sâmbătă, septembrie 2

VIRGINIA HENLEY: CORBUL ȘI TRANDAFIRUL





    Virginia Henley este o autoare engleză pe care am descoperit-o de foarte puţin timp, prin intermediul romanului „Pasiunea unei femei”, despre care v-am vorbit aici. Ea scrie în principal historical romance, îmbinând cu măiestrie elementele reale extrase din istoria timpurie a Angliei cu ficţiunea, creând poveşti memorabile, care încântă mintea şi sufletul celor care ajung sa îi citeasca operele literare.
       Am citit la sfârşit de august „Corbul şi trandafirul”, care mi-a plăcut extraordinar de tare. Acţiunea acestui roman m-a purtat înapoi în timp, la curtea regelui Edward al IV-lea, unde intrigile şi dorinţa de putere întrec orice imaginaţie. Pe lângă toate comploturile care se pun la cale pentru înlăturarea de la putere a regelui, prezentate cu minuţiozitate şi atenţie la detaliu, autoarea ne aduce în prim plan povestea frumoasei Roseanna Castlemaine şi a lui Roger Montford, baron de Montford, asupra căruia planează suspiciuni ale unui trecut extrem de întunecat.
       Cu toate că prezintă fapte istorice, Virginia Henley trece dincolo de personalităţile proeminente care au fost personajele prezente în cartea sa şi le umanizeaza, ne determină să le observăm aşa cum sunt ele, cu calităţi şi defecte, lumini şi umbre, aflate între dragoste şi datorie, între ciocan şi niciovală. Nu sunt oameni obişnuiţi, însă bătăliile pe care sufletele lor le poartă sunt asemeni nouă, tuturor.

🌸🍂🌸

       Firul narativ aduce în prim-plan un personaj feminin extrem de bine conturat, o eroină care mi-a plăcut la nebunie şi de care m-am îndrăgostit iremediabil: Roseanna Castelmaine. Deşi este doar o copilă, abia a împlinit 17 ani, are o forţă lăuntrică şi o putere de convingere extrem de pregnante, care o ajută să răzbată în lumea dură în care trăieşte, o lume preponderent dominată de bărbaţi. Este adevărat, ea nu este o tânără obişnuită, prin venele ei curge sânge albastru, fiind fiica nelegitimă a regelui Edward cu iubirea vieţii lui, Joanna, cu care, însă, nu s-a putut căsători din cauza conjucturilor politice.
       Lumea în care aceasta trăieşte nu este una propice femeilor, căci multe erau căsătorite încă de la vârste fragede (de 12, 13 sau 14 ani), cu bărbaţi mai în vârstă decât ele, pe care nu îi iubeau, multe dintre ele fiind smulse din universul lor copilăresc şi oferite unui bărbat ales de părinţi, din dorinţa de putere şi de creare de alianţe, fără a mai avea posibilitatea de a cunoaşte adevărata dragoste. Este o lume în care contează mai tare averea decât personalitatea şi dragostea, căci:

„Atracţia unei femei creşte cu dimensiunea averii ei.”

       Roseanna este mai norocoasă, pentru că s-a bucurat de o altfel de educaţie decât aveau tinerele acelor vremuri: crescută de o mamă iubitoare, care a ştiut să treacă peste pierderea iubirii vieţii ei şi să îl respecte pe cel care a acceptat-o cu tot cu copilul pe care îl purta în pântece, cu un tată care o iubea peste măsură şi îi oferea orice fel de libertate dorită, chiar aceea de a deveni crescător de cai, fapt neacceptat pentru o doamnă de societate. Aflată sub protecţia tatălui ei adevărat, regele, ea nu cunoaşte restricţiile celorlalte tinere, fapt pentru care personalitatea ei puternică se poate contura pe deplin. Acest lucru nu reprezintă neapărat un avantaj pentru acele vremuri, mai ales că încă de pe când ea avea doar 12 ani, fusese promisă spre căsătorie baronului de Ravenspur.
        Roseanna nu este conştientă de acest fapt până în momentul în care simte fiorii primei iubiri, faţă de prietenul fratelui ei, sir Bryan Fitzhugh. Abia în acest moment, căsătoria ei aranjată ajunge să o deranjeze şi este chiar dispusă să fugă cu acesta atunci când căsătoria ei se apropie cu paşi repezi. Eşuează în planurile sale, căc, fire puternică şi un extraordinar strateg militar, Roger Montford anticipează fiecare mişcare a sa şi reuşeşte sa se căsătorească cu aceea care i-a cucerit inima, după două căsătorii eşuate:

„De când se întorsese de la Castlemaine, Roseanna era mereu cu el.”


      Căsătoria lor nu urmează traiectoria obişnuită în epocă: amândoi sunt firi puternice, obişnuite ca totul să se petreacă după propria voie. Roseanna este foarte tânăra şi nexperimentată în ceea ce priveşte relaţiile cu bărbaţii, iar Roger avusese parte de două căsătorii eşuate, fiind suspectat de faptul că şi-ar fi ucis cea de a doua soţie din cauza infidelităţii, fapt neprobat ulterior.
        Uniunea dintre cei doi se aseamănă foarte tare cu un turnir cavalresc: tânăra trebuie cucerită, sedusă cu multă răbdare şi dragoste, caci mândria o face să nu observe ceea ce are în faţa sa şi sa viseze la iubiri cu cavaleri, nediscernând între realitate şi fantezie. Roger trebuie să lupte în permanenţă cu temperamentul şi încăpăţânarea ei, simţind încă de la început că soţia sa nu este o persoană care să poată fi oprită atunci când vrea ceva.
       Povestea de iubire dintre cei Roseanna şi Ravenspur evoluează extrem de frumos, este un joc al seducţiei la mijloc, iar fata descoperă alături de el tainele dragostei. Nu pot sa vă spun mai multe, trebuie să aflaţi singuri, doar atât vă pot dezvălui: atunci când un boboc de roză şi un corb se alătură, nu poate rezulta decât un foc mistuitor.

🌸🍂🌸

       Roseanna rămâne o persoană extrem de puternică, nici nu are de ales. Timpurile pe care le traversează sunt extrem de tulburi, regele nu vede animozitatea de care dau dovadă fratele lui mai mic, George, şi Warwick, cel supranumit făuritorul de regi, şi nici nu realizează adevărata amploare a evenimentelor decât atunci când este aproape prea târziu.
         În aceste momente de cumpănă, când soţul său este nevoit să o lase singură, când totul pare să intre într-un declin, tânăra înţelege sensul cuvintelor mamei sale:

„(…) femeile sunt puternice, îşi pot reveni uşor şi pot face faţa la orice trebuie să facă faţă.”


Puncte forte


  • Romanul prezintă extraordinar de multe detalii specifice acele perioade, introducându-ne în atmosfera de epocă: apar detalii minuţioase cu privire la îmbrăcămintea la modă atunci, modul de vopsire al părului, metrode de înfrumuseţare. De asemenea, sunt descrise obiceiurile de la curtea regelui Edward, castelele (ai impresia că umbli prin interiorul acestora citind descrierile autoarei), împrejurimile.



  • Mi-a plăcut complexitatea cu care au fost construite personajele, iar faptul că toate sunt umanizate, prezentate cu lumini şi umbre este un mare plus. Elisabeth Woodville, temuta soţie a lui Edward, urâtă de o întreagă societate, este prezentată ca mamă iubitoare, apărătoare a familiei, pentru protejarea căreia este în stare să meargă până în pânzele albe. Regele Edward al IV-lea este prezentat ca o persoană lipsită de noroc, obligată să încheie o căsătorie de convenienţă, dar care nu renunță vreodată la adevărata sa dragoste. De asemenea, alege să îşi păstreze încrederea în oameni, în ciuda faptului că vede răutatea din ei. Alege întotdeauna bunătatea şi iertarea şi le acordă șansă după şansă.



  • Am iubit personajele masculine din acest roman: Ravenspur este mai mult decât răbdător cu Roseanna, din iubire înţelegând temerile ei; Neville Castlemaine alege să fie tatăl Roseannei, pe care o iubeşte ca pe propria fiică, în ciuda faptului că ştie că este fata regelui. La fel, o protejează pe Joanna, îi oferă tot sprijinul său, deşi ştie că Edward apare uneori în iatacul ei.



  • Mi-a placut foarte tare să observ transformările Roseannei: de la o copilă neexperimentată, netrecută prin problemele vieţii, la o femeie în adevăratul sens al cuvântului, extrem de puternică şi de hotărâtă, gata să facă sacrificiile necesare pentru binele celor dragi, capabilă să ofere sfaturi:

„Am învăţat demult că nu poţi controla ce spune lumea despre tine. Oamenii pot spune lucruri bune, flatante, admirative sau lucruri crude, răutăcioase, pline de gelozie. Nu-mi pasă ce anume spune lumea despre mine, câtă vreme nu mă compătimesc.”



  • Sunt aduse în discuţie teme mai puţin dezbătute, nu numai în literatură, ci, în general, reprezentând tabuuri ale societăţii, precum homsexualitatea, ura şi invidia dintre fraţi şi anorexia.


Puncte slabe
        
         Singurul lucru care mi-ar fi plăcut să fie mult mai bine dezvoltat în carte sunt evenimentele istorice. Am impresia că este doar un simplu rezumat al acestora, dar nu deranjează foarte tare.

🌸🍂🌸
 

        Vă recomand cu drag acest roman, în care veţi găsi un historical romance extraordinar, numai bun pentru delectare, cu o acţiune alertă, presărată cu mult umor şi replici spumoase, condimentată cu răsturnări de situaţie, dramatism pe alocuri, pagini de istorie şi, nu în ultimul rând, o minunată poveste de dragoste. Toate acestea cu siguranţa vă vor încânta şi prinde în mrejele poveştii.




Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de către Editura Miron, căreia îi mulţumesc. Puteţi achiziţiona romanul de aici.






28 de comentarii:

  1. Pare interesanta. Inca nu am citit nimic de aceasta autoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am citit-o inca, dar am trecut-o pe lista de carti de citit :). Imi plac cartile de genul acesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu abia am descoperit autoarea aceasta și îmi place cum scrie...

      Ștergere
  3. Si eu am cartea pe raft, dar o mai aman momentan. Sa speram ca nu foarte mult. Faina recenzia. Pare o carte frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  4. Una dintre cele mai bune carti ale autoarei de pana acum, evident din ceea ce s.a publicat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am mai citit doar „Pasiunea unei femei”, dar aceasta clar mi-a plăcut mult mai mult.

      Ștergere
  5. O recenzie foarte frumoasă și bine structurată! Se vede cât de mult ți-a plăcut cartea!
    Și pe mine m-a cucerit stilul Virginiei Henley, crează personaje puternice, iar intriga e bine susținută.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Mi-a plăcut extrem de tare, într-adevăr, am citit-o pe nerăsuflate...

      Ștergere
  6. Nu prea am citit genul acesta de carte, historical romance dar m-ar tenta sa incerc acum ca am citit recenzia ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să știi că nici eu nu am citit mult timp, le-am redescoperit...

      Ștergere
  7. Imi e dor de o carte romantică, iar tu mă tentezi 😍

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am reușit să te tentez...

      Ștergere
  8. Ma asteapta si pe.mine cartea. Sper sa o citesc curand.

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari Oana pentru o super recenzie😍😍😍

    RăspundețiȘtergere
  10. Am auzit de aceasta autoare, dar nu am citit carti scrise de ea. Pare interesanta, o carte relaxanta pe timp de toamna ploioasa :)
    Imi place cum ai scris, cum ai argumentat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Scrie minunat, nu am descoperit decât două romane până acum, dar îmi place.

      Ștergere
  11. Este a treia carte a acestei autoare pe care am citit-o. Dupa fiecare am ramas profund impresionata. In corbul si trandafirul mi-a placut povestea de dragoste dintre cei doi, dar finalul m-a lasat cu un gust putin amar. Eu sunt foarte independenta si nu stiu cum ar fi sa depind de bunavointa unui barbat ca sa fiu protejata. Ma intreb cum ar fi ca femeie sa fiu atat de lipsita de aparare?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Roseanna este destul de independentă pentru acea perioadă, ținând cont că vorbim de anul 1450, când femeile erau extrem de defavorizate... Într-adevăr, finalul m-a făcut să plâng, pentru că, oricât de puternică a fost, tot nu a putut să se protejeze...

      Ștergere
  12. Sper sa ajung sa citesc si eu ceva scris de această autoare. Mie imi este încă necunoscuta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu după acest roman sunt decisă să mai citesc și altele... Îmi place foarte tare cum îmbină faptele istorice cu ficțiunea.

      Ștergere
  13. Am avut ocazia sa citesc un numar de carti a caror actiune se petrece in perioada Razboiului celor Doua Roze si mi se pare foarte interesant sa regasesc aceasta o poveste historical romance datata in acea perioada. Multumesc pentru frumoasa prezentare si poza cu baclavale care imi face mereu pofta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Da, acest aspect mi-a plăcut cel mai tare...

      Ștergere
  14. Îmi e dor de un historical bun care să-mi o stare de bine. Frumoasă recenzia! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 Ți-o recomand cu drag pe aceasta...

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter