duminică, noiembrie 19

LA PAS PRIN LONDRA



     Imaginația mea este animată întotdeauna de cărțile pe care le citesc și, de extrem de multe ori, acestea m-au făcut să visez cu ochii deschiși și să am un dor de ducă pe care cu greu îl pot explica în cuvinte. Așa s-a întâmplat și cu operele lui Charles Dickens, care mi-au arătat Londra cu bune și cu rele, cu lumini și umbre, cu fast și cu mizerie. Mi-am dorit încă de când citeam „Oliver Twist” și „Marile speranțe” să văd Londra, iar în acest an dorința mea a devenit realitate în momentul în care fratele meu m-a invitat să văd capitala Angliei. Am ajuns să stau chiar în Whitechapel, cartierul numit de către Dickens patria hoților, ceea ce nu s-a concretizat în realitate, deși este un loc extrem de colorat, în care întâlnești nenumărate culturi și civilizații. Astfel, pe 1 martie, am primit cel mai frumos mărțișor dintotdeauna și am plecat la Londra, cu nenmărate emoții și speranțe în suflet. Am avut la mine trei cărți, printre care și „Harry Potter și camera secretelor”, că doar ajungeam în patria lui J. K. Rowling (și nu, nu am vizitat muzeul dedicat micuțului vrăjitor, pentru că orașul m-a copleșit și m-a făcut să uit tot ceea ce voiam să văd... Data viitoare, voi face o listă de acasă, promit...). M-am rătăcit puțin pe aeroportul nostru, ori lipsa cafelei (căci zborul a fost la 6:45 dimineața), ori emoțiile au fost de vină... ca să nu spun faptul că, de felul meu, pot fi extrme de lunatică :) Așadar, am pornit la drum, zburând pe deasupra lumii...




    
      Bineînțeles că nu am putut dormi pe avion, deși, de regulă, zborul reprezintă pentru mine cel mai bun cântec de leagăn. Emoțiile erau prea mari: că văd Londra, că ma regăsesc cu fratele meu după aproape un an... Am fost fericită că am putut fi martora unui răsărit superb, că am observat razele soarelui îmbrățișând totul în jur. Apoi, după 3 ore, am putut vedea o bucățică din Anglia... Nu vă pot descrie în cuvinte cum mi se înfățișa lumea aflată la picioarele mele, părea o bucată de pământ desprinsă fix din operele lui Tolkien, extrem de verde și de plină de viață... Parcă așteptam ca din minut în minut să observ elfii făcându-și apariția din scorburile lor.

    

  
        Am aterizat la Stansted, unde am fost întâmpinată de fața zâmbitoare a vameșului, care mi-a controlat actele, apoi de fratele meu, care nu înțelegea de ce am întârziat atât de mult... Din acest moment, a început aventura mea londoneză. Din trenul specific, care merge atât la suprafață, cât și pe sub pământ, am putut admira arhitectura specifică Angliei: acele case majoritar de culoare maro, cu mult verde în jurul lor, de la copacii și plantele aflate în imediata apropiere. 
     Odată ajunsă în Londra, am lăsat emoțiile să iasă la suprafață. Era o lume cu totul nouă, extrem de diversă și de plină de culoare, care m-a fascinat din primul moment. Este o altă civilizație, una din care mi-ar plăcea foarte tare să fac parte. Oamenii, deși grăbiți, respectă niște legi nescrise, care nu îi fac să se împiedice unul de altul. Fiecare are locul lui, atât pietonul, cât și biciclistul, fără a se întâlni la jumătate, așa cum se petrece în România. Pe cer, în depărtare, se profila în depărtare St. Mary Axe (sau Gherkin, clădirea în formă de ou, pe care o poți observa aproape din orice loc din centrul Londrei). Străzile erau aglomerate, pline de mașini care circulă în sens invers față de cele de la noi, cu autobuzele specifice, construite cu etaj, și celebrele taxiuri negre, ale Reginei. Ceea ce mi-a plăcut, deși m-a înfricoșat pe moment, a fost faptul că poți traversa pe oriunde, atât timp cât te-ai asigurat că nicio mașină nu se vede la orizont (în primă fază, recunosc, mi-a fost teamă să traversez așa, a trebuit să las „ursul” din mine departe, pentru a mă putea bucura de tot ceea ce oferă Londra)... 


      Înainte de a lăsa bagajele în cameră, am trecut pe la moscheea Maryam, una dintre cele mai mari din Londra, unde nu cunoșteam pe nimeni, dar o doamnă ne-a întâmpinat cu o extrem de mare căldură pentru a ne prezenta centrul, unde găseai școală, centru de recreere, bibliotecă și multe altele. Eu voiam niște cărți, dar nu aveau, tot de la librărie le-am luat mai târziu...


      Apoi, am lăsat oboseala în spate, pentru că nu aveam decât 4 zile la dispoziție pentru a vizita Londra și, deși poate unora le poate părea mult, vă garantez că nu e de ajuns pentru a explora nici măcar a 10-a parte din marea citadelă europeană. Sunt atât de multe lucruri de văzut și de făcut, încât nu e timp de somn. Am mers extrem de mult în aceste zile, mai mult decât mi-am imaginat vreodată că o voi face. Deși aveam încălțăminte comodă, la final de zi aveam așa niște senzații, mă dureau până și buricele degetelor... Data viitoare sper că voi avea un pic mai mult timp și că mă voi organiza eu mai bine, odată ce magia vederii unui oraș extraordinar se va mai diminua puțin... Deja adaug unele obiective pe lista de dorințe :)
         Prima oprire a fost în centru, să luăm bilete pentru principalele obiective pe care le aveam în plan: London Eye, plimbare pe Tamisa și Madame Tussaud (ultima destinație a fost mai mult dorința mea, fratele meu nu era prea încântat, dar eu am fost nu și nu, vreau neapărat... data viitoare cred că voi lăsa încăpățnarea specifică mie acasă și îl voi asculta :) ). 




       Cum am ieșit de la metrou (iar pentru cei care nu au ajuns până acum în Londra, trebuie să vă spun că veți întâlni extrem de multe trepte la metroul londonez, un bun exercițiu cardio pentru mine, care îmi petrec majoritatea timpului la pc...), am fost întâmpinată de o priveliște absolut fascinantă, care mi-a tăiat respirația, m-a lăsat fără cuvinte (iar mie rar mi se întâmplă asta) și m-a făcut să stau câteva momente pe loc, pentru a mă aduna, în ciuda avertismentelor fratelui meu de a merge mai departe și de a îmi păzi bunurile, căci este un loc extrem, extrem de aglomerat. Aveam în față Palatul Westminster, o clădire cu o atât de mare istorie, cu Big-Ben-ul și Tamisa în stânga. Am avut nevoie de câteva minute bune pentru a mă reculege, pentru a redeveni eu si a continua aventura.


     Odată ajunsă pe podul Westminster, m-am oprit câteva minunte pentru a admira Tamisa, cu apele ei închise, care se întind până departe. Podul Westminster îți dezvăluie extrem de multe imagini: London Eye, catedrala Saint Paul, câteva dintre cele mai înalte clădiri ale Londrei, precum și Big Ben-ul și palatul Westminster de cealaltă parte. Am vrut neapărat să urc în London Eye, deși, vă mărturisesc, mi-a fost oarecm frică: capsulele acelea care parcă te scot în afara timpului nu se opresc deloc, urci din mers. Deși nu au o viteză uluitoare, tot mi-a tresăltat puțin inima, dar a meritat: de sus, ți se așterne o întreagă Londră la picioare. 





     Deși se putea observa deja faptul că vremea se întuneca, am vrut neapărat să ne plimbăm cu vaporașul pe Tamisa. Bineînțeles, timpul specific Londrei ne-a izbit din plin, cu toată forța vântului și a picăturilor de ploaie. Cum era inutil să folosești umbrela, am vrut inițial să ne adăpostim în cabina de dedesubt, dar de acolo nu vedeai mare lucru, era ca și cum ai fi văzut niște tablouri și nu asta ne doream. Am decis să urcăm iar pe punte, dar să nu stăm pe canapele, ci undeva lângă cabina căpitanului și pur și simplu ne-am bucurat de tot ceea ce am putut observa, tot centrul londonez, inclusiv televiziunea lor națională. Era amuzant faptul că singurele rămase pa canapele, niște doamne se tot încăpățânau să țină umbrela deschisă, deși vântul le demonstra exact contrarul.




   A urmat apoi o plimbare extrem de bine-venită pe cheiul Tamisei, care mie mi-a făcut extrem de bine, a fost o adevărată hrană pentru minte și suflet. Aleile sunt împânzite, din loc în loc, cu oameni care cântă, care întrețin atmosfera. Îmi pare rău că s-a pierdut video-ul în care se putea auzind cântând în mod divin unul dintre băieți, v-ar fi încântat cu siguranță. Apoi, ceea ce mi-a plăcut foarte tare, dincolo de librăriile existente de-a lungul cheilului și de Teatrul Național, au fost vânzătorii ambulanți, acei anticari care se adăposteau pe sub poduri cu șiruri întregi de cărți. Doar le-am admirat de la distanță, am stat cuminte, căci nu mi-am luat bagaj de cală... Data viitoare, mai las din haine și iau mai multe cărți, promit :) 
      Un loc minunat este reprezentat de oamenii extrem de diverși, căci nu găsești deloc oameni aparținând aceleiași țări sau aceleiași culturi la un loc. Este o extrem de mare unitate în diversitate, ceea ce nu poate decât să te încânte. Pe britanici  îi recunoști imediat, căci par a deține o formulă magică și nu simt frigul. Mi-a rămas în minte imaginea unui băiețel blonduț, îmbrăcat cu pantaloni până deasupra genunchiului, cu jambiere, iar una dintre acestea căzuse, dezvăluindu-i piciorușul. Deși noi eram înfofoliți, pe cel mic și pe mămică nu părea să îi deranjeze acest aspect. 
        Călătoria noastră s-a încheiat cu o masă copioasă la un restaurant ales special, pentru că ne oferea o imagine mirifică asupra Tamisei, unde, la cafea, ni se spune să trăim fericiți... 





     Prima zi s-a încheiat cu o imagine superbă asupra Big-Ben-ului, care parcă era altul decât îl întâlnisem prima dată, avea acum o strălucire aparte. Apoi, pe străduțele înguste, am descoperit Westminster Abbey, locul regilor și al prințeselor. 
      Parcul din apropiere de Buckingham Palace era absolut minunat, m-a frapat lipsa câinilor fără stăpân și a oamenilor străzii (nu mă înțelegeți greșit, Londra are și zona ei întunecată, în gangurile prin care ajungi în cealaltă parte a străzii mai întâlnești câte un om fără adăpost, dar în parcuri nu erau). Am putut admira London Eye și Buckingham Palace din depărtare întâi, apoi am văzut măreția palatului de aproape, cu toate detaliile sale bogate și cu gărzile în jur. Lângă, este o fântână minunată, păcat că oamenii o strică un pic prin aruncarea de monede înăuntru, considerând că acestea aduc noroc. 
     Înainte de întoarcerea acasă, am observat un arc de triumf asemănător cu cel de la noi, din București, iar în depărtare se putea vedea Hyde Park.






     Cea de a doua zi am observat cu mare bucurie în suflet că este în sfârșit soare, ceea ce ne permitea să explorăm anumite parcuri. Am mers mai mult la pas, căci așa îmi place să cunosc orice loc nou, mergând până când nu mai îmi simt picioarele, așa că ne-am bucurat de vremea perfectă pentru Londra. 


       Am insistat, nici acum nu știu de ce, să văd muzeul Madame Tussaud, știți voi, acel muzeu al figurinelor din ceară. Chiar am crezut că îmi va plăcea, dar nu e ceva extraordinar, sunt doar niște figurine din ceară frumos ambalate. Zona din jur nu este chiar cea mai bună, sunt niște mirosuri destul de greu de descris, care îți demonstrează că Dickens avea dreptate când vorbea despre Londra cea întunecată. Muzeul în sine nu e rău, dar nici ceva care să te încânte, iar aglomerația te face să vrei să fii cât mai repede afară. Să nu mă înțelegeți greșit, este frumos să vezi personalitățile la un loc și să visezi, dar nu e ca și cum ar fi ceva real. La ceea ce mi-ar fi plăcut mai tare, familia regală, trebuia să plătești în plus și am decis că nu merită, prețul biletului fusese deja destul de piperat... Frumoasă a fost călătoria cu mașinuța prin zona iluministă și, la fel, minunat a fost filmul 4D de la final.











     Am căutat apoi cu înfrigurare pe hartă cum anume putem ajunge la British Library. Simțeam că trebuie neapărat să o văd și a fost exact ceea ce trebuia să fie. Are o măreție imensă, o atmosferă universitară care tare mi-ar plăcea să existe și la noi, documente rare si cărți nenumărate. Nu vă voi spune prea multe acum, pentru ca vreau să vă povestesc mai pe larg despre acest loc într-un articol de sine stătător. 




      După vizita la Birtish Library și un prânz rapid luat în curtea acesteia, am vrut să ne bucurăm de vremea frumoasă și am mers la Hyde Park. Este imens, este minunat, cu mult verde, plante de diferite forme si culori și, cu siguranță, nu îți ajunge o singură zi pentru a îl vizita în întregime, ai nevoie de mult mai mult. Frumusețea este știrbită un pic de prezența cerșetorilor (de data aceasta, erau românce, care pretindeau că ar fi sirience), dar am trecut peste și m-am bucurat de moment. Am amintiri neprețuite de acolo.






    
      Nu am putut rata Kensigton Gardens, locul de care mă îndrăgostisem încă de pe când citeam „Peter Pan”, locul preferat al prințesei Diana, una dintre personalitățile mele mult iubite. Locul este înconjurat de o grădină minunată, iar la cafeneaua din cadrul castelului era șefă o româncă.









      În cea de a treia zi, vremea specifică Londrei se întorsese, dar acest fapt nu ne-a ținut în casă. Înarmați cu umbrele, am plecat către British Museum, un loc unde intrarea este gratutiă. Mi-au plăcut foarte tare cartierele din jur, zona universitară, parcurile, totul arătând o Londra extrem de selectă.







     British Museum este imposibil de vizitat într-o singură zi, este construit pe multe nivele de suprafață si două subterane. Părerea mea este că e nevoie de cel puțin o săptămână pentru a te putea bucura de tot. A trebuit să aleg zonele pe care vreau să le văd și m-am limitat la zona egipteană, cea grecească, cea dedicată culturii Americii de Nord și cea a culturii arabe. Mai mult nu a fost posibil și nici picioarele nu au ținut foarte mult cu mine, simțeam fiecare pas pe care îl făceam.
     De acolo, am plecat direct la catedrala Saint Paul, pe care o admirasem încă din prima zi, de la plimbarea pe Tamisa. E o clădire gigant, extrem de frumoasă ca arhitectură. Ne-am dorit să o vizităm și pe interior, însă costa mult prea mult pentru ceea ce putea să ofere.
    A venit apoi momentul pentru o călătorie cu autobuzul londonez, acela roșu cu etaj. Mi-a plăcut cum se vede privelișțea de acolo de sus, recunosc :) Am mers la Tower Bridge, unde, cu o cafea în față pentru a înfrunta frigul de afară, ne-am bucurat de peisaj.


British Museum
Catedrala Saint Paul

Tower Bridge

     Nu am putut încheia ziua fără a nu îmi adăuga pe rafturile biblioteci câțiva prieteni livrești, luați de la charity shop și de la magazinele din jur.




    Cea de a patra zi am dedicat-o doar bagajelor, după care ne-am îndreptat spre aeroport, luând cu mine pulsul și frumusețea străzilor londoneze, la fel și diversitatea oamenilor lor, pentru a mi le aminti mai târziu, când voi fi doar eu cu mine.






     După o cafea delicioasă în aeroport, ne-am suit în trenul fără pilot, condus automat, și ne-am îndreptat spre poarta către avionul nostru. Am ajuns noaptea târziu în România, cu amintiri minunate în minte. Mi-am luat adio doar temporar de la Londra, mai am multe de descoperit într-un viitor sper eu nu foarte îndepărtat.


10 comentarii:

  1. Cât de frumos, draga mea! Cred ca ai avut o experiență foarte plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost, într-adevăr, o experiență încărcată de multe emoții... Sper să reiau experiența anul care vine...

      Ștergere
  2. Superbe imagini. Cred ca a fost o vacanța de vis. Mulțumesc ca ai împărtășit cu noi amintirile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred. Londra este una dintre Destinațiile turistice unde îmi doresc sa ajung.

      Ștergere
    2. Sper ca visul tău să devină realutate! ❣

      Ștergere
  3. Wow ce traseu interesant! Si cate fotografii superbe!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumos! si eu îmi doresc sa vizitez Londra, dar îmi este frică sa zbor cu avionul :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! 💖 Nu este rău cu avionul, doar la decolare şi la aterizare se face un pic de gol în stomac... În rest, e chiar ok, eu citesc sau dorm :) Poate îți fsci curaj 🌺💚

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter