miercuri, februarie 28

LINDSAY JAYNE ASHFORD: FEMEIA DIN ORIENT EXPRESS - RECENZIE



     Trei povești de viață ale unor femei deopotrivă puternice și vulnerabile... O călătorie pe două continente, cel european și cel asiatic, corelată cu o călătorie inițiatică spre propriul sine... Locuri mirifice, desprinse parcă din „O mie și una de nopți”, miresme deosebite și culoare locală... 

      Am terminat de curând de citit „Femeia din Orient Express” de Lindsay Jayne Ashford  și încă încerc să adun bucăți din mine, pierdute undeva între paginile cărții, pentru a putea scrie despre acest roman, redându-i adevărata măreție și frumusețe. Este un roman care a reușit să atingă cele mai adânci coarde ale sufletului meu, care m-a transpus direct în mijlocul acțiunii, transformându-mă în ceva mai mult decât un simplu cititor, devenind rapid parte din decor și din povestea în sine, călătorind alături de personajele sale prin lumea mare, suferind alături de cele trei personaje feminine principale, plângând la câteva scene mai tensionate și, apoi, analizându-mi propriile trăiri, pentru a observa dacă sunt chiar acolo unde îmi doresc să fiu.
     Nu știu încă unde s-ar putea încadra acest roman ca gen, cred că este o parte a literaturii de atmosferă, însă, deopotrivă, s-ar încadra în specia romanului de aventură sau de mister, cu accente de romantism și clare note autobiografice. Oricum, autoarea, o englezoaică despre care nu știam mai nimic, dar de la care vreau cu siguranță să mai citesc și alte scrieri, a reușit să împletească elementele reale, inspirate din viața unor personaje care chiar au existat, precum celebra scriitoare Agatha Christie, cei doi soți ai ei, Archi Christie și Max Mallowan, cei doi soți arheologi, Leonard și Katherine Wooley, cu elementele ficționale, reușind să creeze ea însăși personaje cuceritoare, așa cum este Nancy Nelson, femeia de viță nobilă care duce o viață complet nefericită, una dintre personajele principale ale romanului. La fel, se poate simți documentarea extraordinară a scriitoarei în momentul în care prezintă elemente reale din călătoria Agathei către Bagdad, făcută la scurt timp după divorțul de tatăl copilului ei, sau lumea occidentală din anii '20, culoarea locală surprinsă prin descrierea unor locuri mai exotice, precum Damascul și Bagdadul acelor ani sau situl arheologic de la Ur, sau locuri mai familiare nouă, așă cum este Veneția, cu luminile și umbrele ei.
       Un alt aspect minunat al acestei cărți este acela că avem două puncte de vedere, care se întrepătrund, oferind completări  și răspunsuri într-un final. Acțiunea începe și se încheie în anul 1963, unde avem o perspectivă subiectivă, sub forma narațiunii la persoana I, făcută de către o Agatha Christie aflată la vârsta senectuții. Aceasta primește o vizită neașteptată, care îi trezește nenumărate emoții și amintiri, fapt care ne conduce la povestirea în ramă, întorcându-ne în anul 1928, anul călătoriei cu Orient Express spre Bagdad, moment în care perspectiva narativă se schimbă, transformându-se în narațiune la persoana a III-a, vocea narativă prezentându-ne acum trei istorii ale unor femei care se întâlnesc absolut întâmplător, dar pe care destinul le unește într-o prietenie pe viață.
     Romanul este împărțit pe mai multe secvențe narative, anunțate oarecum de titlurile fiecărui capitol în parte. O primă parte prezintă cele trei personaje principale aflate în drumul lor dinspre Anglia spre Irak, drum făcut în parte cu trenul Orient Express. Apoi, o altă parte, surprinde viața din Bagdad, pentru a ajunge la viața din situl arheologic situat în Ur, unde stilul de viață este oarecum asemănător celui al beduinilor din apropiere.





Povești de viață: trei femei deopotrivă puternice și vulnerabile, trei prietene de suflet



     Sunt o fană a scriitoarei Agatha Christie și m-am bucurat în momentul în care am aflat de apariția romanului „Femeia din Orient Express”, roman care o are în centrul acțiunii chiar pe celebra scriitoare. Cred că i-am citit aproape toate romanele pe când eram adolescentă, iar acum, după citirea acestei cărți, îmi doresc să reiau citirea unora dintre acestea (în principal pe cele care au fost inspirate de către călătoria autoarei la Bagdad: „Crima din Orient Express”, „Crima din Mesopotamia”, „Misterul trenului albastru” și „Locul întâlnirii: Bagdad”).
     O adevărată încântare pentru minte și suflet a fost faptul că ne este prezentată femeia Agatha, iar nu scriitoarea. Aceasta nu este la fel de puternică și de plină de viață cum este, spre exemplu, celebrul său personaj, Miss Marple, ci este o femeie extrem de sensibilă, aflată într-o perioadă grea a vieții sale. Aflase de amanta soțului ei, Nancy Neele, în urmă cu doi ani, însă, în 1928, când s-a produs în sfârșit ruptura de soțul ei, pilotul Archie Christie, care a ales să se recăsătorească cu femeia ce a intervenit între ei, Agatha simte că întreaga ei lume se prăbușește și chiar are la un moment dat dorința de a se sinucide. Aceasta și dispariția ei timp de două săptămâni, urmată de invocarea unei anumite amnezii, au condus la scandaluri publice în presă, fapt care o afectează la fel de tare ca divorțul și trădarea în sine. Din această cauza, ea decide să plece într-o călătorie spre Orientul îndepărtat, având în plan o vacanță de trei luni la Bagdad, loc aflat în acea perioadă sub dominația britanicilor. 
      Ceea ce începe inițial ca o călătorie de regăsire de sine, se va dovedi a fi mult mai mult de atât, pentru că, pe tren, va descoperi oameni și povești ce îi vor schimba destinul: va întâlni două femei ce îi vor deveni prietene și confidente, iar departe de lumea modernă, începe să pună în balanță povestea ei cu fostul soț, întrebându-se care a fost vina ei. Este asemeni oricărei femei care, la vârsta de aproape patruzeci de ani, este nevoită să o ia de la capăt. Astfel, călătoria la celălalt capăt de lume capătă alte valențe și o determină să se întoarcă spre sine însăși, pentru a se redescoperi, pentru a redeveni din nou sigură pe ea și stăpână pe propria viață. 

     Cel de al doilea fir narativ, nu mai puțin impresionat, este reprezentat de povestea lui Kathleen Kneeling, devenită, apoi, Woodley. Nu știu care dintre personaje mi-a plăcut cel mai tare, cel al Agathei sau cel al lui Kathleen. Este un personaj extrem de interesant, iar acea dezvăluire din Ur (pe care va trebui voi înșivă să o descoperiți, altfel, se strică tot deliciul poveștii) m-a făcut să mă gândesc la jocurile sorții, la ceea ce aceasta îi rezervă unei persoane, în ciuda a ceea ce își dorește ea însăși. 
     Inițial, mi se păruse un personaj destul de superficial, care încearcă să iasă în evidență prin modul expansiv de a fi. Fusese interesată de casele de modă, despre care scrisese, apoi, și-a schimbat viața în totalitate, devenind arheolog. Este interesant de urmărit modul în care o persoană ce ar trebui să fie caracterizată de multă feminitate, prin prisma meseriei inițiale, se transformă într-o personalitate extrem de dură, capabilă să supraviețuiască într-o lume exclusivă a bărbaților, așa cum este situl arheologic de lângă Bagdad. 
      Este construită cu lumini și umbre, iar farmecul ei cred că este asigurat tocmai de acea aură de mister care planează asupra ei. Nu știm exact dacă este o femeie extrem de sensibilă sau doar una care atrage orice avantaj pentru a îl folosi apoi pentru binele personal. Este o femeie seducătoare, având puterea de a avea sub mrejele ei orice bărbat și-ar fi dorit. Mai mult decât atât, pare a avea o mare putere asupra tuturor celor cu care intră în contact, fără a oferi aceeași deschidere, fapt care o face să pară puțin meschină. Cred că tocmai din această cauză mi-a plăcut atât de tare acest personaj, m-a intrigat încă de la început, m-a făcut să mă întreb ce anume se întâmplă cu ea și care este adevărata sa personalitate. Oricum, pare a fi două persoane diferite, fiind mult mai nesigură pe continentul european, mult mai slabă, pentru a înflori odată trecută în Asia și ajunsă pe un teritoriu foarte drag ei, cum este Damascul.

     Cea de a treia poveste prezentă în roman este istoria lui Nancy Nelson. Nu știu dacă m-a încântat foarte tare și nu din cauza aspectului moral, pentru că pe acela am putut să îl înțeleg din partea ei, ci mi s-a părut mult mai puțin dezvoltat  și parcă mi-ar fi plăcut să o cunosc mult mai bine. Este un personaj care rămâne destul de slab, de vulnerabil până la final, este singura din acest trio format în Orient Express care are o traiectorie oarecum lineară și nu reușește deloc să își ia viața în propriile mâini, are unele probleme de adaptare și este și puțin ghinionistă. 
      Nancy este o femeie aparținând aristocrației, nu a muncit niciodată în viața ei. În momentul în care averea tatălui ei se diminuează, fapt care ar fi putut conduce la pierderea proprietății, ea acceptă cererea în căsătorie a lui Felix Nelslon, un viitor conte, extrem de șarmant (l-am urât încă din primele momente și nu mi-am schimbat părerea despre el până la final. Este un personaj extrem de urât, care merge spre grotesc). Deși crede că ea este cea care a profitat de pe urma acestei căsătorii, ceea ce va urma o va lua total prin surprindere și o va conduce la acțiuni necugetate. Mie mi s-a părut că a sărit din lac în puț, însă, dat fiind contextul anilor '20, când independența femeii era un lucru extrem de greu de obținut, e oarecum de înțeles. În luna de miere, soțul ei își aduce cu sine amanta, Nancy surprinzându-i pe amândoi în același pat. Acest fapt o împinge în brațele unui bărbat însurat, singurul în stare să îi ofere alinare. Relația lor se continuă și acasă, în Anglia, iar în momentul în care Nancy rămâne însărcinată, ea speră că va primi sprijinul lui. Cum el nu o însoțește la capătul lumii și cum verișoara care trebuia să o găzduiască în Bagdad moare, Nancy este pe punctul de a se sinucide, salvată fiind de Agatha. Deși îi aflăm povestea mai apoi, nu știu, nu m-am simțit foarte atașată de acest personaj. Îl protejează excesiv de tare pe tatăl copilului și îi refuză dreptul la o viață de aristocrat, care, poate, i s-ar fi cuvenit. Poate tocmai această slăbiciune a ei conduce la un deznodământ extrem de trist, care mi-a smuls foarte multe lacrimi.

     Deși străine, cele trei femei devin prietene foarte bune și se leagă sufletește una de alta, prin prisma poveștilor și suferințelor comune, chiar dacă generate de alte evenimente. Ele se reunesc la capăt de lume, unde își aduc cu emoțiile puternice și sentimentele de neputință, sperând să reușească să scape de vinovăția ce le bântuie și de reputația afectată, de nereușitele atât de speculate de presă și să o ia de la capăt, cu forțe proaspete, cu visuri noi.




O călătorie la capăt de lume devine o călătorie inițiatică



     Dincolo de  aceste trei povești de viață, romanul prezintă un adevărata jurnal de călătorie, care ne fascinează prin unicitatea locurilor prezentate și prin detaliile istorice surprinse cu acuratețe. M-am îndrăgostit de imaginile brodate cu măiestrie de către autoare, prin care reconstituie culoarea locală din perioada interbelică. Dacă nu ar există astăzi anumite condiții politice nefavorabile (atât Siria, cât și Irak-ul sunt astăzi cuprinse de războaie interminabile), mai că mi-aș dori să mă sui în Orient Express și să întreprind, la rândul meu, o asemenea călătorie. Mi-a animat extrem de tare imaginația și mi-a făcut un dor de ducă enorm. Bineînțeles că mi-am păcălit puțin dorința călătorind virtual prin intermediul unor fotografii. 
     „Femeia din Orient Express” te ajută foarte tare să evadezi din cotidian, să lași orice treabă zilnică în plan secundar și să te transpui într-o gondolă din Veneția sau pe acoperișul unei căsuțe specifice arabilor nomazi și să admiri noaptea plină de culori violacee, sau, și mai bine, să privești stelele stând pe veranda unei căsuțe în stil colonial, cu picioarele cufundate în apele răcoritoare ale Eufratului. Mi-am dat seama că pierd foarte mult din frumusețea acestei lumi, că știu din ea doar mici fragmente și că trebuie să ajung să mă pierd mai mult în călătorii exotice. 
     Veneția nu am vizitat-o, dar îmi doresc din suflet, cred că se află imediat după Florența pe lista de dorințe cu privire la Italia. Istanbulul apare doar prin prisma traversării Bosforului, dar știu deja că mi-a animat imaginația. Am reușit să văd o imagine a acestuia doar din avion și este una care îți taie respirația, așa că nu am avut nevoie de prea multe detalii pentru a fi deja acolo :) Apoi, Damascul cu toate coloanele sale, cu istoria care trăia în acea perioadă la un loc cu actualul, cred că este singurul regret pentru că nu am apucat să îl văd înainte de război. S-ar putea ca orașul din perioada interbelică, cu lumea lui pestriță, cu călătoriile pe spinarea unor cămile, cu arhitectura ei și locurile istorice să devină doar o amintire sau să fi fost mai magnific în perioada interbelică decât este acum. Bagdadul surprinde prin discrepanțele dintre lumea bogată și sărăcia lucie, care nu le știrbește deloc oamenilor din frumusețea și bucuria sufletească.
     Incursiunea la situl arheologic de la Ur, cel mai vechi oraș, cu o istorie bogată, oazele sale pline de verdeață, satul beduinilor, tot ceea ce deșertul îți oferă, a fost deliciul acestei călătorii.
      Oricum, toate aceste drumuri nu fac nimic altceva decât să le ajute pe personajele principale să se desprindă de trecut și să se întoarcă spre eul interior, cunoscându-se în totalitate și transformându-se din coconi în fluturi. 


      Culoarea locală

     „Femeia din Orient Express” este o lectură extrem de antrenantă, care te face să vizualizezi cu ochii minții locurile prin care călătoresc protagonistele. Citind, mi s-a făcut dor de bazarurile organizate  în stil oriental, de toate acele culori, mirosuri, de oamenii calzi, gata oricând să te lase singur în prăvăliile lor, pentru a observa mai bine mărfurile expuse. Primești un extra de atenție dacă ești străin și vrei să le cunoști cultura. Exact aceste sentimente reies și din romanul lui Lindsay Jayne Ashford, atât în ceea ce privește bazarul din Istanbul, cât și în Damasc sau Bagdad. Poți parcă vizualiza materialele mătăsoase, șalurile în culori pastel, vânzătorii ambulanți care îți pot oferi un adevărat festin pentru papilele gustative. Știu sigur că vreau să încerc multe dintre felurile de mâncare descrise în carte și parcă simt din nou mirosul tuturor acelor condimente, specific țărilor orientale.





     
     Un alt punct forte al romanului l-a reprezentat lista de autori de muzică clasică pe care m-am bucurat să îi redescopăr. Trebuie neapărat să aveți la îndemână un ipad ceva atunci când citiți și să puneți ca fundal melodii la pian de Chopin, „Idila lui Siegrfred” de Wagner sau „Rapsodia albastră” de Gershwin. Eu așa am făcut oricum. Aceste melodii vă vor folosi drept fundal și în momentele de pauză de la citit, când veți simți nevoia să căutați anumite informații pe internet. Sunt acolo detalii minunate despre templele Yezidi din Bagdad și despre simbolurile lor religioase, cu puternice accente mitologice. La fel, sunt descrise câteva obiceiuri ale familiilor de kurzi, care pe mine m-au încântat, mai ales că am avut ocazia să locuiesc într-un sat kurd timp de o lună. Nu știu dacă femeile kurde de acum sunt la fel de puternice sau de independente ca acelea descrise în roman, dar picanteriile privind viețile lor conjugale sunt delicioase. 
       Mai trebuie să vă spun cât de tare mi-a plăcut romanul? Deja m-am lungit foarte tare, dar nu m-am putut abține, cred că aș putea vorbi la nesfârșit despre el...

      Citate:
„Voi, absolut toți, veți trece cândva printr-un moment de disperare (...) Când toate lucrurile vă sunt împotrivă și ajungeți într-un punct când pare că nu mai puteți continua nici măcar un minut, nu vă dați niciodată bătuți - va veni un loc și un moment când lucrurile se vor schimba.”

„Căsătoria este întotdeauna un salt în necunoscut, chiar dacă crezi că îl cunoști pe celălalt perfect. Funcționează pentru unii oameni. Dar mă îndoiesc că sunt cu adevărat multe căsătorii fericite.”

„Nu este ușor să crezi în ceva când întreaga lume se întoarce cu susul în jos. Principalul lucru este să continui să creezi în tine.”


     DATE DESPRE CARTE:
    ________________
    Titlu: Femeia din Orient Express
    Autor: Lindsay Jayne Ashford
    Editura: Nemira
    Coleția: Damen Tango
    Titlu original: The Woman on the Orient Express 
    Traducător: Mihaela Sofonea
    Anul apariției: 2018
    Număr de pagini: 328 

6 comentarii:


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter