marți, octombrie 24

TOP 5 SERIALE PREFERATE




     La capitolul filme și seriale nu stau chiar atât de bine pe cât mi-aș dori, tot zic că îmi voi face timp pentru a viziona mai multe, mai ales că este o activitate care mă destinde extrem de tare, dar încă nu sunt foarte bună prietenă cu timpul. Am, însă, câteva seriale la care apelez oricând am nevoie de puțină voie bună, despre care vă voi vorbi în acest articol.

 1. Anatomia lui Grey (Grey`s Anatomy)
     

    Preferatul meu din toate timpurile rămâne Anatomia lui Grey. Am avut un timp când mi-ar fi plăcut să fiu doctor, pentru a descoperi leacuri pentru cele mai grave maladii ale lumii, însă nu a fost să fie. Pentru că răspunde în parte acestei dorințe ale mele, acest serial rămâne unul de suflet. Îl urmăresc încă din momentul în care a apărut, văd și reluările pe care le aduc în prim-plan canalele de televiziune, nu mă pot sătura de el. Îmi plac cazurile prezentate, la fel și poveștile de suflet, să nu mai spun de poveștile medicilor. Personajele mele preferate sunt Meredith Grey, pentru forța și determinarea cu care face lucrurile, Alex Karev, pentru că a reușit să se schimbe extrem de tare, Derek Shepperd, care, la fel, este un personaj extrem de puternic, ba chiar și Amelia Shepperd mi-a devenit simpatică în ultimul timp, mai ales că îi cunosc povestea și din Private Practice. Am ajuns la sezonul 14, dar încă îmi mai doresc să mai fie mult timp de acum încolo.


  2. A fost odată ca niciodată (Once Upon a Time)


    În momentul în care era difuzat la tv, aveam eleve care îmi vorbeau de acest serial, dar atunci nu aveam timp să îl urmăresc. L-am descoperit de extrem de puțin timp, am văzut 4 sezoane din 7, dar voi vedea până la capăt cu siguranță, căci aduce mereu în prim-plan noi provocări. Este un serial creat exclusiv pentru iubitorii de cărți, căci sunt aduse la viață toate personajele din basmele clasice, din poveștile copilăriei noastre. Întâlnim personaje precum Albă ca Zăpada, Prințul, Regina cea Rea, Anna din Frozen, Vrăjitorul din Oz etc. Toate poveștile se împletesc, iar caracterele lor se adună la un loc, creând noi povești. Ce îmi place cel mai tare la acest serial sunt învățămintele pe care le aduce în față, la fel și faptul că ne arată că nimic nu este colorat doar în alb și negru și că totul are nuanțe. Nimic nu este exclusiv bun sau exclusiv rău, ci totul se desfășoară în conformitate cu alegerile noastre. Suntem singurii care ne putem clădi viețile, chiar dacă mediul exterior își mai pune unele amprenele asupra noastră.


    3. Fetele Gilmore (Gilmore`s Girls) 


   Da, știu, nu este un serial foarte nou, dar îmi place la nebunie. Le iubesc pe Rory și pe Lorelei, iubesc modul în care Lorelei reușește să își contureze relația cu fiica sa, rod al unei iubiri timpurii. Subiectele abordate sunt extrem de actuale, precum relația dintre părinți și copii, viața universitară, slujba etc. Atmosfera creată în acel mic orășel este nemaipomenită, aproape ca la mine, la țară, unde fiecare se cunoaște cu celălalt.  Cafeneaua orașului devine și ea extrem de importantă. Totul este creat parcă pentru a te îndemna să visezi la un loc ideal și la acei prieteni de suflet. Mai ales acum, de când a venit vremea ploioasă, urmăresc și mai tare acest serial.

   
   4. Neveste disperate (Desperate Housewives)


      Da, știu, s-a terminat demult filmarea acestui serial, dar nu mă pot sătura de el. Din când în când, îl iau de la capăt și fac un maraton. Povestea celor 5 prietene care trăiesc în suburbii mă atrage întotdeauna, căci ea ne arată puterea prieteniei, a uniunii dintre oameni. Sunt povești din spatele ușilor, care ni se pot întâmpla fiecăruia dintre noi. Sunt secrete care, deși păstrate cu strășnicie, ajung în cele din urmă să iasă la iveală. Mi-ar fi plăcut să mai fie...


    5. Blindspot


     Este un serial ajuns abia la sezonul 2, dar a cărui continuare o aștept cu înfrigurare. Povestea începe cu găsirea într-o geantă a unei femei al cărei trup a fost complet tatuat. Fiecare tatuaj spune o poveste, care îi ajută pe cei din poliție să deconspire anumite grupări teroriste. Aduce în discuție corupții la nivel înalt, care ar putea schimba total cursul lumii. Nu am crezut că va fi un serial pe placul meu, dar mi-a devenit extrem de apropiat de suflet. 

Care sunt serialele voastre preferate?

9 comentarii:

  1. Nu prea urmaresc seriale, cu exceptia serialului „Anatomia lui Grey”, pe care il ador! In rest, ce mai urmaream in trecut si imi placea era „Dr. House”, „Castle”, „Walker, politist texan” (nu radeti, eram plictisita dupa nastere, cand nu prea aveam voie sa fac multe) si „Scrubs”. Da, da, ati observat bine, majoritatea sunt cu/despre medici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dr House și Castle și mie îmi plac la nebunie... Scrubs nu știu încă, dar, dacă e tot despre medici, vreau să văd... Recomand si Private Practice, tot cu medici :) unde joacă Allison și Amelia din Anatomia lui Grey, aflăm mai bine povestea lor... La Walker cred că și eu am văzut câteva episoade, tatăl meu urmărea :)

      Ștergere
  2. Pe vremuri, urmaream cu entuziasm Dr. Quinn, M.A.S.H.,Familia Bundy, Friends si cam orice comedie. Si acum le-as revedea cu placere. O alta categorie o reprezinta cateva telenovele columbiene si braziliene in special pe care iar le-as urmari cu drag (Victoria, Pasion de gavilanes, Terra nostra, Dona Barbara, La reina del sur, Senhora do destino). Mai nou, printre cele mai bune seriale pe care le-am urmarit se numara: Vikingii, Marco Polo si Ultimul regat. Dr. House, Castle si Merlin am urmarit si eu cu placere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ai făcut dor de Dr Quinn.. Mai adaug unele filme pe lista mea de vizionat, mulțumesc! <3

      Ștergere
  3. Fetele Gilmore am văzut si eu si mi-a plăcut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu urmăresc reluarea de pe Diva... mai ales dimineața la cafea...

      Ștergere
  4. Am urmarit o perioada de timp Anatomia lui Grey, dar si Neveste disperate. S-au tot rulat sezoanele si ma tot incanta sa vad distributia.
    Acum, recunosc, prefer serialele care n-au legatura intre ele episoadele, in felul acesta nu pot plange daca am ratat/uitat unul dintre ele :)
    Mi-a placut la nebunie si chiar am vazut White collar/Hotul fermecator. Da, o nebunie de film, furturi, suspans, personaje dragute. Daca ai chef, te poti uita macar la un episod de curiozitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să îl caut și eu, nu îl știu. Sunt cam în urmă cu tot ce înseamnă filme :)

      Ștergere
  5. Bună!Eu sunt cu filme/seriale de epocă!Dar,sunt fana înfocata a filmelor/serialelor italiene -prefer cele despre/cu mafia.Apoi politiste,spionaj.Daca-mi place unul,ma uit la el de cate ori am ocazia!

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter