luni, decembrie 11

AYAAN HIRSI ALI: NECREDINCIOASA - RECENZIE


Mi-am dorit să citesc romanul „Necredincioasa” de Ayaan Hirsi Ali de extrem de mult timp, mai ales că este scris din perspectiva unei femei musulmane, fapt pe care îl doresc să îl observ mult mai des pe scena lumii, căci multe state islamice au tendința din păcate, de a anihila orice fel de voce feminină care își dorește să iasă în față. Această autobiografie a lui Ayaan este o mărturie dură la adresa unei lumi care, nouă, ca europeni, ne este extrem de necunoscută, dar cu care intrăm destul de des în contact mai ales prin prisma ultimelor evenimente care au început să aducă tot mai des pe buzele tuturor problema imigrației și a imigranților care vin din statele musulmane.

    Romanul „Necredincioasa” nu este unul care se citește ușor și aceasta nu din cauza numărului de pagini, care nu este mic, ci din cauza tematicii și a problemelor pe care scriitoarea de origine somaleză le aduce în discuție, chestiuni grave, care m-au făcut să mă opresc de multe ori pentru a scruta adânc în interiorul meu și a îmi răspunde la anumite întrebări. Nu am putut să nu simt revoltă, tristețe profundă și neputință fața de chinurile la care alte ființe umane le supun pe altele, alocându-și funcții și puteri fictive, care te fac să te gândești la lumea în care trăim și la toate nedreptățile existente, cauzate de anumite idealuri nu tocmai bine justificate. Cartea a fost cu atât mai sensibilă pentru mine cu cât am ales acum ceva ani să aleg calea altei religii, aceea a islamului, o alegere care mi-a aparținut în totalitate, în urma unui studiu individual. Este trist și păcat că nu toate au privilegiile pe care le-am avut eu și că multe fetițe musulmane nu au dreptul acesta, de a problematiza și de a își alege singure calea de urmat în viață, acel drum care să le asigure fericirea înălțătoare, ci sunt forțate tocmai de cei care ar trebui să le apere, precum propria familie sau rudele de sânge, să urmeze anumite tipare stabilite în cadrul unor clanuri ce urmează încă niște cutume venite din alte timpuri. Autoarea învinovățește islamul, deși, eu nu știu dacă are neapărat de a face cu religia pe care acești oameni o au, cât cu educația. Orice societate în care nu există educație, în care copiii ajung să abandoneze școala și să muncească asemeni unor animale vor ajunge la aceleași atrocități și animozități. Înțeleg punctul de vedere al autoarei, pentru că ea luptă pentru niște idealuri și aduce în discuție chestiuni care provin din realitate ei, palpabilă, și ajung să înțeleg revolta ei și întoarcerea împotriva propriei credințe. M-am pus de multe ori pe toată durata parcurgerii paginilor acestui roman în locul autoarei, devenită și voce narativă și încă una extrem de puternică, și cred că aș fi procedat exact ca ea, căci sunt destul de încăpățânată și îmi place să iau deciziile de una singură, fără intervenția nimănui, căci avem o singură viață și ne suntem datori nouă înșine să trăim în mod frumos, în armonie cu noi și cu cei din jur. Nu știu dacă aș fi avut curajul ei, care, de multe ori, este egal cu nebunia la Ayaan, nici puterea ei, căci a avut o așă de mare determinare și o forță interioară grozavă, care a izbucnit asemeni unui foc ce mocnea de foarte mult timp în interiorul ei, încât, atunci când a ieșit la suprafață, a făcut minuni și lucruri imposibil de imaginat unei persoane ordinare. 


     Romanul scriitoarei somaleze este împărțit în două părți distincte, care ne ajută să cunoaștem traiectoria vieții lui Ayaan Hirsi și ne ajută să înțelegem modul devenirii ei și alegerile pe care aceasta le face mai apoi. Prima parte aduce în discuție copilăria și adolescență autoarei, pe care viața o poartă alături de familia sa din Somalia în Arabia Saudită și din Arabia Saudită în Kenya, iar cea de a doua parte, complet în antiteză cu prima, oferindu-ne un personaj feminin mult mai puternic, pe care doar îl întrezăream în prima parte, aduce în prim-plan devenirea lui Ayaan, ajunsă acum din Africa în Europa, în Olanda, și un pic prin câteva state ale SUA. 
     Prima parte a acestui roman a fost una extrem de șocantă pentru mine, care m-a zguduit din temelie și m-a făcut să mă revolt cu toată puterea mea. Sunt destul de tolerantă și de deschisă la nou, dar toată violența la care sunt supuși copiii somalezilor m-a făcut să fi vrut să fiu acolo, să fac dreptate în locurile unde nedreptatea este la ea acasă, în acele locuri în care, chiar dacă numele lui Dumnezeu (Allah) este adus adesea în discuție, pare să nu existe niciun fel de Dumnezeu, ci doar o lege a junglei, a celui mai puternic care îl domină pe cel slab. Am trecut prin atât de multe stări citind această parte, încât de multe ori am uitat de somn sau de masă. Deja intram în paginile cărții, ca într-o transă, și greu mai mă lăsam dusă de acolo. Nu știu, tot speram la o minune, la o schimbare de mentalități. Am rămas așa cu un gust amar la finalul părții întâi, încât îmi venea să urlu... Noroc că partea a doua are o notă mult mai optimistă și aduce în discuție o latură mult mai umană...
      Ayaan Hirsi Magan, devenită în Europa Ali, s-a născut în Somalia, crescând mai mult în Mogadiscio, capitala țării, ceea ce consider că a fost un adevărat avantaj pentru ea. Provine dintr-un trib nomad, dar a fost norocoasă și nu a experimentat foarte mult timp viața lipsită de orice fel de invenție modernă din deșert, așa cum fusese cazul bunicii și a mamei sale, căci acolo puțini copii studiau și aveau șansa de a învăța altceva în afară de cum să realizezi treburile casnice și a îngrijirii animalelor. Mai citisem cărți despre lumea deșertului, dar cel somalez nu are nimic din feeria și atmosfera aceea de basm pe care o observasem în celelalte romane citite. Este o lume extrem de brutală, în care cel mai puternic supraviețuiește, iar cel mai slab se supune. 
     Viața în Somalia nu este ușoară, mai ales că au loc extrem de multe violențe, care conduc la conflicte între clanuri și la dispariția unei puteri și venirea la putere a altui partid politic, mult mai restrictiv. Dincolo de această realitate, Ayaan este crescută într-un spațiu extrem de barbar, dominat de poveștile bunicii, în care aproape niciodată nu prevala valoarea morală, ci teroarea. Copiii erau învățați de mici să lupte, să lovească înainte de a fi loviți, iar dacă erau înfrânți, li se spunea că era totalmente vina lor. La fel, faptul că este fată, nu o ajută foarte tare, căci nu se bucură de extrem de multe libertăți, așa cum are Mahad, fratele ei. 
     O altă chestiune care iese la iveală este aceea a circumciziei, care se petrece în niște circumstanțe extrem de violente, care au loc chiar în casa oamenilor, unde copiii sunt supuși la lucruri greu de imaginat. Această imagine domină întregul roman, căci mai ales fetițele sunt chinuite și multe mor din cauza infecțiilor provocate. Este o realitate extrem de dură și de greu de imaginat: fetițelor li se cos parțial sau total organele genitale, fapt asociat cu puritatea femeii, de parcă acest fapt o face mai mult demnă de o căsătorie respectabilă... Știam că în unele zone se petrec astfel de zone, dar șocul nu a fost atenuat de niciun fel.
      Pentru că implicarea politică a tatălui său într-un partid opus platformei celui aflat la putere, mama nu este mereu prezentă în viața femeilor, iar acest fapt culminează cu fuga acestora în Arabia Saudită, loc unde se pot reuni. Experiența lor într-o țară unde se presupune că islamul este la el acasă nu este chiar cea mai plăcută, căci regulile sunt extrem de mari, femeile nu au voie singure pe stradă, îmbrăcămintea trebuie să acopere cât mai mult și să fie neapărat neagră, segregarea pe bază de sex și de rasă este în floare și nu are nimic de a face cu egalitatea poruncită de islam. La toate acestea, se adaugă frustrarea mamei, care înțelege diferit lucrurile și care nu poate trece peste lungile absențe ale soțului ei de acasă, căci acesta, asemeni altor bărbați, mai are o soție, alți copii și acordă mult mai mult timp idealului său politic decât familiei. Mai mult decât atât, frustrările mamei se răsfrâng asupra celor trei copii ai săi: Ayaan, Mahad și Haweya, cu care este violentă, iar pentru că Ayaan este cea mai mare, trebuie neapărat să poarte pe umerii săi și treburile casnice, pe care le face adesea în locul celei care i-a dat viață. Tatăl este cel care o mai salvează, dar, din păcate, acesta nu este foarte prezent în viețile lor.
      Din Arabia Saudită, ei ajung în Kenya, o țară nemusulmană, dar la fel de plină de cutume, în care femeia tot nu are un cuvânt de spus. Ayaan are norocul de a merge la școală, de a învăța engleza, dar multe femei nu au acest noroc și sunt nevoite sa părăsească școala pentru a se căsători cu bărbați aleși de familiile lor. Autoarea aduce în discuție relațiile nereușite pe orice plan, familial, sexual, pentru că nu sunt compatibili unii cu alții, dar nici divorțurile nu sunt permise, căci ar fi însemnat o mare rușine și o atentare la onoarea întregii familii. Orice fată care îndrăznea să viseze la mai mult era rapid redusă la tăcere. Cutumele le împiedică pe femei să fie ele însele și acestea ajung să fie simple umbre, ființe fără chip, lipsite de personalitate, care nu au voie să iasă în față în vreun fel. Ele trebuie doar să stea acasă, să fie supuse soțului și clanurilor, să aibă grijă de casă și de copii și să accepte orice vine din partea soțului: violențe fel de fel, ba chiar și alte soții și alți copii, căci bărbatul are voie să se căsătorească cu oricine dorește, oricând, fără a își anunță această intenție. Este ceea ce face și tatăl lui Ayaan, care îi lasă lipsiți de orice mijloc de trai, căci femeile nu muncesc, iar mama este nevoită să le ceară rudelor. 
    Au fost episoade extrem de violente în această primă parte, care au fost foarte greu de acceptat de mintea mea: bătăile la care propria mamă o supune pe Ayaan, pe care o leagă fedeleș ca nu cumva să scape, bătaia la care o supune profesorul de religie, care o bate spărgându-i capul, act continuat de propria mamă, fapt care aduce cu sine operația pe creier a fetei; imaginile din Somalia distrusă de oamenii politici, cu acele așteptări la graniță, unde ființele umane sunt dezumanizate, un fel de lagăre de pe vremea naziștilor... Toate acestea sunt imagini care m-au făcut să plâng cumplit, să urlu din cauza neputinței de a face ceva, căci de înțelegere nici măcar nu poate fi vorba... Este prima carte pe care o citesc despre această parte a Africii, iar în mintea mea au apărut doar imaginile violenței extreme, care nu poate fi oprită de nimic. Sunt societăți extrem de tribale și de barbare, lipsite de minima civilizație, care nu pot decât să mă sfâșie pe interior și să mă urmărescă mult, mult timp de acum încolo. Am în plan să citesc și „Hibiscusul purpuriu”, un roman tot despre Africa, dar cred că va trebui să mai treacă un anumit timp până când voi avea curajul să fac acest lucru. 


     Cea de a doua parte a romanului este într-un vădit contrast cu prima parte, aducând o evoluție spectaculoasă a lui Ayaan, pentru care Europa a însemnat o înflorire completă, o descoperire a sinelui și a lucrurilor care o fac fericită. A învățat să se accepte așă cum este, să lupte atât pentru propriile drepturi, cât și pentru cele ale oamenilor din jurul ei, și-a pus întrebări și a descoperit adevăruri fundamentale, necunoscute ei până la vârsta de 23 de ani.
       Deși a fost crescută de un tată extrem de liber în gândire, un luptător pentru idealurile sale, așa cum va deveni și Ayaan, acesta recurge însă la o tradiție existentă în țara lor încă de pe vremea traiului în deșert, o practică ce nu are nimic de a face cu islamul, în cadru căreia fata trebuie întrebată, dar care este folosită adeseori cu statutul de obligație: o obligă să facă parte dintr-o căsătorie aranjată și să se căsătorească cu un bărbat pe care nu îl cunoaște deloc, dar care provine dintr-o familie cu faimă, un bărbat care trăiește în Canada. Ayaan nu îl place, dar, ceea ce este cel mai frustrant, nu i se oferă dreptul de a alege, nici măcar nu trebuie să fie prezentă la prima căsătorie... Totul se face după voia tatălui, iar ceea ce m-a mâhnit pe mine peste măsură este faptul că acesta nici măcar nu participase la creșterea copiilor săi, nu trimisese nici măcar bani pentru îngrijirea acestora, căci era la a treia căsătorie, iar pe copiii ceilalți îi lăsase în grija mamelor, fără a mai veni să îi vadă și fără a întreba de ei. Le pune astfel pe femei să își poarte de grijă într-o lume a bărbaților, dar nici nu divorțează de ele, lăsându-le ca și atârnate. Cu toate acestea, voia lui este lege, iar nimeni nu intervine în ceea ce privește hotărârea căsătoriei fetei sale, nici măcar mama lui Ayaan nu o protejează. Nimeni nu se gândește că ar putea exista o alternativă.
     Însă, din acest lucru iese și un lucru bun: Ayaan se rupe din mediul în care s-a născut și a crescut, ajungând în Europa, în Germania, un loc care trebuia să îi fie doar loc de tranzit și de așteptare a vizei pentru a pleca în Canada, pentru a se alătura soțului ei. Însă, Europa îi arată o altă față a lumii și o cu totul altă civilizație, una în care libertatea omului, de orice tip este aceasta, este mai presus decât orice altceva. De aceea, ea decide că este singura care are putere asupra vieții și a destinului său, fapt pentru care profită de libertatea are i se acordă și fuge în Olanda, unde cere azil politic. Deși clanul și familia o urmăresc și aici, Ayaan nu se lasă intimidată și studiază limba, muncește ca traducător pentru a se întreține, deși ar fi putut să trăiască din ajutorul social asemeni refugiaților, studiază științele politice la Universitate și chiar ajunge în Parlament, o voce extrem de puternică a unei lumi întregi.
     Poate mult mai aproape de ceea ce cunoaștem este situația imigranților existenți în Olanda, care sunt asemeni multora dintre imigranții din întreaga lume: deși trăiesc într-o altă lume, își impun singuri anumite limite, au mințile plasate într-un fel de cuști mentale care îi împiedică să evolueze în vreun fel. Este un lucru pe care îl observ, din păcate, și la multe dintre femeile convertite: nu citesc nimic altceva în afară de cărți islamice, se acoperă asemeni femeilor din Arabia Saudită, pe care le iau drept model, deși acolo li se impune un cod vestimentar, își acoperă față atunci când fac o poză, pentru că este păcat să faci poze sau să te expui, toate acestea fiind pentru mine însămi o formă de involuție socială și de incultură, de practicare a unor cutume și tradiții specifice unor anumite locuri, fără a își pune întrebări, fără a studia islamul cu adevărat, fără a încerca să înțeleagă de ce această religie este una pentru toate timpurile și locurile. Este peste puterea mea de înțelegere de ce ți-ai pune anumite bariere mentale într-o lume în care poți trăi frumos și să fii un om frumos, fără a ajunge la extreme care te pot duce în derizoriu. 
       Asemeni mie, Ayaan a avut șansa de a medita la toate acestea, de a pune în balanță cele aflate și de a alege ce vrea să facă pe mai departe. Are o putere de înțelegere trecută dincolo de normal, iar pentru ea studiul este extrem de important. Muncește din greu pentru a fi un om bun, care contribuie cu ceva la societatea care i-a oferit mai multe drepturi decât propria țară. Nu înțelege de ce nu ai încerca să te adaptezi la societatea în care trăiești, de ce ți-ai găsi fel de fel de scuze pentru a nu munci, de ce a-i invoca mereu rasismul atunci când eșuezi. Este un om care luptă pentru drepturile femeii musulmane, este un om care s-a lăsat pe ea deoparte pentru ca alții să nu mai treacă prin ceea ce a trecut ea. Deși este mereu supusă mentalității fanatice a unora, care nu înțeleg libertatea de exprimare și o acuză de fel de fel de lucruri, dorindu-i moartea, ea nu a tăcut, ci a mers mai departe, înțelegând că este important să atragă atenția asupra atrocităților ce se petrec chiar sub ochii noștri.
     
     Mulțumesc, Libmag, pentru oferirea acestui roman spre recenzare! Dacă doriți să achiziționați romanul, o puteți face de aici.



      DATE DESPRE CARTE:
      _________________
      Titlu: Necredincioasa
      Autor: Ayaan Hirsi Ali
      Editura: Rao
      Colecția: Biblioteca Rao
      Titlu original: Infidel
      Traducător: Maria Dobrinoiu
      Anul apariției: 2017
      Număr de pagini: 460
 

6 comentarii:

  1. Am citit cu sufletul la gură recenzia ta. Abia o așteptam! Mă doare suferința lor, deciziile pe care sunt obligate să le ia. Este o carte pe care mi-ar plăcea să o citesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu cred că ți-ar plăcea... Este o carte atât de tristă, iar tot ceea ce s-a întâmplat cu Ayaan mi se pare ireal... Să ajungă să fie în pericol de moarte doar pentru că nu a fost de acord cu niște precepte mi se pare ireal... Gândirea primitivă a conaționalilor ei o urmează chiar și în Europa, iar renegarea de care are parte din partea părinților e pur și simplu de neînțeles pentru mine...

      Ștergere
    2. Am carte trecuta pe lista de ceva timp, pentru ca sunt curioasă in privința subiectului, dar nu am reusit încă sa o citesc. Cărțile de acest gen îmi plac si îmi displac în acelasi timp si cred ca sunt niste carti care merita citite, chiar daca sunt triste. Felicitări pentru recenzie!

      Ștergere
    3. Mulțumesc mult! <3 Eu iubesc acest tip de cărți, deși crește pulsul foarte tare. Consider că unele chestiuni trebuie spuse, în speranța că, undeva, cineva, cândva, nu va mai repeta greșelile unei națiuni...

      Ștergere
  2. Inca o carte trista care ma atrage. Sigur o voi cauta la anul!

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter