duminică, aprilie 29

FRANCESCA CAVALLO ȘI ELENA FAVILLI: POVEȘTI DE SEARĂ PENTRU FETE REBELE (#2) - PREZENTARE



      „Fie ca aceste curajoase pioniere să te inspire! Fie ca portretele lor să insufle fiicelor noastre credința neclintită că frumusețea se manifestă în toate formele și culorile și la toate vârstele! Fie ca toți cititorii noștri să știe că reușita supremă este să duci o viață plină de pasiune, de curiozitate și de generozitate! Fie ca noi toți să ne amintim în fiecare zi că avem dreptul să fim fericiți și să explorăm lumea din jurul nostru fără opreliști!”

     Acesta este îndemnul pe care autoarele ni-l oferă în primul volum, pe care l-am citit la final de iarnă și care m-a încântat extraordinar de tare. Pe atunci, nu știam că există și un al doilea volum, chiar eram intrigată pentru că „Poveștile de seară pentru fete rebele” nu cuprindeau deloc istorisirii despre românii noștri care au făcut istorie. Parcă autoarele mi-au aflat doleanțele, căci al doilea volum include și două românce: Nadia Comăneci și Sofia Ionescu. Poate mi-ar fi plăcut puțin să existe o Ana Aslan, însă, am iertat autoarele de data aceasta, pentru că, probabil, nu este ușor să alcătuiești atât de multe biografii ale unor femei puternice de pe întreg mapamondul și trebuie să alegi cu grijă, astfel încât să își merite locul acolo, în lunga listă. 
      Ambele volume sunt minunate, iar zilele acestea le-am văzut la reduceri mari pe diferite site-uri de carte, însă recunosc că volumul doi este cel care m-a încântat cel mai tare, poate și pentru că prezintă personalități mai apropiate de noi, de contemporaneitate, multe dintre femeile ale căror istorii sunt cuprinse între paginile cărții trăind încă, le vedem la televizor, le citim cărțile, le observăm activitățile și, nu știu, parcă am fi și noi părtași un pic la viețile și experiențele lor. 
      „Povești de seară pentru fete rebele” atrage, în primul rând, din punct de vedere vizual. Are un design extrem de viu, de colorat, iar portretele fiecărei femei prezentate sunt excepțional realizate, surprinzând esența fiecăreia în parte. Fiecare istorie este organizată sub forma unui basm, chiar multe dintre ele începând cu formula tipică acestuia: „A fost odată...”. Tocmai din acest motiv, cred că este potrivită începând undeva cu vârsta de opt-nouă ani, însă nu m-aș opri aici, pentru că este acel tip de carte potrivită la orice vârstă. Oricând este un moment potrivit pentru a aflat lucruri noi, pentru a te bucura de o lectură minunată și de a te reorganiza tu, ca persoană, urmând exemplul tuturor acestor femei care au făcut chiar și imposibilul posibil. Mi se pare minunat faptul că acest volum se poate constitui într-o lectură magică de tip mamă-fiică, oferind exemple minunate și idei pentru viitoare activități.





„Momentul ideal să plănuiești o carte e în timp ce speli vasele” 






„Urmează-mă pe riscul tău!”








„Boudicca a ajuns să simbolizeze spiritul luptător al britanicilor”







„Femeile pe care le pictez nu stau acasă. Sunt femei noi, pline de energie.”





„Pe măsură ce îmbătrânești, amintește-ți că ai două mâini: una cu care să te ajuți pe tine și alta cu care să-i ajuți pe ceilalți.”




„Trebuie să-ți descoperi singur destinația și drumul până acolo, pentru că nimeni altcineva nu le cunoaște.”


     „Povești de seară pentru fete rebele” este mult mai mult decât ceea ce anunță titlul: este un adevărat periplu prin viețile unor femei de valoare pe care istoria ni le-a oferit. Volumul cuprinde povești care oferă optimism și ne arată că orice vis poate deveni realitate, atât timp cât luptăm pentru acesta, perseverăm și nu ne oprim atunci când primele piedici își fac simțite prezența. Toate istoriile prezentate ne arată că nu trebuie să ne temem de nimic, cu atât mai puțin de a începe un lucru nou, chiar și acolo unde nu exista nimic mai înainte. Principalul este să avem viziune și să ajungem să punem în practică orice idee, indiferent cât de trăznită ar părea aceasta la început. Orice lucru minunat din lumea aceasta a început cu un visător și cu multe greutăți care au înconjurat viața acelei persoane. S-a ajuns la lucruri feerice pentru că au existat femei minunate, care au știut ce anume au dorit să obțină și au mers mai departe, chiar dacă li se spunea că nu este vorba de un domeniu pentru fete sau că nu se poate. Pentru toate aceste femei nu a existat în vocabular termenul de „nu se poate” și cred că este important să învățăm și noi lecția aceasta atunci când vine vorba de noi și de propriile idealuri.
     Volumul al doilea aduce în prim-plan personalități diverse, însă sunt prezente mult mai puțin femei care au trăit în alte epoci. Majoritatea celor prezentate au trăit undeva între anii 1800 și se ajunge cu istoria unor persoane care trăiesc în prezent. Fiecare dintre cele prezentate a avut sau are ceva de spus, sunt persoane care se caracterizează prin extraordinar de multă putere, forță interioară și determinare, fapt care le propulsează în față și le face să își deschidă larg aripile și să zboare spre zări înalte. Am găsit în paginile cărții povești ale Agathei Christie, J. K. Rowling, Nadia Comăneci, dar și a lui Merkel, Beyonce, Madonna, Oprah Winfrey sau a unor personalități mai tinere precum Nadia Murad și Marta Vieira  da Silva. După cum puteți observa, sunt domenii diverse, dar toate aceste femei au cunoscut succesul, iar poveștile lor ne arată și nouă cum anume am putea obține măcar în plan personal ceea ce ne dorim.
     



„O viață trăită în siguranță ar trebui să fie un drept din naștere.”













„Dacă ai norocul să fii altfel, nu te schimba niciodată!”







„Oh, doamnelor, acum haide să ne aliniem!”









„Nu m-am mulțumit să stau acasă, mi-am dorit să trăiesc ca un fluture colorat în lumina soarelui.”




    Citate:

  • „Ca să fii special, trebuie să-ți transformi slăbiciunea în lucrul de care ești cel mai mândru.” (Beatrice Vico - scrimieră)


  • „Descoperă cine ești și lămurește-te în ce crezi. Chiar dacă e altceva decât ceea ce cred vecinii și părinții tăi.” (Ellen Degeneres - actriță și moderatoare tv)

  •  „E nevoie de curaj ca să-ți creezi propria lume.” (Georgia O'Keefe - pictoriță)


  • „Încearcă totul. Înscrie-te în toate. Fă cunoștință cu toată lumea. Acesta e secretul vieții.” (Heddy Lamar - actriță și inventatoare˝


  •  „E imposibil să trăiești fără să ai niciun eșec, afară de cazul în care trăiești atât de prudent încât e ca și cum n-ai fi trăit deloc.” (J. K. Rowling - scriitoare)


  • „Câteodată, un blestem e, de fapt, o binecuvântare ascunsă.” (Johanna Nordblad - scufundătoare sub gheață)

  •  „Trebuie să știi să râzi de propriile greșeli și să mergi mai departe.” (Lorena Ochoa - jucătoare de golf)


  • „În viață, primești ceea ce ai curajul să ceri.” (Oprah Winfrey - moderatoare tv, actriță și femeie de afaceri) 



     DATE DESPRE CARTE: 
    ________________

    Titlu: „Povești de seară pentru fete rebele” - vol. 2
    Autor: Francesca Cavallo și Elena Favilli
    Editura: Litera
    Anul apariției: 2018
    Titlu original: Good Night Stories for Rebel Girls 2
    Traducător: Justina Bandol
    Număr de pagini: 224



miercuri, aprilie 25

MARY ANN SHAFFER ȘI ANNIE BARROWS: SCRISORI DIN INSULA GUERSNEY - RECENZIE



    „Știi că tocmai ai terminat de citit o carte bună dacă, după ce ai întors ultima pagină, te simți ca și cum ai fi pierdut un bun prieten.”
     Paul Sweeney

     Am terminat de citit „Scrisori din insula Guersney” de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows acum câteva zile și pot să vă spun că este o carte absolut minunată, cu un farmec aparte, care te introduce într-o lume aflată în plină reconstrucție după cel de Al Doilea Război Mondial, și într-o atmosferă aparte, ce te face să fii cu totul cuprins de magia poveștilor din fața ta și să uiți de orice altceva. Devii una cu poveștile în sine, devii pe rând unul dintre personajele sale sau te plimbi pe malul mării, pe insula Guersney. Este clar unul dintre acele romane ale căror acțiune nu se termină în momentul în care ai ajuns la ultima pagină, ci se derulează în permanență, rămânându-ți în suflet și în gând pentru totdeauna. 
     Văzusem niște fragmente din acest roman înainte de apariția lui și am presimțit vraja ei. M-a atras către ea ca un magnet încă de la început fapt pentru care, atunci când am găsit-o la un preț foarte bun pe Libris, nu am mai stat pe gânduri și a mea a fost. Nu am lăsat-o să aștepte foarte mult, a ajuns direct pe noptiera mea și am și citit-o pe nerăsuflate, m-a însoțit peste tot, căci odată începută, nu mai poți să o lași deoparte. Vrei să te bucuri de momente mirifice alături de niște personaje extrem de vii și de marcante, care devin adevărați eroi chiar dacă nu au participat în mod direct în luptele purtate în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Sunt acei eroi din umbră, care fac diferența dintre învingători și învinși.
     Romanul are o structură atipică pentru o operă de ficțiune: este alcătuit în totalitate din epistole trimise între diferite personaje, având ca liant în prima parte pe scriitoarea Juliet Ashton, iar în cea de a doua pe Elizabeth MacKenna, cea cu care autoarea ajunge oarecum să se identifice și, mai apoi, să se contopească. Are un subiect pe care îl iubesc: realitatea existentă în timpul celui de al Doilea Război Mondial, cu tot ceea ce a însemnat aceasta pentru oamenii care au trăit-o, cu toate durerile și suferințele fără margini, care te fac să îți dorești să urli de durere chiar și acum, la atâta timp, care ți se întipăresc în suflet și te fac să îți dorești ca o astfel de istorie să nu se mai repete vreodată. Autoarele fac însă mai mult: arată și ce anume s-a petrecut după încheierea acestuia, după ce pacea s-a instaurat, când lumea distrusă de un război nedreptă începe să fie reconstruită, încet, dar cu pași siguri, pentru că omul simte nevoia să refacă toate acele lucruri cu care era obișnuit, să își aducă, atât cât mai este posibil, confortul înapoi în viața sa.
     Cu toate că subiectul prezentat este unul extrem de sensibil, nu vă așteptați la o carte tristă, pentru că nu este cazul. Nu este unul dintre acele romane care sensibilizează, smulgând lacrimi amare (bine, e posibil ca unele să apară la unele pasaje, dar cam atât), căci maniera în care este scris, cu o acțiune alertă, cu perspective multiple, cu mult umor și chiar sarcasm adeseori, cu personaje rupte parcă din literatura populară, ce devin cititori pasionați datorită purei întâmplări, nu va permite acest lucru. Autoarea a considerat că un lucru grav poate fi mai ușor prezentat prin prisma comicului de situație ce predomină. (Spun autoarea, pentru că romanul de față este scris de Mary Ann Shaffer, iar Annie Barrows este nepoata autoarei și cea care a corectat ulterior cartea, cu anumite adnotări.)
      Este un roman delicios, extrem de incisiv presărat, pe alocuri, cu fine analize psihologice sau observații cu privire la lumea înconjurătoare. Dincolo de război, autoarea aduce în discuție și puterea dragostei, care se găsește după îndelungi căutări și într-un spațiu și timp de la care chiar nu mai așteptai nimic, precum și cea a prieteniei reale, adevărate, palpabile, capabilă să treacă peste orice neajuns și să provoace o adevărată încântare și să ofere siguranță în timpuri tulburi și nesigure, când totul pare să se prăbușească, mai puțin alianța creată din oameni frumoși, cu pasiuni comune, capabili să mute chiar și munții din loc de dragul celui aflat lângă, pe cărarea vieții.




     Lectura este o terapie pentru trup și suflet, o călăuză în momentele grele, un far călăuzitor indiferent de situație

     „Scrisori din insula Guersney” mi-a adus aminte foarte tare de grupurile de lectură pe care le avem astăzi în mediul online, numai că, în cazul personajelor cărților, totul este mult mai poetic, în sensul că ele se ajută de cuvântul scris de mână pentru a se apropia unii de alții, fapt care îmi pare că păstrează mult mai mult din personalitatea celui care o scrie, din verva și autenticitatea acestuia. În plus, cartea aduce la un loc personaje diverse, unite de pasiunea pentru citit, devenind egali, prieteni și protectorii unii pentru ceilalți, indiferent de statutul social și de meseria pe care o aveau. Acesta cred că este singurul aspect pozitiv al unui război nedrept, al Ocupației Germane, căci altfel toate personajele de pe insula Guersney aproape sigur nu ar fi descoperit cât de mult le place să citească și nu și-ar fi vindecat rănile prin sfaturile primite din cărți. Oricum, cartea este un adevărat deliciu pentru cititorul din noi prin prisma lecturilor amintite, cărți ale unor autori diverși, precum Shakespeare, Charles Lamb, Keat, Marcus Antoniu, Jane Austen sau Emily Bronte.


     *****************

     Romanul este împărțit în două părți distincte, cu o acțiune amplasată în două locuri minunate, unul pe care l-am vizitat și care mi-a rămas în suflet și unul pe care îmi doresc la nebunie să îl descopăr în urma citirii acestui roman: prima parte este plasată la Londra și în câteva orășele limitrofe, iar cea de a doua parte este în totalitate pe insula Guersney. Acțiunea este plasată în anul 1946, imediat după război, iar scrisorile surprind viața lui Juliet Ashton, scriitoare de profesie, și a celor care îi devin o adevărată familie din ianuarie și până în septembrie. În ciuda faptului că sunt doar scrisorile cele care ne vorbesc, personajele sunt extrem de bine conturate, iar poveștile se leagă între ele, deși inițial păreau dispersate. 
     Astfel, ne aflăm în anul imediat de după încetarea celui de Al Doilea Război Mondial, în Anglia, țară care încearcă să își revină de pe urma acestuia, iar locuitorii încearcă să se întoarcă încet, încet la o normalitate, lăsând în urmă case bombardate, destine frânte prea curând și sentimentul de teamă permanență. Încă nu se găsesc de toate, iar detaliile cu privire la aceste aspecte ne sunt oferite sporadic și prin utilizarea umorului, însă încă nu există mâncare destulă și de calitate, haine și pantofi noi, oameni dragi încă sunt dispăruți.
      Juliet Ashton este scriitoare și a devenit celebră prin intermediul relatărilor ei din timpul războiului, când scria în ziare sub pseudonimul de Izzy. Acum, a strâns toate articolele într-o carte ce are succes la oameni și are curajul de a își asocia chipul cu cartea. Se află în același timp în căutarea unui nou subiect, ceva care să atragă și care să aibă acel impact năucitor asupra cititorilor ei, iar ocazia perfectă i se oferă pur întâmplător, când primește o scrisoare de la un anumit Dawsey Adams, care trăiește pe insula Guersney, un om fără prea multe studii, dar care intrase în posesia exemplarului ei din Charles Lamb. El îi povestește despre faptul că, aflați sub Ocupație Germană, după o cină copioasă luată în secret între vecini, au plecat mai târziu de la gazda lor, fix după ora de stingere. Pentru a scăpa de pedeapsa cotropitorilor, care trimiteau oamenii în lagăr pentru mult mai puțin, tânăra Elizabeth MacKenna a trebuit să inventeze o poveste, iar ceea ce i-a venit în minte a fost faptul că s-au întâlnit pentru un club de lectură, iar impresiile i-au făcut să uite de timp. După acest incident, temându-se că vor fi urmăriți, au fost nevoiți să înființeze de-adevăratelea clubul, pe care l-au numit Clubul de Literatură și Plăcinte din Coji de Cartofi. Numele este la fel de bizar și de inedit în același timp, asemeni membrilor săi, oameni simpli, fermieri, vraci, crescători de porc, pescari sau casnice. Aceste elemente îi stârnesc interesul lui Juliet, care, folosindu-și firea de scriitor, cere detalii. 
    Acesta este momentul declanșator al unui schimb de scrisori detaliate între autoare și locuitorii insulei, care va conduce la o strânsă prietenie, căci cuvântul scris are puterea de a îi uni pe toți, de a îi face părtași la dramele celorlalți, de a îi determina să le pese mai mult unii de ceilalți, să își dorească să fie la un loc și să afle vești unii despre ceilalți. Tocmai acesta este motivul pentru care Juliet lasă totul și ajunge pe insula Guersney, unde află mai multe despre oamenii dragi, la fel și despre Elizabeth, salvatoarea și izbăvitoarea lor, absentă acum, fiind deportată în lagăr din cauză că ajutase un prizonier. Singura rămasă în urma acesteia este Kit, fetița de numai patru ani pe care Juliet ajunge să o iubească asemeni propriului copil.
      Acesta este nucleul în jurul căruia se petrece întreaga acțiune, după care fiecare poveste în parte se ramifică, fiecare personaj în parte având propria poveste și amintire legată de perioada grea pe care o traversaseră. Singura care le-a rămas mereu alături a fost lectura, iar prin ea s-au avut și unul pe altul.


     Personaje puternice, povești de dragoste și de prietenie adevărată
      
     Autoarea a creat personaje extraordinar de puternice, capabile de extraordinar, și mai ales cele feminine sunt prototipul femeii care poate orice, indiferent de societatea în care trăiește, care își urmează cursul inimii în ciuda gurii lumii și a greutăților pe care le-ar putea întâmpina în societate. 
     Juliet este curtată de Mark Reynolds, un editor american extrem de influent și de bogat, însă care își dorește alături o femeie docilă, cu care să se etaleze în public. Ea are de ales între aparență și esență, între el și cel care încet, încet îi cucerește inima, Dawsey cel tăcut, cel despre care nu știi exact ce gândește, care nu este la fel de deschis precum o carte deschisă.
      Elizabeth se îndrăgostește de Christian, un german, cel care ar fi trebuit să fie un anti-erou, dușmanul, cel de care să te temi. Însă, soarta demonstrează că unii sunt soldați doar pentru că sunt nevoiți, dar poate în interior sunt la fel de goi și de triști ca și cei cuceriți. Mi-a plăcut acest personaj, care nu uită să fie om și îi ajuta pe cei din jur, negândindu-se la faptul că aparțin unor tabere diferite.
       Remy este un personaj aparte, una dintre fetele care au fost în lagăr alături de Elizabeth, extrem de fragilă din cauza dramei prin care trecuse, din cauză că prea mult fusese supusă torturii fizice și psihice, însă mult mai puternică decât ar fi crezut cineva atunci când vine vorba de luat viața de la zero.
     Chiar și micuța Kit îți devine foarte dragă, pentru că este un copil vioi și cu o personalitate foarte puternică.
      Oricum, autoarea aduce în fața noastră o serie întreagă de personaje, diverse, dar minunate, capabile de orice când vine vorba să își ajute prietenii: o să îi descoperiți pe Eben, pe Isola, Amelia, pe micuțul Eli, chiar și baba satului, cea care mereu bombăne, mereu e nemulțumită de cum se petrec lucrurile sub ochii ei.


     Războiul lasă urme adânci în suflete

     În ciuda faptului că nu este o ficțiune istorică tipică și a umorului care apare în fiecare scrisoare, autoarea prezintă aspecte tragice ale războiului ce tocmai se încheiase, care a lăsat urme adânci în interiorul celor care au fost nevoiți să îl trăiască. Insula Guersney este o mică fâșie de pământ de pe Canalul Mânecii, oamenii simpli sperau că vor fi feriți de adevăratul război. Resimțeau lipsa hranei, mai aveau bombardamente uneori, însă, la un moment dat, naziștii și-au creat centrul acolo, privându-i pe oameni de cele mai elementare drepturi. Animalele și propriile case nu le mai aparțineau, nu își puteau lucra pământul așa cum trebuie din cauza orei de stingere, nu aveau ce să planteze, nu aveau hrană sau lemne de foc. Cu toate acestea, nu și-au pierdut mândria și îi sfidau în diferite moduri pe cei care îi ocupaseră în mod abuziv.
      În roman, se desprind anumite imagini revoltătoare, unele capabile să te facă să te întrebi cât de jos se pot coborî unii pentru a își vedea interesele realizate. Este imaginea sfâșietoare în care părinții și rudele apropiate rămân undeva la poarta școlii de pe insulă, în timp ce copiii lor mici, de doar câțiva anișori, urmează să fie duși de pe insulă pe continent, în speranța că vor fi mai în siguranță acolo. Nu știe nimeni dacă se vor mai revedea, unde vor sta, sunt imagini care nu au cum să nu îți taie respirația. La fel, este imaginea unui copil polonez, prizonier pe insulă, obligat să muncească pentru germani, care este numai piele și os, plin de păduchi, o adevărată estetică a urâtului și una dintre cele mai degradante forme pe care le poate îmbrăca războiul. 

     „Scrisori din insula Guersney” este o lectură care te sensibilizează, te binedispune și te face să vrei mai mult, să nu se mai termine. Vi-o recomand cu tot sufletul.


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________

    Titlu: Scrisori din insula Guersney
    Autor: Mary Ann Shaffer și Annie Barrows
    Editura: Nemira
    Colecția: Damen Tango
   Titlu original: The Guersney Literary and Potato Peel Pie Society (cred că îmi place mai mult cel original, e mai apropiat de spiritul insulei și de ceea ce au trăit oamenii)
     Traducător: Ruxandra Toma
    Anul apariției: 2018
    Număr de pagini: 303

luni, aprilie 23

ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII: CĂRȚI CU ȘI DESPRE CĂRȚI



    „Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de a gândi, insuficienţei noastre, cum şi bucuriilor sufletului.” 
Emile Faguet

    Astăzi, 23 aprilie, celebrăm Ziua Internațională a cărții. Eu o să celebrez cum se cuvine, am citit mai toată ziua, normal... :)
  Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în anul 1995.
    Lectura pentru mine este hrană pentru suflet şi cel mai de preţ refugiu din această lume, este un portal către alte lumi şi către aventuri nebănuite, cea mai simplă modalitate prin care pot ajunge rapid în cele mai diverse locuri ale acestei planete, trăind, alături de eroii dragi ai cărţilor cele mai frumoase poveşti. Este un fel de prelungire a ființei mele, modul meu de a vedea lumea și de a trăi.
     În cele ce urmează, am ales să vorbesc despre câteva cărți care au în prim-plan tocmai această pasiune pentru lectură, căci da, autorii au scris despre cărți în propriile romane și ne-au permis să ne apropiem mai mult unii de alții prin intermediul acestora, precum și să ne îmbogățim listele de lectură (a mea oricum este interminabilă :) ).


     „Cuvinte în albastru intens” de Cath Crowley este primul titlu care îmi vine în minte atunci când vine vorba despre romane în care cartea are locul principal. Acțiunea se petrece într-un anticariat, care devine un fel de personaj în sine, pentru că aici au loc minunate povești de dragoste, dar tot aici se petrec și drame ale vieții, căci locul are o sală specială, a scrisorilor pierdute, unde oamenii își lasă gândurile cele mai tainice și intime, pe care nu au curajul să le spună atunci când se află față în față cu cei dragi. Astfel, ei lasă o scrisoare pentru aceștia, sau fac anumite adnotații pe marginea cărților, sau își notează anumite trăiri... Mi s-a părut extrem de minunată ideea de a îți lăsa gândurile într-un loc public, este, totuși, un gest de curaj, dar și unul extrem de magic, arătând puterea vindecătoare a cuvântului scris în plină epocă a tehnologiei. În plus, romanul aduce în prim-plan anumite titluri de cărți ce par minunate. Am citit „Mândrie și prejudecată”, însă „Atlasul norilor”, o altă carte amintită, nu încă, deși o am acasă de extrem de mult timp. 


    „Grădina cu fluturi” de Dot Hutchinson nu este chiar o carte tipică despre cărți, căci cuprinde între paginile sale poveștile celor mai teribile fapte ce i se pot întâmpla unei persoane, ajungându-se până la cea mai de jos formă a lipsei de umanitate: niște adolescente sunt răpite și ținute într-un loc numit Grădina cu fluturi, unde sunt supuse la acțiuni inumane și extrem de degradante din punct de vedere moral. Este o carte cu un mare impact emoțional, un thriller psihologic, însă m-a dus cu gândul la cărțile despre cărți datorită modului de a își petrece timpul al fetelor din grădină: pentru a uita de toate ororile la care sunt supuse, citesc, cu cât mai mult, cu atât mai bine. Pentru ele, cartea este terapie curată, este un mod de a evada puțin dintr-un cotidian mult prea dur și prea nedrept.


     „Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford este un roman pe care l-am adorat, unul dintre cele mai bune romane citite anul acesta. El aduce în prim-plan poveștile a trei femei minunate, plus o împletire a două lumi complet diferite: cea a Occidentului și cea a Orientului. Însă, cel mai important aspect este faptul că autoarea aduce în discuție o frântură din viața uneia dintre autoarele mele preferate: Agatha Christie. Este surprins momentul de imediat după divorț, când depresia pusese stăpânirea pe marea autoare, fapt care a condus la refugiul ei într-o călătorie în celălalt capăt al Pământului. Însă, dincolo de picanteriile despre viața acesteia, descoperim titluri minunate ale autoarei inspirate de această călătorie, fapt care te determină să vrei să le citești și pe acelea cât mai repede: „Crima din Orient Express”, „Crima din Mesopotamia”, „Moarte pe Nil”, „Misterul trenului albastru” și „Locul întâlnirii: Bagdad”.


     „Fata care citea în metrou” de Christine Féret-Fleury  este un roman despre mine, despre tine și despre orice iubitor de carte din lumea aceasta. Autoarea parcă descrie orice cititor împătimit, care nu poate ieși din propria casă de teama de a nu pierde vreun rând dintr-o carte dragă. Juliette este o cititoare împătimită, care ajunge într-un paradis al cărților: casa lui Soliman, de unde se trimit mai departe un fel de cărți călătoare. Este un roman care pentru mine a venit chiar în momentul potrivit. Există chiar și o listă de romane la finalul acestei cărți, care sigur ne vor bucura sufletele.


    „Fetița căreia nu-i plăcea numele său” de Elif Shafak este o poveste încântătoare despre literatură și despre puterea pe care cărțile o au asupra acestei lumi: ea arată cum anume ar arăta lumea noastră în momentul în care nu ar mai exista iubitori de carte și la cât de anostă, gri și plină de haos ar fi fără lumina călăuzitoare a cărților. Este o poveste feerică, ce aduce extrem de multă magie în viețile noastre.


     „Hoțul de cărți” de Markus Zusak este unul dintre romanele mele de ficțiune istorică preferată, care aduce în discuție efectele Holocaustului și modul barbar în care naziștii au ales să ucidă în fașă cultura, prin arderea tuturor cărților care nu făceau referire la propaganda hitleristă. Liesel este, în schimb, un copil extrem de inteligent, care reușește să își transforme cărțile în cei mai buni prieteni și în acel element eliberator, care o ajută să își păstreze spiritul viu și să nu se frângă de tot, după pierderea fratelui și a mamei sale. Pentru ea, cuvântul scris este terapie și eliberare dintr-un univers mult prea greu de suportat, iar descoperirea bibliotecii soției primarului este o adevărată oază într-un deșert de incertitudini.


     Pentru că nu iubim doar cărțile, ci și autorii acestora și viața din spatele creației lor, nu puteam să nu amintesc romanul lui Mircea Eliade: „Nuntă în cer”. Prima parte a romanului aduce în prim plan viața unui scriitor, Mavrodin, care pare a fi un alter-ego al autorului însuși. Este un personaj cu puternice trăiri interioare, pe care reușește să le transforme în minunate opere literare. Totul se schimbă însă în momentul în care o cunoaște pe Ileana și ajunge să nu mai poată crea. La un moment dat, se pune problema substituirii actului creator prin forța iubirii, care ar conduce la apariția unui copil, ca rod al dragostei. Însă, cum acest fapt i se pare imposibil, este normal ca iubirea să se destrame. Ajungem la unul dintre conceptele care însoțesc adeseori viață scriitorului: la singurătate și la durerea sfâșietoare, singurele capabile să conducă la mari creații.


     „Fantoma de pe lac” de Monica Ramirez aduce în prim-plan viața lui Ashley White, o scriitoare ce se refugiază într-un loc idilic pentru a lăsa loc actului creator, sperând să termine un nou roman. Însă, misterele și fantomele trecutului o înconjoară, oferindu-i noi surse de inspirație.


     Nu am încă o recenzie pentru romanul „Scrisori din insula Guersney”, însă va urma în curând. Este o carte absolut delicioasă, care îți lasă impresia unor grupuri de cărți pe care activăm noi astăzi, în care iubirea pentru citit leagă oameni și îi ajută să treacă peste teroarea și durerea lăsate în suflet de Cel de al Doilea Război Mondial. Acțiunea o are în centru pe scriitoarea Juliet Ashton, însă nucleul este reprezentat de Clubul de Literatură și de Plăcinte din Coji de Cartofi, o comunitate de pe insula Guersney, care a început să citească în perioada războiului și a Ocupației Germane, devenind un grup extrem de prietenii și dovada clară că lectura unește suflete.

  Voi ce romane cu și despre cărți ați citit? 




vineri, aprilie 20

ISRAEL REGARDIE: ARTA ADEVĂRATEI VINDECĂRI - RECENZIE



    „Fiecăruia dintre noi îi stă în putere să înceapă procesul reconstrucției pe cont propriu; fiecare poate descoperi forța care îi poate aduce vindecare adevărată în trup și minte.”
     Israel Regardie

    Zilele acestea, cei de la Libris mi-au făcut o surpriză și într-unul dintre coletele pe care le comandasem am găsit o carte cadou, despre care chiar nu știam că va fi acolo: „Arta adevăratei vindecări. Puterea infinită a rugăciunii și a vizualizării” de Israel Regardie. Ulterior am aflat ce era cu ea: la comanda oricărei cărți de la Nemira, aceasta venea la pachet. 
     Nu știu voi, dar eu cred în puterea meditației până la un punct, nu sunt adepta acelor meditații lungi, care sunt pomenite mai ales în cultura indiană, în care oamenii sunt capabili să se detașeze cu putere de sine și să devină una cu Universul. Nu știu dacă se numește scepticism sau încă nu am ajuns la acea înțelepciune mistică, la acea superioritate și capacitate de a vedea dincolo de lumea palpabilă și de a mă transpune într-un fel de univers astral. Însă, recunosc că, de data aceasta, cartea lui Regardie chiar a venit într-un moment potrivit și chiar a reușit să mă facă să îmi doresc mai mult, să îmi activeze anumiți centri ai curiozității, care sunt suficient de puternici pentru a mă îndemna să cunosc anumite tehnici ale ieșirii din sine și de atragere a pozitivității și optimismului în viața mea, astfel încât lucrurile să capete cu adevărat sens chiar și în haos și să devină posibile, măcar la nivel mental. Da, cu acest fapt sunt de acord, cred că gândurile noastre au puterea de a atrage anumite lucruri, anumite energii care fac lucrurile posibile sau imposibile pentru noi și cred cu tărie că noi înșine suntem cei care ne impunem anumite bariere la nivel mental, care se transpun mai apoi în planul real și se transformă în eșecuri. Am observat că atunci când eu rămân pozitivă sau calmă în cazurile critice, lucrurile au tendința de a se așeza de la sine, ca un fel de stare creată de alinierea unor planete propice.
     De ceva timp, sunt într-un proces de schimbare continuu, un fel de căutare de sine intens sau, mai degrabă, de reinventare, astfel încât să devin o variantă mult mai bună a mea, care să nu se mai lase dărâmată de orice adiere de vânt sau de orice aer de superioritate al altuia. Tocmai de aceea m-am bucurat foarte tare când am primit această cărticică și mi-am și dorit să o citesc. Se lecturează extrem de repede ca număr de pagini, însă ai nevoie de anumit timp pentru a procesa informațiile prezentate în interiorul ei, mai ales pentru cei ca mine, care nu sunt inițiați deloc în arta meditației pure.
     Consider că acest volum al lui Regardie este un punct de plecare pentru cei care vor să afle mai multe despre meditație, însă nu este de ajuns pentru a trece direct la fapte, pentru a pune în aplicare exercițiile amintite de el. E nevoie de timp și de încă ceva pentru a putea să pui în practică în mod efectiv, dar nu este imposibil. Sunt prezenți termeni cu care eu nu sunt obișnuită, dar mi-am notat câțiva pentru a îi căuta mai pe îndelete mai apoi. Ni se amintește despre controlul respirației, fapt pe care mulți îl amintesc, chiar și dincolo de meditație, auzind mereu că am uitat să respirăm așa cum trebuie și tind să cred că așa este, că și aceasta s-a intensificat odată cu creșterea ritmului nostru de viață, a rapidității cu care vrem să facem toate și a lipsei de răbdare tot mai acute. Autorul prezintă și centrii energetici, un fel de chakre, care merg de la Spirit, spre elementele primordiale: aer, apă, foc și pământ; după care prezintă și tehnici prin care acestea pot fi activate. Cel mai important mi s-a părut a fi cea a Stâlpului Median. de la care pornește apoi totul. Principalul este să fii liniștit și să începi să vizualizezi anumite chestiuni care reprezintă obiectul preocupărilor tale.
     Cartea aduce în discuție arta vizualizării, să fii capabil să îți vezi problemele și dorințele în culori, fapt care poate ajuta la vindecarea atât a trupului, cât mai ales a minții și a sufletului. Odată ce le conștientizezi, autorul susține că poți chiar ajunge să le rezolvi sau să le pui în practică, pentru că totul ține de un fel de concentrare, de conștientizare și de credința că totul este posibil. Astfel, vom ajunge să creștem rata succesului din viața personală, vom ajunge să credem că putem mai mult, că totul este posibil, și vom fi capabili să diminuăm stresul, oboseala și eșecurile din viețile noastre.
     Mi-a plăcut cartea și, chiar dacă nu citesc prea des cărți de dezvoltare, uneori simt nevoia să mă întorc spre acestea și să mă descopăr pe mine mai mult. Nu cred în totalitate în puterea vindecării prin vizualizare, nici chiar prin rugăciune, chiar autorul spunând că acestea compensează actul medical în sine, însă este un bun punct de plecare pentru descoperirea de sine și pentru problemele cu care ne confruntăm, care pot conduce la rezolvarea acestora.


    DATE DESPRE CARTE:
    ________________
    Titlu: Arta adevăratei vindecări. Puterea infinită a rugăciunii și a vizualizării
      Autor: Israel Regardie
      Editura: Nemira
      Colecție: Mistica
     Titlu original: The Art of True Healing.The Unlimited Power of Prayer and Vizualization
     Traducător: Luiza Popescu
     Anul apariției: 2014
    Număr de pagini: 72
     
     

GEORGE R. R. MARTIN: DRAGONUL DE GHEAȚĂ - RECENZIE



    De la George R. R. Martin nu am citit absolut nimic înainte de „Dragonul de gheață”, dar acum vreau neapărat să citesc seria sa „Cântec de viață și foc”, pentru că are un stil absolut minunat, își construiește subiectul în mod credibil, în ciuda faptului că acțiunea este plasată într-un regat fantastic, dominat de dragoni și lupte de culise, un loc care te cucerește încă de la primele pagini. Din câte am înțeles, acest volum este scris înainte de celebra sa serie, iar el reprezintă un fel de preambul pentru aceasta, având acțiunea plasată cam pe aceleași tărâmuri.
     „Dragonul de gheață” este o minunată poveste pentru copii, care te poartă prin lumea feerică a celor mici, moment în care orice este posibil, iar extraordinarul se întâmplă la orice pas. Este o poveste despre curaj, sacrificiu și menținerea relațiilor de familie, a stabilității și unității acesteia, care poate fi extrem de fascinantă pentru un copil (este recomandată de la zece ani în sus), dar înțeleasă cu adevărat abia la maturitate. 
     Am început să iubesc foarte tare poveștile pentru copii, pentru că, nu știu, poate atunci când eram eu mică nu existau atât de multe minunății dedicate acelor vârste și oarecum îmi vine să recuperez acum. Povestea lui George R. R. Martin oricum este extraordinară și fascinează foarte tare prin modul în care este alcătuită, la fel și vizual, prin intermediul minunatelor imagini realizate de către Luis Royo, fapt care are puterea de a te introduce și mai tare în lumea poveștii pusă în scenă.


     Autorul ne prezintă povestea unei fetițe deosebite, care a gustat din necazurile vieții și din vicisitudinile unui destin tragic încă de la naștere. Numele ei este Adara, un nume extrem de muzical, care mi-a rămas în minte și în suflet. Poate nu întâmplător este descrisă încă de la început ca un copil al iernii, căci se naște în acest anotimp, iar efortul nașterii ei a curmat viața mamei sale. Această lipsire de dragostea maternă se va simți odată cu trecerea timpului, căci Adara va fi total diferită de fratele și sora ei, oarecum incapabilă de o iubire foarte mare, de empatie și de exprimarea sentimentelor în mod corespunzător. Din această cauză, nici nu se prea poate apropia de cei din familia sa, de tatăl ei, fermier, care muncește de dimineața până seara, de unchiul ei, Hal, fratele tatei, care luptă pe spinarea dragonilor în armata regelui. Nimic nu o poate schimba inițial, pentru că este un copil al iernii, iar frigul s-a transferat în mod empatic până la nivelul inimii sale, înghețând orice formă de colaborare și de iubire să converseze cu cei din jur. 
     Acest fapt o transformă într-un copil special: își face castele pe câmp din zăpadă, atinge șopârlițele de zăpadă, pe care nimeni altcineva nu le poate atinge, tocmai pentru că sunt extrem de sensibile la căldura emanată de trupul uman, și, nu în ultimul rând, se împrietenește cu un dragon de gheață, care revine an de an, cu tot cu un îngheț fără margini, lucru nemaiîntâlnit până atunci.
      Impresia pe care ți-o lasă autorul este aceea că fetița nu se poate aduna pentru a fi asemeni celorlalți, pentru a emana căldură și pentru a face lucruri obișnuite celor de vârsta ei, tocmai pentru că traversează și o perioadă grea: a apărut pe când Nordul și Sudul se luptau unul cu celălalt, victoria înclinând spre cei din Sud. Ea este martora multor atrocități, iar oamenii chiar sunt nevoiți să lase tot ceea ce dețin și iubesc pentru a pleca în necunoscut. Va avea de ales dintre a pleca definitiv și a își salva familia... fapt pe care va trebui să îl aflați singuri, citind povestea.


     Impresia pe care George R. R. Martin ți-o creează prin intermediul romanului său este aceea că totul devine posibil atunci când îți dorești cu adevărat și că puterea reală nu are cum să se ivească din exterior, ci ea se află în interior, apărând atunci când te aștepți mai puțin sau în situații limite, când ești nevoit să o scoți la iveală pentru a îi salva pe cei dragi ție. Este o poveste despre curajul unui copil, care este pus încă de mic în situația de a alege între propria viață și cea a oamenilor dragi din familia ei. Este povestea unui copil minunat, capabil de lucruri extraordinare, care îl scot din ordinar și îl plasează undeva sus, deasupra celorlalți, fapt pentru care s-a și născut și a crescut într-un mediu și fel diferit de al celorlalți copii de vârsta ei. Poate că mi-ar fi plăcut un pic ca finalul să nu fie atât de brusc și un pic altfel, însă este unul așteptat și linear. Stilul său se aseamănă foarte tare cu cel al lui Tolkien, cel puțin așa mi-a lăsat impresia. Așadar, dacă vă place Tolkien, cel mai probabil o să îl iubiți și pe Martin.

     Voi ați citit ceva scris de acest autor? 
Ce recomandări îmi puteți face?


     DATE DESPRE CARTE:
     ________________

    Titlu: Dragonul de gheață
    Autor: George R. R. Martin
    Editura: Nemira
    Colecție: Nemi
    Titlu original: The Ice Dragon
    Traducător: Ruxandra Toma
    Număr de pagini: 120
    Anul apariției: 2017
    Gen: fantasy

miercuri, aprilie 18

UN ELEFANT SE LEGĂNA...



    Iubesc literatura și îmi place să știu că am romanele preferate alături de mine, în bibliotecă, să le știu fizic acolo, să le admir, să le observ. Ieri a ajuns la mine un colet minunat de la Elefant, au avut reduceri (bine, ei mereu au oricum, dar încerc, pe cât posibil, să nu dau iama mereu :) ), iar minunățiile din poza de mai sus au ajuns direct în mâinile mele. Mi le-am dorit din tot sufletul încă din momentul în care am auzit că vor apărea și am citit sinopsisul.


     Despre Gayle Forman mi-a spus o doamnă librar de la o librărie ambulantă din Brașov că scrie extraordinar de bine și că este un roman de neratat. Nu am cumpărat-o pe loc, însă cuvintele ei mi-au rămas adânc întipărite în minte ș trebuia să am neapărat acest roman.Nu am citit încă romanele ei tipărite la noi - „Dacă aș pleca” și „Dacă aș rămâne”, însă sunt decisă să încep cu acesta. „Fără tine” este o poveste despre o femeie care se redescoperă și iubesc personajele feminine puternice, așa că trebuie neapărat să descopăr istoria ei. O voi face extrem de curând. Promit!


     „Scăunele roșii” m-a atras spre ea în mod iremediabil. Este unul dintre acele romane despre care nu știam nimic, dar pe care trebuia neapărat să îl am. Este un fel de fir al Ariadnei care m-a dus la el și am fost extrem de încântată să aflu că acțiunea este plasată undeva în Irlanda, un loc pe care îmi doresc să îl vizitez la un moment dat, căci mi se pare extrem de încărcat de istorie. De asemenea, cred că mă va încânta prin plasarea acțiunii undeva între sacru și profan, între credința situată undeva la plan spiritual și una aflată la un nivel mult mai profund, căci este vorba despre un vindecător, despre un fel de medicină alternativă, și, nu știu clar de ce, astfel de subiecte sunt extrem de ofertante pentru mine. Sunt extrem de încântată de romanul ăsta!


    „Borgia. Păcatele familiei” m-a atras în primul rând vizual, datorită acestei coperte absolut minunate. Nu mă așteptam să fie un roman atât de voluminos și am fost plăcut surprinsă când am observat acest fapt. Este o ficțiune istorică ce o are în centrul acțiunii pe Lucrezia Borgia, un personaj istoric care îmi place. Se anunță un roman plin de intrigi de culise, de pasiuni, de întoarcere spre o lume mai puțin cunoscută nouă, ceea ce mă fascinează din start.

    Voi ați profitat de reducerile de pe Elefant? Ce cărți v-ați mai achiziționat?

Vizitatorii blogului


website hit counter