sâmbătă, octombrie 21

MĂNECIU, LEAGĂN AL COPILĂRIEI MELE



    Nu știu voi cum sunteți sau ce super puteri aveți, dar eu am întotdeauna nevoie să îmi încarc bateriile într-un loc extrem de drag mie, în comuna de la poalele munților Ciucaș, loc în care am copilărit și în care trăiesc în prezent: Măneciu-Ungureni. Nu contează unde mă poartă pașii vieții, am nevoie ca, din când în când, să mă întorc la acest loc pentru a îmi regăsi liniștea sufletească, pentru a fi din nou eu. Într-un fel, Măneciu este un fel de personaj în mintea mea, un fel de prieten vechi, spre care mă întorc din când în când pentru a mă regăsi. Întotdeauna sosește cu un purpuriu de sentimente și de voie bună, formând un curcubeu de trăiri, de gânduri...




    Comuna Măneciu este situată la confluența dintre râurile Teleajăn și Telejenel, care își croiesc drum printre păduri dese, printre casele oamenilor care par a trona acolo de veacuri (oricum, prima atestare documentară a acestuia datează de undeva din anul 1429).  Sunt locuri încă pline de acea frumusețe naturală, unde mâna omului nu a reușit încă să distrugă totul în jur, în care om și natură trăiesc în pace la un loc. Pădurile pot fi văzute oriunde ți-ai întoarce privirea, dealurile și munții sunt și ele acolo, îmbiindu-te să le calci cărările, în căutarea de comori ascunse. Oricum, vara sunt pline de fructe de pădure (afine, zmeură poți găsi cu siguranță), toamna găsești ghebe, primăvara e plin de ghiocei sau toporași, formând imagini mirifice.






      Pentru mine, gara localității are un farmec aparte, este locul la care mă raportez ca reper, poate și pentru că am făcut naveta destul de mult timp (nu cu trenul, mai mult cu microbuzul, dar tot din gara se lua și acesta). Este un personaj de sine stătător, chiar dacă nu mai are același farmec de odinioară... iar din tren poți admira culturile cu porumb, dacă te aventurezi într-o călătorie.


    






















Lacul (pe care îl puteți admira în prima poză) este personajul care tronează peste întreaga comună. De pe DN1 A se poate observa printre ramurile copacilor, sclipind în  lumina soarelui. Are culori turcoaz mai tot timpul, de parcă ar fi desprins din basmele copilăriei noastre. Toamna, pădurea din jur îl transformă, în interiorul său oglindindu-se o multitudine de culori, de la galben, la purpuriu și grena.




      Mergând mai departe pe DN1 A, pe drumul care duce la Brașov, ți se va dezvălui în cale satul Cheia, unde noul și vechiul se împletesc armonios. Locuințele localnicilor sunt adevărate pagini de istorie, iar casele mai noi, majoritatea ale celor din afara satului, dau o altfel de notă. De pe străzi, poți observa munții, mai ales muntele Roșu, care se află la ieșirea din localitate, plus, din unele unghiuri, antenele parabolice uriașe ale stației Sol, pe care eu mereu le-am asemuit cu niște OZN-uri. 
      Tot în localitate, se află Muzeul Florilor de Mină, unde puteți observa cum cristalele și mineralele se transformă în adevărate bijuterii. 
    Pașii te vor purta sigur și prin păduri mărețe, unde vă veți simți extrem de mici.






     Oamenii sunt mereu calzi și primitori, mereu gata să stea de vorbă, să te îndrume... Așa că nu pot decât să vă invit aici, pentru a descoperi singuri farmecele comunei Măneciu.


Sursă fotografii: arhiva personală
 

2 comentarii:


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter