luni, octombrie 2

MURIEL BARBERY: VIAȚA ELFILOR - RECENZIE










„Fără pământ, sufletul e gol,
 însă fără poveşti, pământul e mut.”

 Muriel Barbery










Nu am mai citit de foarte mult timp un roman care să îmi placă atât de tare, care să fie atât de extraordinar, determinându-mă să îl citesc cu sufletul şi să îmi doresc să fiu acolo, în mijlocul acţiunii.
Am descoperit-o pe Muriel Barbery prin intermediul romanului „Viaţa elfilor”, dar sunt sigură că nu va fi unica mea întâlnire cu această autoare. Are o forţă narativă extraordinară, introducând prin intermediul prozei sale de un lirism pur o naturaleţe şi un firesc care merg până la paroxism, în ciuda faptului că toate evenimentele stau sub semnul ambiguităţii şi a magicului care irumpe în viaţa reală. La toate acestea, se adaugă acea comuniune a omului cu natura, acea putere nativă a fiinţei umane de a citi semnele pe care copacii, păsările, norii, pământul şi chiar animalele le poartă cu sine, putere care astăzi, în lumea modernă, tinde să se piardă.
Îmi este extrem de greu să discut despre acest roman, căruia oricum i-am alocat timpul necesar pentru a putea devora fiecare filă a sa, pentru a mă putea bucura pe deplin de frumuseţea scriiturii sale şi de toate elementele descrise. Oricum, la această carte nu este atât de importantă acţiunea în sine, ci sentimentele pe care fiecare rând citit ţi le trezeşte, făcându-te să visezi cu ochii deschişi şi să te contopeşti cu povestea în sine, să devii una cu acţiunea în sine. Nici măcar numele personajelor nu este chiar atât de important, în afară de cel al celor două caractere principale, Maria şi Clara, copilele de noiembrie şi de zăpadă. Toate evenimentele se pot petrece oriunde şi oricum, căci povestea urmează un oarecare tipar al basmelor, fără a exista însă acel „a fost odată”. Tocmai de aceea, acţiunea este plasată într-un sat oarecare de munte din Burgundia, Franţa, sau în Sasso, un sat de la poalele Alpilor italieni, ambele locuri ieşind oarecum din timp şi din spaţiu, putând fi orice loc de oriunde, căci oricum miraculosul şi extraordinarul au darul de a ne lua prin surprindere oricum. 



„Viaţa elfilor” aduce în prim-plan o bătălie la care iau parte două lumi: cea a oamenilor şi cea a elfilor, care tind să se contopească, având drept element comun un anumit pod roşiatic, care face trecerea dintr-o lume în cealaltă. Oricum, limita dintre aceste două universuri paralele este extrem de fragilă, iar mulţi elefi au ales să trăiască pe Pământ, alături de oameni, devenind parte din specia acestora, pierzându-se până la un punct în mulţime. Însă, timp de ani, cu toţii au simţit existenţa unui anumit conflict mocnit, care stă pe punctul de a izbucni de la un moment la altul.Timp îndelungat, elfii formează un fel de alianţă, prin intermediul căreia să opună rezistenţă duşmanilor. Este necesar sa fie uniţi şi puternici, pentru a putea distruge haosul ce ameninţă să distrugă lumea oamenilor şi pe cea a elfilor deopotrivă. Tocmai din această cauză, am simţit acest roman împărţit în doua părţi distincte (chiar dacă autoarea nu a făcut acest lucru în mod specific): prima parte este oarecum statică, prezentând o poveste încântătoare despre un sat din Burgundia, unde oamenii sunt extrem de legaţi de pământul pe care îl lucrează, de natura din jur şi de animalele care trăiesc în jurul lor, precum şi despre un sat de lângă Alpii italieni, un loc în care oamenii sunt în comuniune totală cu munţii din jurul lor, care par a le vorbi.



În toată această lume, unită de un ideal comun, acela de a înfrânge duşmanul nevăzut, un rol deosebit de important îl au două fetiţe, în vârstă de doar zece ani la momentul debutului acestui roman: Maria şi Clara, amândouă orfeline, apărute în satul francez şi în cel italian parcă din neant, într-o zi de noiembrie cu ninsoare din abundenţă. Ambele sunt adoptate, fără ca oamenii să îşi pună prea multe întrebări cu privire la originea lor. Tot ceea ce pot ei observa este miraculosul care apare în preajma acestor fetiţe, o sumedenie de evenimente inedite şi inexplicabile. De asemenea, ele sunt legate prin originea care a făcut imposibilă rămânerea lor în lumea de care aparţineau.

Maria trăieşte în satul francez, alături de o familie de fermieri, extrem de bine închegată, în care fiecare îşi cunoaşte propriul rol. Copila este încojurată de extrem de multă dragoste, dar şi de o grijă protectivă, care animă întregul sat în apărarea puiului de om găsit pe drumuri. Încă de mică, ea dovedeşte o extrem de mare comuniune cu natura, comunicând cu animalele, cu un mistreţ fantastic şi cu un cal argintiu, ambele animale înzestrate cu puteri fantastice, menite să o apere de orice pericol, făcând un oarecare zid în jurul ei, alături de oameni. Ea poartă cu sine o oarecare magie, care, de multe ori, este copleşitoare chiar şi pentru ea.

Clara a fost crescută în sătucul de la poalele Alpilor, în Italia, devenind o munteancă veritabilă, extrem de legată de preotul care a crescut-o şi de doica bătrână care obişnuia să îi alimenteze imaginaţia cu extrem de multe poveşti. Puterea ei este extrem de diferită faţă de a Mariei, magia ei provenind din cântecele pe care le interpretează la pian, putând oferi viaţă tuturor istoriilor trecute ale poporului elfic. Clara are o intuiţie extraordinară, o logică de nezdruncinat, care o face să înţeleagă extrem de repede evenimentele care se petrec în jurul ei.
Ambele fetiţe sunt legate mintal una de cealaltă, chiar dacă locuiesc în colţuri diferite de lume. Spaţiul le desparte, însă destinul şi puterile pe care le deţin le uneşte. Deşi mici, trebuie să înfrunte răul care le înconjoară. Dacă vor reuşi sau nu, vă invit să aflaţi. Tot ce pot să vă spun este că, din partea mea, cartea va primi cinci steluţe pe Goodreads.

Citate:

„Ierţi mai uşor atunci când poţi înţelege. Însă, când nu poţi înţelege, ierţi pentru a nu mai suferi. Vei ierta în fiecare dimineaţă fără să înţelegi şi va trebui să o iei de la capăt în dimineaţa următoare, dar vei putea trăi în sfârşit fără ură.

Știţi ce e un vis? Nu este o himeră plăsmuită de dorinţa noastră, ci o altă cale prin care absorbim esenţa lumii și putem ajunge la acelaşi adevăr cu cel tăinuit de neguri, ascunzând vizibilul şi dezvăluind invizibilul.”

„Căile destinului... Miști un căţel de usturoi cu un milimetru şi lumea se schimbă cu totul; o deplasare derizorie tulbură poziţia intimă a emoţiilor noastre şi ne transformă viaţa pentru totdeauna.”

„Iubirea nu salvează, ea înalţă și mărește, poartă în noi tot ce este mai luminos şi îl ciopleşte în lemnul pădurii. Se ascunde în miezul zilelor grele, al datoriilor neplăcute, al ceasurilor inutile, nu pluteşte pe plute de aur şi pe fluvii sclipitoare, nu cântă, nici nu străluceşte şi nu proclamă niciodată nimic. Dar seara, când camera este măturată, spuza acoperită şi copiii adormiţi – seara intră în aşternuturi, în privirile grele, mute şi adânci – seara, în sfârşit, în plictiseala vieților noastre amare, în trivialităţile existenţelor noastre de nimic, devenim fiecare izvorul în care celălalt se adapă şi ne iubim unul pe celălalt şi învăţăm să ne iubim pe noi înşine.” 

    „O singură tresărire de pleoape şi Clara a fixat paginile unei partituri sângerii şi uzate, tremurând atât de tare, încât cu toţii au fost cutremuraţi de un frison ce a căscat în ei prăpăstii. Ea a mers la pianul mare şi a cântat sonata rusă care o răpise din vârtejul piscurilor; şi ei au ştiut că aşa trebuie oamenii să trăiască şi să iubească, cu această furie şi cu această pace, cu această mărţție şi cu această patimă, într-o lume vârstată de culorile pământului şi ale furtunii, într-o lume care se luminează în zori şi se întunecă la vijelie.”





28 de comentarii:

  1. Nu am citit cartea, dar recunosc faptul ca e si prima data cand aud de ea. Multumesc pentru recomandare. O trec pe lista de lectura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă recenzie! Cred ca mi-ar plăcea cartea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am simțit din plin cât de mult ți-a plăcut cartea. Recenzia este minunata!

    RăspundețiȘtergere
  4. O recenzie foarte frumoasă! Îmi plac mult citatele alese!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce recenzie frumoasa si tentanta! Eu am citit de aceeasi autoare "Eleganta ariciului" si mi-a placut cum scrie. Recunosc ca aceasta carte pe care ne-o prezinti ma atrage si mai tare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! <3 Am înțeles că sunt foarte diferite cele două cărți... Vreau să citesc și eu „Eleganța ariciului”...

      Ștergere
  6. Am văzut cartea prin librarii, dar coperta nu mi-a spus absolut nimic care sa mă facă sa-mi doresc sa o răsfoiesc.... După recenzia ta mi-am făcut o părere. Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu îmi dau seama dacă este o carte pentru adolescenți sau una pentru adulți, dar mie personal îmi place recenzia ta și mă determină să caut cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am văzut-o prima dată la adolescenți, la booktuberii mici, cărora le plăcuse extrem de tare. Însă, cred că se înțelege mult mai bine din perspectiva adultului...

      Ștergere
  8. La fel ca Geo, am văzut cartea prin librării, dar nu am fost tentată de ea. pare însă mai interesantă decât am crezut :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Coperta vorbește dacă ai apucat să citești cartea, altfel nu :D Este asemeni libelulei, are un fir narativ extrem de gingaș, asemeni aripilor acestei insecte...

      Ștergere
  9. Eu am citit doar Eleganta ariciului care mi-a placut foarte mult!
    Banuiesc ca si aceasta carte este la fel de buna! Felicitari pentru recenzia convingatoare si multumesc pentru recomandare!
    PS e prima data cand aud de aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! <3 Am auzit de carte la booktuberi. Am înțeles că sunt extrem de diferite cele două cărți ca stil, dar îmi doresc foarte tare să citesc și „Eleganța ariciului”. O am acasă de extrem de mult timp.

      Ștergere
  10. Cand citesc o recenzie facuta de tine sunt sigura ca urmeaza o recomandare de carte buna!
    Asa ca lista mea de carti dorite se lungeste. Pare tare interesanta cartea iar eu nu am citit nimic de Muriel Barbery. Ar trebui,nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Superbă recenzie, Oana! Ai prezentat atât de frumos această carte, că mi-ai atras cu siguranță atenția asupra ei. Cred că mi-ar plăcea să citesc povestea ăsta. .

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu nu am citit nimic de autoarea asta, dar dupa recenzia ta, pun cartea pe lista.

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu am citit cartea, dar cuvintele tale si pozele alese mi-au starnit un mare interes. Felicitari pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter