sâmbătă, februarie 10

LUCRURI PE CARE LE-AM ÎNVĂȚAT PÂNĂ LA 30 DE ANI



    Mă apropii cu pași repezi de 31 de ani și pentru că se poartă, am zis să vă povestesc la rându-mi despre lucrurile pe care le-am învățat eu până la această vârstă. Nu voi spune 30, pentru că nu sunt sigură dacă am chiar atât de multe astfel de chestiuni de spus. Nu spun că mă simt mai mare sau mai bătrână, personal, cred că mă simt cel mai bine la 30 de ani, mult mai bine decât am făcut-o mai înainte, când eram extrem de nesigură și de timidă, când îmi era foarte greu să îmi exprim punctele de vedere așa cum trebuie, fără a exploda atunci când lucrurile nu ieșeau chiar exact așa cum îmi doream. Mai înțeleaptă, da, mă simt (nu dați cu pietre acum). Așadar, să purcedem la drum... 

    ღღღ Obișnuiam să fiu extrem de sensibilă și să pun la suflet imediat părerile oricui apărea la un moment dat în viața mea. Toți cei cu care intram în contact mă influențau într-un fel la altul și îmi dădeau foarte tare lumea peste cap. Nu aș mai proceda la fel în acest moment, fiecare poate spune ceea ce dorește. Am înțeles că oamenii nu ne spun lucruri și nu încearcă să se impună neapărat din răutate, ci pentru că așa consideră ei că este cel mai bine în acel moment, conform experienței lor de viață. Nu înseamnă că acel lucru se aplică la fel și în viața mea, în definitiv, doar eu pot hotărî acest lucru. Pot afirma cu mândrie că în acest moment sunt extrem de bine cu mine, știu ce pot și ce doresc, așa că oricine poate spune ceea ce dorește. Nu mai mă afectează, uneori, chiar mă amuză atitudinea unora. Iau în considerare doar părerile celor dragi, a celor care mă cunosc cu adevărat și știu cine sunt și ce pot. 

     ღღღ Am avut o perioadă, destul de lungă dacă mă întrebați acum, în care eram asemeni unei cărți deschise. Orice lucru mă deranja, orice supărare sau bucurie extremă era cunoscută de toată lumea, de absolut toți cei cu care intram în contact. Nu conta dacă îi știam de 2 zile sau de ani, spuneam tot ce îmi trecea prin minte. Chiar am observat zilele acestea o amintire de pe Facebook de acum câțiva ani în care mă plângeam că sunt extrem de supărată și de dezamăgită. Nici măcar nu mai știu de ce, dar acum mi se pare extrem de penibil să procedez în acest fel. Nu știu pe cine a interesat în acea perioadă, dar pe cei dragi sigur i-am îngrijorat teribil...
      Această deschidere totală m-a și costat destul de scump, pentru că am ajuns să pierd oportunități de lucru sau șanse. Tocmai din această cauză, unii au știut unde anume să lovească la un moment dat, astfel încât să doară mai tare. Au știu exact care îmi sunt slăbiciunile și au avut grijă, deși se declaraseră a fi prieteni, să facă rău atât cât le-a stat în putință. Sunt de învinuit? Nu. Eu am permis acest lucru. Oamenii acționează în limitele pe care singur le-ai trasat, iar dacă eu nu am făcut-o, au profitat și au acționat după bunul plac. 
      Știu sigur că am trecut de acea perioadă, că am căpătat un soi de maturitate, care mă determină să spun multe și, totuși, extrem de puține despre mine. Viața mea personală nu mai este atât de vizibilă tuturor, cred că pot să îi număr pe degete pe cei care mă știu cu adevărat, pe cei care îmi cunosc și bune, și rele în prezent. Las să se vadă doar lucrurile bune și, uneori, câteva reflecții generaliste, dar niciodată mai mult. În trecut, aș fi considerat această închidere o slăbiciune, un defect, acum o văd ca pe o binecuvântare, care mă ține departe de extrem de multe dezamăgiri.

      ღღღ Am învățat într-un final să spun NU, un nu mare și răspicat, cu toată gura, astfel încât cei din jurul meu să aibă posibilitatea să îl audă. Obișnuiam să îmi iau atât de multe îndatoriri, încât uneori mă prindea 4, 5 dimineața și eu tot nu dormeam, pentru că încă mai aveam lucruri de rezolvat. Treburile oricum nu se termină niciodată, iar dacă eu tot continuam să spun DA mereu, indiferent dacă îmi doream sau  nu acel lucru, normal că veneau și mai multe cereri. Știți vorba aia, toate cererile să vină la mine :) Acum, iau de lucru, sau ies în oraș, sau stau într-un anumit loc doar atât cât îmi doresc. Clar nu mai spun Da decât dacă e în acord cu dorințele mele. Și, un alt lucru pe care l-am învățat, chiar dacă mi-ar plăcea un anumit lucru, dar am prea multe de îndeplinit deja, spun pas și revin dacă mai e posibil mai apoi, altfel, asta e, pagubă-n ciuperci cum se spune.

     ღღღ Și dacă tot a venit vorba de stat până la 4, 5 dimineață pentru a îndeplini anumite treburi, am înțeles, greu, dar am făcut-o într-un final, că sunt mult, dar mult mai productivă dacă sunt odihnită în prealabil și dacă îmi iau un anumit timp pentru mine însămi. Orice ar fi, poate să îmi cadă și tavanul în cap, nu mai contează, am clipele pe car ele petrec doar cu mine și cu ceea ce îmi face plăcere. Nu poate fi vorba doar despre lucru și iar lucru, despre rezolvat probleme tot timpul. Am nevoie de timpul meu cu mine, de acele clipe când fac ceea ce îmi face plăcere, când stau cu o carte în față, cu un ceai sau o cafea alături și totul în jur se estompează.

    ღღღ Sunt mult mai calmă, mai diplomată și mai optimistă. Am acea stare zen cum îmi place mie să o numesc. Acum ceva timp, cred că sunt vreo 2, 3 ani, imediat mă enervam, orice mă scotea din pepeni și ajungeam să mă cert cu mulți oameni, cu extrem de mulți oameni, fie că era vorba de real, fie de lumea virtuală. Eram asemeni unui taifun și consuma o atât de multă energie încât am ajuns acum să mă întreb de unde aveam atât de mult timp de pierdut pe lucruri insignifiante. Acum, explic acolo unde se poate sau tac, pentru a îi lăsa pe alții să se desfășoare în voie. Am învățat tăcerea, pe care am ajuns să o iubesc la fel de tare cum iubesc și vorbitul. Uneori, mă salvează din multe certuri inutile.

     ღღღ Abia acum, am ajuns să fiu conștientă de faptul că  oricine are dreptul la o părere, indiferent dacă aceasta coincide cu a mea sau nu. Ce cred eu clar nu este literă de lege, iar noi suntem atât de diferiți și avem atât de multe perspective și experiențe de viață, încât e  normal să vedem altfel lucrurile. Nu mai încerc de mult să îmi impun părerile, ci discut, și ajung iar la învățarea tăcerii. Este mult mai productivă, vă jur. Ceea ce cred eu nu este un adevăr general valabil, ci doar un cumul al celor pe care le-am trăit până în acel moment.

      ღღღ Am învățat și încă mai lucrez din greu la acest capitol să nu mai mă plâng atât de tare de problemele mele. Nu îmi iese mereu așa cum îmi doresc, dar încerc din răsputeri să scap de acest obicei. Este așa o pierdere de energie să mă plâng de lucrurile pe care chiar nu le pot schimba sau de cele pe care le-am gândit într-un anumit fel la un moment dat. Încerc pe cât posibil să mă compar cu cei care sunt mai prejos decât mine și atunci pot observa toate binecuvântările de care beneficiez.

     Cam atât despre mine... Voi ce ați învățat până în prezent?

 
 

10 comentarii:

  1. Frumoase invataturi! Si eu am invatat sa mai spun "nu", dar probabil nu la fel de des pe cat ar trebui. Ora 4 nu m-a mai prins lucrand de cativa ani, dar ora 1-2 noaptea cam des in ultima perioada. Imi tot spun si eu ca odihnita as da un randament mai bun, dar nu ma tin de cuvant. In rest, nu mai sunt atat de timida, am invatat ca indrazneala e cheia succesului si am invatat sa fiu mai optimista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 Eu de la ora 20, gata cu lucrul. În week-end, la fel, atât timp cât e posibil și nu e ceva urgent, folosesc timpul pentru mine. Am devenit și mult mai productivă așa.

      Ștergere
  2. Eram sigură că voi avea ceva de învățat de la tine! Și eu accept părerea altora, așa că am decis sa nici nu mai incerc sa schimb oamenii. Nu am niciun drept sa fac asta. Mai bine ii accept, apoi trec mai departe. Te pup, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Se pare ca mai am multe lucruri de invatat pana la 30 .

    RăspundețiȘtergere
  4. Până la 26 de ani am învăţat să fiu mai indiferentă la acuzele gratuite şi să-mi pese de ceea ce simt eu, nu de ceea ce vor ceilalţi să mă facă să simt. Am învăţat că răul e uşor de făcut, în timp ce binele rar se arată. Am învăţat să nu am aşteptări de la ceilalţi şi că lucrurile bune vin atunci când crezi tu în ele, nu când le faci ca să le creadă ceilalţi. Am învăţat că atunci când lucrurile pe care le faci, îţi aduc ţie bucurie, această bucurie se răsfrânge şi asupra celorlalţi. Încă eşuez la încrederea de sine şi încă văd în unii oameni inteligenţa şi forţa inexistă sau încă o caut în locuri iluzorii, dar cu paşi mărunţi voi prinde şi tainele mulţumirii cu propria persoană. Frumos articol. Te pup şi te îmbrăţişez călduros! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi și păcat să nu înveți lecția încrederii în sine, pentru că ești un om absolut minunat. Pupici și îmbrățișări și de aici, draga mea dragă <3

      Ștergere
  5. Felicitari!
    As fi vrut sa am si eu aceasta intelepciune la 30.
    Am invatat mai incet.
    Sunt fericita ca am invatat sa fiu recunoascatoare pentru tot ce am.
    Sunt recunoscatoare ca am o nepoata atat de minunata si inteleapta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc din suflet, draga mea! 💚 💚 Eu sunt mândră cu o mătușă ca tine!

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter