sâmbătă, februarie 17

SCRISOARE CU DRAGOSTE



     Draga mea dragă,

     Am ales să îți scriu o scrisoare acum, care sper că îți va rămâne în suflet și te va face să te întorci la ea mereu și mereu până când lecțiile fi-ți-or învățate, până când te vei iubi atât de tare încât nimic altceva nu va mai conta la fel de mult.
     Lumea aceasta are de toate, și bune, și rele, e formată din lumini și umbre și chiar dacă acum îți pare că totul este prea întunecat și lipsit de sens, nu te îngrijora prea tare, soarele va răsări cu siguranță la un moment dat, primele raze ale acestuia le vei putea observa cu siguranță dacă îți vei deschide sufletul și vei privi adânc în interiorul acestuia. Vei observa puterea și forța aceea interioare, capabile să străpungă până și cele mai groase straturi de întunecime. În tine se află totul, și optimismul, și speranța, și iubirea, și puterea de a face față la orice și de a trece chiar și peste cele mai grele încercări.
     Draga mea dragă, nu mai răspunde tuturor celor care îți oferă sfaturi, tuturor celor care te critică, tuturor celor care cred că știu ei ceea ce este cel mai bine pentru tine. Asa e omul, are mereu de criticat câte ceva, de observat câte ceva, însă niciodată propria persoană. E mai ușor să vezi bârna din ochiul altuia. Ei nu contează atât de tare, unii s-ar putea să te ajute să te dezvolți mai tare, oricum, toți îți vor fi lecții pe viitor și te vor transforma într-o versiune mult mai bună a ta. În  rest, nu pune nimic la suflet, ia-le ca atare, strânge-le în pumn dacă vrei și aruncă-le la gunoi. Nu te încărca cu energii negative, nu te ajută cu nimic, doar îți vor face sufletul să plângă mai tare și să se simtă neputincios. Nu uita că sunt puțini cei care te cunosc cu adevărat și încă și mai puțini cei care contează cu adevărat, restul, sunt poveste. Ai răbdare cu ei și ai răbdare și cu tine și, cel mai mult, nu le răspunde cu aceeași monedă! De fapt, nu le răspunde deloc, cei mai mulți nu merită nici măcar atât, ignoranța doare cel mai tare. Fii calmă și stăpână pe situație și nu lăsa impulsivitatea să reacționeze în locul tău!
      Indiferent de ceea ce auzi, urmează-ți cele mai tainice visuri ale sufletului! Ai curajul de a fi tu și de a îți transforma chemările inimii în păsări cu aripile larg deschise, capabile să se înalțe cât mai înalt, cât mai mult! Oricum, nu ai nimic de pierdut. Nu are rost să te pierzi în temeri și în analize nesfârșite despre ceea ce ar putea să fie. Nu te ajută în niciun fel, doar îți creează disconfort și riduri noi, știi tu, acolo, pe frunte. Încearcă și vezi ce iese! Îndrăznește să vrei mai mult, să te provoci, să ieși din zona ta de confort! Această viață este prea scurtă pentru a te pierde în gânduri fără rost și în milioanele de dacă și de parcă. Acționează, îți va fi mai bine cu siguranță! Măcar știi că ai făcut ceva pentru a îți întâmpina gândurile inimii.
      Nu mai fi atât de sihastră, ieși din carapacea ta și vezi lumea mai mult! Călătorește, sunt atât de multe locuri în lumea asta mare care te așteaptă să le cunoști! Tu pierzi timpul stând într-un singur loc, visând și gândindu-te că totul va veni la un moment dat. Nu merge așa, nu vei face nimic și o știi și tu mult prea bine. Nu mai lăsa timpul să treacă nefăcând mare lucru, ia-ți rucsacul și pleacă în lume. Ai resursele necesare, curajul de a te urni din loc îți mai lipsește.
      Draga mea dragă, fii mai productivă! Analizează-ți timpul pierdut în locuri și cu oameni care nu înseamnă nimic pentru tine. Vei fi surprinsă când vei constata că pierzi atâta timp cu chestiuni inutile. Investește-ți timpul în lucruri care contează cu adevărat pentru tine!
     Înconjoară-te de oameni frumoși sufletește, care te vor face să te vezi și pe tine cu adevărat, să te dezvolți, să fii tu, cea care îți dorești atât de tare să fii. Ești minunată și oamenii cu adevărat buni te vor ajuta să observi acest lucru, chiar și în momentele în care tu uiți acest lucru. 
      Și, cel mai important dintre toate, nu uita că te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu. Nu mai căuta perfecțiunea, aceasta nu există. Acceptă-te așa cum ești și iubește-te și tu!

Cu drag,
Eu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter