duminică, iunie 10

IOANA DUMITRĂCHESCU: LACRIMI DE ÎNGERI. DINCOLO DE VIAȚĂ - RECENZIE



     „Poate iubirile mor atunci când ultima suflare a inimii piere. Poate trăiesc într-o amintire ascunsă în Universul vast. Dar ce facem cu ceea ce simțim? Cu lacrimile ce curg în cascade și nu se mai opresc până ce nu formează un râu? Ce facem cu veșnicia iubirii? Cu promisiunile și legămintele ce ne-au ținut în lanțuri? Oare se sting și ele câte puțin până se fac scrum și se întorc în eter?”
     Ioana Dumitrăchescu

     Am auzit de Ioana Dumitrăchescu încă de la primele mele contacte cu lume grupurilor dedicate cărților și îmi dorisem încă de atunci să îi descopăr creațiile. „Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață” s-a bucurat și de o altă formă, de o altă tipărire în trecut, însă nu am mai apucat să fac rost de acea carte. M-am bucurat acum când editura Celestium și-a deschis din nou porțile și a avut printre cărțile tocmai acest roman. M-a atras prima dată coperta magnifică, uitați-vă și voi la ea și sigur îmi veți da dreptate, însă nu știam sincer la ce anume să mă aștept. Mai văzusem anumite fragmente în mediul online și știam că este vorba de o dramă, însă nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze, pentru că Ioana are darul de a se juca cu mintea ta, de a te face să crezi că întrevezi ceea ce urmează și că nimic nu te mai poate surprinde pentru ca, mai apoi, să te ridice până în cele mai înalte văzduhuri doar pentru a da instantaneu cu tine și sentimentele tale de pământ, zdrobindu-ți până și cea mai mică fărâmă de speranță, făcându-te să vezi dincolo de acțiunea pusă în scenă și să îți imaginezi personajele libere, în lumea reală, pentru că, da, este o carte despre realitatea acestei vieți, de multe ori mult prea crudă și mult prea nedreaptă.
       Ioana Dumitrăchescu este o autoare cameleonică, îi place să creeze și să se joace cu personajele sale, făcându-le să treacă prin situații teribile, ce le aruncă în cele mai adânci culmi ale disperării. Nu le lasă prea mult timp pentru a își reveni, nici tu, ca cititor, nu ai privilegiul acesta, deși, la un moment dat, simți nevoia de o pauză în tot acel ocean de amărăciune. Li se oferă și ni se oferă doar scurte răgazuri, doar atât cât să apucăm să ne tragem un pic sufletul, pentru ca, mai apoi, să ne adâncim și mai tare în valurile tristeții și ale vieții. 
      „Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață” este un roman realist, despre viața de zi cu zi, cu urcușurile, dar mai ales cu coborâșurile sale, despre poveștile de dragoste care se nasc la vârste fragede și ne rămân în gând și în suflet pentru o eternitate, despre limita fragilă dintre prietenie și iubire, despre posibilitatea ca viața să fie vis și visul să fie viață, despre credința că această lume nu este finalul, ci mai există o lume de dincolo, mult mai intensă, cu care, dacă îți dorești cu adevărat, poți comunica din când în când. Deschideți-vă mințile și mai ales sufletul atunci când începeți citirea lui și lăsați-vă purtați pe aripile poveștii! Nu vă lăsați păcăliți, nu tot ceea ce citiți este așa cum pare la prima vedere, există o limită extrem de fină între esență și aparență și cred că tocmai acest fapt îi conferă romanului o frumusețe aparte, aura aceea de autenticitate și originalitate pe care le căutăm în fiecare nou roman citit!
      Romanul este împărțit în trei părți distincte, fiecare dintre acestea constituindu-se în bucăți din întregul puzzle ce trebuie pus cap la cap pentru a afla întreaga poveste. Personal, aceste trei părți au reprezentat stări, care m-au purtat într-un crescendo total prin diferite tipuri de trăiri, de la tristețe fără margini la beatitudine, de la disperare la calm, de la repulsie față de anumite situații la speranța că lucrurile se vor putea aranja. Prima parte părea destul de simplă ca poveste, pentru că se lua un cuplu, se mai adăuga un fost iubit și se crea un triunghi amoros des întâlnit. Însă, această primă parte m-a făcut la final să mă cutremur, să simt fiori reci pe șira spinării și să mă întreb oare cât de aproape sunt de oamenii dragi și câte drame se ascund în spatele zâmbetelor aparente. Apoi, partea a doua părea să aducă o anumită rezolvare, chiar dacă ajutorul venea oarecum de la niște surse mai puțin de înțeles pentru omul obișnuit, însă am încheiat-o în lacrimi amarnice, alături de personajul principal. Aceste două primi părți au o anumită poezie în interiorul lor, o doză mare de romantism, de visare, de naivitate, acea naivitate frumoasă care face ca fluturii iubirii să apară la orice vârstă. Ultima parte se apropie un pic de estetica urâtului prin prezentarea unei lumi nebune, cu lucrurile teribile care se petrec într-un sanatoriu, cu alienați mental, cu acțiuni aflate la limita dintre rațiune și nebunie. Cred că a fost partea cea mai plină de adrenalină din întreg romanul, deși, recunosc, am simțit acțiunea ca fiind alertă pe tot parcursul datorită tuturor răsturnărilor de situație prezente. În plus, fragmentele de jurnal prezente la începutul fiecărui capitol (reprezentând gândurile Alexandrei) și la finalul fiecărei părți (aducând în prim-plan gândurile lui Florin, Cristian și Ștefan) aduc o dimensiune filosofică textului și ne ajută să ne apropiem și să înțelegem mult mai bine personajele prezente.


     Alexandra este o tânără studentă, de o sensibilitate aparte, pentru care orice gest contează, cât de mic ar fi acesta. Ea se află într-o permanentă căutare a iubirii, aceasta după ce fusese refuzată în mod permanent de către Cristi, prietenul ei cel mai bun încă din copilărie. Relația dintre cei doi este una lineară și frumoasă în prezent, bazată pe încredere reciprocă, mai ales după moartea părinților lui Cristi în timpul unui accident de mașină. Tocmai din cauza acestei pierderi, el nu dorește să se mai apropie sufletește atât de mult de o persoană, fapt pentru care refuză să se arunce într-o relație sentimentală cu Alexandra, față de care sentimentele sunt extrem de puternice:
„Devenise dependent de părinții lui, era un băiat întreținut de ei până în momentul în care ei s-au dus pe cealaltă lume. Iar pentru asta și-a jurat că nu se va mai atașa de nimeni. Își închise inima atât de mult încât nega și ceea ce era evident că simțea.”
     Cu toate acestea, fiecare se bazează pe celălalt în momentele grele. Toate se schimbă în momentul în care Alexandra vede în vis un băiat, Florin, care îi promite că se vor revedea, pentru că este mare lui iubire și îi cere să se vadă în următoarea zi în parcul Magnoliei. Acest vis ajunge să o anime pe Alexandra și să o facă să iasă din zona ei de confort, urmându-și inima pentru a îl găsi pe cel ce pare a fi sufletul ei pereche. Mi-a plăcut această credință a Alexandrei în lumea nevăzută și transformarea visului într-un mesager către alte dimensiuni, capabile să prezinte lucrurile așa cum sunt și nu așa cum dorim să le vedem, este un fel de comuniune dintre suflet și gând, care îi oferă fetei o anumită profunzime. Ea ajunge să își asculte intuiția chiar și atunci când până și cel mai bun prieten al ei pare să nu o creadă. 
     Așa cum văzuse în vis, Florin ajunge în parc, numai că el nu o știa pe ea, îi este total necunoscută. Pentru că este adolescent, doar șaptesprezece ani, și pentru că fata are o frumusețe aparte, el acceptă să îi dea o șansă acestei nebunii și să se întâlnească din nou, să vadă despre ce este vorba. Nu crede neapărat în visul ei, însă este curios să o cunoască, mai ales că tocmai ieșise dintr-o altă relație, cu o persoană mult mai matură. Din acest moment, între cei doi se naște o frumoasă poveste de iubire, care îi face de nedespărțit:
    „Florin și Alexandra trăiau o iubire mai mare decât orice poveste. Fiindcă era vie și era a lor. Făcea parte din însuși sufletul lor.”
     Tocmai pentru că totul între ei pare a merge din bine în mai bine, Florin alege să nu vadă pendulările iubitei sale între sentimentele pentru el și cele pentru Cristi, care, odată ce aceasta se află într-o nouă relație și înțelegând că a pierdut-o, încearcă să îi fie aproape ca iubit. Ba chiar și Alexandra vrea să creadă că lucrurile sunt diferite acum și că prima ei iubire s-a stins. Va observa într-o vacanță la mare, unde merge alături de Florin, dar și de Cristi și o fată cunoscută în tren, Cristina, cu care cel din urmă începe o relație, că nu e chiar așa, că încă simte fiorii dragostei. Acesta este momentul în care povestea de iubire dintre ea și Florin începe să se stingă, terminându-se definitiv în momentul în care el o înșală. 
      Toate lucrurile par să îi meargă din prost în mai prost lui Florin, fapt pentru care el alege să facă un gest necugetat, ce o va face pe Alexandra să își pună întrebare existențiale despre viață și ce reprezintă aceasta, conducând chiar la anumite pendulări între două lumi, cea reală și cea prezentă în vis, unde lucrurile sunt mult mai limpezi și de unde primește din nou, ca niște premoniții, anumite răspunsuri. Aceste vise o împing pe tânără să acționeze într-un mod cu totul neașteptat, în sensul că își părăsește casa părintească din Oradea și pleacă la Brașov, în căutarea lui Cristi, care dispăruse după întoarcerea de la mare. Înțelege că este singura ei mare iubire și luptă pentru el și pentru a obține un răspuns din partea lui. Va avea parte de multe aventuri, de pendulări între fericirea extremă și deznădejdea fără margini, va lupta cu demonii interiori și va parcurge un fel de călătorie inițiatică ce o va transforma în cu totul altă persoană. Va trebui să aflați singuri dacă îl găsește pe Cristi, dacă iubirea dintre ei poate în sfârșit să înflorească, dacă el este acel EL pe care orice femeie îl caută și și-l dorește în viața sa. Dacă v-aș oferi prea multe detalii am impresia că aș strica plăcerea lecturii, căci aceasta provine tocmai din surpriza care irumpe de la fiecare pagină în parte.
     „Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață” este un roman despre căutări și regăsiri de sine, despre puterea ce provine din noi și de dincolo de noi, din lumi mai puțini cunoscute, despre lupta cu demonii interiori și cu lumea din jur, care adeseori nu înțelege de ce ne dorim anumite lucruri. Este o poveste de iubire, acea iubire suavă, care nu neapărat se împlinește în plan terestru, dar care întotdeauna ne împlinește. Este o carte care duce trăirile într-un plan interior, de intensitate maximă, lăsându-te la final cu dorința de a mai avea încă pe atâtea pagini la carte.



      
     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: Lacrimi de Îngeri. Dincolo de viață
     Autor: Ioana Dumitrăchescu
     Editura: Celestium
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 252
   
      Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Celestium.

11 comentarii:

  1. Wow, ce recenzie minunata! <3 Imi place chiar mai mult decat recenzia mea la cartea asta. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! <3 Mie mi-a plăcut foarte tare recenzia ta și m-a tentat... Cartea e de vină sau Ioana, pentru că face magie cu cuvintele...

      Ștergere
  2. Felicitări pentru recenzie! Si pe mine m-a atras încă de la început cartea asta si abia aștept sa ii vina rândul la citit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anca Rucăreanu10 iunie 2018, 21:30

    Felicitări pentru recenzia minunată! Îmi place tare mult cum ai scris despre ea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Iti multumesc din suflet pentru aceasta minunata recenzie! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! <3 Eu îți mulțumesc pentru o lectură plină de emoții.

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter