duminică, februarie 11

CHIMAMANDA NGOZI ADICHIE: HIBISCUS PURPURIU - RECENZIE



     Cum procedezi atunci când ești doar un copil și nu ai niciun cuvânt de spus în față părintelui tău, care devine, în același timp, chinul și durerea ta? Ce anume e de făcut atunci când așteptările celui care ți-au dat viață sunt prea mari și trebuie să alegi între a îl mulțumi pe el sau a face ceea ce îți spune inima? Cum anume reacționezi atunci când mama ta îți pune pe umeri lucruri mai greu decât poți suporta? Ce atitudine adopți atunci când devii victima celui care ți-a dat viață și care chiar crede că îți face un mare bine?

      Romanul „Hibiscus purpuriu” mi-a făcut cu ochiul undeva anul trecut, apoi nu am avut curajul să îl citesc. Știam că abordează un subiect extrem de sensibil și l-am tot amânat. Anul acesta l-am scos de la naftalină, am zis că trebuie să văd despre ce este vorba neapărat și a fost una dintre acele lecturi care îți dau întreaga lume peste cap, dar care se lipsesc de tine, de sufletul tău, rămânând acolo pentru totdeauna.
         „Hibiscus purpuriu” nu este deloc o lectură ușoară, pe care să o parcurgi într-o clipită, ci o călătorie pe care o faci neapărat cu sufletul, punându-ți pe tavă toate sentimentele și încercând să preiei într-un anume fel durerile personajelor principale, să amortizezi oarecum totul și să le oferi un strop de curaj de la tine, pentru a își înfrunta demonul cu chip de om ce le stă alături și pentru a îi scoate cumva de acolo, astfel încât să aibă șansa de a se dezvolta frumos și armonios, lipsiți de prejudecăți religioase și de cutume culturale. Atât de tare îmi doresc să ajungem să înțelegem la un moment dat arta toleranței și a acceptării! Cred că multe s-ar rezolva dacă am înțelege că suntem diferiți, că extremele nu ajută la nimic, că toată acea habotnicie nu conduce la nimic bun, că mentalitatea se mai și modelează, că religia fără alegere proprie nu înseamnă nimic...


     Îmi este extrem de greu să vorbesc despre subiectul acestui roman, pentru că încă sunt revoltată de tot ceea ce s-a petrecut, încă trăiesc dramele alături de personajele principale, încă nu am explicații pentru atitudinile care au loc pe parcursul acțiunii și încă îmi este greu să accept că astfel de lucruri se petrec în lume, că încă au loc astfel de tragedii, care distrug familii și personalități. Încă îmi este greu să unesc iubirea de Dumnezeu cu atrocitățile comise în numele lui. Când totul e predicat ca fiind iubire, de aproape, de lume, dar se întâmplă exact pe dos, nu știu cum anume ai putea reacționa...
     Perspectiva narativă a romanului este cea a lui Kambili, o adolescentă de numai 15 ani din Nigeria, care spune povestea trecută și prezentă a ei și a familiei sale. Recunosc, nu am mai citit nimic despre această țară până acum, nici nu știu foarte multe despre ea, dar se pare că este la fel de măcinată de războaie și de lovituri de stat cum sunt multe dintre țările africane. 
      Istoria lui Kambili pornește de la un eveniment recent, când fratele ei, Jaja, refuză să primească împărtășania și își înfruntă tatăl. De la aceasta, ea se întoarce în trecut, la toate acele evenimente care au condus la tragedia din prezent. 
      Deși din afară, familia sa pare a fi una model, prosperă, în care fericirea nu are cum să nu fie prezentă în permanență, dezvăluirile lui Kambili șochează, pentru că ajutorul oferit de către tatăl bogat celor din jurul său nu se prea răsfrângea și asupra familiei. Tatăl, Eugene, este un nigerian convertit la catolicism, care merge atât de departe cu credința sa încă își repudiază propriul tată, păgân acum, nemaiprimindu-l în casa lui, își impune ideile creștine cu forța, pe care o folosește atât asupra soției sale, cât și asupra propriilor copii. Totul trebuie să se desfășoare după propriul program: ora pentru masă, ora pentru studiu, ora pentru plimbat. Copiii săi urmează școli private catolice, unde trebuie neapărat să fie primii, pentru a nu fi pasabili de pedeapsa corporală a tatălui. Există o atât de mare violență fizică și psihică în sânul acestei familii, una atât de nerostită încât irumpe din chiar pereții casei somptuoase în care trăiesc, din interiorul mașinilor de lux și din toată opulența cu care Eugene se fălește în față tuturor celorlalți. 
     V-am spus încă de la început că mi-a fost teamă să citesc acest roman și aveam dreptate când mă temeam de ceea ce voi descoperi între paginile sale. Sunt unele pasaje de o așa de mare violență, încât ajungi să te întrebi cum anume unii se mai pot numi oameni atunci când sunt capabili să le facă rău propriilor copii. Îmi vin acum în minte strâmbarea degetului mic al lui Jaja atunci când nu a fost primul la învățătură religioasă, turnarea apei clocotite peste picioarele propriilor copii, ținuți cu forța în cadă, atunci când nu au mărturisit că au stat la un loc cu tatăl lui păgân, bătaia soră cu moartea primită de Kambili atunci când a avut curajul de a apăra memoria bunicului ei mort și acestea sunt doar câteva dintre cele petrecute cu copiii din familie. Mama, la rândul ei, nu are niciun cuvânt de spus în fața soțului. Este adeseori lovită, indiferent de situație. În minte îmi vine impunerea vizitei în casa preotului din localitate, din St. Agnes, după slujba de duminică, deși ea era însărcinată și îi era rău. Acest fapt a condus la pierderea sarcinii mai târziu, fapt care a marcat-o extrem de tare pe Kambili, care mult timp după vedea doar urme de sânge peste tot, chiar și literele din cartea de învățătură transformându-se la un moment dat în râuri de sânge. La fel de dureroasă a fost și lovirea propriei soții cu o măsuță peste stomac până când aceasta a devenit bucăți. Sincer, aceste imagini m-au marcat extrem de tare, mi s-a părut că Eugene, dincolo de faptul că este un fanatic religios, cu cerințe mult prea greu de îndeplinit de către niște simpli muritori, era oarecum un sociopat ceva. Să ajungi să lovești în cei dragi ca în niște saci de box, să arăți niște remușcări apoi în față lumii, asta abia după ce ai distrus vieți, clar nu este un comportament normal pentru un tată, unul care spune mereu că își iubește familia și că face totul pentru binele ei. Mi se pare ireal să ajungi să ai o credință atât de distorsionată, în ciuda faptului că ajungi mereu la Biserică, la orice slujbă, că te rogi acasă, mergând până într-acolo încât să aduci Judecate de Apoi pe Pământ de fiecare dată când lucrurile nu sunt așa cum le-ai înțeles tu. Aici, mă întorc spre problema mea de bază: religia fără educație face mai mult rău decât absența ei. Pe de o parte, este comportamentul ireproșabil față de cei din jur, oferă de mâncare, bani și tot ceea ce este nevoie pentru cei din jur, pe de altă parte, le răpește bucuria copilăriei propriilor copii. Îi așează undeva pe un piedestal și își dorește ca aceștia să acționeze ca niște păpuși ale căror păpușar e el însuși, cel care are drept de viață și chiar de moarte asupra celor din familie. Acest comportament al lui m-a făcut să înțeleg oarecum comportamentul mamei din final, dar doar parțial, pentru că Beatrice primise o alternativă chiar din partea surorii soțului ei, Ifeoma. I-am înțeles gestul suprem, dar nu și acceptarea transferării vinei de mai apoi...

     *******************

     Acesta ar fi trecutul lor, pentru că prezentul este complet diferit de acesta. În momentele în care Eugene a devenit tot mai violent cu propriii copii, Ifeoma, sora lui rămasă văduvă cu 3 copii, profesor universitar, alege să își aducă nepoții în propria casă. Aici, ei cunosc o cu totul altă viață, chiar dacă este una plină de lipsuri materiale, în care nu întotdeauna este de mâncare, nu întotdeauna este curent, nu întotdeauna sunt bani pentru benzină. Practic, universul din Nsukka, orașul în care locuiește mătușa lor, este un fel de univers paralel, un fel de basm devenit realitate, acel cocon în care Jaja, dar mai ales Kambili, se învelesc, pentru a se proteja de toate tensiunile și furtunile din afara lui. Aici, îi putem observa cum se dezvoltă în plan psihic, cum se deschid asemeni hibiscusului purpuriu, care, deși altfel, strălucește mai tare atunci când este îngrijit cu dragoste. Aici, Kambili capătă glas, pentru că până atunci avea un fel de muțenie provocată de teama supremă de a nu spune ceva greșit sau ce nu se cade și de a fi lovită. Aici, ea învață să fie ea însăși. La fel, Jaja prinde curaj, acel curaj nebun care îl face să își înfrunte tatăl, indiferent de consecințe și care îl conduce mai apoi la asumarea unei vine care nu îi aparține, doar pentru că se simte responsabil de familia sa. 
      Toate aceste pendulări între trecut și prezent, între cele două vieți, între adolescentul de ieri și cel de azi, reprezintă planul principal al romanului. Un al doilea plan narativ, deși mult mai puțin nuanțat, este oferit de prezentarea Nigeriei, acea țară odinioară bogată, măcinată acum de luptele interne pentru putere și chiar de cele externe, care mereu vor să le impună câte ceva, Acest plan secund ne prezintă viața plină de lipsuri, cu revolte, morți plătite, în care libertatea cuvântului nu este prezentă, în care universitățile nu sunt nimic altceva decât alte mijloace de propagandă, în care hrana e aproape inexistentă, la fel și îmbrăcămintea, apa caldă și cele necesare unui trai decent, fapt care îi conduce pe mulți nigerieni la emigrare. 
      V-am spus că aceasta este prima carte pe care am citit-o de la autoare, dar, cu siguranță, nu va fi și ultima. Mi-a plăcut stilul ei, limbajul simplu, dar încărcat de emoție, împletirea evenimentelor reale cu cele de ficțiune. 

      Voi ați citit romanul? Ce impresie v-a lăsat?

     DATE DESPRE CARTE:
     ________________
     Titlu: Hibiscus purpuriu
     Autor: Chimamanda Ngozi Adichie
     Editura: Rao
     Titlu oficial: Purple Hibiscus
     Traducere: Melania Maria Goja
     Anul apariției: 2011
     Nr. de pagini: 251
     Categorie: Literatură contemporană 

     Romanul poate fi comandat de pe LibrisElefant sau Cărturești.
 

2 comentarii:

  1. Eu am cartea, dar tot curajul mi-a lipsit. Se pare că este o carte care te incarca și care te solicita. Te felicit pentru recenzia minunata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc din suflet! Este, într-adevăr, una dintre acele cărți.

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter