marți, februarie 20

PAULO COELHO: VRĂJITOAREA DIN PORTOBELLO - RECENZIE



     Cine ești tu cu adevărat? Contează cu adevărat numele din buletin sau suntem cu mult mai mult de atât? Există o altă lume dincolo de cea vizibilă, percepută de noi? Cât de tare putem crede într-o lume astrală și în proiecția sinelui? Cât de mult putem să ne deschidem mințile atunci când vine vorba despre o zeitate feminină, numită Marea Mamă sau Gaia, conform mitologiei grecești?

     Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care „Vrăjitoarea din Portobello” de Paulo Coleho ne forțează să nu le adresăm nouă înșine pe tot parcursul citirii romanului său. Nu este o lectură ușoară, este chiar atipică pentru cei mai mulți dintre noi și, cu siguranță, nu este o lectură pentru cei slabi de îngeri. Trebuie să ne deschidem mintea și sufletul pentru a putea acumula toate informațiile ce ne sunt oferite cu atâta generozitate de către personajele romanului. Sigur, nu este nici o lectură comodă, pentru că am fost învățați cu un Dumnezeu bărbat, care conduce de undeva de sus, nicidecum cu o entitate feminină, capabilă să conducă lumea de aici, de pe Pământ, care să existe în fiecare dintre noi. 
     Ceea ce  șochează cel mai tare la acest roman nu este nici măcar această perspectivă oarecum nebunească pentru timpurile pe care le traversăm, nici măcar aceste dedublări de personalitate sau călătorii astrale, care îi oferă omului posibilitatea de a afla părticele din necunoscut. Ceea ce m-a frapat cel mai tare este ancorarea în realitate a textului, personajele extrem de veridice, construite cu o atât de mare atenție încât parcă îți vine să deschizi internetul și să cauți mult mai multe informații despre ele, să afli din presă cine a fost această femeie din Portobello Road, Londra, supranumită vrăjitoarea din Portobello sau zeița Pământului.  
     M-a luat puțin prin surprindere acest roman al lui Coelho, care mă aștepta cuminte în bibliotecă de ceva timp. Nu sunt încă sigură cât de tare mi-a plăcut comparativ cu alte romane ale autorului și sunt o fană declarată a lui. Nu știu, a fost diferit față de tot ceea ce am citit până acum de la el, are un stil diferit față de cel cu care eram obișnuită, pot spune că a reușit să mă surprindă destul de tare, chiar dacă tema Marii Mame a mai fost folosită în romanele sale. Personajul feminin are o atât de mare influență asupra tuturor celor cu care intră în contact, încât ajungi să te întrebi cât este de adevărat ceea ce se spune despre ea, cât este energie pură și cât o anumită carismă cu care unii oamenii se nasc (acest tip de carismă mă obsedează de ceva timp, am impresia că unii au parte de așa ceva de la naștere, în timp ce alții trebuie să lupte cu sine pentru a ajunge undeva la nici jumătate din ceea ce au alții).



Cine este vrăjitoarea din Portobello?





    Ea este unul dintre sutele de copii fără nume abandonați în orfelinatele groazei din timpul comunismului. Stigmatul său este cu atât mai greu de dus cu cât este un copil de origine rromă abandonat într-un azil de copii din Sibiu. De aici, este adoptată de o familie libaneză care nu putea să își aibă proprii copii și dusă în Beirut. Primește numele de Sherine Khalil. Nici aici nu își găsește liniștea, pentru că războiul îi alungă din țară, asemeni altor refugiați de război și ajunge alături de noua sa familie în Anglia, Londra. Aici, se căsătorește de tânără și face un copil, pe micuțul Viorel. Nu rămâne mult timp căsătorită și devine una dintre multele mame singure.
      Până aici, nimic nu pare neobișnuit, însă Sherine are un zbucium interior neîntâlnit la oamenii de rând, zbucium care o face să fie veșnic într-o căutare de sine, să încerce mereu nou, să încerce să își găsească liniștea sufletească, mulțumirea, bucuria aceea pe care mulți le caută. Schimbă servicii după servicii, călătorește prin lumea largă, ajunge până în Dubai și chiar în deșert, unde un beduin o învață arta caligrafiei și răbdarea. Apoi, ajunge în Transilvania, unde o regăsește pe mama sa, aflându-și originile. Își caută fericirea în muzica viorii și în Biserica Catolică, cea care o alungă doar pentru că este o femeie divorțată. Însă, niciunul dintre aceste lucruri nu ajunge să o împlinească cu adevărat, nimic nu o face să simtă acea fericire mult visată, să umple spațiile albe dintre rânduri, să umple vidul existent între două acte. 
     Un bărbat necunoscut din unul dintre locurile unde s-a mutat alături de fiul ei îi arată adevărata Cale: dansul pentru a ajunge la Vârf, la supremul din ea însăși. Sherine își ia numele de Atena, titlul zeiței înțelepciunii în mitologie, și încet, dar sigur, ajunge la desăvârșire spirituală, ghidată de Edda, cea pe care o întâlnise în călătoria ei în Transilvania. Atena se transformă pe zi ce trece, devenind mult mai sigură pe sine, mult mai puternică. Pentru ea, desăvârșirea sufletului este atinsă prin identificarea propriului sine cu Hagia Sofia, o manifestare a ei însăși sub influența Voinței Marii Mame. Astfel, ea se dedublează parcă și este capabilă să schimbe destine, creând un fel de cult, care adună în jurul ei o mare de oameni. Însă, aceasta atrage după sine și neînțelegere, ură, cruzime, pentru că este greu să înțelegi pe cineva care este diferit, care face un lucru aflat mult dincolo de percepția omului de rând.  





Impresii de lectură






     Romanul lui Coelho nu este unul care să poată fi citit de oricine, îți trebuie o anumită stare, o anumită deschidere și o dorință de a trece peste acele chestiuni pe care le cunoști și de acceptare a lucrurilor care se află dincolo de puterea noastră de percepție. Sunt pasaje destul de greu de urmărit, pe care a trebuit să le recitesc pentru a le înțelege pe deplin, acele fragmente care aduc în discuție elemente referitoare la zeitatea feminină, la dedublare, la căutarea metafizică a sinelui. Sunt chestiuni cu care nu sunt extrem de familiarizată și am întâlnit câteva probleme cu acestea. Cred că tocmai din această cauză începutul mi s-a părut puțin greoi și mi-a creat un soi de disconfort, care a dispărut pe măsură ce mă adânceam în lecturarea cărții. Mi-a trebuit un anumit timp de acomodare cu personajele și cu acțiunea în sine, după care, lucrurile au intrat pe un făgaș normal, iar evenimentele prezentate au reușit să mă captiveze.
     Atena este marele absent al cărții, chiar dacă întreaga acțiune este conturată în jurul ei. Ea a dispărut din această viață, după cum știu toți cei care au cunoscut-o, căci s-a aventurat prea mult în ceea ce considera a fi menirea ei pe Pământ și a ajuns să se piardă în fața maselor de oameni nervoase, care o considerau un fel de discipol al Satanei, care nu o înțelegeau, care nu pricepeau pentru ce face ea toate acele adunări din zilele de luni.  Deidre O'Neill, Edda, spune în acest sens:
     „Marea problemă a Atenei a fost că era o femeie a secolului XXII născută în secolul XXI și nu s-a ferit să o arate. Cu ce preț? A plătit din plin pentru asta.”
      În ciuda faptului că nu avem perspectiva ei, că nu este practic un personaj prezent. Atena frapează tocmai prin forța pe care o emană dincolo de toate acestea. Aflăm viața ei punând cap la cap piesele puzzele-ului realizat de mărturiile celor care au cunoscut-o (mama ei adoptivă, mama biologică, fostul soț, iubitul, maestra și discipola sa), însă reușește să ajungă la inima cititorului prin forța pe care o emană dincolo de absență, prin puterea pe care o simți prin toți porii, prin acea sondare pe care ne obligă să o facem în noi înșine pentru a ajunge la adevăratul eu din interiorul fiecăruia din nou. Simțim din plin ceea ce spune Andreea McCain, actrița ce i-a devenit discipolă, căci ajungem, la rândul  nostru, să îi devenim discipoli și să fim vrăjiți de personalitatea ei:
      „Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscută care zace înăuntrul fiecăruia dintre noi.”
      Atena trece prin viețile tuturor asemeni unui uragan, care reușește să răstoarne totul, să impună o nouă ordine, să emane putere, sensibilitate și dragoste, multă dragoste în jur. Nu avea cum să reziste într-o lume crudă, care nu vrea să dezvăluie adevăratul eu al persoanei și care își dorește să creeze oameni după aceleași tipare. Nu avea cum să scape de ura celor care nu o înțelegeau, care o vedeau a fi un emisar al răului. Nu avea cum să nu se ajungă la finalul tragic, pe care îl văd toți ceilalți.
       Surpriza vine însă din faptul că romanul are, de fapt, două finaluri: unul oferit maselor de oameni și unul real, rescris de un alt personaj absent al romanului, dar pomenit adeseori. Cred că tocmai acest fapt i-a oferit un mare plus cărții. Oricum, este clar efectul cărților lui Coelho: surprinde prin forța narativă și prin enigmele care se vor descifrate.

     Voi ați citit romanul? Ce impresie v-a lăsat?



Citate:

„Timpul nostru pe acest pământ e sfânt și trebuie să sărbătorim fiecare minut.”
 „(...) de multe ori, cea mai bună metodă de a afla cine suntem este aceea de a ști cum ne văd ceilalți. Asta nu înseamnă că vom face cum vor ei, dar cel puțin ne cunoaștem mai bine.”

„E important să lași soarta să-și spună cuvântul și să hotărască ce e mai bine pentru toți.”

„(...) o mamă nu trebuie să înțeleagă, ci să iubească și să apere. Și să se mândrească.”

„(...) dragostea este. Fără definiții. Iubește și nu întreba prea multe. Doar iubește.”

******************

      DATE DESPRE CARTE:
      ________________
      Titlu: Vrăjitoarea din Portobello
      Autor: Paulo Coelho
      Editura: Humanitas 
      Titlu original: A bruxa de Portobello
      Traducător: Gabriela Banu
      Anul apariției: 2007 
      Număr de pagini: 282 


         

8 comentarii:

  1. Nu l-am "încercat" până acum, dar sunt tot mai tentata. Îmi place mult recenzia ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Sper să te îndrăgostești și tu de stilul lui...

      Ștergere
  2. Foarte interesant subiectul. Sa inteleg ca eroina absenta este un personaj croit dupa o persoana reala?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este un personaj real, dar este creat atât de realist, încât m-a indus în eroare... Eu chiar am căutat-o pe net să văd dacă există :D

      Ștergere
  3. Sunt putine cărțile autorului pe care le-am citit, dar mă tentează aceasta. Mersi mult pentru recomandare, Oana!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit Vrajitoarea din Portobello. Mi-a placut asa cum multe din cartile Lui Paulo Coelho mi-au placut. Am citit majoritatea cartilor lui. Vrajitoarea a fost parca un pic diferita de restul cartilor autorului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa mi s-a părut și mie, are o veridicitate extraordinară.

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter