sâmbătă, mai 26

BETTY MAHMOODY & WILLIAM HOFFER: NUMAI CU FIICA MEA - RECENZIE



     Am nevoie din când în când să îmi întorc sufletul spre cărți care știu încă de la început că vor ajunge să mă sensibilizeze, să mă înfurii, să mă revolt și să îmi doresc să strig neputința din toți rărunchii. Am nevoie să citesc povești de viață, povești adevărate, care ne arată un crâmpei din realitatea în care trăim și care ne oferă exemple despre cum ar trebui sau nu ar trebui să acționăm în anumite contexte sociale sau politice, cum ar trebui să luptăm pentru libertatea de orice fel și cum ar trebui mai degrabă să prevenim anumite evenimente decât să le trăim pe propria piele. 
      Un astfel de roman este „Numai cu fiica mea” de Betty Mahmoody, scris în colaborare cu William Hoffer. Știu de cartea aceasta de extrem de mult timp, încă de când avea o cu totul altă înfățișare, și mi-am dorit foarte tare să o citesc, însă, nu știu, mereu amânam momentul achiziționării ei, mereu spuneam că parcă nu e timpul, că sufletul meu nu este pregătit încă pentru această exploatare a unei noi lumi și a unei istorii triste. Însă, când am văzut cartea reeditată pe Libris, nu m-am putut abține și mi-am spus că trebuie neapărat să o am. Nu a stat foarte mult în bibliotecă, tocmai pentru că aveam nevoie să aflu povestea cuprinsă între paginile sale, tocmai pentru că trebuia neapărat să observ până unde pot merge diferențele culturale și câte poate îndura sufletul din dragoste pentru soț, pentru copil. 
      „Numai cu fiica mea” este o carte document, tulburătoare, care te poartă tocmai în Iran, la Teheran, unde îți prezintă o cu totul altă realitate decât cea pe care te-ai aștepta să o descoperi. Este lupta unei mame pentru propria supraviețuire și pentru viața fiicei sale, este disperarea de care aceasta este capabilă atunci când simte că nu mai are nimic altceva de pierdut, este strigătul de ajutor al unei femei adresat unei lumi întregi și, nu în ultimul rând, o atenționare pentru toate celelalte femei care nu iau în seamă semnalele clare ce sunt presărate la tot pasul și se aruncă înainte, în necunoscut, fără a lăsa vocea interioară să răzbată la suprafață și fără a lua în considerare propriile instincte. Este un roman potrivit în contextul actual, când globalizarea permite interculturalitatea și când multe femei au căzut pradă și încă o fac, considerând că așa ceva nu li se poate întâmpla lor, unor iluzii, unor povești desprinse parcă din „O mie și una de nopți”, care nu le permite să observe realitatea decât când este prea târziu și când ele însele devin prizoniere ale unor soți abuzivi și ale unor sisteme sociale nedrepte. Este o avertizare pentru toate aceste fete, pentru a ști să deslușească semnele la timp și pentru a ști de ce anume să se ferească înainte de fi mult prea târziu.


     Romanul are întreaga acțiune relatată din punctul de vedere al lui Betty Mahmoody, o americancă din Michigan căsătorită cu un iranian, pe care toți îl cunosc după numele de Moddy. Povestea ei este, de fapt, povestea multor femei suficient de naive pentru a pleca în necunoscut alături de bărbatul pe care îl cunosc, fără a lua în seamă pericolele la care se expune. Aflăm povestea ei atât din prezent, când este forțată să rămână alături de soțul ei în Iran, la Teheran, împreună cu fiica lor de doar cinci ani, Mahtob, cât și din trecut, din anii dinainte de căsătoria lor și de după nașterea fetiței, totul revenind prin flashback în mintea lui Betty, o femeie aflată în culmea disperării.
      „Numai cu fiica mea” este o carte pe care o citești cu sufletul la gură, cu inima tresăltându-ți în momentul în care te gândești prin ce anume pot unii oameni să îi facă pe cei din jurul lor să treacă și totul din dorința de a le face un bine, pentru că au intenția de a face cum este mai bine pentru toți, când comunicarea este lăsată deoparte și unul singur încearcă să își impună propria voință, devenind din soț un tiran și un temnicer.
      Betty este o femeie divorțată, care are alături de ea doi băieți, pe John și pe Joe. Nu îi place viața de femeie singură, pentru că toate responsabilitățile sunt pe umerii ei. Însă, începe să își revină și să își uite supărările prin muncă asiduă. Cu toate că pare bine, organismul ei cedează și are nevoie de un osteopat, iar în aceste condiții îl cunoaște pe doctorul Mahmoody. Acesta începe să o flateze, să o admire, să îi spună cuvinte de încurajare, să o caute pentru a o întreba cum se simte după externarea ei de la spitalul unde acesta lucra, fapte care o fac pe Betty să înceapă să țină la el. După multe luni de discuții, cei doi se căsătoresc, iar în urma căsătoriei își face apariția în această lume Mahtob. Totul merge ca în orice căsnicie, cu suișuri și coborâșuri, necazurile lor fiind cauzate de sprijinul lui Moody pentru anumite grupări iraniene sau pentru întreținerea numeroșilor lor nepoți. Însă, ea este decisă să nu mai treacă iar printr-un divorț și să încerce să își salveze căsnicia așa cum poate. Acesta este momentul când, simțind-o probabil indecisă, soțul ei îi propune să meargă împreună în Iran, pentru a își vizita familia rămasă acolo. Ajung în Teheran în august 1984 și ceea ce trebuia să fie o vacanță de două săptămâni se transformă într-un prizonierat de doi ani.
     Abia acum, Betty începe să înțeleagă adevărul și ce anume a consimțit, abia acum înțelege ea că a fost păcălită și că Moody plănuia cu totul altceva. El preia pașapoartele, le duce în casa surorii sale, Ameh Bozorg, și, mai apoi, a nepotului său Mammal, nu lucrează, ci trăiește pe spinarea rudelor și a banilor aduși din State, motivând că actele sale nu pot fi echivalate. Lucrurile se înrăutățesc în mod continuu atât pentru Betty, cât și pentru Mahtob, niciuneia neplăcându-i noua viață.
      Traiul în Iran nu este ușor nici pentru locuitorii săi, este o țară aflată într-o continuă schimbare politică și economică, în care sărăcia răzbate din multe locuri, alimentele sunt permise doar pe cartelă, în care poliția islamică, pasdar, circulă mereu pe străzi, în care femeile trebuie să se acopere în chador (îmbrăcăminte islamică neagră, care acoperă totul, mai puțin fața), America și Irakul sunt considerate a fi țările dușmane, iar războiul apare din orice colț. Este o realitate greu de acceptat pentru o femeie ce provine dintr-un alt fel de societate, o zonă în care ei, ca femeie, i se impun anumite limite, în care copiii sunt forțați să respecte anumite norme de conduită, în care școlile nu sunt la cel mai înalt nivel de educație și pregătire.
      Acesta este contextul socio-economic în care nimerește Betty, iar faptul că este obligată să rămână aici nu face lucrurile cu nimic mai ușoare. La toate acestea, se adaugă neînțelegerea din partea soțului ei, care ar vrea o soție supusă și care știe să își impună punctul de vedere doar prin intermediul pumnului sau al forței. În momentul în care i se pare că ea nu face ceea ce ar dori el, recurge la bătăi aprige, atât ale ei, cât și ale fetiței, ba chiar o închide în casă, sub paza rudelor, sau îi ia fetița de lângă ea, aducându-i-o doar din când în când pentru a se vedea. Tot timpul, atât mamă, cât și fiică, sunt supuse la torturi fizice, dar mai ales psihice, fapt care o conduce pe Betty la dorința de a fugi din Iran, prin orice mijloace. Caută în permanență ajutor de la ambasadă sau de la diverși oameni care se ocupă cu scoaterea ilegală a oamenilor din Iran. Tocmai acest zbucium sufletesc al ei este surprins pe parcursul cărții, pendulările ei între a rămâne și a duce o viață impusă de soțul ei, care avea drept de viață și de moarte asupra ei, sau de a fugi prin orice mijloc și a ajunge înapoi în America, în Michigan.


     Cartea mi-a plăcut per total, are un fir narativ foarte bine conturat, cu accent pe trăirile și profilul moral al personajului principal, Am rămas cu gândul la acțiunea pusă în scenă și la personaje chiar mult timp după ce am închis paginile, mai ales noaptea stăteam și mă gândeam la ele, la neputința unei femei de a se reuni cu familia sa aflată acasă, în Michigan, cu neputința unui copil de a înțelege schimbarea tatălui, cu neputința unui bărbat de a își impune punctul de vedere altfel decât prin forță, mai ales că era un bărbat educat. Am încercat să nu judec, pentru că, de cele mai multe ori, avem tendința de a spune că nu vom face anumite lucruri sau că noi nu am face așa ceva, însă până nu trecem prin situația respectivă este mai greu să știi cum vei reacționa, însă țin să menționez că am purtat numeroase războaie mentale cu Betty Mahmoody. Am empatizat cu ea, nu mă înțelegeți greșit, însă ea este singura care s-a pus în această situație, care s-a aruncat cu capul înainte, deși avea semnale care îi indicau anumite intenții ale soțului ei, pe care a decis să nu le bage în seamă, să le lase undeva departe, într-un colțișor întunecat al minții sale. Sunt multe fete care pleacă astfel alături de partenerii lor, fără a se informa în prealabil, fără a își lua anumite măsuri de siguranță, iar Betty avea unele semnale de alarmă dinainte și nu mai era doar un copil, o tânără, mai trecuse deja printr-un divorț și era deja mamă. Ar fi trebuit să pună lucrurile mai mult în balanță și să își asculte glasul rațiunii, nu să plece în necunoscut, punându-și mai apoi fiica în pericol.
      Moody, soțul ei, era cameleonic și își schimba în permanență stările, acum era iubitor și tandru, acum era nervos, furios, și distrugea totul, lovindu-și fiica și soția fără urmă de milă. Le lipsește foarte tare comunicarea, de care nu e bucuraseră foarte tare nici în America, când mult timp Betty nu a muncit, pentru a îi face lui pe plac, sau când Moody i-a dat numele de Mahtob fiicei lor, iar nu Maryam cum își dorea Betty. La fel, el își aduce nepoții acasă, începe să sprijine mișcări radicale care erau îndreptate împotriva politicii Americii, țara care le oferise dreptul la studiu, la ședere și la muncă timp de douăzeci de ani. Așadar, semne existau chiar din America, iar faptul că Moody ar fi putut să îi fure fiica și să plece cu ea în Iran mi se pare un argument prea slab pe care să îți bazezi plecarea spre ceea ce erai aproape sigură că nu este doar o vacanță, ci o mutare. La o adică, el ar putea face asta și acum, când s-au întors, când au fugit, chiar dacă și-au schimbat identitatea.
       Ajunse în Teheran, e normal să existe un șoc cultural, însă mi se pare că lucrurile sunt puțin exagerate din partea lui Betty, prea e totul prezentat în tonuri de negru, chiar și acolo unde ar fi putut fi loc de gri. Înțeleg că era o femeie supusă la grave torturi de către un soț abuziv, însă a găsit și oameni care i-au arătat empatie și care au încercat să o ajute, chiar și familia soțului ei, care la început îi era potrivnică, s-a întors spre ea și a încercat să o ajute în diverse moduri. Este împotriva ritualurilor religioase musulmane, însă, când are nevoie de ajutor, crede în acestea și face jurăminte specifice culturii islamice (acel nasr pe care îl face la un moment dat). Sunt de părere că anumite lucruri sunt exagerate, sunt diferențe culturale, dar nu are cum totul să fie atât de rău. Da, Iranul este o țară aflată în război, este nevoită să treacă prin acesta, asemenea locuitorilor săi, la fel și prin lipsa alimentelor sau a electricității, dar își găsește prieteni chiar și aici. 
     „Numai cu fiica mea” este o dramă de familie, este o carte cu mari implicații emoționale, care da, mi-a plăcut foarte tare, însă multe lucruri și crize au apărut din cauza naivității personajului principal și al inconștienței de care a dat dovadă. Sper că va fi citită de cât mai multe persoane și că multe fete vor învăța ceva din povestea lui Betty Mahmoody, din zbaterea ei pentru a se elibera din ceva în care singură s-a implicat. Sper ca multe fete să înțeleagă că trebuie să cunoști mulți factori și să pui multe în balanță înainte de a te arunca în necunoscut, pentru că, odată ajunse în acel punct în care nimic nu mai stă în puterea ta, nimic nu îți mai aparține și ești doar o marionetă în mâinile unui soț abuziv, vor fi puțini cei care vor putea interveni pentru a ajuta. 


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: „Numai cu fiica mea”
     Autor: Betty Mahmoody împreună cu William Hoffer\
     Titlu original: Not Without my Dhaughter
     Traducător: Mihaela Negrilă
     Editura: Polirom
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 416

10 comentarii:

  1. Pare o carte cu un adevarat impact emotional. Felicitari pentru recenzia minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Are un mare impact emoțional, te sensibilizează și te face să te gândești de 100 de ori înainte de a te încrede în oricine, de a pleca la drum cu cineva străin... Mai ales când nu cunoști legislația locului în care te duci... A fost o luptă groaznică pentru Betty și fiica ei...

      Ștergere
  2. Anca Rucăreanu26 mai 2018, 18:39

    Mi-am adus aminte cu drag de carte. nu îmi amintesc toate detaliile, dar mi-ar placea sa o recitesc. Felicitări pentru recenzia minunată
    !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru recomandare! Este o carte la care sunt sigură că voi reveni și eu la un moment dat...

      Ștergere
  3. Eu am citit aceasta carte cu foarte mult timp in urma, acum peste 20 de ani si mi-a ramas in minte lupta acestei femei, chiar daca detalii prorpiu-zise nu mai retin de atunci. Multumesc pentru reimprospatarea impresiilor prin intermediul frumoasei prezentari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Este o luptă acerbă și cred că puține femei ar fi reușit ceea ce a reușit Betty....

      Ștergere
  4. Am si eu cele doua cărți de aceasta autoare...
    Mulțumesc, Oana, foarte frumoasa recenzia. Cartea este superba, am citit-o cu ani in urma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Este minunată, dureroasă, dură, dar minunată.

      Ștergere
  5. Îți mulțumesc! Să citești cartea, să vezi acolo emoții...

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter