, cel căruia îi oferise totul și îi lăsase spațiul necesar pentru a se realiza profesional în detrimentul ei, chiar are o aventură, nu stă pe gânduri și scoate ghearele la bătaie, punând la cale un plan prin care să ajungă să fie triumfătoare și să iasă cu fruntea sus din această situație. Abia acum începe să se vadă pe sine și își dorește să arate mai bine, să fie din nou feminină, să iasă în lume, să slăbească, să facă sport. Este ca și cum aventura soțului i-ar fi luat un văl de pe ochi și i-ar fi dat acel șut în fund necesar pentru a merge mai departe și pentru a se reinventa.
     Paula pune la cale un plan prin care să ajungă să se răzbune așa cum știe ea mai bine pe soțul ei și îl implică în acesta și pe Josh, producătorul serialului și soțul Saskiei. Ea își dorește să devină iar minunată, să strălucească, astfel încât Robert să se reîndrăgostească după care să o părăsească pe cea care i-a devenit amantă, iar în acel moment să îl dea și ea afară din viața ei, astfel încât el să rămână chiar fără absolut nimic. Numai că lucrurile nu ies întotdeauna conform planurilor și este un fapt testat. În scenă intră și Saskia, pe care Paula își dorește să o cunoască mai bine, și care îi devine prietenă și confidentă, mergând până într-acolo încât Paula crede că s-ar fi putut înșela în privința ei și că nu ea este amanta. Apar și primii fiori ai unei dragoste adolescentine în sufletul ei, dar nu vă spun față de cine. Trebuie să aflați singuri, pentru a nu vă strica plăcerea lecturii, la fel cum trebuie să aflați cine era cu adevărat amanta lui Robert și cum se sfârșește totul. Există atât de multe răsturnări de situație încât totul ia o turnură neașteptată și vă determină să dați cu frenezie pagină după pagină pentru a aflat exact cum ajunge să se termine totul. 
      Vă pot spune doar că am iubit determinarea Paulei, nu este cel mai bun mod de a afla că este primordial să te plasezi pe primul loc în viața ta, dar niciodată nu este prea târziu, nu-i așa?! De asemenea, l-am plăcut din prima pe Josh, este un bărbat de onoare, spre deosebire de Robert, care mi-a fost total antipatic prin lipsa lui de asumare. La fel, nu am putut să o plac pe Saskia, nu dați cu pietre, dar are un aer mult prea dramatic pentru mine.
       „Dulcea mea răzbunare” este un roman absolut delicios, la fel cum arată și coperta, o carte de o prospețime uluitoare, cu intrigi bogate și nenumărate răsturnări de situație, care fac ca lecturarea ei să fie una rapidă, în ciuda numărului mare de pagini. Un roman de cinci stele din cinci, o lectură extrem de plăcută într-o zi de vară. 


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Dulcea mea răzbunare”
     Autor: Jane Fallon
     Titlu original: My Sweet Revenge
     Traducător: Oana Dușmănescu
     Editura: Trei
     Colecție: Fiction Connection
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 424
     

4 comentarii:

  1. O recenzie superba! Ma bucur ca ti-a placut si tie cartea, chiar este deosebit de frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eram sigură că te va prinde și pe tine în mreje! Mi-aș dori tare mult o prietenă ca Paula! Mi-a fost tare, tare dragă!

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter