sâmbătă, mai 26

EMOȚIE ÎN STARE PURĂ: RUTA SEPETYS LA BRAȘOV



     „Cum puteam să ne apărăm drepturile dacă ne făceam mici de frică și refuzam să spunem ceea ce aveam de spus? Trebuia să vorbesc. Mă gândeam să scriu totul, să desenez totul.”
     - „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys -

     Iubesc ficțiunile istorice, pentru că mă ajută să mă apropii foarte tare de faptele istorice, să le memorez și să nu le las să se piardă vreodată, pentru că oricum istoria se repetă și este bine să fim pregătiți. Una dintre ficțiunile istorice care se află foarte aproape de sufletul meu este „Printre tonuri cenușii”, roman ce mi-a fost recomandat de o bloggeriță foarte dragă mie. Acesta a fost primul meu contact cu autoarea Ruta Sepetys și mi-am promis că nu va fi ultima, așa că am cumpărat și „O mare de lacrimi”, o poveste ușor diferită, prin faptul că aduce în prim-plan patru voci narative, nu doar una ca în romanul amintit mai sus, dar tot o carte despre istoria fatidică, ce a condus la moartea a peste zece mii de oameni, dintre care extrem de mulți copii. Sunt extrem de sigură că voi cumpăra tot ceea ce va scrie autoarea, pentru că îmi place modul în care își construiește acțiunea, îmbinând datele reale (ce se pot găsi căutând pe internet ca fapte concrete) cu forța cuvântului scris și a imaginației, capabile să creeze personaje puternice și extrem de credibile. 


     Așadar, nu cred că mai este un element surpriză pentru nimeni faptul că, atunci când am auzit că Ruta Sepetys revine în România pentru două evenimente, unul la București și unul la Brașov, nu m-am putut abține, mai ales că Brașovul este cam la două ore distanță de mine. Era totul mult prea aproape pentru a nu fi prezentă, trebuia neapărat să o văd în carne și oase, pentru a îi spune ce mult înseamnă opera ei pentru mine. Am plecat la drum cu extrem de multe emoții în suflet, pentru că nu știam cum anume va fi, ce așteptări să am, dacă omul real este asemănător cu cel care se poate descifra printre rândurile scrise.
       Evenimentul a avut loc marți, pe 22 mai, la librăria Șt. O. Iosif, una dintre librăriile mele preferate, unde îmi găsesc mereu timp să intru dacă sunt în  trecere prin Brașov. A fost seara, de la 18 la 20 și a fost magic, au fost clipe feerice, bucurie și emoție în stare pură, exaltare și frumos. Nu au fost prezenți mulți oameni, și sala era cam mică, cea de la subsolul librăriei, însă cred că tocmai acest fapt a făcut ca totul să pară mult mai intim și să devină mult mai apropiat de suflet.


     Cum am plecat devreme de acasă, temându-mă ca nu cumva să întârzii (eu am mereu problema asta oricum :) ), am ajuns și extrem de devreme la librărie, fapt pentru care am putut sta chiar în primul rând, ceea ce m-a bucurat nespus. Așteptam cu înfrigurare momentul în care Ruta își va face apariția și acel moment a fost mult mai mult decât mi-aș fi putut eu imagina vreodată. Ruta Sepetys este mult mai mult decât lasă scrisul ei să se vadă, este energie debordantă, umplându-i pe toți cei din jurul ei de o bucurie nemărginită și de mult optimism. Este o persoană simplă, dar capabilă să umple un întreg spațiu prin simpla ei prezență. Are darul de a vorbi și de a face oamenii să se simtă ca acasă în preajma ei, dar de care nu se bucură extrem de mulți oameni. S-a scuzat încă de la început pentru că nu știe română, iar faptul că locul ei era undeva în față nu a împiedicat-o să facă o baie de mulțime și să meargă în mijlocul cititorilor ei pentru a le arăta fericirea ei că sunt acolo. 





     Seara a început cu un discurs minunat susținut de către directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, domnul Nicolae Pepene, care ne-a ajutat să înțelegem mult mai bine contextul istoric al cărților Rutei Sepetys. Domnia Sa ne-a spus că istoria României se aseamănă foarte tare cu cea a Lituaniei, că suntem tot o țară mică, cu o istorie zbuciumată, dar cu un pic mai mult noroc decât a avut Lituania în unele ocazii. A fost un discurs asumat, extrem de complex și de bine documentat, care sunt sigură că i-a bucurat pe toți cei prezenți. Ne-a introdus întru totul în atmosfera cărților Rutei, arătându-ne ceea ce și autoarea a susținut mai apoi: că istoria ne unește, indiferent de locul în care ne aflăm și că am avea o viață mult mai frumoasă dacă am iubi mai mult și am judeca mai puțin, dacă am încerca să înțelegem motivele din spatele anumitor gesturi și am discuta mai mult unii cu alții decât unii despre alții. (Aici găsiți partea de final a discursului Domniei Sale, care cuprinde câteva cuvinte și despre romanul „Printre tonuri cenușii”.)


     Ruta Sepetys a demonstrat că este extraordinară prin întreg discursul său. Este un povestitor desăvârșit, reușind să îți capteze atenția în totalitate, fără drept de apel. Știe cum să îtrețină publicul și cum anume să umple timpii morți, când oamenii sunt mult prea rușinoși pentru a îi adresa vreo întrebare. Este o persoană extrem de modestă, care recunoaște că nu este nimic fără cititorii săi, că ea, ca autor, își poate imagina multe, însă cei care dau viață gândurilor sale sunt cititorii ei (Aici găsiți o frântură din discursul său). 
      Am aflat mai multe despre ea și opera sa la această întâlnire. Știam că este lituaniană la origini, născută și crescută în Statele Unite, familia ei fugind din țara natală în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, fapt care a costat-o scump pe familia sa rămasă încă acasă, deportată în lagărele din Siberia drept pedeapsă. Însă, ceea ce am aflat abia aici a fost faptul că Ruta nu era total conștientă de istoria familiei sale și a aflat abia mai târziu despre acest fapt, cercetând povestea ei și a poporului său, înțelegând că, dacă ea, care este direct implicată nu se documentează, ceilalți oameni nici atât nu o vor face. Așa a luat naștere „Printre tonuri cenușii”, care și-a dorit să fie o amintire a evenimentelor trecute, pentru a nu lăsa istoria să moară, pentru a îi face pe oameni conștienți de ororile care s-au petrecut atunci. A intervievat oamenii implicați în tragicele evenimente și nu de puține ori s-a lovit de frica oamenilor de a spune adevărul chiar și acum, după atâta timp. Avea povestea, însă editurile nu doreau să îi publice cartea. Singura care a făcut acest lucru a fost o editură mică, de cartier. Însă, la puțin timp după publicare, primul ei roman s-a bucurat de o explozie și o extrem de mare apreciere din partea marilor ziare și reviste din New York, ba chiar și de atenția editurilor din alte țări, care au dorit să îi traducă opera. 
       Ruta Sepetys ne-a spus că mai încercase să scrie o poveste pe când era în clasa a III-a - „Aventurile lui Betsy”, o compunere pe care a prezentat-o la școală, însă, mulți au considerat opera ca fiind nepotrivită, oamenii s-au împărțit în două tabere, unii care susțineau talentul creativ al micuței Ruta și alții care o blamau, fapt care a condus la absența timp de aproape douăzeci de ani a oricăror alte încercări de a mai scrie ceva. 
       În prezent, autoarea recunoaște că nu are o anumită rutină de scriere, fiind prinsă între zborurile dedicate cercetării la fața locului (documentarea pentru romanele sale este minuțioasă și durează cam doi, trei ani) și cele dedicate promovării scrierilor sale. De aceea, de cele mai multe ori scrie direct în avion. În puținele momente când scrie acasă, încearcă să își facă un anumit program, riguros, asemeni celui din taberele militare, pentru a putea să scrie cât mai mult. 
       Am aflat astfel detalii inedite despre autoarea preferată, despre operele scrise (spre exemplu, conducătorul navei Wilhelm Gustloff din „O mare de lacrimi” a fost român, Marinescu, iar domnul Pepene ne-a spus că, mai târziu, acesta a avut un sfârșit în mizerie, potrivit suferinței pe care a produs-o prin faptele sale), dar și despre cele care urmează să fie publicate. Romanul care va vedea lumina zilei anul următor, dar care este deja terminat, va avea ca subiect furtul de copii din Spania, din timpul lui Franco, fapt care a condus la extrem de multe probleme de identitate mai apoi. În viitor, autoarea a confirmat că va exista un roman inspirat de perioada comunistă din România, iar eu abia aștept să văd ce fapte va reuși să scoată la lumină. (Aici aveți întregul discurs al Rutei Sepetys)



Sursă foto

Sursă foto

      A fost o seară magică, feerică, aproape ireală, care îmi va rămâne pentru totdeauna întipărită în memorie. Bineînțeles că am putut discuta cu autoarea, am cerut un autograf pentru cartea pe care urmează să o citesc, i-am arătat prețuirea mea și iubirea pentru opera sa extrem de grăitoare. 



Sursă foto



6 comentarii:

  1. Intotdeauna un prilej minunat de a descoperi oamenii din spatele numelui scris pe coperta, ma bucur sa citesc despre experienta ta. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O experienta cu adevarat inedita. Ma bucur pentru tine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar emotie! Mi-ar fi plăcut sa fiu si eu prezenta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca data viitoare când vine să ajungi să o vezi... Pentru că va scrie o carte despre regimul comunist de la noi, sunt șanse mari să revină pentru documentare, interviuri cu victimele regimului...

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter