vineri, aprilie 6

CATH CROWLEY: CUVINTE ÎN ALBASTRU INTENS - RECENZIE



     „Suntem cărțile pe care le citim și lucrurile pe care le iubim.Cal e oceanul și scrisorile pe care le-a lăsat. Fantomele noastre se ascund în lucrurile pe care le lăsăm în urmă.”
Cat Crowley

     Dacă ar fi să îmi imaginez cum ar fi cuvintele, atunci, cu siguranță, acestea ar fi pictate în albastru intens în suflete. Albastru este culoarea mea preferată dintotdeauna, este culoarea cerului și a seninului, este culoarea ochilor mei și ai mamei mele, este culoarea care îmi vorbește cel mai tare. Poate tocmai din această cauză mi-am dorit atât de tare cartea lui Cath Crowley - „Cuvinte în albastru intens” (bine, aceasta și faptul că a fost tradusă de către Irina Stoica de la Irina Citește, permițându-ne să urmărim câteva fărâme din procesul de traducere). Coperta m-a surprins încă din prima clipă, atât cea exterioară, cât și cea interioară. Sunt ambele pur și simplu spectaculoase. Conținutul și povestea în sine nu sunt cu nimic mai prejos, totul la această carte este la intensitate maximă.
     „Cuvinte în albastru intens” este un roman care duce emoțiile pe cele mai înalte culmi, fapt care m-a făcut să trăiesc fiecare poveste în parte la intensitate maximă. Este o carte ce pare a fi o dedicație specială pentru fiecare iubitor de lectură în parte și o formă de terapie pentru cei aflați în suferință. Este un roman care poartă cu sine extrem de mult optimism, speranță și bucurie, toate acele elemente care ne ajută să avem o viață mai bună sau să trecem peste toate pierderile pe care viața le aduce. Nu poți uita tragediile vieții, însă poți învăța să supraviețuiești cu tot ceea ce te-a pus la pământ la un moment dat și poți să mergi mai departe, purtând cu tine bucăți din cei pe care i-ai pierdut, frânturi din trecutul ce ți-a oferit lacrimi și lecții, construindu-ți un viitor mai bun, mai luminos, mai frumos.


     Nu am mai citit până acum ceva scris de Cat Crowley, însă știu cu siguranță că îmi doresc să descopăr și povestea pe care o cuprinde între paginile sale „Grafitti Moon”. M-a surprins foarte tare stilul autoarei, care transmite extrem de multe emoții, care te ajută să trăiești alături de personajele sale toate poveștile din lume. Cath Crowley este o vrăjitoare a cuvintelor și construiește totul cu o extrem de mare atenție pentru detaliu: acțiunea în sine nu este una extraordinară, ieșită din comun, însă modul în care aceasta se desfășoară în fața noastră și personajele creionate cu măiestrie fac ca romanul să îți pătrundă în suflet și să nu mai iasă de acolo. 
     „Cuvinte în albastru intens” aduce în prim-plan puterea vindecătoare a cuvintelor, mai ales a celor care sunt îmbrăcate cu foarte multă iubire, și este o antologie a durerii, care poate fi vindecată doar cu multă dragoste și răbdare. Lucrurile ne sunt prezentate din două perspective: cea a lui Rachel și cea a lui Henry, care se împletesc, pe alocuri, cu frânturi de viață, ascunse printre paginile cărților din anticariatul „Cărțile Urlătoare”, unde se găsesc sub forma unor scrisori ce cuprind toate cuvintele pe care, cel mai adesea, oamenii nu au curajul de a le rosti direct, atunci când se află față în față, când nu reușesc neapărat să își găsească toate cuvintele de dor, de dragoste, de încurajare, de durere, de melancolie... Mi-a plăcut foarte tare această idee: de a scrie o scrisoare către persoanele dragi, lucru pe care nu cred că mulți îl mai fac astăzi din păcate, mai ales că o epistolă mi se pare a fi o amprentă personală a fiecăruia dintre noi, o bucată din suflet pusă în cuvinte. Mi-am imaginat câtă emoție ar putea transmite un astfel de lucru dacă l-am întâlni în cărțile pe care le citim și cum ar fi să procedăm la fel de fiecare dată când ne este atât de greu să ne exprimăm sau când, loviți de durere sau dărâmați de trădare, ne-am pune cuvintele pe hârtie și nu le-am mai lăsa să curgă atât de rapid între noi, salvând prietenii și evitând adevărate drame. Cred că ar fi un gest extrem de diafan, dincolo de romantismul pe care orice scrisoare îl sugerează.

********************

     Autoarea a construit una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am citit vreodată, a scris cu petale de dor și de iubire în sufletul meu și m-a făcut să păstrez rândurile așternute acolo pentru totdeauna, fapt la care nu m-aș fi așteptat fiind vorba de o carte young adult. 
     Rachel Sweetie s-a mutat în urmă cu trei ani alături de mama și de fratele ei, Cal, într-o localitate aflată pe malul oceanului. Este un loc idilic, care îndeamnă foarte tare la visare, pare a fi spațiul perfect pentru a duce o viață frumoasă, o vacanță prelungită la nesfârșit. Cal visează să exploreze lumea și adâncurile oceanelor, iar Rachel este o studentă eminentă, ce își dorește să devină biolog marin. Însă, viața are cu totul alte planuri pentru ei și îi ia pe toți prin surprindere în momentul în care Cal, un înotător desăvârșit, se îneacă. Din acea clipă, viața nu mai pare să aibă vreun sens pentru Rachel, care renunță la școală și la toate planurile ei. Pare a fi devenit, la rândul ei, un mort viu. Tocmai din acest motiv se mută în fostul oraș, alături de mătușa sa, Rose, locul unde a copilărit și unde a lăsat în urmă prieteni dragi, cărora a refuzat să le mai dea vreo veste despre ea și nu le-a permis să fie părtași la durerea ei. A preferat să fie ea cu durerea ei, cu pierderea ei, încercând să își explice de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat și de ce nu s-a putut face nimic pentru fratele ei și devenind o cu totul altă persoană, mult mai închisă în sine. Este un fel de doliu perpetuu, de bocire a celui dus din această lume, fapt care durează de extrem de mult timp.
     Întoarcerea acasă, în orașul în care a crescut și în care a lăsat în urmă iubirea ei la care nu primise răspuns, nu este cea mai ușoară pentru Rachel, mai ales că este nevoită să lucreze alături de Henry Jones, băiatul pe care l-a iubit, dar de la care nu a primit același răspuns, prietenul ei cel mai bun. 
     Henry este adolescentul tipic: indecis și mereu în căutarea unui ideal și al modului de viață cel mai bun pentru el. Dragostea lui cea mai mare o reprezintă cărțile, citind cu nesaț și lucrând într-un anticariat, afacerea familiei. Însă, cel mai tare crede că o iubește pe Amy, fata care tot vine și pleacă de la el, la fel ca un tren care stă câteva minute într-o gară și apoi merge mai departe. Tocmai pentru că ea l-a părăsit din nou și a început o nouă relație cu Greg Smith, unul dintre băieții populari și cu șanse de a câștiga mulți bani în viață, îl face pe Henry să își dorească și el faimă și câștiguri materiale, votând pentru vânzarea anticariatului, ca un fel de răzbunare pentru ceea ce credea el că este motivul despărțirii de cea după care aleargă încă din clasa a IX-a. Poate tocmai de aceea nici nu vede cu exactitate cât de mult ține la Rachel și cât de mult reprezintă aceasta pentru el. Devine orb în fața adevăratei iubiri și pare a da cu piciorul la ceva ce chiar ar putea fi minunat, doar pentru o plăsmuire a minții sale. 
      Pentru a afla cum evoluează relația dintre Rachel și Henry, vă invit să citiți romanul. Vă veți îndrăgosti cu siguranță de aceste două personaje, aflate la vârsta maturizării și a găsirii căii în această lume.

********************

     Ceea ce conferă o aură de magie și feerie romanului este tocmai anticariatul „Cărțile Urlătoare”, casa și modul de viață al familiei Jones, locul în care mulți se simt acasă. Anticariatul devine un personaj în sine, are o forță terapeutică excepțională, căci aduce la un loc personaje extrem de diverse, fiecare aducând cu sine propria poveste și lecție de viață. Michael, tatăl lui Henry, a divorțat de soția sa, Sophia, însă rămâne un veșnic visător, cel care consideră că forța cuvintelor și puterea cărților nu se vor destrăma niciodată. Frederick este în căutarea unei cărți ce spune povestea iubirii răpite prea devreme de moarte, o operă ce stă mărturie a tot ceea ce a însemnat istoria de viață a sa și a soției sale, Elena. 
     Însă, ceea ce are acest anticariat special, dincolo de oamenii care se află în interiorul său, este secția sa specială, acea Bibliotecă a Scrisorilor, unde diverși oameni lasă părți din viețile și sufletele lor prin intermediul cuvântului scris. Acolo cărțile au însemnări ale celor care au găsit pasaje deosebite, precum și a oamenilor care au lăsat scrisori pentru cei dragi. Cred că cea mai frumoasă poveste dintre toate aceste petale de suflet este cea a lui George, sora lui Henry, și Pytheas, cu care tot poartă conversații prin intermediul scrisorilor. Am iubit-o pe George din tot sufletul, pentru faptul că îmi amintește foarte mult de mine însămi. Nici eu nu am avut curajul de a îi înfrunta pe cei care nu mă  înțelegeau, iubeam cititul și nu ieșeam foarte des din carapacea mea. Cred că am empatizat cel mai mult cu acest personaj, care încă mai păstrează acea naivitate și inocență specifice vârstei, care mai crede în puterea iubirii și a cuvântului scris, care încă abordează o metodă tradițională pentru a își găsi iubirea vieții.
     Dincolo de toate acestea, romanul ne oferă extrem de multe referințe literare, fapt care ne face să ne dorim să citim mult mai mult și să oprim timpul puțin în loc. O să aduc foarte în față „Atlasul norilor”, un roman pe care îl am în bibliotecă de foarte mult timp, dar necitit încă. Atât de mult mi-a plăcut ideea transgregării sufletului, a transpunerii în cei din jur sau în obiectele ce ne înconjoară, încât trebuie neapărat să citesc această carte.

     „Cuvinte în albastru intens” este un roman de un lirism pur, de o frumusețe absolută, cu o poveste răvășitoare, care ne ajută să ne regăsim prin intermediul paginilor cărților, urmând exemplul personajelor create de Cath Crowley. Este deopotrivă o poveste de iubire, de regăsire de sine prin intermediul ajutorului celor din jur, precum și o poveste a dragostei de lectură. 

     Voi cui i-ați lăsa o scrisoare într-o carte? Care este cartea voastră preferată? Ce i-ați scrie romanului sau autorului vostru preferat?

     DATE DESPRE CARTE:
     _________________
     Titlu: Cuvinte în albastru intens
     Autor: Cath Crowley
     Editura: Storia Books
     Colecția: Young Adult
     Titlu original: Words in Deep Blue
     Traducător: Irina Stoica
     Anul apariției: 2018
     Număr de pagini: 304


      

12 comentarii:

  1. Anca Rucareanu6 aprilie 2018, 19:23

    Mi-a plăcut și mie foarte tare! Cel mai mult m-a impresionat anticariatul. Felicitări pentru recenzia minunată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc din suflet! <3 Și mie, acolo aș trăi :) Cafeneaua aceea, cărțile sunt un vis mai vechi de-ale mele :)

      Ștergere
  2. Pare o carte minunata, dupa cum ai descris-o tu. M-ai facut curioasa. Si nu stiam ca ai ochii albastri. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o carte de o sensibilitate aparte, aceasta m-a și atras, că altfel povestea e comună. Albaștri sunt, moșteniți de la bunicul meu :D Doar că uneori ai mei mai devin albastru-verzui, mai ales când stau în lumină :)

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Ți-o recomand cu mare drag. Cred că ți-ar fi pe plac și ție. <3

      Ștergere
  4. Am auzit doar cuvinte de lauda despre cartea asta si abia aștept sa o citesc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca este o lectura foarte placuta, suna bine prezentarea. Imi place albastrul cerului, cum zice si imnul echipei mele de suflet "biancazzuro nel cuore e nei colori del cielo" <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Cartea este una minunată, are un stil care e capabil să te răvășească... Sunt curioasă cum mi se va părea și „Grafitti Moon”

      Ștergere
  6. Nu am citit cartea, dar m-ai facut curioasa datorita frumusetii si caldurii ce emana din ceea ce ai scris.

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter