miercuri, ianuarie 3

SIGHIȘOARA - FEERIE CU IZ MEDIEVAL



      Am început anul în cel mai frumos mod cu putință și m-am umplut de energie pentru mult timp de acum încolo. Nu știu dacă v-am spus până acum, dar momentele în care putem pleca cu toții de acasă sunt extrem de rare, iar eu sunt cea care nu pleacă mult prea des, de regulă rămânând cu treburile de acasă. De aceea, în clipele în care pot descoperi noi locuri, sunt o adevărată încântare pentru mine și, fiind și la început de an, a fost cu atât mai bine. Nu sunt superstițioasă din fire, dar ținând cont că a fost o zi absolut mirifică și ascultând cuvintele din popor, care spun că așa cum începi anul, tot la fel îl vei continua, parcă mi-aș dori să fie adevărat. Nu îmi doresc neapărat o mulțime de călătorii (deși nu spun nu niciodată), dar a fost o zi petrecută în familie, plină de voie bună, de veselie și de cer senin, iar aceasta mi-ar plăcea să se perpetueze pe tot parcursul anului 2018.
      Am plecat de acasă cu gând de a ne întoarce la Moeciu sau la Cheile Grădiștei, unde fusesem și la final de decembrie, însă, pe parcurs, planurile s-au schimbat și am zis să vizităm un loc unde nu mai ajunsesem până acum, dar pe care îmi doream extrem de tare să îl cunosc dincolo de mediul online sau de cel prezentat în media: Sighișoara, orașul medieval, o adevărată poartă spre trecut și spre istorie. Drumul parcurs până acolo a fost destul de lung, dar a meritat din plin. În plus, este mărginit de păduri și de sate săsești care îți taie răsuflarea acum, iarna, nici nu vreau să îmi închipui cum ar fi să le vezi vara, cu copacii plini de frunze. Și acum copacii ofereau un adevărat spectacol, căci erau plini de vâsc, fapt pe care nu îl mai văzusem până acum, eu credeam că doar brazii au vâsc :). 
       Drumul a început cu pătrunderea într-o pătură plin de ceață, care m-a făcut să mă gândesc că suntem oarecum în filmele lui Hitchcock, și s-a încheiat ciclic, cu aceeași ceață în zona Brașovului, dar am trecut peste acest aspect, căci Sighișoara ni s-a dezvăluit în toată splendoarea ei. Are niște străduțe minunate, cu un iz exotic, sunt înguste cum numai în Grecia am văzut, au clădiri vechi, cu un aspect germanic minunat, pe care mi-a plăcut foarte tare să le admir.
       Au fost apoi scările pe care le întâlnești la tot pasul, dar pe care le-am urcat cu plăcere, rememorând anii copilăriei, când mă cățăram peste tot. Scările acoperite care urcă spre o școală desprinsă parcă din alte timpuri mi-au plăcut. Tot acolo poposise un artist ambulant la un moment dat, făcând visarea mai dulce. De sus, priveliștea asupra orașului îți tăia respirația. Cred că aș fi putut să rămân acolo, cu clădirile în stil gotic din jur, cu câteva găuri în timp... 
       Reveniți spre centrul orașului, am admirat obiectele artizanale, specifice Transilvaniei, la fel și Turnul cu Cea, o frumusețe arhitecturală, după care am poposit la un restaurant, care, pe lângă mâncare de excepție, a oferit și o vizită neașteptată la camera lui Dracula, mortul viu din operele lui Bram Stoker. Întoarcerea spre mașini s-a făcut cu aceeași voie bună și în compania trenulețului care face înconjurul locurilor minunate admirate pe tot parcursul zilei.
     În continuare, vă las în compania pozelor, pentru a putea admira și voi frumusețile acestei zone.
cetatea Rupea
Cetatea Rupea
Sighișoara


Sighișoara
Sighișoara
Sighișoara
Camera lui Dracula
Sighișoara, obiecte artizanale
Cetatea Rupea
Scara Acoperită (Scara Școlarilor)
Școala de sus
Turnul cu ceas
Sighișoara
Copaci cu vâsc




Sighișoara



Sighișoara

Sighișoara

Sus, pe deal
Sighișoara

Casă din Sighișoara







Sighișoara




Scara Acoperită
Ceața

Cetatea Rupea


2 comentarii:

  1. Nu am vizitat Sighisoara, dar este un oraș minunat! Am văzut-o și eu prin ochii tai. ��

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce mult mi-a plăcut Sighișoara. Mi-a făcut mare avere sa vad pozele si impresiile tale.

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter