sâmbătă, noiembrie 18

CLAIRE CONTRERAS: CALEIDOSCOPUL INIMILOR



„Inimile pe care le fac eu sunt sparte, dar întregi. Sunt caleidoscoape ce lucesc în lumina soarelui. Semnifică speranța în dragoste, atunci când ai pierdut-o, pentru că, la fel ca și iubirea, te poți uita la un caleidoscop într-o mie de feluri diferite și poți găsi de fiecare dată ceva nou. Cioburi sau nu, dacă te uiți suficient de atent, vei găsi ceva minunat în ele și toate lucrurile minunate sunt un pic ciobite.”      

     Zilele acestea am fost o norocoasă, pentru că am primit cu împrumut cărți pe care mi le doream foarte tare. De data aceasta, a fost rândul cărții călătoare de pe grupul Ancăi: este vorba de „Caleidoscopul inimilor” de Claire Contreras, o carte destul de ușurică și de previzibilă pe alocuri, dar cu un farmec aparte.  Este o carte numai bună pentru o zi ploioasă, căci se citește extrem de repede. 
       „Caleidoscopul inimilor” este un  roman despre miracolul dragostei, despre acel sentiment care are puterea de a te urca până în cele mai înalte ceruri sau de te coborî în cel mai adânc infern posibil. Este o poveste despre puterea nebănuită pe care o are sufletul de a se reface, de a se repune pe linia de plutire, de a fi din nou mulțumit cu prezentul și cu tot ceea ce viața are de oferit, fie el bun sau rău.
        Firul narativ împleteșete două puncte de vedere: pe cel al lui Estelle Reuben, o tânără artistă care a trecut prin multe încercări, din care a știut să preia esențialul pentru a îl transforma în succes, și pe cel al lui Oliver Hart, un doctor de succes, numit adesea domnul Perfecțiune, pentru că are tendința de a își organiza viața până la cel mai mic detaliu, urmând acel plan cu cea mai mare acuratețe. Planurile narative alternează, purtându-ne între trecut și prezent, oferindu-ne frânturi din viața protagoniștilor, ajutându-ne să înțelegem mai bine prezentul.



            Subiectul romanului
        Autoarea ne prezintă povestea unei a doua șanse în iubire, arătându-ne că uneori două suflete trebuie să stea departe pentru a putea să se regăsească și să înflorească împreună.
      Estelle (Elle) a trecut printr-o pierdere extrem de dureroasă: logodnicul ei a murit într-un tragic accident. La un an după acest fapt, ea încearcă să meargă mai departe, să lase în urmă întreaga durere și să fie din nou ea însăși. Încearcă să se repună pe picioare, să își continue visul căruia Wyatt, logodnicul ei, i-a dat aripi: acela de a construi inimi din cioburi colorate de sticlă spartă. Ea aseamănă arta ei cu inimile adevărate, care au puterea de a se recompune după orice cicatrice pe care viața le-o aduce. 
        Oliver Hart este prietenul cel mai bun al fratelui lui Estelle, Victor, un doctor mereu aflat în căutarea perfecțiunii.  El și-a plănuit viața până la cele mai mici detalii, fapt pentru care, la un moment dat, a pierdut-o pe Elle, femeia pe care o iubea. Cei doi sunt într-un fel de contratimp: mereu fiecare are altceva de făcut, deși s-au îndrăgostit unul de altul încă de la vârste fragede. Ea se teme mereu de faptul că el ar putea pleca oricând, fiind mai mare ca ea și viitor student, el se teme că ar putea să calce pe urmele tatălui său și să eșueze în căsnicie dacă nu își urmează visurile lui mai întâi, dacă nu se realizează înainte de a se așeză alături de dragostea vieții lui.
           Acum, după ani, la fel și după logodna ei, cei doi se regăsesc și încep o frumoasă poveste de dragoste, pe care o ascund de ochii celor din jur, mai ales de a lui Victor, care nu ar fi fost de acord cu iubirea lor. Însă, deși acum se înțeleg, intervin între ei fantomele trecutului și nesiguranța celor doi. Se pare că și acum sunt mai mult în cotratimp, că sunt aceeași din trecut... Dacă reușesc să treacă peste toate acestea, rămâne de văzut citind romanul.


        Per total, romanul este unul drăguț, aduce așa o magie și o gingășie, care te prind de la început. Însă, cred că mi-aș fi dorit mult mai mult. Așteptam de foarte mult timp să citesc această carte și poate și din această cauză așteptam mult mai mult de la ea. Mi s-a părut că, pe alocuri, unele lucruri au rămas neexplicate sau pe jumătate spuse. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să fi acordat o mult mai mare atenție detaliilor, pentru că, la un moment dat, se pierd lucruri pe drum. Spre exemplu, se tot pomenește de o „seară Grace”, dar care apare așa, ca din senin, căci Oliver este prezentat ca un afemeiat, dar nicăieri înainte nu este vorba de o femeie pe nume Grace. La fel, nu ni se oferă chiar într-un mod convingător motivul rupturii celor doi din trecut, care, ca și acum, își ascundeau relația de cei din jur și aveau alte relații între timp... iar la plecarea lui la facultate, Elle rămâne extrem de îndurerată pentru că el nu și-a luat la revedere și că a părăsit-o. În același mod, cea mai bună prietenă a Ellei, Mia, este, la un moment dat, cuplată cu Jenson, prietenul lui Victor, după care încă suspină, însă acest detaliu al unei foste relații existente între ei apare din senin.
      Povestea de iubire din prezent mi se pare destul de neverosimilă: Oliver și Estelle sunt oameni în toată firea, ea are 25 de ani, el 28, dar se ascund de toată lumea (de fratele ei, de familia ei), de parcă ar fi niște adolescenți, care nu au dreptul să își facă propriile alegeri. La fel, atmosefera din casa lui Victor este una specifică vieții studențești, căci prietenii lui sunt mereu preenți acolo pentru a se uita la televizor sau juca jocuri pe calculator, ei au mereu multiple aventuri, deși sunt cu toții oameni maturi, cu slujbe de succes, nu mi se pare că s-ar fi justificat comportamentul lor tipic adolescentin. 
         Povestea dintre Oliver și Elle mi se pare oarecum neverosimilă, căci fiecare este prima iubire a celuilalt și, oarecum, rămân prinși în trecut, la același plan adolescentin. Sunt și nu sunt împreună, Elle mai nu vrea, mai se lasă... Deși fusese logodită și se presupune că se refăcea după moartea logodnicului, aflăm, la un moment dat, că nu îl iubise, că nu fusese decât o palidă copie a lui Oliver.
        Nu știu, mi-ar fi plăcut să aflăm mult mai multe lucruri, să ni se ofere mult mai mult și ca acest roman să fie mai puțin clișeic. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să ne permită să ne apropiem mult mai mult de personajele sale, pentru a ajunge să le îndrăgim. Poate așteptările mele au fost prea mari, dar nu simt că am primit exact ceea ce mă așteptam...


 Voi ați citit romanul? Ce impresie v-a lăsat?



6 comentarii:

  1. Eu aștept să o citesc. Nu știu dacă îmi va fi pe plac, știu doar că nu m-am convins sa o cumpăr. Te felicit pentru sinceritate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! 💗 Poate ție îți va plăcea... Eu mi-o doream extrem de tare...

      Ștergere
  2. Felicitări pentru recenzie! Nu am citit-o, nici nu m-a atras.

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter