joi, august 31

COLABORARE NOUĂ: ANDRADA COSMINA POSEDARU



      Am tot văzut zilele acestea la bloggerii mei preferați cartea „Ochiul pisicii” de Andrada Cosmina Posedaru. Nu știam nimic bineînțeles, nici despre autoare, nici despre carte în sine, însă m-a atras coperta (da, plăcerea mea vinovată după cum știți). Am căutat mai multe, am citit descrierile cărților, câteva fragmente, sunt cărți polițiste, fapt pentru care am fost sigură că îmi doresc să le citesc. Am fost cea mai fericită în momentul în care a început colaborarea dintre mine și autoare. Este la început de drum, dar promite extrem de mult și abia aștept să descopăr poveștile din paginile cărților.


    
   Descriere: Un caz aparent simplu se complică atunci când o dispariţie se transformă într-o crimă. Un detectiv nonconformist împreună cu o jurnalistă feroce merg pe urmele criminalului şi se amestecă fără să vrea într-un mister periculos. Cine poate ști unde se află cu adevărat Ochiul Pisicii?!


     Descriere:  Ca medic legist, ai o viaţă destul de fascinantă, mai ales atunci când trebuie să faci şi muncă de investigator. Uneori însă şi cele mai strălucite minţi cad în capcană... Şi cu cât victima este mai greu de prins, cu atât este mai apetisantă. 

     Sună tentant, nu-i așa?! Dacă vă doriți cărțile, acestea pot fi achiziționate direct de la autoare Andrada Cosmina Posedaru  sau de pe site-ul autoarei. 


Îi mulțumesc autoarei pentru exemplarele oferite spre recenzare! Abia aștept să le citesc!

luni, august 28

5 LUCRURI PE CARE SĂ NU LE FACEȚI ÎN MOMENTELE DE MÂNIE


Sursa: internet



     Cu toții avem momentele noastre de slăbiciune, când anumiți factori exteriori sau numai oboseala și stresul ne fac să ne pierdem cu firea uneori și să reacționăm în moduri cu totul neașteptate, mai ales în momentele în care furia pune stăpânirea pe noi și orice logică sau gând pacifist se pierd. Este normal, suntem oameni, nu putem fi tot timpul în cea mai bună stare, însă trebuie să învățăm cum anume ne controlăm reacțiile în acele momente, pentru că orice decizie luată la mânie, orice acțiune și orice judecată tind să fie puțin distorsionate și nu neapărat cele mai bune. 
      În trecut, aveam obiceiul de a mă certa extrem de tare atunci când mă simțeam nedreptățită, sau când nu îmi ieșeau lucrurile chiar așa cum îmi doream, sau când reacțiile celor din jur nu erau chiar conforme cu ceea ce așteptasem eu. Sunt și o fire impulsivă și chiar nu e tocmai bine să fii în preajma mea atunci când sunt nervoasă, deși, în general, sunt o fire extrem de pacifistă și de pașnică. În timp, am învățat să controlez acești monștri care au tendința de a mă domina când îmi e lumea mai dragă și să las lucrurile să se calmeze înainte de a discuta sau de a lua anumite decizii.

      Mai jos, voi prezenta câteva lucruri care nu ar fi făcute în momentele de nervozitate maximă: 

     1. Nu discutați cu persoana care a provocat acea situație (dacă acesta este cazul) chiar în acel moment! Avem obiceiul de a exagera foarte tare lucrurile atunci când suntem cuprinși de furie, fapt pentru care ajungem să ne răzbunăm pe cel de lângă noi și, credeți-mă, vom regreta mai târziu cu siguranță. Sunt lucruri pe care le spunem fără a le gândi sau care ies pur și simplu din gura noastră doar din dorința de a provoca durere celuilalt și e clar că apoi ne va părea rău... Cel mai bine, este să vă izolați undeva pe cât este posibil, pentru 10-15 minute sau cât este nevoie pentru a vă calma. Thomas Jefferson spunea să numărăm până la zece atunci când suntem furioși, ba chiar până la o sută când mânia depășește orice limită și chiar ajută. Apoi, când totul s-a calmat, se poate discuta și se pot trage concluzii, ba chiar schimba anumite lucruri, dar totul cu diplomație și fără jigniri sau supărări, care pot mai degrabă să adâncească problemele, iar nu să le rezolve.

     2. Nu vă vărsați nervii pe toți cei din jurul vostru, cunoscuți sau necunoscuți! Amintiți-vă că nu este nimeni vinovat de lucrurile care vi se întâmplă și de felul în care vă simțiți, fiecare are propriile probleme și emoții, nu e nevoie să amplificăm totul și să le facem ziua mult mai urâtă doar pentru că noi nu ne simțim bine. Zâmbiți-le și vorbiți-le cu politețe, vă va ajuta și pe voi să vă calmați! 

     3. Nu mâncați atunci când simțiți că furia irumpe prin toți porii! Da, primul impuls este să ne îndreptăm spre frigider și să mâncăm orice fel de mâncare nesănătoasă (cred că toți ați exagerat mâncând înghețată, ciocolată sau orice alt fel de dulce în momentele de furie extremă). Deși pare că vă calmează pe moment, s-ar putea să regretați mai apoi, căci stomacul are tendința de a răspunde la această ceartă cu o altă ceartă și să vă simțiți extrem de rău.

     4. Nu vă postați sentimentele pe facebook sau pe orice altă rețea de socializare! Da, poate fi tentant să vă îndreptați spre social media și să vă vărsați tot năduful acolo, susținându-vă argumentele și făcându-l pe celălalt de rușine. Poate ajuta pe moment și compătimirea altora (deși, din experiență, cei mai mulți se vor bucura că nu vă este bine sau vor rămâne indiferenți, există destule probleme în viața reală ca să ne mai preocupe și supărările de pe facebook, unde ne dorim să ne relaxăm), dar, nu uitați, că motivele din spatele supărării sunt unele private, intime, care țin de spațiul interior al persoanei. Poate duce la pierderea încrederii din partea celorlalți și la probleme mult mai grave. Mai mult ca sigur, și acest pas îl veți regreta mai târziu, în clipele de luciditate și de calm. De aceea, dacă nu puteți să țineți totul în voi, mergeți la un prieten de încredere și povestiți-i ceea ce vă supără. Doar aveți grijă: nu vă vărsați nervii pe el în cazul în care nu este de acord cu cele afirmate... doar încearcă să vă ajute... Numărați până la zece, ajută, apoi spuneți mai departe. 
      Este valabil și pentru scrisul unui mail drept răzbunare sau a oricărui mesaj trimis persoanei în cauză în acest moment. Nu veți mai putea să vă retrageți cuvintele, chiar dacă le veți regreta mai apoi. Când doriți să faceți aceasta, luați o bucată de hârtie sau deschideți un document word și scrieți-vă toate supărările sau frustrările. Vă veți calma pe parcurs.

     5. Nu continuați să argumentați la nesfârșit! Oricum, totul este exagerat în acel moment, iar argumentele nu vor ajuta. Mai mult decât atât, vor conduce la mai mulți nervi. Îndepărtați-vă de persoana sau de obiectul supărării voastre atât timp cât este nevoie (la unii durează 10 minute, la alții 10 zile, nu contează, stați departe). În acest timp, faceți o activitate care vă face plăcere, plimbați-vă, citiți ceva frumos, ascultați o melodie dragă, dar lăsați-vă gândul să zboare departe de obiectul supărării. 

Pe mine, toate acestea mă ajută să mă calmez. Ce anume vă ajută pe voi? Care sunt metodele voastre de calmare în momentele de mânie? 

luni, august 21

MARJANE SATRAPI: PERSEPOLIS (VOLUMELE I ȘI II)





„Memoriile unei maturizări în Iranul revoluţionar, Persepolis aruncă o privire fără egal într-un mod de viaţă aproape necunoscut şi greu accesibil. Satrapi a ales să-şi spună remarcabila poveste într-o minunată carte de benzi desenate, unică şi indispensabilă. Îţi lasă o senzaţie ciudată, ca şi când ai citit un mesaj într-o sticlă de un naufragiat.”
Time


    Romanul lui Marjane Satrapi „Persepolis” este primul roman grafic pe care l-am citit. Auzisem numai lucruri bune despre el înainte şi eram extrem de curioasă. Pot doar să vă spun că mi-a plăcut extraordinar de tare, m-a prins sub vraja sa şi m-a făcut să călătoresc în timp şi spaţiu, din Iran în Austria sau Franţa.

     Imediat ce te obişnuieşti cu un alt fel de spunere a poveştilor, te îndrăgosteşti iremediabil de stilul lejer, dar antrenant al autoarei. „Persepolis” este o altfel de autobiografie, care ne poartă prin istoria bogată a Iranului, începând cu anul 1979 şi terminând cu 1994, cu plecarea definitivă a autoarei din ţara sa de baştină, în care nu reuşea deloc să se regăsească. Este o poveste extrem de tristă, atingând puncte sensibile din istoria unei ţări altădată prospere, acum, măcinată de războaie, pe care însă, scriitoarea, o condimentează cu un umor spumos, deoarece, spune ea:

„Îţi poţi plânge de milă doar dacă problemele tale sunt cât de cât suportabile… Când depăşeşti limita asta, singurul mod de a suporta insuportabilul este să-l iei în râs.”
🌹🙆🌹


     „Persepolis” este un roman în patru părţi, fiecare dintre acestea surprinzând etape importante din viaţa scriitoarei: copilăria, adolescenţa, prima dragoste, înstrăinarea, reîntoarcerea, căsătoria, divorţul, plecarea definitivă în Franţa.

      Romanul este povestea unei vieţi, cea a lui Marjane Satrapi, alintată de către părinţi Marji. Este un copil ca oricare altul, însă evenimentele la care este nevoită să asiste nu sunt deloc obişnuite, pentru că s-a născut într-o ţară măcinată de războaie. Trăieşte în Teheran, alături de familia sa, una cu păreri extrem de liberale, care îi permit ei să se dezvolte într-un mod extrem de frumos, transformând-o într-o femeie puternică, gata oricând să îşi spună în mod deschis părerea, indiferent de consecinţele care ar fi putut decurge din aceasta.

     Înainte de revoluţia din anul 1979, familia ei avea un venit frumos, iar ei trăiau o viaţă prosperă, fapt care o intriga pe Marjane, pentru că i se părea ciudat să aibă un Cadillac atunci când alţii nu aveau ce mânca sau o bonă care să nu mănânce cu ei la masă. Imediat cu venirea revoluţiei, viaţa lor începe să se schimbe. Încearcă să se refugieze în cărţi, descoperind mult mai repede decât o fac copiii obişnuiţi pe Marx, Bakunin, Che Guevarra şi alţi revoluţionari din lumea întreagă. Fără să conştientizeze neapărat, ajunge să îi judece pe cei din jurul ei conform ideologiei celor aflaţi la putere. Nu înţelege chiar foarte bine evenimentele istorice la care ia parte, dar încearcă să îşi pună gândurile în ordine. Nu este uşor, este doar un copil, care observă înlăturarea de la putere a Şahului, trecerea de la monarhie le republică islamică şi de la o ţară liberă la un fantism religios care îi transformă pe cei fără merite deosebite în conducători. Se ajunge la segregarea femeilor, la impunerea vălului, la lipsa educaţiei, ceea ce conduce la trimiterea ei în Austria la doar 14 ani.

     Deşi aici ar trebui să îi fie mai bine, nu mai este război şi are libertate absolută, Marjane nu se simte bine, nu se regăseşte, libertatea nu este ceea ce credea ea. Se împrieteneşte cu anarhiştii, cunoaşte prima dragoste, trăieşte pe străzi, dar tot nu se simte înţeleasă. Resimte angoasa oricărui imigrant: trebuie să muncească mai mult pentru a ajunge undeva sus, dar mereu va fi văzută ca o străină şi i se va arunca în faţă.

     Reîntoarsă în Iran, la 18 ani, după o poveste de dragoste ratată, nu reuşeşte să se regăsească nici aici: este prea occidentală pentru ţara ei… 

🌹🙆🌹



     Pentru a afla mai multe despre experienţele ei, vă invit să citiţi romanul. Nu vă va lua foarte mult timp, dar merită.

     Mi-a plăcut foarte tare noua mea experineţă cu un roman grafic. E extrem bine-scris,  antrenant, este o adevărată călătorie spre sine prin intermediul lui Marjane Satrapi, căci, inevitabil, urmărind povestea ei, ajungi să îţi pui întrebări despre tine. Este, de asemenea, o incursiune din interior asupra Iranului, determinându-ne să observăm chestiuni mai puţin comode, dar necesare, într-o lume a diversităţii, în care graniţele nu mai reprezintă chiar o barieră între noi. 


duminică, august 20

RODICA OJOG BRAȘOVEANU: O BOMBĂ PENTRU REVELION



     Scriitoarea Rodica Ojog Braşoveanu este, cu siguranţă, maestra stilului poliţist din literatura română. Cărţile sale reuşesc întotdeauna să mă surprindă într-un mod extrem de plăcut şi să mă ţină cu sufletul la gură până la ultima pagină. Nu a făcut excepţie de la aceasta nici romanul „O bombă pentru Revelion”, primit drept provocare pe grupul Prefaţă de carte şi Porţia de citit (alege o carte cu iniţiala numelui tău). Este un roman extrem de antrenant, care ar putea fi cu succes scenariul unui film, mult mai potrivit, din punctul meu de vedere, în perioada rece, în apropierea Anului Nou, când ai fi mult mai pătruns de spiritul acelei manifestări sociale.
      Prima dată, acest roman a fost publicat în anul 1981, în plină eră comunistă, când a trebuit să poarte un cu totul alt titlu decât cel actual, pentru a scăpa de cenzura acelor timpuri. Denumit iniţial „Ştafeta” (titlu care zic eu nu era chiar atât de rău, surprinde destul de bine acţiunea pusă în scenă), romanul a primit titlul actual, cel la care se gândise iniţial autoarea – „O bombă pentru Revelion”. Titlul şochează chiar şi în prezent, pentru că nu este o metaforă, ci vorbeşte despre o bombă reală, ceea ce mă duce mai mult cu gândul la un film american.

🎉👒🎉

     Acţiunea are acea atmosferă sărbătorească, purtându-ne prin diverse case, la mesele festive ale unor bucureşteni din diverse clase sociale. Romanul are efervescenţa specifică Revelionului, numai că totul se desfăşoară mult mai alert, iar artificiile sunt înlocuite de aşteptarea exploziei bombei, pe care cei din miliţie (poliţia din alte timpuri) tot încearcă să o găsească, mergând din aproape în aproape într-o cursă nebunească de oprire a unei tragedii. Tocmai aceste căutări transformă romanul într-unul poliţist şi întreţin misterul, pentru că, altfel, aflăm încă de la început cine este făptaşul şi care sunt motivele din spatele planului său abominabil.
      Încă din primele pagini, autoarea ne anunţă că se va întâmpla ceva groaznic, în ciuda atmosferei sărbătoreşti existente în fiecare casă din Bucureştii de imediat după cutremurul din 1977. Ea ne anunţă acest lucru prin Corina Manea, care, înainte de primirea invitaţilor de Anul Nou, este sunată de amantul ei, Andrei Gogan, care îi cere să se vadă în mod necesar, fără a îi lăsa dreptul la replică. Ea ştie că s-a întâmplat ceva grav, altfel, el nu ar fi petrecut cu ea această sărbătoare, având o nevastă extrem de posesivă şi de geloasă, care voia să ştie întotdeauna unde se află soţul ei. Iubitul ei pare a se fi schimbat la 180 de grade, nu mai este acel tip galant de altădată, ci are un plan nebunesc, pe care Corina îl refuză în primă fază: prins asupra faptului (era responsabil cu administrarea unui magazin cu produse de lux, pe care îl delapidase de-a lungul timpului) de către unul dintre angajaţi şi ameninvat cu un control judiciar, care ar fi scos totul la lumină şi ar fi condus la ruinarea lui, Andrei doreşte să arunce în aer magazinul, singura soluţie pe care o întrevede pentru a scăpa de închisoare. Nu poate face aceasta singur, pentru că ar fi prea bătător la ochi, dar îşi construieşte un adevărat alibi şi o trimite pe amanta sa să plaseze în magazin un casetofon cu o bombă în interior, programtată să explodeze cândva, pe când magazinul era gol. Acesta este planul, dar, cum niciodată planurile nu ies chiar aşa cum ne dorim, casetofonul este luat de angajatul său, Florea, cu gândul de a avea muzică în noaptea de Revelion. Corina observă acest lucru şi, speriată, alege să spună totul la poliţie, pentru ca oameni nevionovaţi să nu plătească cu viaţa. Însă, Gogan nu vrea ca lumea să afle şi încearcă să scape de ea, sugrumând-o. Tânăra este găsită însă la timp şi salvată, iar ea povesteşte tot ceea ce s-a întâmplat. Din acest moment, porneşte o cursă nebună pentru găsirea aparatului şi a bombei din interior. Deşi la început totul pare simplu, lucrurile se precipită, pentru că acest casetofon este plimbat prin întreg Bucureştiul, de la o persoană la alta, fapt ce îi face pe cei care conduc ancheta, colonelul Dăneţ şi locotententul Moşoianu, să se întrebe în ce cursă drăcească s-au angajat şi ce soartă cumplită îşi râde de ei.
       Aceasta este în mare acţiunea, căutările merg din aproape în aproape şi, tocmai când credeau că au găsit aparatul, ceva neaşteptat schimbă traiectoria, iar ei trebuie să o ia de la capăt, din ce în ce mai disperaţi că vor ajunge prea târziu şi că o adevărată tragedie va avea loc. Însă, nu acţiunea în sine dă savoare cărţii, ci tipologiile umane prezentate, căci autoarea realizează, ca în majoritatea romanelor sale, o adevărată frescă socială. Pe urmele bombei, pătrundem din casă în casă şi cunoaştem diferite tipuri de oameni, specifici acelor timpuri şi, aş spune eu, încă prezente şi astăzi: tipul avarului, tipul parvenitei sociale, tipul visătorului, care încă ar vrea să revină timpurile de altădată, tipul femeii uşoare, dar cu mari pretenţii de doamnă bine, de lume etc. De asemenea, observăm tarele sociale, precum şi dezumanizarea fiinei umane, care o conduc la pierderea uzului raţiunii, aşa cum se întâmplă cu Andrei Gogan, care, pus în situaţia de a pierde tot ceea ce avea, apelează la gesturi extreme, în disperarea sa de a scăpa basma curată.
În plus faţă de toate aceste elemente, autoarea analizează cu o mare fineţe şi realitatea societăţii acelor timpuri, când hrana nu era chiar atât de bogată, iar oamenii avea anumite bucate mai alese doar datorită pieţei negre; teama de a pierde totul care exista la acel moment, petrcerea timpului alături de prieteni, savurând muzica ce se putea asculta din surse nu tocmai acceptate de sistem; trecerea ilegală a frontierei pentru a fugi la sârbi, fapt care, cred, anima destul de multă lume în acea perioadă… Mi s-a părut extrem de îndrăzneţ şi cu o tematică extrem de modernă, de aceea am şi căutat date despre roman, să mă asigur că a fost scris înainte de 1989.

🎉👒🎉

      Romanul a primit 5 stele pe Goodreads. Este unul extrem de savuros datorită tuturor acestor minuţioase analize ale fiinţei umane. Acţiunea în sine îţi ţine toate simţurile treze şi nu te lasă să laşi romanul din mână până la ultima pagină.



Vizitatorii blogului


website hit counter