vineri, ianuarie 19

TIPURI DE CITITORI



      Mă feresc, de regulă, să încadrez oamenii în anumite tipare bine-stabilite, nu îmi plac șabloanele, însă, de când am început să iau parte la discuțiile de pe anumite grupuri de cărți și de când am blogul, am observat că există anumite tipuri de cititori, un fel de excepție de la ceea ce am numi, în mod normal, a fi un cititor pasionat. Am scris acest articol strict pentru a ne amuza puțin, am o stare mai ludică astăzi și am spus să ne jucăm un pic, punând în balanță modul de a se comporta a anumitor persoane. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.


     TIPURI DE CITITORI


     👩‍💼📖 Cititorul știe tot
       Acest tip de cititor poate fi întâlnit la orice pas, pe orice grup de lectură. Este acea persoană care îți poate oferi o părere cu privire la orice carte ai dori, care a citit tot ceea ce există pe piață, dar care nu își mai amintește personajele sau acțiunea în sine. În rest, i-a plăcut foarte tare acel roman, ține minte că era super fain, dar l-a citit super demult și nu mai poate să îți spună altceva despre el.


     👩‍💼📖 Cititorul non-ficțional
      Nu am observat de foarte mult timp acest cititor, însă începe sa apară tot mai des, asemeni ciupercilor după ploaie. Este acel tip de persoană care nu citește nici în ruptul capului ficțiune, pentru că nu îi folosește la nimic. Mai rău decât atât, îi dăunează, este extrem de periculoasă, pentru că îi animă imaginația și îl îndepărtează prea mult de concret și nu poate, dar nu poate deloc să fie atât de naiv încât să creadă în toate acele povești. Nu înțelege, dom`le, la ce folosește să te cufunzi într-o altă lume decât cea reală, când cărțile de non-ficțiune sunt atât de bune, te învață atât de multe despre sine și te dezvoltă. 


      👩‍💼📖 Cititorul erudit
       Unele persoane citesc doar acele cărți considerate a fi extrem de valoroase din punct de vedere literar, extrem de apreciate de către cirtica literară sau de către revistele de specialitate. El nu citește pentru povestea în sine, care, altfel, nu este la fel de interesantă, ci o face pentru a reține cât mai multe citate. Cu cât mai lungi și mai sofisticate, cu atât mai bine, mai ales că acestea pot fi utilizate în anumite contexte sociale și să pari atât de inteligent. Altfel, care ar mai fi farmecul lecturii dacă nu ai reține `nspe mii de citate?! Cum ai putea să mai trăiești dacă nu ai memorat mult, foarte mult?! Să te ferească Dumnezeu să nu ai memorie fotografică, altfel, nu știu cum ai putea reține atât! Oricum, în caz contrar, citești degeaba.


    👩‍💼📖 Cititorul de ocazie
        Acest tip de persoană intră în grupul de carte doar pentru a fi acolo, altfel, nu îi place foarte tare să citească, nu e pasiunea lui numărul unu. Citește doar pentru că nu are altceva mai bun de făcut, nu e nimic interesant de văzut la tv, iar prietenii de pe facebook nu au timp de el. 


    👩‍💼📖 Cititorul „Nu am timp”
        Să ne înțelegem, acest tip de cititor adoră să citească, este pasiunea lui numărul unu, doar că nu are timp deloc. Știți voi, serviciul, copiii, soțul, casa, pisica... Ba chiar mai mult decât atât, o astfel de persoană are timp să stea pe facebook pentru a le critica pe cele care chiar au timp de citit, spunând ba că își neglijează copiii, ba că nu își fac treburile, ba că mint și nu citesc chiar atât de mult. Nu are cum, ea nu are timp și, raportat la acest factor esențial, propria persoană, e clar, nu are cum altcineva să fie altfel. Un astfel de cititor îți va oferi și un milion de idei de filme sau seriale de vizionat dacă ceri recomandări, ba, mai mult decât atât, va pune o mulțime de poze cu felurile de mâncare gătite. Dar în rest, nu are timp, ce să-i faci.

      
      👩‍💼📖 Cititorul „Napoleon”
           Aici, recunosc, mă încadrez și eu. Este acel tip de cititor care nu se oprește la citirea unei singure cărți, are mai multe cărți începute deodată, pentru că se plictisește cu una singură sau are prea multe cărți acasă și nu poate altfel.

       
        👩‍💼📖 Cititorul colecționar
             Acest tip de cititor cumpără cărți mereu, peste măsură chiar. Sunt cărți cu coperta cartonată, cu un design de vis, pe care arareori le scoate din țiplă, de teamă să nu se umple de praf. Le va citit cândva, însă, până atunci, nu le scoate din țiplă, pentru că se pot strica. Apoi, când acele cărți nu mai sunt chiar atât de „la modă”, îl vezi pe grupurile de vânzare, unde le dă mai departe cu specificarea necitite.

      
       👩‍💼📖 Cititorul înfometat
            Este acel tip de persoană care citește orice, oricând. Nu are un gen literar preferat, nu are autori sau personaje preferate, dar citește mereu, simte o nevoie acută de a fi mereu cu o carte în mână, o carte aleasă random, pentru că trebuie să fie acolo.

       
      👩‍💼📖 Cititorul superior
             Pe acesta îl întâlnim destul de des pe grupurile de carte. El citește doar cărți care au un număr mare de pagini, nu citește cărți la modă, citește doar clasici, se îndreaptă spre Dostoievski, Shakespeare, Kant. E clar, este net superior tuturor celorlalți cititori de rând. Nu îi ajungi cu prăjina la nas, nu ai cum să reușești să ajungi în sferele sale înalte. Va avea grijă să îți arate care îți este locul.


        👩‍💼📖 Cititorul cârcotaș
          Unele persoane citesc anumite cărți doar pentru a demonstra cât de slab calitativ sunt acestea. Pornește la drum cu anumite preconcepții și tine morțiș să le evidențieze apoi, ca să își prezinte concluziile. Este mereu nemulțumit, mereu pus pe ceartă pentru a îți arăta cât de mult greșești și câtă dreptate are el. 


       👩‍💼📖 Cititorul judecător
             O, da, și pe acesta îl întâlnim destul de des printre noi. Citești cărți romantice sau chick lit? E clar, ai o valoare inferioară ca persoană, pentru că nu citești cărți consacrate. Ți se pune clar ștampila de om lipsit de cultură. Citești cărți clasice? Ești depășit și învechit, pentru că, pe bune, cine mai citește astăzi așa ceva?! Citești cărți consacrate? Vrei doar să te dai mare sau nu ai înțeles ideile prezentate acolo. Oricum ai face, îți va pune o etichetă.


      👩‍💼📖 Cititorul spirit de turmă
            Acest tip de persoană citește doar acele cărți care sunt la modă. A auzit despre ea din terțe locuri cum că trebuie neapărat citită, așa că trece la fapte. Să nu îi dai alte cărți de care nu a auzit vreodată, că nu le va citi oricum.


      👩‍💼📖 Cititorul „Nu citesc clasici”
           De regulă, este cititorul elev, care nu îi citește din principiu, pentru că sunt obligatorii la școală, așa că îi ocolește pe cât posibil, se tot plânge pe rețelele de socializare cât de oprimat este el și cât de tare îl doare că nu poate citi acele cărți care chiar îi plac. Problema este că nu a citit mai deloc din cartea clasicului, dar știe sigur că este plictisitoare și cu un subiect „nașpa”, așa că o abandonează din start. Însă, nu este o regulă ca acesta să fie elev, sunt și adulți care ocolesc clasicii, pentru că a trecut vremea lor, trebuie să privim înainte, nu în urmă, și să citim doar contemporani. De ce să devenim prea culți și să cunoaștem trecutul literar, astfel încât să înțelegem mai bine operele contemporanilor?! Îi dăm deoparte pe clasici că, oricum, nu au aceeași valoare pe care o au contemporanii.


       👩‍💼📖 Cititorul „M-am apucat de scris”
              Este plin internetul de astfel de cititori, care, dacă au citit puțin mai mult, au impresia că au talent și la scris. Nu contează că sunt agramați, că nu cunosc chestii elementare care țin de limba română, că nu aduc nimic nou prin ceea ce scriu, că sunt plini de clișee, ei trebuie să scrie. Să nu care cumva să faci prostia să îi contrazici sau să le spui că ceea ce au scris nu este tocmai ce trebuie, că ți-ai aprins singur paiele în cap. O să ți se spună cât de lipsit de cultură ești, cât de incapabil să înțelegi amploarea operei lor, cât de puține cunoști tu, de fapt, despre literatură. Poate chiar o să te blocheze și pe toate rețelele sociale, așa că mai bine te abții și îi lași cu ale lor.

        Voi cu ce tipuri de cititori v-ați întâlnit de-a lungul timpului?

      Am scris acest articol în colaborare cu Anca de la Anca și cărțile și de Laura de la Bookcaffe.





15 comentarii:

  1. Ce-mi place, ce-mi place!! Ai găsit și mai multe categorii ca mine. 3u sunt înfometată, îmi place să citesc și fructific fiecare moment.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant articol, Oana! Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant articolul tau. L-am citit si pe cel al Ancai, la fel de bun si el. La tine cel mai mult mi-a placut cititorul scriitor. De curand am intrat si eu in contact cu el. Dar cred ca unii vor ajunge curand la performanta de a fi scris mai multe carti decat a citit :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! ❤ Nu m-am putut abține să nu îl amintesc și pe acela :D Se poate observa destul de des în online în ultimul timp :D

      Ștergere
  4. Mici părticele din aceste tipuri mă definesc, dar unul sa mă reprezinte in totalitate nu am găsit.
    Original, interesant articol! Felicitări si pentru inițiativa de a colabora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim! ❤ Câteodată, cred că ne regăsim și noi în anumite categorii, măcar puțin și doar arareori :)

      Ștergere
  5. Super tare cititorul ”M-am apucat de scris” - am scris 10 pagini și deja am vorbit cu o editură :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact :) Dar, în rest, sunt cel mai bun, tu nu îmi înțelegi ideile :D

      Ștergere
  6. Imi place tare mult cum i-ai încadrat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Super fain articolul. Imi place cum ai descris fiecare categorie de cititori si m-am si amuzat citind. Ma regasesc si eu, partial, in anumite categorii specificate. :))

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter