vineri, martie 16

MIRCEA ELIADE: NUNTĂ ÎN CER - RECENZIE



„Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.”
Mircea Eliade

Mi-am propus ca anul acesta să mă întorc puțin mai mult spre clasici și nu puteam să fac acest lucru fără a nu reveni la unul dintre romanele mele de suflet, în paginile căruia iubirea este analizată până la cea mai sublimă formă a ei, alături de toată panoplia de sentimente pe care aceasta o aduce cu sine: indecizie, nesiguranță, fericire împletită cu durere, gelozie. La toate acestea, se adaugă acea dorință necontenită de a testa persoana iubită, de a încerca să capeți certitudinea că aceasta nu va pleca niciodată, nu va lăsa un loc gol acolo unde sentimentul de plenitudine a început să fie prezent. Este acea incertitudine permanentă care apare atunci când ești implicat într-o poveste de dragoste, nevoia de a verifica întotdeauna că trăirile sunt la fel de intense, că relația este la fel de frumoasă ca la început. Însă, uneori este de ajuns o singură greșeală pentru ca vraja și feeria create de unul dintre cele mai minunate sentimente omenești să se rupă, pentru a lăsa în urmă oameni și istorii de viață, pentru a lăsa goluri foarte greu de umplut și cicatrici ce pot fi doar peticite, niciodată reparate. 
Mircea Eliade este unul dintre autorii români pe care îi iubesc cel mai tare, cu el, știu sigur că voi avea parte întotdeauna de o experiență unică, odată cu fiecare citire/recitire a unui roman de-ale sale, că voi descoperi mereu noi simboluri și sensuri ascunse, indiferent de câte ori voi citi o carte scrisă de el. „Nuntă în cer” este romanul care m-a introdus în universul autorului, chiar mai înainte de nuvela „La țigănci”, obligatorie la școală. De data asta, am intrat un pic mai greoi în atmosfera cărții, chiar am vrut în primă fază să o abandonez pentru altă dată, căci am impresia că, de regulă, cărțile sunt cele care își aleg cititorii și, oricum, pentru opera lui Eliade ai nevoie de o anumită stare. Nu am lăsat-o deoparte și bine am făcut, pentru că am regăsit stilul său inconfundabil și m-am afundat total în cele două povești prezente în interiorul său. Curios lucru, la vârsta matură, mi-a plăcut mult mai tare povestea lui Mavrodin decât cea a lui Hasnaș, deși, în adolescență, fusese exact pe dos. Cred că l-am înțeles mult mai bine de data aceasta și am iubit modul acela de sus din care este privit trecutul, ca și cum ambele personaje ar ieși din timp și din spațiu și ar privi de sus, de pe o scenă, întâmplările la care au luat parte, evenimentele care le-au schimbat în totalitate existență. 
Dincolo de a fi o poveste de dragoste, „Nuntă în cer” este un roman pe tema arhetipului feminin, al acelui etern feminin, capabil să se dăruiască total dacă găsește persoana potrivită care să o înțeleagă și susțină. Miturile și simbolurile sunt la rândul lor prezente, ducându-ne cu gândul spre timpuri imemorabile, când bărbații și femeile practicau jocul dragostei, încercând în permanență să îl cucerească pe cel de lângă ei. 
Cu toate că aduce în discuție o temă veche de când lumea, acțiunea romanului lui Eliade este plasat într-o lume mult mai modernă, în care jocul seducției funcționează după reguli proprii. Bărbații sunt prototipul omului modern, care își caută idealuri ce ar putea să îi înalțe tot mai sus, au așteptări extraordinar de mari și sunt egocentrici, fapt care îi face să nu o înțeleagă pe femeia de lângă ei, să nu îi vadă structura de adâncime și să nu îi priceapă trăirile adânci, ce dau dovadă de o extrem de mare maturitate sufletească. Tocmai din această cauză ei au impresia că femeia iubită i-a părăsit doar pentru o singură greșeală comisă, căci ei sunt incapabili să vadă dincolo de concretul imediat. „Nunta în cer”, titlu reluat în interiorul textului prin prisma romanului lui Mavrodin, simbolizează tocmai imposibilitatea împlinirii în plan terestru a iubirii, iar aceasta pare a își găsi ecoul în lume astrale. Ceea ce nu înțeleg cei doi bărbați este faptul că femeia iubită trăise deja această uniune celestă aici, pe Pământ, doar că niciunul dintre cei doi nu a fost capabil să o vadă așa cum este cu adevărat.

Două povești, o singură iubire

„Nuntă în cer” aduce în prim-plan două povești de dragoste eșuate, însă nu sunt doar niște istorii oarecare, pe care timpul le vindecă și le estompează, ci două povești despre prima dragoste, despre iubirea adevărată care contopește două suflete într-unul singur, transformând totul în sublim. Acestea ne sunt dezvăluite din prezent, când cei doi bărbați protagoniști, Mavrodin și Hasnaș, se află undeva în munți, la vânătoare, și împărtășesc experiențe la gura sobei. Amândoi discută despre o dragoste marcantă, atât de mare încât le-a rămas întipărită în suflet pentru eternitate. 
Spre deosebire de alte opere ale lui Eliade, unde acțiunea este plasată într-un mediu exotic, de data aceasta, ea este ancorată puternic în mediul autohton, în București sau Predeal, cu câteva ieșiri specifice vremii, în zone precum Veneția sau Berlin.
Andrei Mavrodin este scriitor și pare a fi un alter ego al autorului. Este un autor de succes și are impresia că va fi în permanență un singuratic. Toată această idee a sa piere în momentul în care la o petrecere din casa unui prieten o întâlnește pe ea, Ileana, o femeie care reușește să îi cucerească definitiv inima. Cei doi devin de nedespărțit, prezența femeii iubite îl bântuie și îl sfâșie pe interior vreme îndelungată, fapt care nici nu îi mai lasă timp pentru actul creator. Toate scrierile pe care le începe în această perioadă nu pot căpăta o finalitate, oricât de tare s-ar strădui. Își dă seama care este problema, dar Ileana nu îl lasă să renunțe. Însă, așa cum ea se sacrifică pentru el, Mavrodin nu este în stare să facă același lucru pentru ea și nu îi poate oferi singurul lucru pe care și-l dorea Ileana: maternitatea. Tocmai această lipsă de înțelegere și de profunzime a lui, dorința lui de a se împlini printr-o iubire singulară, pe care să nu o împartă cu nimeni, fapt cauzat și de gelozia lui extremă, conduc la despărțirea lor definitvă, femeia dispărând din viața lui.
Barbu Hasnaș este un prosper om de afaceri și nu simțea nevoia de a se lega sufletește de altcineva, mai ales că are resursele necesare pentru a avea relații pasagere. Este văzut ca un Don Juan a celor mai bogate cercuri bucureștene. Însă, toate acestea se schimbă în momentul în care o regăsește pe Lena, o copilă pe care o întâlnise în momentul întoarcerii din exilul impus de război. Este o tânără complexă, pe care cu greu o înțelege și care nu îi răspunde din primul moment la semnalele pe care i le transmite. O călătorie la Veneția îl determină pe Barbu să renunțe la viața lui de burlac și să devină un familist convins. Cei doi devin de nedespărțit până în momentul în care el îi cere maternitatea. Pentru că i se pare că Lena nu îi răspunde așa cum s-ar fi așteptat, Barbu revine pentru o noapte la viața lui de dinainte de căsătorie, fapt care îl conduce la pierderea definitvă a femeii iubite.
Deși soarta i-a adus pur și simplu la un loc din întâmplare și cei doi nu se cunoșteau de la început, soarta se va juca din nou cu ei și le va aduce un element comun: iubirea aceleiași femei, Ileana/Lena, pe care niciunul nu a fost în stare să o înțeleagă până la capăt. Femeia aceasta este un personaj extrem de complex, de un tragism inevitabil, condamnată la singurătate încă de la primul moment în care cunoaște primii fiori ai dragostei. Prima dată, se îndrăgostește de un bărbat mai în vârstă decât ea, care nu este capabil să i se dedea total. A doua oară, iubește un bărbat deja însurat cu arat sa, cu creația sa, fapt care o conduce la deznădejde și la neînțelegere. Are acea aură tristă pe care o mai întâlnisem la Anna Karenina, poate nu întâmplător citea acest roman în tren, când s-a întâlnit cu Barbu.
Tocmai această împletire a poveștilor, naturalețea povestirii atrag cel mai tare. La fel, prezentarea în profunzime a sentimentului de iubire, acea dragoste pur și simplu mistuitoare, completă, matură, superioară, lipsită de detaliul trivial atrage și te determină să te transpui într-o altă epocă, moment în care totul se petrecea în sfera gingășiei și a diafanului. Ai parte de o călătorie în timp, în altă epocă, în care este interesant de urmărit zbuciumul sufletesc al personajelor principale, acea încercare de a înțelege de ce. 
Un roman de suflet și pentru suflet, un roman complet, pe care trebuie neapărat să îl citiți, dacă nu ați făcut-o deja.

Citate:
„În dragoste nicio certitudine nu e definitivă... Lucrul acela elementar - sentimentul că eşti iubit - trebuie necontenit verificat, căci o singură îndoială, o singură greșeală surpă totul în nebunie şi extaz.”
„Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.”
„Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii - sau nu-ţi aduci aminte - când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.”
„Dac-ai şti cât am fugit de tine, până te-am întâlnit.”


DATE DESPRE CARTE:
_________________

Titlu: Nuntă în cer
Autor: Mircea Eliade
Editură: Litera
Colecție: Jurnalul Național

Număr de pagini: 155


2 comentarii:


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter