duminică, decembrie 17

EXPRESUL POLAR - CARTE VERSUS FILM



    
„Cândva, majoritatea prietenilor mei auzeau clinchetul clopoțelului, însă pe măsură ce au trecut anii, acesta a amuțit pentru urechile lor. Până și Sarah și-a dat seama de un Crăciun că nu-i mai aude sunetul gingaș. Deși am îmbătrânit, eu încă aud clopoțelul sunând, eu și toți cei care cred cu toată ființa.”


  De multe ori, uităm că acele lucruri care contează cu adevărat nu se văd, nu sunt palpabile, ci se simt cu sufletul și se păstrează în memoria lucrurilor de valoare. Lumea este plină de miracole și de miraculos, însă, de multe ori, viața de zi cu zi și problemele ei ne fac să nu mai observăm miraculosul de dincolo de prezent și vizibil. Suntem prea grăbiți și mult prea preocupați de problemele noastre încât îl îngropăm undeva adânc pe copilul din noi și uităm ce înseamnă bucuria adevărată și ce înseamnă să crezi cu adevărat, cu toată forța de care suntem capabili.

      Expresul Polar aduce în discuție exact această temă, ne arată că totul este posibil, că visurile noastre, îngropate adânc în suflete, pot deveni realitate, însă depinde doar de noi și de calea pe care o alegem. Atât cartea, cât și filmul se adresează în principal copiilor, aflați la vârsta aceea a întrebărilor și a îndoielilor, care nu mai știu exact cât anume din poveștile de Crăciun pe care le aud mereu sunt reale sau nu, când au nevoie doar de câteva imbolduri pentru a fi din nou credincioși, pentru a vedea iar dincolo de ceea ce se află la îndemâna lor. Însă, ambele se adresează și adultului din fiecare dintre noi, care a uitat că bucuriile vin din lucrurile mărunte și că adevăratul spirit al sărbătorilor de iarnă ar trebui să se afle în sânul familiei și al prietenilor, pe care trebuie să ni-i păstrăm cât mai aproape. Atât carte, cât și filmul, ne învață că trebuie să trăim totul la intensitate maximă și că adevăratul suflet al Crăciunului este înconjurat de bunătate, blândețe și de dragoste, extrem de multă dragoste, singura capabilă să dezghețe chiar și cele mai amorțite inimi. 

*********

     Filmul are la bază cartea lui Chris Van Allsburg, dar acesta reprezintă doar punctul de pornire, pentru că, dincolo de istoria adusă de scrierea americanului, ecranizarea se ramifică și aduce mult mai multă aventură și dă mai multe palpitații.
      Autorul american, fost profesor la Rhode Island School of Design, a publicat „Expresul Polar” în anul 1985. Nu știu dacă a bănuit atunci, dar povestea lui a devenit una clasică, extrem de potrivită pentru perioada Crăciunului, iubită deopotrivă de copii și de adulți. Poate egala cu succes „Povestea de Crăciun” a lui Dickens, „Cum a furat Grinch Crăciunul” a dr. Seuss și „În căutarea spiritului Crăciunului” de R. D. Mottok, fiecare dintre aceste încercând să păstreze vie flacăra care animă Crăciunul și îl transformă într-o perioadă magică, plină de veselie, comuniune cu cei dragi și iubire. 
      Povestea este una plină de gingășie, de candoare, de acea inocență pe care doar copiii de până la o anumită vârstă o au. Este acel moment în care totul pare posibil și în care așteaptă cu înfrigurare sosirea lui Moș Crăciun, refuzând să doarmă doar, doar îl va prinde în fapt pe bătrânel exact atunci când pătrunde pe horn și aduce cadourile. Ilustrațiile care însoțesc istorisirea sunt minunate, făcând pe oricine să viseze, să își dorească să fie acolo și să mai fie copil.
      Allsburg ne spune povestea unui băiețel care iubea tot ceea ce era legat de Crăciun, dar ai cărui prieteni încep să se îndoiască de prezența Moșului, pe care îl cred doar o legendă. El își dorește să le poată demonstra contrariul și așteaptă cu înfrigurare în noapte ca acesta să sosească. Însă, în loc de cel așteptat, băiețelul are parte de o surpriză, care îi va oferi aventura vieții sale: în fața casei sale poposește un tren magic, Expresul Polar, cel care îi duce pe copiii cuminți și care cred în spiritul Crăciunului tocmai la Polul Nord. Drumul până acolo este magic, iar vederea lui Moș Crăciun și faptul că el este cel care primește primul cadou, un clopoțel de la sania Moșului, îl încântă peste măsură. De acest dar se va bucura alături de surioara lui, însă, odată cu trecerea timpului, până și aceasta își pierde capacitatea de a auzi clopoțelul, pentru că sunt puțini adulți care păstrează viu sufletul copilului de odinioară și care mai cred în magie.
         

*********

      Filmul pornește de la această poveste minunată, pe care o dezvoltă într-un fantasy plin de muzică și de fabulos. Incipitul și finalul aduc în prim-plan vocea naratorului, care ne determină să pătrundem mult mai bine în atmosfera magică a acestuia. Băiețelul de aici nu crede în spiritul Crăciunului, nu mai crede că Moș Crăciun există, căci i se pare imposibil ca acesta să călătorească în întreaga lume într-o singură noapte pentru a le oferi tuturor cadouri, plus că el aplică un principiu pe care mulți dintre noi îl folosim în viața de zi cu zi: dacă nu pot vedea, sigur nu există. Nu crede în magie și în extraordinar sau a uitat să o facă, fapt pentru care, în noaptea de Ajun, se trezește cu Expresul Polar la ușă, tren în care este o alegere să te afli. Aici, se împrietenește cu alți trei copii, alături de care învață ce este altruismul, ce înseamnă bunătatea, dăruirea de sine, dragostea și încrederea. Este o bună lecție de prietenie și de într-ajutorare a celor din jur, lucru pe care îl uităm adesea. 
      Întreaga călătorie spre Polul Nord este plină de aventuri, un fel de teste pe care eroul, rămas fără nume până la final (căci poate fi orice copil, de oriunde din lume, aflat la vârsta întrebărilor), trebuie să le treacă pentru a afla adevărata semnificație a Crăciunului și pentru a ajunge să păstreze viu în sufletul său spiritul acestei sărbători. Este un fel de călătorie inițiatică, asemeni celei din basme, pe care personajul principal trebuie să o întreprindă astfel încât să descopere ceea ce uitase. Finalul va aduce o stare de bine cu siguranță și vă va umple de optimism și de încredere în sine.


*********

      Dacă încă nu i-ați cumpărat cadoul de sub brad copilului vostru, adăugați pe listă Expresul Polar, e o poveste cu adevărată magică. Apoi, după ce savurați cartea împreună, vizionați filmul și petreceți timp de calitate în familie.
     
       

6 comentarii:

  1. Ce frumos! Eu am vazut filmul in urma cu cativa ani. Cartea nu am citit-o, dar in schimb i-am comandat alte 3 carti de Craciun fetitei mele.

    RăspundețiȘtergere
  2. De vreo câțiva ani încoace îl vedem de fiecare craciun! Nu știam ca este si carte! Frumoasa recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o carte minunată pentru cei mici, cu niște ilustrații extraordinare. Mulțumesc mult, Geo! <3

      Ștergere
  3. Cât de frumos ai scris! Chiar o trec pe listă! Mulțumesc pentru recomandare și felicitări pentru recenzie! ❤

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter