marți, decembrie 26

ZI DE POVESTE (MOECIU DE SUS - CHEILE GRĂDIȘTEI - BRAȘOV)




       Nu știu la voi cum este, însă eu ies foarte rar din casă, mai ales cu familia, deși este o adevărată bucurie. Este mai greu să ne adunăm toți și v-am mai spus că eu sunt asemeni unui ursuleț care se dă greu scos din bârlogul său... Ieri am reușit să mergem toți (în fine, aproape toți, că fratele meu e plecat) în niște locuri minunate, care te îndeamnă la visare și unde tare aș fi mai rămas.
      Iubesc marea cu toată ființa mea, dar îmi place muntele în egală măsură, mai ales că sunt născută și crescută la munte. Întotdeauna muntele aduce cu sine peisaje de vis și magie pură, o adevărată hrană pentru suflet și minte deopotrivă. Nu am avut un plan bine pus la punct încă de la plecarea de acasă, normal, voiam să ajungem la Bran, dar pe acolo doar am trecut, era mult prea aglomerat pentru gusturile noastre, așa că am mers mai departe, într-un loc pe care părinții mei îl vizitaseră mai înainte, pe care eu l-am văzut pentru prima dată. Am ajuns la Moeciu de Sus, o localitate care mi s-a părut pur și simplu desprinsă dintr-un basm. Credeam că eu stau la deal, că la mine, în Măneciu, sunt locuințele sus pe deal... După ziua de ieri, mi-am schimbat total opinia. Căsuțele erau multe sus pe dealuri, parcă la linia cu cerul, plutind suspendate în aer... Mă întreb cum reușesc să urce până acolo, mai ales că erau multe potecuțe, și cum de stau gardurile drepte :) Las pozele să vorbească pentru mine:



 

 



    Pentru că eram extrem de aproape și pentru că mai fusesem odată acolo acum 2 ani, am zis să mergem și la Cheile Grădiștei, un loc de poveste, unde peisajele montane îți taie pur și simplu răsuflarea. Știam acest lucru, însă tot am rămas fără cuvinte în fața frumuseții naturii, este ceva ce trebuie pur și simplu testat pe propria piele. 
      Sus, există un loc unde te poți încălzi bând un ceai cald sau o cafea și citind o carte bună. Acum, nu știu dacă vă puteți abține, eu am reușit de data asta, pentru că romanele expuse se pot și cumpăra. Am preluat în schimb ideea de rafturi, vreau și eu pentru acasă, unde este neapărat nevoie de o nouă bibliotecă, pentru prietenii mei livrești care cu greu își mai găsesc un loc. 
     Dincolo de zona hotelieră și de restaurante, este un complex sportiv, unde se antrenează sportivii de performanță și unde și noi am putea da puțin jos kilogramele în plus... Există pistă de alergat, loc pentru schiat, pentru săniuțe... Din păcate, la noi nu a fost posibil, timpul a fost prea scurt.
     Iar dacă vreți doar relaxare, restaurantele de la hoteluri vă oferă mâncare de calitate, servire ireproșabilă și peisaje de vis, desprinse parcă din poveste. Am uitat și de răceala care mă bântuie de ceva vreme...

 
 
 





 

















     De aici, am trecut din nou prin Bran, dar era aceeași aglomerație. Am încercat să găsim un loc de parcare, însă ne-a fost de-a dreptul imposibil să o facem. De aceea, am plecat spre Brașov, locul meu de suflet, căci este un oraș extrem de curat și de civilizat, plus locul în care am venit pe lume și în care mi-am trăit primele luni de viață. Nu este mult, s-ar spune, însă cred că noi doi, cumva, suntem legați sufletește. Am ajuns în Piața Sfatului, unde am dat peste un apus absolut spectaculos. Lipseau porumbeii din piață, nu știu ce s-a întâmplat cu ei, căci e prima dată când lipsesc de acolo, la fel, mi-a lipsit anticarul meu preferat. Am descoperit-o, în schimb, pe doamna care vinde cărți, la fel de pasionată de lectură ca și noi, care vorbește cu atâta patos despre cărți încât nu ai cum să nu cumperi ceva. Tatăl meu mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză, cumpărându-mi „Origini”, noua carte a lui Dan Brown, pe care mi-o doream din suflet.
     M-am abținut de la cumpărat dulciuri, ceea ce e de mirare, ținând cont câte feluri existau acolo...

 


 






6 comentarii:

  1. Cat de frumos! Ce dor imi e si mie sa mai merg cu parintii in excursie, dar din pacate, nu se mai poate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Crăciun fericit, în primul rând! Deci ești pe la mine prin zona... super! Să ai parte de o ieșire frumoasa alături de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sărbători fericite, draga mea! <3 Am fost... aș fi rămas mai mult, dar lumea a spus că o zi îmi ajunge :D

      Ștergere
  3. Ce frumos! Și eu îmi doresc să ajung la munte iarna. La noi a fost că i zi de primăvară astăzi, așa că mi-e dor tare de zăpadă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La noi încă este primăvară, de aceea mi-am dorit să mergem la zăpadă acum...

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter