marți, decembrie 5

UMANITATEA ÎNCOTRO?



     În ultimul timp, mi se pare că trăim într-o lume extrem de tristă, în care tehnologia a avansat extrem de mult, dar în care oamenii au involuat, mergând spre o stare de primitivism, spre o stare de nepăsare crasă, când nu mai observă nevoile celui din jurul său, nu mai e dornic să îi ofere un sprijin celui aflat în nevoie. În ultimul timp, am devenit atât de egocentrici, încât ne este foarte greu să observăm ceea ce se petrece în jurul nostru, suntem mult prea prinși de propriile nevoi și probleme pentru a mai observa că altul are mai multă nevoie de ajutor, de o vorbă bună, de o încurajare.
      De fiecare dată când cineva din jurul nostru are o anumită nevoie, o anumită durere, trece printr-un moment mai trist, ne trezim cu o extrem de mare pasivitate, care nu ne mai permite să reacționăm în niciun fel. Lăsăm ca lucrurile să se rezolve de la sine, căci poate deranjăm, poate nu e cazul, poate nu e momentul să acționăm, poate celălalt va fi bine la un moment dat. Am auzit de atât de multe ori fraza aceasta: „Am văzut că ai o problemă, dar nu am vrut să deranjez, nu am vrut să zic nimic pentru a nu te supăra...” Nu știu cum este pentru voi, dar, pentru mine, această frază este extrem de deranjantă. Când cel de lângă noi are o problemă și sesizăm acest lucru, când celălalt nu mai are puterea de a se preface că totul este într-o perfectă ordine, nu înțeleg ce anume ne reține să oferim puțin din sufletul nostru, să oferim un cuvânt bun, să arătăm că suntem acolo, că putem mai mult, că persoana de lângă noi nu este singură. Când deja izbucnește furtuna, e clar că deja e cazul să intervii, nu să fii pasiv, să te uiți în jur sperând că altul va face acel lucru pe care tu nu ai curajul să îl faci. 
     Lumea a involuat teribil, este așa o văduvire de orice fel de valoare și de sentiment, de trăiri și emoții, încât mi se face frig în suflet și nu pot să nu mă întreb unde vom ajunge. Nu mai e timp și nici loc pentru a oferi umărul cuiva atunci când are o problemă, pentru a ne bucura de succesul celui din jur, pentru a fi acolo când este nevoie. Suntem înconjurați de răutate, ură, meschinărie, invidie, de parcă toate acestea ar avea vreo putere să ne schimbe soarta... Destinul ni-l mai facem și singuri, cu mâna noastră, avem liber-arbitru, iar faptul că ne transformăm în mici barbari nu poate conduce la nimic bun...
      Uneori, e bine să fii acolo, să aduci un strop de bunătate, să rupi din sufletul tău pentru altul, să fii mai uman, să oferi un zâmbet celui care are cea mai mare nevoie... Toate schimbările pe care vrem să le vedem în lume încep din noi, iar dacă nouă ne e teamă să o facem, atunci ne merităm soarta cu vârf și îndesat...

Un comentariu:

  1. Un articol ravasitor pentru cei sensibili...
    Adevarul e ca in oamenirea isi pierde umanitatea(putini oameni fac exceptie). Trecem depasatori pe langa cei suferinzi; in loc sa sarim in ajutor, stam cu telefonul in mana ca sa filmam. Preferam sa consideram pe altii ca fiind ciudati sau stupizi, din simplu fapt ca sunt prea complicati. Cand vedem ceva frumos la altcineva, simtim ca ne macina invidia. Si ne alegem prieteni in functie de cum ne-ar putea fi de folos...
    Tocmai din aceasta cauza ii dau dreptate Lordului Bayron cand spune:
    „Este o anumita placere in padurile fara poteci
    Este o anumita incantare pe tarmul singuratic
    Este societate acolo unde nu e nimeni,
    Langa marea adanca si in muzica vuietului ei
    Nu-l iubesc mai putin pe om,ci mai mult Natura”

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter