vineri, octombrie 6

CELLA SERGHI: PÂNZA DE PĂIANJEN - RECENZIE





„Vezi, aşa îmi închipui eu viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul.”

Cella Serghi







Ştiţi acele romane care se lipesc de sufletul vostru, care stârnesc ecouri nebănuite până în cele mai adânci străfunduri ale fiinţei voastre? Aşa am simţit eu citind „Pânza de păianjen” de Cella Serghi. Cred că este unul dintre cele mai bune romane citite în acest an, oricum, sigur în top 10 va fi.

Nu mă aşteptasem să îmi placă atât de mult, însă recomandarea a venit de la o prietenă de suflet, care m-a cunoscut îndeajuns de bine pentru a şti că va fi pe placul meu. Romanul stătea pe rafturile bibliotecii mele  încă din timpul facultăţii, de pe vremea când acesta a fost reeditat în colecţia „Biblioteca pentru toţi” scoasă de Jurnalul Naţional. Acum, nu ştiu nici eu de ce am aşteptat atât de mult timp, nu am o explicaţie logică, dar, cu siguranţă, mă voi întoarce la el din când în când.

Mi-a luat ceva timp pentru a îl termina de citit, e început undeva la jumătatea lunii septembrie, însă am avut nevoie de tot timpul din lume pentru el şi nu pentru că se citeşte greu, ci pentru că am vrut să îi acord timpul necesar pentru a se aşeza, bucăţică după bucăţică, acolo undeva în cotloanele minţii mele. Sunt anumite lucruri atât de sensibile prezentate de acest roman, anumite locuri care te îndeamnă la visare, fapt pentru care nu m-am grăbit. Am recitit anumite pagini, pentru că trebuia să se aşeze totul, să pot înţelege ce anume se petrecea în mintea personajului principal, care, deşi extrem de tânăr, pare a fi trăit o mie de ani, atât de complexe îi sunt trăirile şi gândurile.

Imagine preluată de la Jurnalul Național




Autoarea Cella Serghi

Despre autoarea Cella Serghi nu mă informasem foarte tare înainte de a îi citi romanul, dar am simţit nevoia după aceea, la fel ca şi pe tot parcursul citirii cărţii ei… Nu ştiu, are o atât de mare forţă narativă, un stil extraordinar, o naturaleţe şi o sinceritate a scrierii, o atât de mare putere creatoare, care te face să visezi cu ochii deschişi, încât trebuia neapărat să mă apropii de ea, să îi cunosc viaţa.

Citind despre viaţa scriitoarei, am putut înţelege de unde provine toată forţa şi tăria de caracter a personajului principal al romanului, căci Cella Serghi respiră feminism prin fiecare por al său. Ea şi-a pus bucăţi din suflet în firul narativ al romanului său, de aici întreaga sensibilitate care irupe din fiecare pagină, de aici şi dragostea pentru mare, care te determină să visezi cu ochii deschişi la Mangalia şi la Balcic, pe care le vezi cu ochiul celui care este pătruns de spiritul acestor locuri, de frumuseţea lor, de farmecul mai puţin cunoscut turiştilor. Autoarea însăşi spune despre locul naşterii ei, un loc cu o puternică semnificaţie:

„M-am născut pe strada Mării şi prezenţa mării a avut o influenţă deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărţirea de mare, din cauza refugiului, a fost un şoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. «Pânza de păianjen» - în mare măsură autobiografică – e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărţiri. Chiar mai târziu, în faţa ei, cântam marea copilăriei mele.”

Cella Serghi a ajuns în Bucureşti, acel oraş interbelic despre care îmi place la nebunie să citesc, unde a urmat Facultatea de Drept, asemenea eroinei sale. Scrie reportaje, însă întâlnirile cu Mihail Sebastian şi Camil Petrescu, iar mai târziu cu Liviu Rebreanu, au determinat-o să îşi valorifice talentul scriind literatură, iar prin acest roman a reuşit să îi uimească pe toţi prin maturitatea scriiturii şi prin forţa evocării. Ea însăşi spune într-un interviu:

„N-am avut un dascăl, nu-mi recunosc un maestru. Ceea ce mă caracterizează cred că este sinceritatea, curajul de a fi eu însămi.”

Toate acestea se simt din plin în romanul său, despre care îmi este foarte greu să vorbesc, căci simt că nu pot cuprinde toate trăirile mele vis a vis de el orice aş face.






Romanul „Pânza de păianjen”

Cartea este emoţie în stare pură, sensibilitate şi nostalgie. Prezintă cu o intensitate maximă trăirile personajului principal, bucuriile şi dezamăgirile acesteia, mai ales necazurile ei, care o fac să se simtă prinsă parcă într-o pânză de păianjen din care nu are posibilitatea să se desprindă.

Incipitul romanului ne plasează într-un Bucureşti interbelic, acea perioadă în care seratele erau la modă, iar clasele sociale bogate se adunau adesea la un loc pentru a schimba impresii şi a comenta lumea. Facem cunoştinţă cu Ilinca Dima, o tânără de doar 22 de ani, din perspectiva căreia este relatată naraţiunea. De la ea, aflăm despre cea care îi este extrem de apropiată sufleteşte, persoana pe care a pus-o undeva sus, pe un piedestal, de unde refuză să o coboare: Diana Slavu, o fată admirată de toată lumea, aflată mereu în centrul atenţie, pe care bărbaţii o doresc, iar femeile o invidiază, acel tip de persoană care străluceşte, care este mereu zâmbitoare, pusă pe şotii şi plină de viaţă.

Jurnalele Dianei, pe care aceasta i le încredinţează Ilincăi la momentul fugii de tot şi de toate (eveniment care a şocat pe toată lumea, care considera că aceasta nu este decât un moft al ei), ne dezvăluie cât de mult pot înşela aparenţele şi cât de multe poate ascunde sufletul omenesc în spatele zâmbetului şi al voii bune.

Diana ascunde un secret pe care nu a avut curajul să îl dezvăluie cuiva: a trăit întotdeauna între două lumi, o lume reală, în care cunoaşte toate neajunsurile cu care s-au confruntat multe familii imediat după terminarea Primului Război Mondial, şi o lume a aparenţei, în care ea este văzută ca fiind regina balului, mereu aranjată, mereu îmbrăcată cu cele mai frumoase haine, mereu energică şi plină de viaţă. Este alegerea ei, din dorinţa ca oamenii să nu-i plângă de milă şi pentru a fi asemenea tuturor celor în cercul cărora se învârtea.

S-a născut în Mangalia, într-o familie formată din încă un frate şi o soră, cu o mamă mereu gata de sacrificii, cu un tată temperamental, care are mereu o nouă afacere în minte, pe care nu o duce niciodată până la capăt, pe care venirea războiului şi fuga în Bulgaria i-a plasat mult mai jos pe scara socială decât ar fi fost în mod normal. Întoarcerea în România a condus la mutarea în Bucureşti, unde au avut de îndurat o viaţă plină de lipsuri, care implica, printre altele, mutatul din loc în loc.

Autoarea dă dovadă de o extrem de mare cunoaştere a firii adolescentine, căci Diana este mereu nemulţumită, îşi judecă adesea tatăl şi doreşte mereu ceea ce nu poate avea. Toate acestea, precum şi moartea prin sinucidere a doi dintre cei mai buni prieteni, o primă dragoste neîmpărtăşită pentru pictorul Petru Barbu (pe care îl caută mai apoi în fiecare bărbat întâlnit) o determină să se căsătorească cu Michi Ioanescu, crezând că astfel ca reuşi să iasă din viaţa pe care o ducea, că astfel nu va mai avea de întâmpinat multe lipsuri. Se va dovedi că familia Ioanescu nu era atât de bogată pe cât părea, şi aceasta păstra anumite aparenţe în faţa lumii.

Astfel, pentru Diana, pânza de păianjen se întinde mai mult cuprinzând-o aproape în întregime. Este necesară o nouă evadare şi crede că a găsit aceasta în Alex Dobrescu, care apare în calea sa într-un peisaj idilic, acela de la Balcic. Se naşte, astfel, un triunghi amoros care conduce la multe procese de conştiinţă pentru tânără, care nu se poate decide între cel care îi este aproape sufleteşte şi cel pe care îl consideră marea ei dragoste. Toate acestea culminează cu fuga ei în afara României…



Ce mi-a plăcut la acest roman

Diana Slavu nu este un personaj pur pozitiv, ci este o personalitate creionată cu lumini şi umbre. Personal, mi-a amintit foarte tare de Scarlett O`Hara şi consider că nu degeaba Cella Serghi este comparată cu Margaret Mitchell.

Diana are o extraordinar de mare forţă interioară şi dă dovadă de o extrem de mare maturitate, în ciuda vârstei fragede, şi de o sinceritate cu ea însăşi, reuşind să se analizeze până la cel mai adânc fior al sufletului său. Reuşeşte prin forţe proprii sa renască asemenea păsării Phoenix din propria cenuşă.

Dincolo de acest personaj din care emană raze ale feminismului pur, scriitoarea creionează o atmosferă extrem de sensibilă, care ne face să ne transpunem în pielea personajelor. La toate acestea, se adaugă modul în care evocă locuri dragi din Mangalia şi Balcic, prin pasaje care m-au făcut să visez cu ochii deschişi.

******



Recomandări

Recomand acest roman adolescentelor care se caută pe ele însele, care adesea fac alegeri greşite considerând că este singura soluţie de a ieşi din anumite situaţii grele. Însă, poate fi citit la orice vârstă, vă va determina să fiţi extrem de sinceri cu voi înşivă şi să vă analizaţi în totalitate, cu toate luminile şi umbrele voastre. Şi, cine ştie, poate veţi ajunge să visaţi şi voi la rochiţe albe brodate cu pisicuţe negre, care, atunci când dansaţi, aleargă după ghemul cu aţă…

****** 



Citate

„Clasa urmărea cu interes evoluţia acestui flirt şi o admira pe Diana. Eu aveam chef s-o bat. Totuşi, de câte ori se credea neobservată, cădea pe gânduri, tristă. Părea că se desprinde cu totul de lumea dimprejur, părea că mai e o lume înlăuntrul ei, căreia îi aparţine, pe care o lua în serios, în care era gravă. Ochii ei căpătau atunci o culoare întunecată, de nepătruns, ca o apă foarte adâncă. Diana parcă pornea într-o călătorie lungă, subterană, la capătul căreia parcă se regăsea pe ea, alta decât aceea pe care o vedea toată lumea. Din zâmbetul ei vesel, zglobiu, nu mai rămânea decât o fărâmă, foarte tristă.”



„Soarele ardea şi, în acelaşi timp, bătea briza, marea se frământa necontenit. (M-am gândit că are şi ea o zi proastă, ca şi mine).”



„Fiecare cu viaţa lui, cu zbuciumul lui, cu judecăţi şi sentimente tot atât de diferite ca şi cum am fi trăit în două case foarte deosebite, care au doar un perete comun.”



„Oamenii sunt chinuiţi de nelinişti, de îndoieli, de întrebări fără răspunsuri. Pentru oricine, realitatea poate fi şi altfel, adevărul poate fi altul. Toate aceste îndoieli sunt ca microbii din organism, care pot lupta cu cei care îi atacă din afară.”



„Desigur, au fost zile de încântare, când mă credeam fericită. Sigur că nu aveam dreptul să fiu fericită minţindu-l pe Michi. Dar câtă nevoie aveam să fiu fericită! De unde să ştiu că fericirea nu e euforia, vârtejul, beţia, senzualitatea difuză, camuflată în atâtea învelişuri poleite de o poezie falsă?! Am avut o copilărie cenuşie, grea, o adolescenţă făcută din lipsuri şi umilinţe, într-o lume care huzurea, şi căsătoria mea, în aparenţă liber aleasă, a fost forţată de nevoia de a mă elibera din păienjenişul sărăciei. Totul se limpezea parcă în această noapte de insomnie… Am crezut că, măritându-mă cu Michi, sar câteva trepte, de la periferia societăţii spre zonele ei mai de sus şi scap de incertitudinea zilei de mâine, de echivocul obositor în care jocul aparenţelor ne obliga să trăim.

Şi iată, jocul obositor continuă, mizeria morală e parcă mai prezentă. Caut să înţeleg cum am ajuns aici. Ce e fericirea? Ce caut?”


****** 


Nota pe Goodreads: 5 stele



Titlu: „Pânza de păianjen”
Autor: Cella Serghi
Editura: Litera Internațional
Anul apariției: 2009
Colecția: „Biblioteca pentru toți” (apărută la Jurnalul Național) 



7 comentarii:

  1. Sa stii ca mi-ai facut un mare chef sa recitesc aceasta carte, am citit-o acum mai mult de 15 ani, nici eu nu smai stiu exact cand, dar stiu ca mi-a placut foarte tare. Imi plac aceste carti scrise in anii '30 si farmecul lor. Multumesc, Oana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag! <3 Mie îmi scăpase, dar mi-e foarte dragă acum...

      Ștergere
  2. Minunata recenzie! Am primit cartea de curând și abia aștept să o citesc si eu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! <3 Am avut unele răfuieli cu Diana, dar e un roman minunat. Sper să îți placă la fel de tare!

      Ștergere
  3. O carte frumoasa. Mă bucur ca si ție ți-a plăcut!

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte mult mi-a plăcut și mie. Am evitat-o si eu pana ce o prietenă apropiată mi-a făcut-o cadou și mi-a garantat că o să îmi placă .

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter