vineri, noiembrie 10

NIEVES F. JOY: SUFLET REBEL (PARADOXUL IUBIRII #1) - RECENZIE




    Am cartea „Suflet rebel” de Nieves F. Joy de foarte mult timp acasă, cred că se face cam un an de când am achiziționat-o, dar am lăsat-o pe noptieră pentru a o citi în perioada mai rece, cu ploi multe. Bine am făcut, căci nu este deloc o carte care se citește pe repede înainte, ci una care cere timp și foarte mult suflet. Este o carte de suflet și pentru suflet, pe care o recomand cu drag, mai ales dacă treceți prin anumite situații nu tocmai fericite, căci autoarea vă va oferi doza necesară de optimism pentru a merge mai departe, asemeni personajului său principal, Raisa, o femeie extrem de puternică și de fină cunoscătoare a sufletului ei, care are puterea de a merge mai departe, în ciuda faptului că, de multe ori, viața ei pare a fi complet haotică și scăpată de sub control.
      Autoarea ne spune, la un moment dat, pe parcursul cărții:
      „Cât de efemeră este fericirea! Când crezi că ai prins o frântură, ți se scurge printre degete, zburând spre înaltul cerului ca o pasăre măiastră ce-și caută libertatea, iar cel care o scapă rămâne golit de conținut, știind că a rămas cu mâinile goale c-așa i-a fost menit.”,
      iar acesta este cazul Raisei, dar și al nostru, al tuturor, căci deși romanul prezintă viața unui singur personaj, aceasta este povestea noastră, a tuturor, este trecerea noastră prin viață, care are clipe de fericire și de zâmbete, dar mult mai multe momente de îndoială, nefericire și cădere. 
      În ciuda subiectului extrem de sensibil și de greu adus prin paginile romanului, stilul autoarei surprinde extrem de plăcut, prin faptul că este presărat cu note autoironice, un limbaj extrem de plastic, cu mult umor, care te determină să îndrăgești „Suflet rebel”. În plus, toate acele monologuri interioare ale personajului principal sunt extraordinar de bine construite, determinându-te ca și tu, la rândul tău, să te autoanalizezi, ajungând până în cele mai adânci cotloane ale sufletului. Pentru mine, cartea a avut un efect terapeutic extrem de puternic, a fost exact romanul de care aveam nevoie pentru a mă trezi din melancolia în care picasem și a observa că viața este mai frumoasă așa, cu suișuri și coborâșuri.


       Despre subiectul în sine al cărții nu pot să vă spun foarte multe lucruri, deoarece acțiunea este una extrem de alertă, în ciuda faptului că se desfășoară pe perioada a doar câteva zile. Trăirile personajelor sunt atât de intense, focul din interior care conduce la rebeliune și la ieșirea din tiparele trasate de alții este atât de puternic, încât personajele simt nevoia de a se mișca extrem de repede, pentru a nu mai pierde nici măcar un minut de posibilă fericire.
     Acțiunea se petrece la Boston, dar acest fapt este mai puțin relevant, povestea Raisei putând să fie povestea oricărei femei din lumea largă, care trece prin tot ceea ce trece aceasta, care simte cum totul se prăbușește sub ea din cauza presiunii psihice și a abuzurilor repetate la care sunt supuse de către cel care ar fi trebuit să fie jumătatea sa.
     Mulți caută împlinirea materială, crezând că o casă mare, mașini de lux, servitori și mulți, extrem de mulți bani, aduc rezolvarea tuturor problemelor și o viață fericită. Raisa are toate acestea, însă nu și liniștea sufletească dorită, căci casa uriașa, asemeni unui palat din povești, nu este nimic mai mult decât o colivie aurită pentru ea, unde nu poate să își desfășoare aripile pentru a se înălța spre realizarea celor mai dragi năzuințe ale sufletului. Nici măcar serviciul la care visase și unde poate fi ea însăși nu o poate scoate din starea de neputință în care se află, din acea prăpastie în care continuă să se afunde încă de la vârsta de douăzeci de ani. 
       Provenind dintr-o familie destrămată, cu un tată vitreg abuziv, Raisa caută acea iubire „care se împarte la doi ca să facă un întreg”. Crede că a găsit acest lucru în persoana lui Steven Callahan, un bărbat cu afaceri de succes, extrem de bogat, care se poartă extrem de frumos și galant cu ea. Timpul îi va dovedi că acesta nu este deloc idealul de bărbat, ci o persoană care nu face altceva decât să o deconsidere, să o calce în picioare, să o considere net inferioară lui. El controlează fiecare pas al vieții ei: unde anume lucrează, cum anume să se îmbrace, cum anume să se exprime, unde să meargă și cu cine... Pe lângă aceasta, el o lovește adeseori, ca urmare a unor gelozii fictive sau a unor lucruri care i se par lui inapropiate. Ultimul astfel de tratament se va încheia cu fuga Raisei, care se revoltă într-un final împotriva agresorului ei și decide să ia frâiele vieții sale în propriile mâini. Ea nu este singură în demersurile sale, are alături de ea prieteni de nădejde, așa cum sunt Jessica, Francois sau Susan... si mai este Race Cooper.
     Cine este Race? Așa cum spune și numele, este un bărbat care trăiește din participarea la cursele de mașini, o ocupație transmisă din tată în fiu. O cunoaște pe Raisa la firma surorii sale vitrege, Mara, iar între cei doi se leagă o puternică poveste de iubire, acea dragoste la prima vedere despre care auzim adesea. Însă, Race nu este chiar un bărbat lipsit de probleme, făcuse închisoare și are multe secrete în spate, care se vor descoperite. Din acest moment, pornește aventura lor, una care rezonează cu lumea în care trăim, cu acceptarea acelor lucruri care ne fac fericiți, fără a lăsa problemele să ne îngusteze opțiunile. 


     Cum anume evoluează lucrurile, trebuie să aflați singuri. Acțiunea este una extrem de alertă, cu multe răsturnări de situație, care nu te lasă să întrevezi finalul, fapt care mi-a plăcut foarte tare. De asemenea, mi-a plăcut modul în care este construită Raisa, cu acele lumini și umbre, cu modurile ei schimbătoare de a fi, care reflectă abuzul psihic prin care aceasta a trecut atâția ani. Povestea ei m-a făcut de multe ori să plâng, aș fi vrut să fi avut mult mai puține șocuri, mult mai puține ieșiri din zona ei de confort și mult mai multă fericire.  Am admirat, în schimb, puterea ei de a se rupe de tot, de a o lua de la zero, lucru pe care nu multe femei abuzate îl fac și faptul că încă mai crede în iubire, încă mai acordă o șansă unui alt bărbat, care nu este un om simplu, ci are, la rândul său, numeroase umbre. Pare atât de fragilă la suprafață, dar are o aură atât de strălucitoare și de plină de forță în interior, care irumpe cu o atât de mare putere, încât parcă ai în fața ta coconul unui fluture care ajunge să strălucească.
     În general, personajele sunt foarte bine construite: Race are un simț al onoarei foarte bine dezvoltat, fapt pe care l-am admirat, Susan, Jessica și Francois sunt acei prieteni pe care oricine și i-ar dori alături, gata oricând să sară din pat la orice oră din zi și din noapte pentru a fi acolo lângă tine. Aștept să văd cum vor evolua lucrurile în celelalte volume ale acestei serii, mai ales Antony și Jeff, căci prevăd că ar putea apărea alte răsturnări de situație.
     Un mare plus l-a reprezentat și existența perspectivelor multiple, căci aflăm povestea atât din perspectiva Raisei, cât și a lui Race.
    Gata, mă opresc aici. Pot sa vorbesc la nesfârști despre acest roman. V-am spus cât de mult îmi place, nu?!
      
        Vă recomand cu multă căldură acest roman, numai bun în orice perioadă, dar mai ales acum, în perioada rece, când devorăm cărți la gura sobei și aștept cu nerăbdare apariția viitoarelor romane din seria „Paradoxul iubirii”. 





   

14 comentarii:

  1. De vede ca ti-a plăcut, cum eram sigură,de altfel! Felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cu sufletul la gura. Eram sigură că vei simți sufletul, sensibilitatea și vizunea ei asupra acestei cărți. Te felicit!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am rămas blocată cu câtă acuratețe ai pătruns în sufletul Raisei. Sunt încă într-o stare din acea de imponderabilitate.
    Mulțumesc!❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc eu pentru multitudinea de emoții transmise prin intermediul cărții! 💖💖 Te îmbrățişez 💛

      Ștergere
  4. Felicitari pentru recenzie, este minunata! Se vede cat iti place sa citesti si sa povestesti si altora despre ceea ce ai citit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-ai adus aminte cat de mult mi-a plăcut cartea! Felicitări pentru frumoasa recenzie!

    RăspundețiȘtergere
  6. Din pacate, nu am cartea. Si tot citesc despre ea. Si tot vad ca a placut multora. Cee ce ma face sa vreau sa o cumpar si pentru biblioteca mea, pentru ca din ceea ce ai scris reiese ca ti-a placut mult.

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter