duminică, februarie 18

LEILA & MARIE-THERESE CUNY: MĂRITATĂ CU FORȚA - RECENZIE




„Nu contra lui trebuia să lupt eu, ci contra tradiţiei, iar eu am greşit. Mânia şi furia ne împiedică să gândim.”

     Am tot amânat citirea acestui roman, deși îl am în plan de extrem de mult timp. Cu unele cărți trebuie pur și simplu să îți faci curaj, mai ales când știi cu siguranță că acea carte îți va sfâșia inima în mii de bucățele, că te va tulbura și te va face să vrei să urli împotriva nedreptăților din această lume. Așa s-a și întâmplat în cazul cărții „Măritată cu forța”, m-a durut fiecare rând în parte, mult mai mult decât mi-am imaginat că o să o facă. E trist că, într-o lume considerată dezvoltată și civilizată, se pot rosti anumite adevăruri dureroase doar sub anonimat. Știam că, pentru o anumită categorie de oameni este o adevărată crimă și o insultă măreață la adresa lor rostirea unui adevăr valabil pentru o anumită persoană. Am aflat aceasta citind „Necredincioasa”, carte care ne arată că asumarea adevărului poate conduce la o adevărată luptă pentru propria viață. Leila s-a temut pentru ea, pentru copilul și familia ei să spună totul sub numele ei real, fapt pentru care a împrumutat un nume oarecare, cu speranța în suflet că, la un moment dat, lucrurile se vor mai schimba, iar oamenii vor fi capabili să observe totul dincolo de percepția personală. Speră că oamenii vor putea la un moment dat să fie mai toleranți, mai iertători, mai buni unii cu alții, mai puțini prinși în niște tradiții barbare și mai implicați în cotidianul real. Ea însăși reușește oarecum să facă acest lucru, afirmând că romanul ei se dorește doar a fi un document și o istorie cu privire la tradiția în care a fost crescută, însă nu își dorește o pedepsire a cuiva sau să se răzbune. A înțeles că lucrurile sunt rele pentru că oamenii își pun un fel de ochelari de cal, care nu le permit să mai vadă dincolo de ei. Aceasta își dorește ea, să schimbe mentalități, să schimbe rațiuni de a fi, astfel încât fetele din comunitatea ei să nu mai fie nevoite să îndure ceea ce ea însăși a îndurat.
     Am început cartea ieri și tot ieri am terminat-o. Este imposibil să o mai lași din mână odată ce ai început-o. Autoarea are un dar de a te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină, iar stilul ei, plin de umor pe alocuri, care ascunde durerea supremă, plin de durere în cea mai mare parte, te lasă fără aer efectiv. Nu ai deloc momente de pauză, nu ai timp să respiri, simți că te scufunzi și tu extrem de adânc în apele vieții, că ești prinsă și tu, la rândul tău, în pânza de păianjen în care personajul principal se simte prinsă asemeni unei muști. Nu ai cum să nu trăiești senzațiile atât de vii ale Leilei, nu are cum să nu te doară inima pentru ceea ce se întâmplă cu aceasta și cu alte fete asemeni ei, căci printre rânduri întrevezi alte și alte povești.
        Lectura este una pe o temă extrem de actuală, aceea a musulmanilor din Europa, care, deși trăiesc în mijlocul civilizației, își creează adevărate cartiere coordonate după legi proprii, după tradiții și cutume străvechi, preluate din țările de origini. Refuză viața occidentală, pe care o consideră decadentă și imorală, și păstrează culorile lumii din care provin, o lume închisă, în care bărbatul este regele, iar femeia este sclavă a dorințelor bărbatului, fie el tată, frate sau soț. Refuză integrarea, iar tragediile cu greu pot fi evitate. 

„Mă numesc Leila, am douăzeci şi unu de ani, sunt născută în Franţa, dar marocană prin tradiţie. Această tradiţie este astăzi încă atotputernică, căci alături de mine e tatăl meu.
El nu este nici un credincios fanatic, nici un om rău. Este un om respectabil şi respectat. Îşi bate fiica atunci când ea nu îl ascultă; el m-a crescut aşa, dresata în spiritul ascultării şi al supunerii. Aşadar, m-a bătut ca să mă mărit cu bărbatul care urcă scările în faţa mea.
Mă mărit în faţa administraţiei franceze cu un bărbat pe care nu îl cunosc. Prin urmare, nu este vorba de o căsătorie, ci de o formalitate îndeplinită cu forţa. Aş putea să mă salvez coborând pe scară, în loc să urc, strigând după ajutor. Dacă aş face aşa ceva, viaţa mea nu mi-ar mai aparţine. O fată educată în această tradiţie nu poate şi nu ştie să trăiască în afara familiei şi a protecţiei tatălui, al cărui rol este să îi dea fetei un alt protector: soţul ales de el.”

     Acesta este incipitul romanului. Ni se descrie drama personajului principal încă din primele pagini. Acest fapt m-a intrigat pe tot parcursul romanului: de ce anume Leila alege să se supună, de ce nu face ceva pentru ea, de ce nu fuge, de ce nu spune adevărul, de ce nu cere ajutorul autorităților franceze? Este o fată maghrebiană născută și crescută în Franța secolului XXI, are drepturile de care se bucură orice europeancă, însă ea se teme mult prea mult. Am ajuns la concluzia că atât de tare avea impregnate tradițiile în minte și în suflet, atât de tare i se repetase că nu este capabilă să facă nimic de una singură, atât de tare i se spusese că are nevoie de familie, pentru că altfel nu poate face nimic, încât nu este capabilă să stea singură, să se pună pe picioarele ei, să facă ceea ce ar face orice om normal. Atât de tare s-au jucat cu mintea ei încât nu este capabilă să ia singură decizii, dacă nu are aprobarea familiei. Pentru ea, acest fapt nu este posibil. Chiar dacă ea se scufundă în niște ape mult prea adânci pentru ea, chiar dacă se sufocă sub impactul unor legi mult prea absurde, nu poate să facă nimic, este legată cu un lanț invizibil de propria familie, de propriul grup. Nu poate tăia cordonul ombilical care o leagă de mama și de tatăl său  nici măcar atunci când depresia o lovește din plin. Tocmai acest fapt m-a făcut să realizez cât de diferiți suntem ca mentalitate și cât de norocoși suntem că am primit încă de la naștere posibilitatea de a alege, de a ne înălța aripile și de a zbura spre zări înalte, fără a ne teme că acel cordon ombilical ne va trage înapoi. Avem libertatea de a ne construi propriile vieți, de a alege, iar de multe ori nici măcar nu ne dăm seama cât de privilegiați suntem, cât de norocoși. Atât de mult ne-am învățat să luăm totul de-a gata, încât nu mai vedem toate acestea.
     Așadar, romanul debutează cu o căsătorie forțată, o refuzare a dreptului la dragoste și la liber arbitru, fapt pe care chiar familia i-l face propriului copil. Și nu, nu este o întâmplare din Evul Mediu și nici dintr-un capăt uitat de lume, unde civilizația nu a pătruns deloc. Este un eveniment care se petrece chiar în buricul Europei, într-o țară care a dat naștere la civilizații întregi: în Franța, în Paris. Este poveste unei familii de imigranți, care au sosit aici din Maroc înainte de venirea pe lume a propriilor copii. Este cu atât mai trist cu cât o fată de 21 de ani nu știe să fie altfel decât pe placul părinților, refuzându-și chiar ea însăși dreptul la fericire.
      Acesta este începutul, apoi, romanul jurnal ne transpune în trecut, în copilăria Leilei, ajutându-ne să îi înțelegem oarecum comportamentul și alegerile, pentru că, până la urmă, viețile noastre sunt un cumul al tuturor alegerilor pe care le facem, conștient sau inconștient. 
       Leila este a treia fată dintr-o familie numeroasă, alcătuită din părinți și alți nouă frați. Este singura fată dintr-o familie plină de băieți și ai spune că aceasta ar însemna răsfăț, că ar trebui să fie tratată ca o prințesă cu atâția băieți în jur. Ei bine, nu, este exact contrariul. Este văzută ca un fel de paria, mereu pusă să ajute la treburile casnice, mereu nevoită să aibă grijă de frații săi, cărora trebuie să le îndeplinească toate nevoile. Se simte asemeni unei slujitoare în propria casă, ca o prizonieră într-o pânză de păianjen. 
       Asemeni mamei sale, nu are voie să părăsească apartamentul pentru a se juca cu celelalte fetițe din cartier. Părinților le e teamă ca astfel să nu își piardă inocența și să capete obiceiuri proaste, care ar fi condus la pierderea onoarei întregii familii, a respectului care li se oferea, fiind considerată o fată de familie bună. Tocmai acest fapt, aceste interziceri o conduc la anumite chestiuni pe care nu știu dacă altfel le-ar fi făcut. Știți voi, când ceva e interzis, devine mai dorit. Evadarea ei este la școală, unde învață în clase mixte, alături de copii aparținând ambelor culturi: atât cea franceză, cât și cea arabă. Însă, nu este cu adevărat liberă, mereu există asupra ei ochiul unui frate mai mare sau al unui prieten al tatălui din cartier.
       Devenită adolescentă, Leila alege să evadeze din cruzimea vieții ei prin folosirea exagerată a glumei și a râsului. Unde la început lua școala foarte în serios, fiind o elevă eminentă, la liceu se pierde cu totul. Din dorința excesivă de a atrage dragostea tatălui, niciodată mărturisită fățiș, ea chiulește de la școală, se apucă de fumat, vrea să se sinucidă. Este umilită și lovită în mod constant acasă, așa că speră că, prin gesturile ei extreme, va atrage atenția tatălui, care va înțelege nevoile ei. Tocmai acest fapt m-a enervat cel mai tare la ea, nu știe să își comunice nevoile, dar cred că nici nu a fost învățată. Preia modelul adulților din jurul ei, care, la rândul lor, nu au fost învățați și, în loc să comunice, țipă, lovește, jignește. La fel de tare m-a frapat faptul că nu se lasă ajutată, deși toate gesturile ei cer ajutorul. Pentru a salva onoarea familiei și pentru a nu își face tatăl de rușine, atunci când psihologii, consilierii școlari sau prietenii încearcă să o ajute, ea pretinde că nimic nu se întâmplă cu ea.
      Această ascundere a ei de tot și de toate, această mimare a perfecțiunii și a fericirii de ochii lumii o conduc la un început de depresie, fapt pe care nu îl observă și care o va urmări extrem de mult timp de-a lungul vieții ei. Se adâncește tot mai mult în această apă tulbure, deși încearcă să mimeze normalitatea: are un serviciu, are și o anumită poveste de iubire, pe care tot ea o întrerupe, are câteva prietene, cărora, totuși, nu le spune chiar tot, tot. Anumite subiecte sunt tabu chiar și cu ele. Își dorește un prinț pe cal alb, care să poposească în fața ei, de niciunde, dar nu face nimic în acest sens. Atât de tare i s-a spus că trebuie să rămână pură, încât virginitatea devine o adevărată obsesie pentru ea. 
       Situația ei se schimbă în mod dramatic în momentul în care, în urma unui concediu în Maroc, părinții ei îi aranjează o căsătorie cu un băiat mai mare decât ea cu 15 ani, un băiat provenind dintr-o familie bună, Mussa, pe care ea nu îl cunoaște și nu îl dorește. Deși refuză până în ultima clipă căsătoria cu acesta și face totul pentru a împiedica evenimentul ce avea să îi schimbe total viața, Leila nu reușește și se trezește măritată cu forța. Acest eveniment o conduce la numeroase episoade depresive, care o slăbesc fizic și psihic și o aduc aproape în pragul morții. Se zbate, dar simte că se zbate ca într-o pânză de păianjen, o pânză care o prinde încetul cu încetul în mrejele ei, lăsându-i senzația că viața ei nu-i aparține de fapt, că ea nu are niciun loc în propria ei viață. Nici măcar aducerea pe lume a unui copil nu schimbă prea mult lucrurile, însă acest fapt îi aduc o forță nebănuită ei, îi oferă o rațiune de a fi. Sincer, mi-a plăcut mult mai mult această Leila din finalul cărții, are forța de a lupta pentru ea și pentru ceea ce îi aparține, are curajul de a îi înfrunta pe bărbații din viața ei și de a face în așa fel încât să scape, să fie din nou liberă. Are o vitalitate debordantă, care o smulge din ghearele depresiei, o face să vrea mai mult pentru ea și copilul ei.
      Mi-a plăcut faptul că nu dă vina pe familia ei, pe anturaj, ci doar pe niște tradiții înrădăcinate prea mult timp în mentalitățile oamenilor. Nu știu dacă povestea ei este capabilă să schimbe mentalitățile atât de drastic, dar sper din tot sufletul că istoria ei va fi un punct de referință pentru alte fete aflate în situația ei sau pentru fetele care sunt folosite, astfel încât bărbații să câștige viza prin căsătorie. Sper că multe fete vor învăța din poveste ei și vor lua aminte atunci când vor dori să facă anumiți pași și vor înțelege că sunt niște privilegiate, fapt pentru care trebuie să profite de viață, de oportunități, de libertăți.

      DATE DESPRE CARTE:
      _________________  
      Titlu: Măritată cu forța
      Autor: Leila în colaborare cu Marie Therese Cuny
      Editura: Rao
      Anul apariției: 2006
      Număr de pagini: 2500
 

6 comentarii:

  1. Felicitari pentru recenzie si pentru ca ai reusit sa citesti o carte precum asta. Sunt sigura ca este foarte interesanta si trista, in acelasi timp.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! M-a ținut cu sufletul la gură până la final...

      Ștergere
  2. După recenzia ta, sunt sigura ca vreau sa o citesc. ��

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter