marți, mai 29

JO COTTERIL: LĂMÂI, CĂRȚI ȘI PRIETENI - RECENZIE



     „Cărţile sunt prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, consilierii cei mai accesibili şi înţelepţi şi profesorii cu cea mai multă răbdare.”
     Charles W. Eliot

     Sunt moment în viață în care totul pare lipsit de sens, în care oamenii nu par a fi partenerii ideali pentru o discuție, pentru că oricum nu ar înțelege prin ceea ce treci, când tot ceea ce ai nevoie pare a fi o poveste bună, în care să te cufunzi pentru a uita de tot și de toate. De câte ori nu am preferat tăcerea atunci când durerea era prea mare și prea insuportabilă și de câte ori nu ne-am întors spre cărți, acei prieteni muți, dar siguri, capabili să ofere soluții, îmbrățișări, uitare de sine?! Eu am făcut-o de mai multe ori, cărțile m-au însoțit întotdeauna în orice moment al vieții mele, fie de bucurie fără margini, fie când tristețea mă cuprindea și ajungea să mă pună la pământ. Însă, comparând supărările mele cu cele ale lui Calypso, o fetiță de numai zece ani, protagonista și vocea narativă a romanului Lămâi, cărți și prieteni” de Jo Cotteril, toate poverile mele nu par a fi mai mult decât o simplă cotitură în drumul drept al vieții, fără alte întorsături și întortocheri labirintice. O să înțelegeți imediat despre ce anume vorbesc și sunt sigură că o să ajungeți să îmi dați dreptate.
     „Lămâi, cărți și prieteni” m-a atras datorită coperții minunate, care combină cele două culori preferate ale mele: albastru și galben. Mă așteptam să găsesc o poveste ușurică, de vară, care să mă destindă într-o după-amiază caniculară. Ei bine, nu este așa, cartea aceasta aduce în prim-plan o poveste extrem de dureroasă despre relația dintre părinți și copii, precum și despre învățarea de a trăi cu absența unuia dintre părinți. Este un roman despre puterea cuvântului scris, cu puternice valențe terapeutice eliberatoare, precum și o poveste despre prietenie și despre posibilitatea de a trece peste o experiență traumatizantă în doi, astfel încât să împarți povara suferinței și să ai un umăr de sprijin atunci când doare cel mai tare, atunci când simți că nu mai poți, dar pentru că o persoană dragă ție este mult mai rănită, să te ajute să mai poți un pic, să mergi mai departe de dragul celui de lângă tine.


     Acțiunea romanului este relatată la persoana întâi, din perspectiva lui Calypso, o fetiță de doar zece ani, care deja a cunoscut durerea pierderii unui părinte: pe când ea avea doar cinci ani, mama ei s-a stins din viață, răpusă de un cancer galopant, care a răpit-o dintre ei extrem de repede. Acest fapt transformă foarte tare relația dintre ea și tatăl ei, care, deși adult, nu știe exact cum să procedeze pentru a aduce viața lor pe un făgaș normal, astfel încât Calypso să poată rămâne în continuare un copil inocent. Tatăl ei ajunge să se închidă foarte tare în sine, să se încuie în biblioteca familiei și să lucreze fie la corectura cărților trimise de diferite edituri, fie la cartea lui, un studiu despre istoria lămâilor. El tot aduce în discuție forța interioară a persoanei, care ar trebui să o sprijine pe aceasta, indiferent de situația prin care trece. Tocmai acest fapt o face pe Calypso să nu își permită să își plângă mama, să nu își permită să se plângă de viața pe care o duce alături de părintele său, ci să se țină tare, chiar dacă, de multe ori, simte că ar avea nevoie de un cuvânt bun, de o îmbrățișare, de un simplu zâmbet.
     Pierderea suferită nu îi permite fetiței să aibă o viață asemeni colegilor ei, pentru că ea își gătește singură mesele, se îngrijește de curățenie, de spălarea hainelor, de tatăl ei, sperând că acesta nu va uita din nou să mănânce, prins cum este de munca lui. Pentru că îi este aproape imposibil să se apropie de ceilalți copii de vârsta ei, maturizată fără voia ei, Calypso se refugiază întotdeauna în lumea cărților, singurii ei prieteni, cei care îi permit să călătorească dincolo de lumea ei mică și închisă. Are o bibliotecă a ei în locul din casă ce îi este cel mai drag, cel care încă păstrează amprente ale mamei sale: vechiul ei atelier, ce are încă mirosul materialelor ei de pictură. Singurul lucru care o face să ducă mai departe această viață este gândul la mama ei pierdută și la biblioteca acesteia, moștenirea pe care mama i-a lăsat-o alături de picturile ei. Cred că iubirea ei pentru biblioteca mamei sale m-a făcut să prețuiesc mai tare biblioteca mea, pe care tatăl meu mi-a oferit-o încă de când abia învățasem să silabisesc, cărți minunate care încă așteaptă să fie descoperite, să fie citite.
      Viața lui Calypso se transformă în momentul în care o descoperă pe Mae, o fetiță nou venită la școala ei, cu care se aseamănă foarte tare, de parcă ar fi suflete pereche sau surori gemene: amândurora le plac cărțile, iubesc să citească și își doresc să aștearnă, la rândul lor, povești pe hârtie. Acest ultim punct le aduce adeseori împreună, în casa lui Mae, unde ele își scriu împreună istoriile pe care le au în minte.
      Casa lui Mae devine refugiul lui Calypso, modul ei de evadare din realitatea ei mult prea anostă, tristă și singuratică și aceasta tocmai pentru că aceasta este exact opusul căminului ei: are doi părinți implicați și doi copii fericiți, care își permit să fie încă niște copii, cu preocupări copilărești, este întotdeauna plină de gălăgie, acele zgomote specifice unei familii fericite, care face lucruri împreună. Tocmai de aceea Calypso alege să petreacă cea mai mare parte a timpului aici, uitând pentru câteva ore de ceea ce are acasă, de toate grijile ce îi apasă umerii ei mici, de copil.
      În momentul în care în sfârșit își face curajul de a o duce pe prietena sa în propria casă, Calyspo nici măcar nu bănuia ce o va aștepta: în biblioteca mamei, în locul cărților la care jinduia și pe care abia aștepta să le poată citi, fetița găsește lămâile tatălui său. Acest fapt declanșează o serie întreagă de evenimente, care arată amploarea stării în care se afla tatăl său: vor intra în acțiune serviciile sociale, care vor încerca să îi redea fetiței copilăria, Calypso va merge la un fel de grup de sprijin, plin cu copii asemeni ei, care, dintr-un motiv sau altul fuseseră obligați să aibă grijă de propriii părinți, inversând rolurile adult-copil, care se va dovedi, într-un final, un lucru benefic pentru ea. Tatăl ei va fi nevoit să consulte un psiholog, însă lucrurile care păreau la început să meargă înspre bine, acesta ieșind din cochilia lui și devenind adultul asumat, gata să își crească propriul copil, refuzul editurilor de a îi publica manuscrisul despre lămâi conduc din nou la declin, depresia ieșind din nou la suprafață, fapt care o debusolează total pe Calypso. 

      Va reuși fetița să își găsească liniștea sufletească și să îl protejeze pe tatăl ei de el însuși? Va reuși tatăl să iasă din întunecimea bolii lui și să se ocupe de copilul său așa cum are trebui să facă un părinte responsabil? Aflați citind cartea.

       „Lămâi, cărți și prieteni” este un roman minunat ce poate fi citit încă de la vârsta copilăriei, dar care poate fi înțeles pe deplin doar la vârsta adultă. Este o carte care smulge multe lacrimi, sensibilizând orice adult și determinându-le să își controleze mult mai bine stările în față copiilor, învățând să ceară nevoie specializată atunci când este nevoie, astfel încât să nu își supună copiii la traume și griji inutile. Este o carte minunată, pe care o recomand din tot sufletul.


     Citate:
    „(...) nu e ca și cum nu mi-ar plăcea defel oamenii. Dar, ca să fiu sinceră, prefer cărțile. Îmi place locul acela liniștit din mintea mea, pe care acestea îl creează. Spațiul acela cu insule, care poate fi încărcat de magie sau de mister.”
„Cuvintele sunt un fel de mâncare, nu crezi? (...) Au felurite arome și se simt diferit în cerul gurii.”

„Faptul că poți dărâma pe cineva cu vorba nu ar trebui să te facă să te simți superior - ar trebui să te încarce de rușine.”

„Mi-aș fi dorit ca sentimentele să poată fi conservate, ca să le poți scoate din borcan din când în când, atunci când ai nevoie de ele.”

      DATE DESPRE CARTE: 
     _________________
     Titlu: Lămâi, cărți și prieteni
     Autor: Jo Cotteril
     Editura: Corint
     Colecție: Corint Junior
     Titlu original: A Library of Lemons
     Traducător: Andrei Covaciu
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 288

10 comentarii:

  1. Anca Rucăreanu29 mai 2018, 14:29

    Ce mă bucur că ai citit-o! Mi-a plăcut foarte mult și mie!

    RăspundețiȘtergere
  2. După titlu și copertă aș fi zis că e o carte amuzantă, nu tristă. E minunată recenzia ta! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 E o poveste foarte tristă, dar construită absolut minunat.

      Ștergere
  3. Mulțumesc pentru recomandare! Acum sunt sigura ca vreau sa o citesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. După titlu, nu as fi zis ca poate fi așa frumoasa... Mă mai înșel si eu, câteodată. Oana, îți mulțumesc pentru recomandare! O trec pe lista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag! <3 Și eu am crezut că va fi o carte ușurică, de vară, dar nu e așa, e o poveste complexă și extrem de sensibilă.

      Ștergere
  5. Pe mine chiar titlul m-a atras, oricum o lectura cu potential, multumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  6. Superba recenzie! :) ... Comentariul initial era ceva mai complex, dar daca vii de pe wordpress trebuie sa te lupti ca sa postezi aici si pierzi tot felul de chestii pe parcurs. :P E a treia oara cand incerc sa plasez mesajul. :D

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter