sâmbătă, februarie 10

NU-ȚI PLACE VIAȚA TA? SCHIMBĂ MACAZUL!


    Obișnuim să ne plângem adeseori de viața pe care o avem în prezent, de lucrurile care ni se întâmplă, de nedreptatea care ni se face, de lucrurile rele care au loc în mod constant în viețile noastre. Atât de des ne plângem de tot și de toate încât devine oarecum clișeic. Unde mergi, aceasta este tendința. A devenit atât de normal să ne plângem de tot și de toate încât parcă și vremea de afară complotează uneori doar pentru a ne strica nouă ziua, doar pentru a ne face pe noi să fim mai nervoși și să nu reușim ceea ce ne-am propus.
      Deși ne plângem de ceea ce ni se întâmplă din obișnuință, aproape niciodată nu acționăm în vreun fel astfel încât să schimbăm ceea ce nu ne place. La nivel intențional, știm cu toții ce am vrea să facem, cum ne-ar plăcea să arate viața noastră și lucrurile care ni se petrec, însă aproape niciodată nu acționăm sau dăm vina pe cei din jur, care nu ne lasă să ne dezvoltăm așa cum trebuie. Ba, de multe ori, chiar avem tendința de a încerca să ne aruncăm tentaculele asupra celorlalți și să dorim să îi învăluim ca într-o vrajă, doar, doar, s-or schimba ei, pentru a fi așa cum ne dorim noi, fapt care este imposibil. Trebuie să fim conștienți de faptul că singurii asupra cărora avem controlul total este asupra noastră. Restul este poveste.
       Dacă am ajunge să ne analizăm la rece, să ajungem până la cel mai tainic colțișor al sufletului nostru, am observa că acolo este problema, că toate nemulțumirile și neîmplinirile vin din interiorul nostru, iar nu din exterior. De cele mai multe ori, obișnuința și comoditatea ne împiedică să acționăm așa cum ne-am dori, iar noi alegem adeseori calea mai ușoară, chiar dacă aceea nu are darul de a ne duce acolo unde ne dorim să fim. Rămânem în acea carapace și acumulăm la nesfârșit tristeți nerostite, nemulțumiri, neplăceri, frustrări. Ajungem să nu ne mai placă nimic, să fim tot timpul într-o continuă stare de apatie sufletească sau de anxietate și doar arareori ne confruntăm cu această stare de fapt.
      Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că avem o singură viață și că noi singuri avem frâiele ei, nimeni altcineva. Totul pornește de la noi și de la felul în care alegem să acționăm. Nu e de ajuns doar să îți dorești anumite lucruri, trebuie să și acționezi în conformitate cu dorințele tale. Trebuie să ai curajul de a te privi în profunzime și de a face acel pas care te apropie de ceea ce e în acord cu sufletul tău. Este nevoie să te iubești suficient de tare, astfel încât să îți oferi libertatea de a face ceea ce te face fericit, ceea ce te împlinește. 
     Nu îți place munca ta? Schimb-o, ia-o de la capăt! 
    Ți se pare că viața ta a căpătat o anumită rugină și scârțâie? Alge-ți noi țeluri, noi visuri de urmat! 
    Nu îți place cum ești tratat? Pleacă din acel loc sau discută la acel nivel la care ți-ar plăcea să ajungi! 
    Nu îți place viața ta? Schimbă macazul și ia-o de la capăt! Nu ești o stană de piatră, care să rămână într-un singur loc, ci o ființă umană minunată, cu numeroase capacități de a schimba lucrurile în favoarea ei. Atât timp cât tu ești fericit, vei avea puterea de a îi iubi în egală măsură pe cei din jur și de a îi face fericiți.

6 comentarii:

  1. Foarte bine spus. Adevarul este ca foarte mult conteaza sa luam deciziile care ne fac fericiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 Cred că e cel mai important aspect pe care trebuie să îl învățăm...

      Ștergere
  2. Mult adevăr in articolul tău! Reorientarea este totul! Schimbi prioritățile atunci când ceva nu te mai mulțumește.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm.

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter