sâmbătă, iunie 16

BETTY MAHMOODY & WILLIAM ȘI MARILYN HOFFER: RĂPIȚI - RECENZIE



     „Într-o zi, un bărbat mi-a spus: «Te iubesc, Patsy! Dovedește-mi că mă iubești și tu! Dovedește-mi!» Aveam șaptesprezece ani: o copilă îndrăgostită orbește, care nu știa nimic. Cinci ani mai târziu, același bărbat răcnea: «Îți voi distruge viața!» Aveam douăzeci și doi de ani, eram mama celor trei copii ai lui și de astă dată știam multe. Marina, Simon și Moriah au fost arma aleasă de el pentru a mă distruge. Au dispărut într-un univers închis -  în spatele zidurilor de nepătruns ale unei secte religioase - unde eu, mama lor, nu aveam niciun drept să exist”

     Iubesc cărțile care prezintă partea desprinsă parcă dintr-o estetică a urâtului a lumii în care trăim, a acestui univers mic, îngust, în care ni se pare că nouă nu ni se poate întâmpla nimic rău, că noi suntem la adăpost de orice urâciune, că noi suntem imuni și invincibili, pentru ca, mai apoi, naivitatea, împrejurările și viața să ne arate cât de tare ne înșelăm și cât de multe putem suferi de pe urma acestor păreri ale noastre. Iubesc acele cărți care ne arată că această viață este o luptă continuă și, dacă nu suntem suficient de vigilenți, putem ajunge să regretăm amarnic, mai ales pentru că, apoi, după ce răul a fost deja făcut, este infinit mai greu de reparat. O astfel de carte este și „Răpiți”, roman scris în colaborare de către Betty Mahmoody și William și Marilyn Hoffer. Este un roman care sensibilizează teribil, care te revoltă, te face să îți dorești să urli din toți rărunchii în fața nedreptăților ce se petrec în lume și a neputinței de a îndrepta lucrurile, însă, în același timp, îți oferă acel semnal de alarmă atât de necesar într-o lume profund globalizată, care îți arată că trebuie să te încrezi în tine și în instinctele tale, fără a lăsa sentimentele să îți acapareze rațiunea. Este nevoie de astfel de povești, pentru că astăzi este despre Patsy Heymans, mâine este despre Betty Mahmoody, dar poimâine poate fi chiar despre tine dacă nu te aperi suficient de tare, dacă nu te străduiești să previi mai degrabă decât să fii nevoită mai apoi să iei măsuri pentru a reveni la o anumită stare de normalitate.
      Am citit „Numai cu fiica mea” și „Din dragoste pentru un copil” de Betty Mahmoody și recunosc că am fost șocată să descopăr o lume dincolo de lumea mea frumoasă și oripilată că atât de puțin li se apără drepturile copiilor născuți din căsătorii multiculturale încât am simțit nevoia să aflu mai multe, să mă apropii din nou de acest subiect. „Răpiți” a fost ocazia perfectă pentru a face aceasta, mai cu seamă că este povestea unui personaj pe care îl întâlnim încă din „Din dragoste pentru un copil”, însă, de această dată, povestea ei, drama vieții sale, lacrimile ei sunt transpuse în mod direct în acest roman de un mare impact emoțional. Povestea lui Patsy Heymans și a copiilor ei m-a șocat, m-a măcinat pe interior, m-a enervat, m-a dat complet peste cap și cred că nici nu avea cum să fie altfel pentru că la mijloc este în joc viața a trei copii nevinovați, care nu cunosc încă lumea cu tot ceea ce aceasta are de oferit și timp de mulți, mult prea mulți ani, le este refuzată până și cea mai mică formă de contact cu realitatea și cu ceea ce îi înconjoară, fiind forțați să adopte un stil de viață închis, închistat în niște norme sociale mult prea absurde și prea pline de venin și de urât, fapt care anihilează și cele mai tainice visuri, și cea mai mare zbatere interioară sau libertate de a fi ca individ. Urăsc extremismul de orice fel, pentru că acesta nu face nimic altceva decât să te limiteze ca persoană, iar acest roman mi-a dovedit încă o dată că am dreptate să socotesc astfel, căci fanatismul religios și extremele nu fac nimic altceva decât să provoace multă durere, haos inutil și abuz fizic și, mai ales, emoțional la nivel individual și, mai apoi, la nivel global, distrugând orice urmă de frumos din jur.


     Eram deja obișnuită cu emoțiile pe care volumele lui Betty Mahmoody reușește să le provoace prin poveștile de viață, iar „Răpiți” mi-a oferit emoție în stare pură, am avut inima urcată în gât pe tot parcursul poveștii lui Patsy și, deși știam că există un anumit final, nu m-am putut abține să nu mă rog pentru ea și pentru copiii ei, obligați să trăiască un coșmar departe de mama lor, cea care le-a dat viață și căreia i-au fost refuzate multe etape importante din viață pruncilor ei. 
     Povestea lui Patsy Heyman începe asemeni multor altor povești de iubire care sfârșesc prost, așa cum a fost și cazul ei. Tânăra trăiește în Belgia, Bruxelles, alături de părinții și de frații ei și este o adolescentă tipică, având toate caracteristicile rebeliunii specifice unei fete de șaisprezece ani, care are impresia că știe totul, că este neînțeleasă de cei din jurul ei, că nimeni și nimic nu o poate învinge, fiind gata oricând să răspundă cu violență atunci când lucrurile nu ies așa cum își dorește sau când cei din jur au o altă părere decât a ei, luptând până în pânzele albe pentru ceea ce crede că i se cuvine. Este o persoană destul de interiorizată, fapt care face ca lucrurile să fie mult mai dificile pentru ea. Toate acestea o determină să ia o decizie radicală: să plece singură într-o vizită în Israel, țara pe care o iubește din tot sufletul și pe care o consideră a fi acasă, locul în care se poate liniști și în care poate fi cu adevărat ea însăși. Însă, ceea ce se dorea a fi o simplă excursie de căutare de sine și de găsire a imboldului interior care să o facă să ia cele mai bune decizii pentru viitorul ei, se va dovedi a fi aventura vieții ei, coșmarul și lucrul cel mai de nesuportat pentru sufletul ei, blestemul vieții ei.
    În Israel, îl cunoaște pe Chaim Edwar, un tânăr prezentabil, îmbrăcat mereu în uniforma armatei, cel care îi prezintă Ierusalimul la pas. Tânără și fără prea mare experiență de viață, Patsy se îndrăgostește de străinul cel frumos și nici chiar distanța dintre Israel și Belgia nu o poate împiedica să viseze cu ochii deschiși. Își reia viața de acasă, însă, scrisorile și vizitele ocazionale ale lui Chaim o fac să își imagineze o altfel de viață, într-o lume care deja îi este foarte dragă. Nu observă și nici nu vrea să observe semnele care ar fi trebuit să îi nască anumite semne de întrebare încă de la început și poate nici experiența de viață încă puțină nu o lasă să le vadă: Chaim o urmărește o noapte întreagă în casa din Belgia până ajunge să îi vorbească, are teamă de înălțime, deși spune că a făcut parașutism în armată, este destul de arogant, își dorește poze cu casa mare și bogată a familiei Heymans, se laudă cu prietena lui europeancă, tratează într-un mod cu totul barbar și de neînțeles problema virginității ei, cerând să îi demonstreze că era virgină chiar după ce a întreprins relații intime cu ea. Este tiparul perfect al viitorului tiran, pe care Patsy nu are puterea de a îl recunoaște și față de care dragostea a făcut-o oarbă. Nu este prima și nici ultima tânără naivă, care crede că tot ce zboară se mănâncă, iar Chaim, israelit cu ascendență yemenită, are grijă să profite din plin pentru a își atinge scopurile și acestea nu sunt mici și nici lipsite de importanță. Încet, încet, el începe să exercite o influență foarte mare asupra fetei, dovedindu-se a fi un manipulator desăvârșit, prinzând-o pe Patsy într-o adevărată pânză de păianjen din care îi este extrem de greu să mai iasă la suprafață. Astfel, el își începe rolul prin convingerea fetei să lase totul în urmă, studii, familie și țară, pentru a petrece un fel de an sabatic în Israel, urmând să îi prezinte țara pe îndelete. Cred că acestea sunt singurele momente minunate din întreg romanul și singurele care îți fac un dor nebun de ducă și te determină să te îndrăgostești de această țară, cu toate minunățiile ei. Sunt singurele momente de liniște pe tot parcursul acțiunii care se desfășoară chiar sub ochii noștri, de multe ori cu o lentoare ce ucide orice vis și speranță. Chaim are o adevărată plăcere să îi prezinte livezi de măslini, munții cu frumusețile lor, să îi ofere locuri idilice care să o ademenească și să o facă să își dorească și mai tare să rămână alături de el în această lume de basm:
     „Dragostea mea pentru această țară crește cu fiecare zi ce trece, la fel ca și iubirea pentru Chaim, ghidul meu, cel care-mi oferă această fericire romantică. Puțin îmi pasă de hoteluri și de plajele de lux; să dormi sub cerul liber, să aprinzi un foc de tabără, să deschizi râzând o cutie de conserve și să-ți înfigi dinții într-o portocală - la vârsta mea, acesta este adevăratul lux al libertății. Să faci duș sub stropitoarele rotitoare din livezile înmiresmate, să privești cum zboară prin aer picăturile de apă prețioasă, sclipind în lumină... Mi-ar plăcea să strig în gura mare această fericire.”
     Toate acestea contribuie în mod decisiv la viitoarele hotărâri ale lui Patsy, care, asemeni multor fete de vârsta ei, trăiește pe un norișor roz și crede că viața ei este perfectă, că norocul a cuprins-o sub aripile sale protectoare și că va trăi la nesfârșit această beatitudine. Este încă o copilă, are doar șaptesprezece ani când alege să nu își asculte părinții și să rămână aici, alături de cel pe care îl iubea cu tot sufletul. Părinții ei dau dovadă de multă înțelepciune, oferindu-i libertatea supremă și permițându-i să decidă pentru ea, sperând că, astfel, se va trezi din visare și se va întoarce la ei, la viața liniștită, știind că dacă se împotrivesc, o vor pierde. Maturitatea și experiențele de viață le arată adevărata față a lui Chaim și înțeleg puterea pe care acesta o exercită asupra fiicei lor, fapt pentru care o lasă să rămână alături de el atât cât își dorește, iar Patsy își dorește din tot sufletul să fie alături de bărbatul care îi domină sufletul și gândurile.
     Însă, în momentul în care își încep viața unul lângă altul, Patsy va observa schimbări în ceea ce privește comportamentul lui Chaim, nu mai este același om blând și deschis, gata oricând să îi prezinte ceva nou. Nici măcar nu îl cunoaște cu adevărat, însă, în naivitatea ei specifică vârstei, Patsy tot speră că lucrurile vor reveni la un normal firesc, că vor putea fi din nou fericiți. Am avut nenumărate certuri mentale cu aceasta de-a lungul întregului roman, pentru că merge din greșeală în greșeală, nu observă răul din jurul ei și uneori este mult prea pasivă, mult prea puțin doritoare să își ia frâiele vieții în propriile mâini, prea lasă totul la latitudinea altora, dar am încercat să nu uit vârsta ei fragedă, momentul la care a lăsat totul în urmă și speranțele pe care adolescența le aduce cu sine, care nu te lasă să ai o privire de ansamblu asupra celor care ți se întâmplă, la fel ca și rușinea și temerea că ai dat greș în alegerile tale, fapt care te determină să mai încerci iar și iar sau să le ascunzi celor dragi adevărul dureros, de teamă că îi vei dezamăgi mai tare decât ai făcut-o deja. Poate tocmai această naivitate a ei o împiedică din nou să vadă semnele abuzului în comportamentul iubitului ei, semne care sunt extrem de vizibile din exterior. Cei doi rămân să locuiască în curtea părinților lui Chaim, însă, acesta nu își găsește un serviciu, aducând fel de fel de scuze. Îi tot impune lui Patsy anumite tipare: curățenia trebuie să fie pe primul loc, însă niciodată nu este mulțumită de modul în care ea face treaba din casă. Întotdeauna curățenia și mâncarea trebuie făcute la anumite ore, Patsy trebuie să fie trează înaintea lui și exemplele ar putea continua. Dincolo de toate aceste mici șantaje emoționale ale lui Chaim, Patsy trebuie să îndure și toate cuvintele de ocară ale socrului ei, care o urăște pentru simplul fapt că nu este evreică. Nici chiar viața soacrei ei, Leah, o femeie care nu iese din cuvântul soțului sau al fiilor ei, indiferent de situație, nu o convinge pe Patsy că ar trebui să se îngrijoreze și să își dorească să se întoarcă în casa părinților când încă mai are această posibilitate. 
       Despre viața alături de Chaim, Patsy spune:
      „Este soiul de bărbat care atinge masa cu degetul și care schițează o grimasă, acuzându-mă că n-am șters praful sau că n-am măturat, sau mai știu eu ce altceva. De fapt, are tendința de a mă conduce neîncetat spre statutul de menajeră și atitudinea aceasta mă face să mă simt prost. Îl iubesc, dar încă nu știu ce vreau să fac cu viața mea și un viitor în care să nu fac altceva decât să spăl pe jos sau să spăl rufe obligatoriu, la ordinele unui soț maniac, nu mă încântă prea mult. Căci la ei este vorba de manie. Chiar dacă nu există niciun fir de praf, mă acuză că mi-am neglijat îndatoririle de gospodină... Protestez, și reușește să mă convingă că greșesc.”
     Cu toate acestea, lipsa experienței de viață și teama de eșec caracteristică vieții o determină să acorde șanse la infinit, iar momentul în care află că este însărcinată cu acest bărbat îi pecetluiește cu totul soarta. Provine dintr-o familie catolică, iar părinții ei le cer să își oficializeze relația, astfel încât să aibă parte de un copil legitim, fapt care se și petrece. Aducerea pe lume a unei fetițe, Marina, nu îi bucură soțul foarte tare și nici nu îi aduce fericirea conjugală. Chaim devine din ce în ce mai violent, atât cu el, cât și cu fetița. Mi-a rămas în minte o imagine cumplită în care Marina, bebeluș fiind și începând să facă primii pași, este sprijinită de mama ei pentru a nu cădea. În nebunia lui, tatăl consideră că e un copil mult prea cocoloșit și își dă soția afară din casă, obligându-și propriul copil să cadă de atâtea ori cât este necesar pentru a învăța că nu e nevoie de sprijin la cădere. 
     La scurt timp, sosește pe lume și Simon, băiețelul familiei, fapt care îl face mândru pe Chaim, însă acest fapt nu îi stârnește în niciun fel dragostea paternă. Încă nu are un serviciu stabil, părinții ei refuză să le mai ofere bani la infinit, iar acest fapt se răsfrânge asupra lui Patsy, care începe să îndure din ce în ce mai des bătăi din partea soțului ei și umilințe infinite, generate de cel mai mic gest. Căderea propriului fiu și lovirea la cap, urmată de stări de rău, nu îl determină pe Chaim să își ducă fiul la doctor, ci își încuie soția și copiii în casă timp de două zile și abia când copilul aproape că nu mai suflă îi permite să îl ducă la un medic. Sunt acte șocante, care te fac să te îndoiești de calitatea de oameni a unora... Chiar și o a treia sarcină nu îl împiedică pe Chaim să își lovească soția, fapt care va conduce la câteva luni distanță la un avort spontan. Nu peste mult timp, se va naște și cea de a treia fetiță a familiei, Moirah, iar acest fapt conduce la mutarea lor într-un apartament dintr-o zonă nou construită.
      Teroarea în care Patsy și copiii ei trăiește este permanentă, fără pauze, fără menajamente. Chaim nu le permite să facă nimic fără aprobarea lui: el are drept de viață și de moarte asupra lor, iar dacă el spune un lucru, oricât de absurd ar fi acesta, ei trebuie să execute. Patsy își pierde treptat voința și, deși își urăște soțul, ajută să execute totul dintr-un soi de umilință profundă și din cauza unei oboseli psihice, provocate de cel care ar fi trebuit să îi fie alături. Ea nu are asupra ei actele ei sau ale copiilor, nu are bani, cumpărăturile îi sunt controlate de soț, la fel plimbările sau vizitele la doctor, în ciuda faptului că Moirah, născută prematur, are nevoie de fizioterapie. Dacă el îi impune tăcerea, chiar și față de propria ei familie, Patsy execută. Cu toate acestea, el tot nu este mulțumit, o lovește cu brutalitate, o scoate din casă și o lasă să intre la loc când are chef, nu le oferă jucării sau haine noi propriilor copii, o obligă pe soția sa să semneze acte în alb sau să ceară bani. Într-un cuvânt, viața alături de el este iadul pe pământ. Tocmai acest fapt o duce pe Patsy la o anumită apatie și saturație, suficient de mari încât să vrea să fugă, să evadeze, să se întoarcă în țara natală alături de propriii ei copii, fapt pe care îl și reușește alături de ajutorul tatălui ei.
      Însă, odată întorși în Belgia, lucrurile nu se liniștesc. Chaim îi promite că îi va face viața un iad, că o să o distrugă și chiar va face aceasta cam la doi ani după fuga lor, moment când toți începuseră să lase un pic garda jos și să se simtă un pic în siguranță: el răpește copiii și îi duce în sânul unei comunități de evrei hasidici, satmarienii, o comunitate extrem de închisă, cu reguli stricte, care nu permit comunicarea cu cei din afara ei și mai ales cu cei care nu sunt evrei, considerați net inferiori. Aici, copiii primesc o educație religioasă permanentă, fetele sunt învățate cu treburile casnice de mici, sunt căsătorite tot de mici, sunt acoperite în permanență, chiar și când dorm, băieții poartă perciuni și o capă pe cap, sunt obligați să se pârască unii pe alții și li se neagă nevoile fundamentale, la fel și cunoașterea nereligioasă. Este o sectă închisă, dar extrem de influentă. 
     Din momentul răpirii celor trei copii ai ei, Patsy nu mai cunoaște liniștea, nici măcar atunci când își reface viața alături de un alt bărbat și are alți copii. Pentru ea, există doar o luptă permanentă de a își găsi copiii, de a îi readuce acasă. Face drumuri permanente în zonele unde i se spune că s-ar putea afla copiii ei, mai ales în Statele Unite, pierde serviciu după serviciu, se teme de toți și de toate, este adeseori înșelată și i se cer bani la nesfârșit pentru zvonuri. Sunt mulți cei care nu ajută, nici măcar autoritățile, dedate comunității hasidice, mult mai influentă. Este o zbatere, un zbucium interior permanent, care o conduce pe Patsy de multe ori în punctul în care nu mai poate, în care se prăbușește în abisul propriilor amintiri și gânduri, de unde simte că e greu să mai răzbată la lumină. Sunt niște scene greu de îndurat pentru oricine și cred că m-au frapat cel mai tare și pentru că este vorba de viața a trei copii, de drepturile a trei prunci care nu sunt deloc luate în seamă, ca și cum nimic nu ar conta, ca și cum ei nu ar fi însemnați pentru societate. Propriul tată refuză să spună unde sunt, oamenii care știu preferă tăcerea, iar Patsy pare să se lupte de multe ori cu morile de vânt, cu demoni cu chip de oameni, capabili să considere că unor copii le este mai bine departe de mama lor doar pentru că ea nu este evreică. Este un cerc vicios din care cu greu se poate ieși cu mintea întreagă, nealterată de spaime și temeri fără margini, o luptă care te îndeamnă să mai poți un pic chiar și atunci când simți că nu mai poți.
      Dacă Patsy reușește sau nu să își recupereze copiii, efectul pe care traumele provocate de societatea în care sunt obligați să trăiască le au asupra lor, trebuie să le aflați singuri, citind cartea. Este un roman cu un puternic impact emoțional, de o duritate de multe ori la limita suportabilității umane, însă este o carte ce ar trebui citită de cât mai mulți oameni, un document care îndeamnă alte persoane naive să observe mai bine lucrurile din jurul lor, să ia exemplul lui Patsy și să nu uite de diferențele culturale și sociale atunci când vine vorba de o căsătorie internațională și multietnică. Este un semnal de alarmă care ar trebui tras pentru multe, mult prea multe persoane, care trebuie să fie conștiente că unele acțiuni le pot schimba definitiv traiectoria vieții.



     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Răpiți”
     Autor: Betty Mahmoody, William și Marilyn Hoffer
     Editura: Elis
     Anul apariției: 2004
     Număr de pagini: 386
     Titlu original: Torn from My Heart: The True Story of a Mother's Desperate Search for Her Stolen Children

    Din păcate, cartea se găsește destul de greu, întotdeauna pe anticariate. Dacă o întâlniți, cumpărați-o, merită din plin.

      


      
     

4 comentarii:

  1. Alta tentație... offf...
    Felicitări, Oana! Superba recenzia!

    RăspundețiȘtergere
  2. Anca Rucăreanu16 iunie 2018, 22:29

    Aceasta carte îmi lipsește din bibliotecă, dar mi-ar placea să o citesc. Țin minte că Numai cu fiica mea m-a impresionat! Minunata recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 Nici eu nu o am, e împrumutată. Pe aceasta rar o găsești din păcate, e cu un impact mai mare decât „Din dragoste pentru un copil”, unde era amintită povestea lui Patsy.

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter