vineri, decembrie 29

TOPUL CELOR MAI CITITE ARTICOLE DE PE BLOG ÎN ANUL 2017



     Anul 2017 a însemnat foarte mult pentru mine din punct de vedere al blogului, acesta reușind să crească nesperat de tare, ținând cont de faptul că l-am deschis doar în urmă cu un an și jumătate și că era menit să îmi țină mie, în primul rând, o evidență a lecturilor și să fie un fel de jurnal al meu. Mi-a trebuit ceva curaj să fac acest lucru, iar modul în care am fost primită m-a onorat și m-a făcut să fiu extrem de fericită. Din acest motiv, vă mulțumesc din suflet vouă, cititorilor mei, acelor oameni minunați pe care am reușit să îi cunosc în acest an și care faceți ca totul să merite! 

       Am întocmit un top 15 al celor mai citite articole ale anului 2017:


     Va îmbrățișez pe toți și vă urez un an nou cu sănătate și prosperitate!

TOP 5 CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE AUTORILOR ROMÂNI CITITE ÎN ANUL 2017




     Nu am foarte mult timp de când am reînceput să citesc autori ai literaturii române contemporane și de când am lăsat deoparte toate concepțiile greșite cu privire la acestea. Am descoperit autori valoroși și opere foarte complexe și bine-scrise, care, dacă ar fi fost publicate undeva în afara granițelor acestei țări, cred că s-ar fi bucurat de o cu totul altă promovare. 
      În cele ce urmează, voi prezenta 5 cele mai frumoase cărți aparținând literaturii contemporane citite în anul 2017.


       
      Daniela Zeca este de departe autorul care m-a surprins cel mai tare în anul 2017 și care m-a determinat să îmi doresc să știu mai multe despre opera sa (bine, și despre ea, ca persoană, vreau să aflu mai multe și sper ca, odată, să pot avea un interviu cu domnia sa :) ).
       „Istoria romanţată a unui safari” de Daniela Zeca m-a purtat cu gândul pe aripi de vis prin minunatul tărâm al Africii de Nord, în Magrebul îndepărtat, unde două civilizaţii, cea occidentală şi cea orientală, se ciocnesc şi încearcă să se întrepătrundă. Deşi este scris în proză, descrierile locurilor pitoreşti, toate trăirile şi sentimentele profunde ale personajului feminin botezat aievea Darielle, forţa narativă a autoarei, toate te poartă cu gândul la o poezie. Poveştile prezentate sunt nenumărate, dramele se întrevăd pe fundalul unei Africi sălbatice, care se doreşte descoperită. Întreaga acţiune se ţese în faţa noastră, asemeni poveştii tuturor europenilor ajunşi într-o altă civilizaţie, pe care Sousse Anne, puternica andaluză, o ţese pe pânza sa. În faţa ochilor se desfăşoară nu o poveste, ci un miraj, un basm arab, care pare aievea. Și să nu uit: de fiecare dată când mă gândesc la acest roman îmi vine în minte mirosul florilor de portocal (nu l-am simți vreodată, dar este cea mai pregnantă dorință a mea și asta e senzația pe care mi-a lăsat-o acest roman).



      Nu știu cum de mi-a scăpat acest roman absolut minunat până acum și cum am putut să trăiesc fără cărțile Cellei Serghi. Este un roman despre găsirea de sine, despre dramele pe care le ascunde fiecare dintre noi, deși exteriorul poate arăta cu totul altceva. O iubesc pe Diana Slavu, personajul principal, chiar dacă am mai avut noi două unele certuri pe alocuri... În plus, romanul m-a făcut să îmi doresc să ajung la Mangalia și, negreșit, la Balcic, pe care să le descopăr așa, prin ochi de locuitor, iar nu de turist. Această carte m-a determinat să îmi cumpăr alte două romane ale autoarei: „Gențiane” și „Miruna”. Nu știu cum de am rămas eu restantă la cărțile acestei autoare până la această vârstă, dar vi-o recomand cu mare drag, chiar merită. 



      Anul acesta am descoperit o serie care se anunță a fi incendiară și, deși am citit doar primul volum, știu sigur că toate cele 5 volume vor fi preferatele mele. „Întoarcerea” mi-a plăcut la nebunie, mi-a arătat că literatura română contemporană are extrem de multe de spus. Îmi place Oriana, modul în care reușește ea să țină balanță între dreptate și nedreptate, între bine și rău. Și da, îl iubesc pe Abel, drăcușorul cu limba ascuțită... E pur și simplu adorabil, dar asta cred că v-am mai spus deja. 



      Nu cred că mai este o surpriză pentru nimeni faptul că iubesc seria „Nemuritor” și că volumul 4, „Prin cenușă de visuri” este de departe preferatul meu (cred că asta pentru că nu am citit volumul 5 încă :) ). „Prin cenușă de visuri” este un  roman de suflet şi pentru suflet, are răsturnări de situaţie, schimbări de identitate, călătorie în timp, atmosferă de epocă, vechi şi noi prieteni, leacuri miraculoase, chei, răspunsuri şi surprize extraordinare… ingredientele de bază pentru un roman pe care sigur nu îl poţi lăsa din mână până la ultima pagină. 



     Ultima dar nu cea din urmă (oricum, cred că iubesc toate romanele amintite mai sus în egală măsură, fără prea mari diferențe) în mod cert este cartea Marinei Neagu - „Te văd”, volumul doi dintr-o serie absolut incendiară, la care abia aștept volum 3. 
     „Te văd” a reușit să mă țină trează până la ore târzii, fapt care nu mai mi se întâmplase de destul de mult timp. Romanul este extraordinar, mi-a plăcut la nebunie cum a continuat povestea Sarei, mi-a adus fiori prin mai multe pasaje, m-a făcut să tresar și să îmi doresc să fac parte din acțiunea în sine. 

TOP 10 CĂRȚI APARȚINÂND LITERATURII UNIVERSALE CITITE ÎN ANUL 2017




     A început numărătoarea inversă a anului 2017, iar mie îmi place să fac topuri, să pun în balanță ceea ce am citit și ce am iubit cel mai tare pe toată durata acestuia. Am citit în total undeva la 80 de cărți din 100 pe care mi le propusesem, însă sunt extrem de mulțumită, pentru că am avut parte de cărți extraordinare, de povești incredibile și de aventuri de neuitat. 
      În acest articol, mi-am propus să vă prezint un top 10 al celor mai iubite cărți aparținând literaturii universale citite în anul 2017, urmând ca într-un articol viitor să fac un top al operele aparținând literaturii române, căci am reușit să mă apropii extrem de tare și de aceasta în anul care aproape s-a încheiat. Astfel... să începem.



      „Spune-mi cine sunt” de Julia Navrro ca romanul cel mai bun citit în anul 2017. Este o carte extrem de complexă, o ficțiune istorică și primul roman citit de la această autoare, dar cu siguranță nu ultimul. Îmi place genul acesta de literatură, care îmbină istoria cu ficțiunea, pentru că, în general, aduce cu sine multe cercetări ulterioare, pentru a afla mai multe despre perioada respectivă. Este genul acela de carte care nu lasă istoria să moară și care ne arată cum nu ar trebui să fim, ce greșeli ar trebui să evităm pentru a putea trăi într-o lume mai bună. Este un roman care se citește cu sufletul, aducând în prim-plan istoria unui secol, care se împletește cu povestea descoperirii de sine a Ameliei Garayoa. Mai multe despre aceasta vă vorbeam aici.



     „Colecționara de parfumuri interzise” este o poveste care împletește istorii trecute cu cele prezente, în care se merge pe urmele unei femei extrem de puternice, care a știut să transforme parfumul într-o adevărată poveste.


 
     „Altfel… şi totuşi Alice” de Lisa Genova este unul dintre acele romane care te pune pe gânduri, care te determină să îţi pui enorm de multe întrebări, care te sfâşie pe interior, te face să vrei să urli de neputinţă şi îţi arată că viaţa trebuie trăită acum, la intensitate maximă, pentru că mâine nu se ştie ce va fi, cum te va găsi pe tine, ca persoană. De asemenea, romanul arată că boala nu cruţă pe nimeni, că unele boli, mai ales cele care au efecte neurologice, îşi pun amprenta asupra propriului eu mult mai mult decât o fac orice alte boli incurabile şi necruţătoare… Oamenii nu ştiu cum să reacţioneze când în faţa lor eşti tu… şi totuşi altfel. 



      „Când înfloreşte liliacul” de Martha Hall Kelly, o carte care m-a făcut să plâng şi să urlu din cauza neputinţei de a mă întoarce în trecut şi de a îi opri pe cei care au făcut atât de mult rău. Este un roman despre ororile petrecute în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, cu o triplă perspectivă narativă, care ne permite să vizualizăm mult mai bine acele timpuri. 



      „Vălul pictat” de W. Somerset Maugham este o poveste despre căutarea de sine, despre descoperirea propriei persoane, o cunoaştere care cere multe căutări şi aduce cu sine pierderi nenumărate. Este o călătorie iniţiatică, prin intermediul căreia eroina cărţii învaţă ce este cu adevărat viaţa, care este sensul dragostei şi, în cele din urmă, se găseşte pe ea însăşo. Preţul pe care trebuie să îl plătească pentru toate acestea nu este mic şi nici lipsit de suferinţă şi durere, dar este necesar pentru a putea ajunge la capătul drumului un om mai frumos şi mai împăcat cu propria soartă, o persoană care ştie să preţuiască viaţa, cu toate misterele ei.


     Romanul este un thriller cu puternice accente psihologice, cu caractere foarte complexe și bine conturate și cu o acțiune plasate într-un fundal contemporan, acela al Londrei zilelor noastre, când poliția metropolitană se confruntă cu unul dintre cele mai grele și terifiante cazuri pe care le-au avut în ultimii ani, un caz care șochează și intrigă în același timp și care te face să te întrebi până unde este dispus să meargă omul pentru a își dovedi dreptatea și cât la sută din noi sunt cu adevărat buni în această lume.

     „Printre tonuri cenuşii” de Ruta Sepetys aduce aduce în prim-plan povestea Linei, iar prin intermediul ei povestea fiecărui lituanian care a trecut prin cel de al Doilea Război Mondial, care a suferit chinurile iadului în lagărele sovietice, fără putinţa de a lupta în mod cinstit, ca de la egal la egal, cu dușmanul. Este strigătul ei şi strigătul miilor de oameni care au trăit ororile acelor timpuri, când state întregi au dispărut de pe harta lumii, fără ca cineva să riposteze...
      Romanul lui M. Anjelais – „Fluturi striviți” surprinde încă de la început prin simplitatea stilului și a limbajului utilizate, în spatele cărora se ascunde o fină analize psihologice și caractere foarte bine conturate, care șochează prin modul în care își unesc destinele unele de altele și prin care reușesc să își fie alături unii altora, în ciuda a tuturor lucrurilor dureroase și pline de suferințe care le înconjoară. Scriitoarea abordează un subiect extraordinar de sensibil, în jurul căreia gravitează întreaga acțiune pusă în scenă: acela al unei boli fizice (leucemia), la care se adaugă și cea psihică (sociopatia). La toate acestea trebuie să facă față cele două personaje principale ale cărții: Sophie și Cadence, doi adolescenți în vârstă de doar șaisprezece ani, care trebuie să se adapteze la orice situație, indiferent de greutățile pe care le aduc cu sine aceste două probleme grave de sănătate.



       Romanul „Copilul-umbră” de P. F. Thomése este o operă de excepție, care te face să treci prin toate stările și fazele posibile, asemeni autorului rândurilor scrise: treci de la tristețe supremă, la neputință și deznădejde supremă. Este o carte document care ajunge să te zguduie până în cele mai ascunse cotloane ale sufletului tău, un roman grandios și măreț, în ciuda faptului că subiectul prezentat este unul extrem de dureros, nefiresc și teribil: acela al morții unui copil care abia își făcuse simțită prezența în această lume.


 
      „Chimista” de Stephanie Meyer, un roman pe care îmi doream foarte tare să îl citesc și care a reușit să mă surprindă extraordinar de tare. Firul narativ este unul extrem de complex, aducând în prim-plan poveşti cu spioni, conspiraţii naţionale, acţiune, la care se adaugă şi o frumoasă poveste de dragoste, destul de neconvenţională şi de neaşteptată. Într-un cuvânt, un thriller de  excepţie, pe care îl recomand tuturor cu mare drag.

joi, decembrie 28

CHARLES DICKENS - UN AUTOR PROLIFIC AL EPOCII VICTORIENE



   Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la iarnă, la ger și la stat la gura sobei, primele opere care îmi vin în minte sunt cele ale autorului Charles Dickens. Este unul dintre autorii mei preferați din toate timpurile, încă înainte de a studia în facultate epoca victoriană. Nu ai cum să nu îi citești operele, să nu devorezi pagină cu pagină, să nu te întristezi la prezentarea unor situații din Anglia acelor timpuri. Cărțile sale te ajută să surprinzi tărâmul englez din perioada sa industrială, în care cei săraci munceau din greu pentru a se putea întreține, iar cei bogați duceau vieți pline de strălucire.






 Cine a fost 
Charles Dickens?






       Charles Dickens a fost un prolific scriitor al secolului al XIX-lea, unul dintre autorii clasici care au influențat extraordinar de tare tendințele literare. A fost romancier, jurnalist, editor, ilustrator și comentator social. El a rămas în istorie pentru portretele extrem de fidele pe care le-a oferit epocii victoriene și în special claselor sociale aflate la limita de jos a societății, încercând, atât cât i-a stat în putință, să aducă schimbări în bine pentru oamenii nefavorizați de soartă.
       Dickens s-a născut în Portsmouth, în anul 1812, ca al doilea copil din cei opt pe care i-au avut John Dickens, un funcționar naval cu aspirații mărețe, și Elizabeth Barrow, care și-a dorit dintotdeauna să devină profesor și director de școală.
      Copilăria autorului nu a fost foarte diferită de cea a personajelor pe care le creionează în operele sale. În anul 1822, se mută undeva la periferia Londrei, iar dorințele tatălui autorului de a duce o viață pe care nu și-o permitea a condus la închiderea acestuia într-o închisoare pe când Charles avea doar 12 ani. Acest fapt l-a forțat să lucreze într-o fabrică de încălțăminte, unde câștiga doar 6 șilingi pe săptămână, dar era cea mai bună ofertă pe care o putea primi la acea vârstă fragedă. Este momentul în care pierde inocența copilăriei și în care, asemeni personajelor sale, se simte abandonat și trădat de adulții care ar fi trebuit să aibă grijă de el și să îl protejeze. Chiar și bucuria școlii îi era refuzată, unde se întorcea sau de unde pleca de fiecare dată când familia avea nevoie de încă un venit.
       Căsătoria autorului nu a fost una foarte reușită, chiar dacă a avut 10 copii cu Catherine. S-a despărțit din ea în 1858, după pierderile grele din anii 1850 ale fiicei și tatălui. 

 


Operele lui
Charles Dickens 



       Charles Dickens a publicat 15 romane, fiecare dintre acestea aducând în discuție copilăria lui tristă și problemele cu care oamenii de la periferia societății se confruntau.

     Una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Charles Dickens este „Poveste de Crăciun”, care s-a bucurat și de nenumărate  ecranizări. Povestea bătrânului și avarului Scrooge sensibilizează inimile celor care o citesc, iar cele trei Spirite, ale Crăciunului trecut, prezent și viitor, sunt cele care fac deliciul întregii nuvele. Toate acestea au darul de a ne arăta cât de importante sunt relațiile dintre oameni și cât de mult contează gesturile mici, dar făcute din inimă.

      Unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale este „Oliver Twist”, a cărui acțiune este plasată în Londra. Povestea aduce în prim-plan un orfan, Oliver Twist, nevoit să locuiască pe străzi, de unde este recrutat pentru a face parte dintr-o bandă de hoți, condusă de unul dintre cele mai memorabile caractere ale lui Dickens, bătrânul Fagin.  O întreagă lume se desfășoară în față noastră, iar eu această Londră am avut-o în minte în momentul în care am plecat spre capitala engleză.

         David Copperfield este romanul inspirat cel mai tare din copilăria autorului, fapt pentru care cred că a și fost cartea preferată a lui Dickens. Acest roman urmărește devenirea personajului eponim, care se transformă într-un om de succes, în ciuda sorții potrivnice și a copilăriei nefericite și pline de durere.

       Marile speranțe este de departe romanul meu preferat dintre toate operele lui Dickens. Mi se pare un roman atât de complex și de bine scris, surprinzând cu acuratețe etapele prin care trece orfanul Pip pentru a își îndeplini într-un final marile speranțe.  Printre temele recurente ale acestei opere sunt averea și sărăcia, prima dragoste, decepția, alienarea mentală, binele și răul, dreptatea și nedreptatea.

       Timpuri grele este romanul care aduce în discuție un oraș englez industrial, iar personajul principal, Grandgrind, trece totul prin filtrul propriilor valori, iar acestea sunt extrem de rigide. Romanul aduce cu sine acea idee conform căreia timpul înseamnă bani, iar aceasta este și deviza caracterului principal, pentru care totul se reduce la vânzare și cumpărare, fapt care îi aduce sporirea averii. La fel își educă și copiii, iar consecințele acestei educații se vor vedea în momentul în care, deși este căsătorită cu un bărbat extrem de bogat, fiica sa nu cunoaște ce este dragostea și fericirea și chiar el însuși va ajunge la nefericire. 

        Alte romane ale lui Charles Dickens: Micuța Doritt, Dombey și fiul, Martin Chuzzlewit, Poveste despre două orașe, Viața și aventurile lui Nicholas Nickleby.



Voi ce anume ați citit până acum de la Charles Dickens și care este opera voastră preferată? 

 


 

MATT HAIG: FETIȚA CARE A SALVAT CRĂCIUNUL - RECENZIE



„Oare știi cum funcționează magia? Acea magie care îi face pe reni să zboare pe cer? Cea care-l ajută pe Moș Crăciun să călătorească prin toată lumea într-o singură noapte? Cea care poate opri timpul în loc și îți poate îndeplini visurile? Cu speranță. Așa funcționează. Fără speranța, n-ar exista magie.”      
(Matt Haig)


  Anul acesta am făcut cunoștință cu stilul inconfundabil al lui Matt Haig și, deși cărțile sunt recomandate copiilor, aflați încă la vârsta în care totul este posibil, consider că scrierile autorului pot fi înțelese mult mai bine la vârsta adultă, tematicile alese lovind latura sensibilă a fiecăruia dintre noi. Zilele acestea am avut o răceală extrem de puternică, iar cărțile autorului englez au fost un adevărat balsam pentru suflet, căci are un stil lejer, numai bun de citit la gura sobei și de a te lăsa purtat pe aripi de vis în lumea lui magică, în care orice imposibilitate devine o posibilitate dacă ai credință și speranță.
        Citisem primul volum din serie - „Un băiat numit Crăciun”, care ne spune povestea devenirii lui Moș Crăciun. Nu este o poveste extrem de veselă, ci una care îți arată că toate greutățile vieții pot fi depășite cu perseverență și cu dorința de a încerca să îți schimbi soarta, căci orice schimbare pleacă în primul rând din  interior. Aceasta ne învață Nikolas, cel care reușește prin bunătatea și sensibilitatea sufletului său să schimbe o lume și să planteze sămânța fericirii în sufletele tuturor celor cu care intră în contact. Finalul poveștii sale o aduce în prim-plan pe Amelia, primul copil din lume care a primit un dar de la Moș Crăciun și cea care a primit prima scrisoare de la Moșul cel bun. Acesta este punctul de plecare pentru volumul de față: „Fetița care a salvat Crăciunul”, o poveste mult mai complexă decât prima, care urmărește mai multe fire narative, mai multe istorisiri ale unor vieți nu tocmai fericite. Nu știu de ce, dar acest volum mi-a atins mult mai tare coarda sensibilă și m-a făcut să îmi doresc să fac ceva pentru cei aflați în nevoie. 


      Matt Haig plasează acțiunea romanului său în Londra, acea Londră industrială atât de prezentă și în operele lui Charles Dickens (care este și un personaj în opera sa), o perioadă extrem de tristă, în care copiii erau obligați să muncească de către părinți sau de către soartă, iar azilurile de săraci erau ceva obișnuit, o ultimă formă a degradării umane și morale. 
       Amelia, pe care o lăsasem în primul roman fericită și extrem de mulțumită de primirea primului cadou din viața sa, apare ca personaj principal acum. Ea nu este o fetiță asemeni celorlalți copii de vârsta ei, căci viața a încercat-o extrem de tare și i-a oferit palmă după palmă, până într-acolo încât sărăcia ajunge să o înconjoare cu totul. Nu are niciun fel de bucurie, mama se află pe patul de moarte, nu are jucării sau hăinuțe noi, a preluat meseria mamei și devine coșar, mergând din casă în casă pentru a face rost de bani pentru tratamentul mamei, stă într-o cameră modestă, având ca singur prieten un motan, pe Căpitanul Funingine. Singurul lucru care o face să supraviețuiască este speranța că mama ei se va face bine, că viața ei va deveni din nou fericită. Este obișnuită să se descurce singură și să găsească soluții, fapt pentru care ea trimite o scrisoare către singura persoană care îi adusese vreodată o bucurie: Moș Crăciun, căruia îi cere și jucării, dar îi spune că se va lipsi de acestea dacă mama sa se va vindeca. Însă, Moșul nu îi îndeplinește dorința, mama ei murind, iar ea devenind un membru al Azilului domnului Creeper, un personaj desprins parcă din romanele lui Dickens, autorul ei preferat, un bărbat a cărui trăsătură dominantă este răutatea și dorința de a îi domina pe cei săraci, astfel încât el să fie cel puternic. Printre toate aceste lucruri rele care i se întâmplă fetiței, Matt Haig strecoară și un strop de bunătate față de personajul său, căruia îi oferă în marea de amărăciune o mică bucurie: întâlnirea cu autorul preferat, Charles Dickens, cel care nu o poate salva de soarta vitregă, aceea de a merge la azilul de săraci, însă îi poate oferi o alinare, primindu-i motanul în propria casă. 
        Dacă la început, Amelia avea speranța de a scăpa cât mai repede dintr-un loc absolut înfricoșător și plin de durere, odată cu trecerea timpului, până și această formă de salvare de la disperare dispare, făcând-o să cadă în oceanul cu tristețe, iar acest fapt se simte și în Elfhelm, satul elfilor, unde magia începe să se piardă. Dacă în anul în care Amelia ajunge la azil, Moș Crăciun nu a putut face ocolul Pământului pentru a oferi darurile de Crăciun din cauza atacului trolilor, care au distrus întreg satul, cu excepția sediului ziarului Zăpada Zilei, în anul următori, magia se simte doar asemeni unei adieri, barometrul Speranței, cel care ajuta la zborul saniei și la oprirea timpului, având doar o scânteie de lumină. Moș Crăciun înțelege că trebuie să o găsească pe Amelia și să o determine să creadă din nou în magie și să spere, pentru a putea să își ducă sarcina la bun sfârșit.
        Un al treilea fir narativ o aduce în prim-plan pe Noosh, elfa copil pe care o întâlniserăm încă din primul volum. Este adult acum și are un copil, pe Micul Mim, la fel de curios și de iubitor de Crăciun cum era și el. Noosh este acum corespondent la ziar, într-o funcție care nu îi aduce deloc mulțumire, acela de corespondent al renilor. Moș Topo, personajul rău care se transformase în primul volum, îi oferă șansa de a avea un interviu cu trolii. Însă mersul în locurile acestora nu este lipsit de pericol, iar faptul că Micul Mim alege să o însoțească de la distanță nu o ajută prea tare.
       Pentru a afla finalul aventurilor lui Noosh, pentru a vedea dacă Moș Crăciun reușește să salveze Crăciunul și să readucă magia în lume, pentru a vedea cum se dezvoltă Amelia, vă recomand cu drag romanul lui Matt Haig. Vă veți umple și voi de optimism, vă garantez, căci ideea de la care pornește întreaga carte este aceea afirmată de mama Ameliei la un moment dat:
      „Viața este ca un horn de sobă: uneori trebuie să treci prin întuneric pentru ca să vezi lumina.”


      
       DATE DESPRE CARTE:
       _________________
       
        Titlu: Fetița care a salvat Crăciunul
        Autor: Matt Haig 
        Editura: Nemira
        Colecția: Nemi
        Titlu original: The Girl Who Saved Christmas
        Traducător: Cristina Jinga
        Anul apariției: 2017
        Nr. de pagini: 336 
        Nota pe Goodreads: 5/5 

       Dacă vă doriți acest roman, îl puteți comanda direct de pe site-ul editurii Nemira, de pe Libris, Diverta, Libmag sau de pe Elefant.

marți, decembrie 26

ZI DE POVESTE (MOECIU DE SUS - CHEILE GRĂDIȘTEI - BRAȘOV)




       Nu știu la voi cum este, însă eu ies foarte rar din casă, mai ales cu familia, deși este o adevărată bucurie. Este mai greu să ne adunăm toți și v-am mai spus că eu sunt asemeni unui ursuleț care se dă greu scos din bârlogul său... Ieri am reușit să mergem toți (în fine, aproape toți, că fratele meu e plecat) în niște locuri minunate, care te îndeamnă la visare și unde tare aș fi mai rămas.
      Iubesc marea cu toată ființa mea, dar îmi place muntele în egală măsură, mai ales că sunt născută și crescută la munte. Întotdeauna muntele aduce cu sine peisaje de vis și magie pură, o adevărată hrană pentru suflet și minte deopotrivă. Nu am avut un plan bine pus la punct încă de la plecarea de acasă, normal, voiam să ajungem la Bran, dar pe acolo doar am trecut, era mult prea aglomerat pentru gusturile noastre, așa că am mers mai departe, într-un loc pe care părinții mei îl vizitaseră mai înainte, pe care eu l-am văzut pentru prima dată. Am ajuns la Moeciu de Sus, o localitate care mi s-a părut pur și simplu desprinsă dintr-un basm. Credeam că eu stau la deal, că la mine, în Măneciu, sunt locuințele sus pe deal... După ziua de ieri, mi-am schimbat total opinia. Căsuțele erau multe sus pe dealuri, parcă la linia cu cerul, plutind suspendate în aer... Mă întreb cum reușesc să urce până acolo, mai ales că erau multe potecuțe, și cum de stau gardurile drepte :) Las pozele să vorbească pentru mine:



 

 



    Pentru că eram extrem de aproape și pentru că mai fusesem odată acolo acum 2 ani, am zis să mergem și la Cheile Grădiștei, un loc de poveste, unde peisajele montane îți taie pur și simplu răsuflarea. Știam acest lucru, însă tot am rămas fără cuvinte în fața frumuseții naturii, este ceva ce trebuie pur și simplu testat pe propria piele. 
      Sus, există un loc unde te poți încălzi bând un ceai cald sau o cafea și citind o carte bună. Acum, nu știu dacă vă puteți abține, eu am reușit de data asta, pentru că romanele expuse se pot și cumpăra. Am preluat în schimb ideea de rafturi, vreau și eu pentru acasă, unde este neapărat nevoie de o nouă bibliotecă, pentru prietenii mei livrești care cu greu își mai găsesc un loc. 
     Dincolo de zona hotelieră și de restaurante, este un complex sportiv, unde se antrenează sportivii de performanță și unde și noi am putea da puțin jos kilogramele în plus... Există pistă de alergat, loc pentru schiat, pentru săniuțe... Din păcate, la noi nu a fost posibil, timpul a fost prea scurt.
     Iar dacă vreți doar relaxare, restaurantele de la hoteluri vă oferă mâncare de calitate, servire ireproșabilă și peisaje de vis, desprinse parcă din poveste. Am uitat și de răceala care mă bântuie de ceva vreme...

 
 
 





 

















     De aici, am trecut din nou prin Bran, dar era aceeași aglomerație. Am încercat să găsim un loc de parcare, însă ne-a fost de-a dreptul imposibil să o facem. De aceea, am plecat spre Brașov, locul meu de suflet, căci este un oraș extrem de curat și de civilizat, plus locul în care am venit pe lume și în care mi-am trăit primele luni de viață. Nu este mult, s-ar spune, însă cred că noi doi, cumva, suntem legați sufletește. Am ajuns în Piața Sfatului, unde am dat peste un apus absolut spectaculos. Lipseau porumbeii din piață, nu știu ce s-a întâmplat cu ei, căci e prima dată când lipsesc de acolo, la fel, mi-a lipsit anticarul meu preferat. Am descoperit-o, în schimb, pe doamna care vinde cărți, la fel de pasionată de lectură ca și noi, care vorbește cu atâta patos despre cărți încât nu ai cum să nu cumperi ceva. Tatăl meu mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză, cumpărându-mi „Origini”, noua carte a lui Dan Brown, pe care mi-o doream din suflet.
     M-am abținut de la cumpărat dulciuri, ceea ce e de mirare, ținând cont câte feluri existau acolo...

 


 






Vizitatorii blogului


website hit counter