sâmbătă, iulie 1

SANDRA COROIAN: AVIATOAREA




„(…) universul nu ne permite să fim singuri, că păstrează mereu o fărâmă din noi şi o plasează exact acolo unde este nevoie. Nu mai eram singură…”

Sandra Coroian

     Dacă vă doriţi să scăpaţi de canicula pe care vara a adus-o cu sine, eu zic să nu rataţi ocazia şi să plecaţi în călătorie alături de Süre Vanay, personajul principal al noului roman scris de Sandra Coroian – „Aviatoarea”. Vă promit că nu veţi regreta şi că oricum univers epic vă va purta prin lumi atât de diverse încât nimic din realitatea imediată nu va mai conta… Veţi avea parte de călătorii în timp, de lumi paralele, de adrenalină, aventură la cote maxime, o poveste cu iz romantic şi de extrem de multe emoţii.

✈🛬✈

     Prin intermediul acestui roman, Sandra Coroian aduce în prim-plan lumea aviaţiei, în care zborul devine mult mai mult decât o simplă meserie, o ocupaţie care să îi întreţină pe cei careo practică, ea fiind mult mai mult decât atât: un adevărat mod de viaţă, o modalitate de evadare dintr-un cotidian destul de anost, o cale prin care aviatorii pot obţine fericirea extremă:

„Ţine minte un lucru, nu maşinăria te duce, ci sufletul, spiritul tău e cel care îţi alimentează avionul.”

✈🛬✈

      Incipitul ne prezintă viaţa a doi fraţi, copii încă, Süre şi Sergei, pe care îi creşte bunicul Gamah, fost pilot, el alimentându-le în permanenţă imaginaţia cu poveşti despre lumea aviatorilor şi nu numai. Însă, liniştea lor se frânge în momentul în care, într-una dintre nopţi, iar viaţa lor capătă o cu totul altă turnură. Sunt învăţaţi să trăiască în casa lor nu foarte bogată, dar plină de libertate şi de vise. De aceea, nici nu pot rămâne în casa preotului Greg, pe care o părăsesc la fel de brusc pe cum le fusese impusă, în ciuda faptului că era una bogată. Ei au nevoie de linişte, de iubire, iar acest lucru nu îl pot găsi în acea casă mare, dar rece. Deşi toată lumea îi crede fugiţi în lumea largă, ei se ascund în casa bunicului lor, unde se au doar unul pe altul şi trăiesc în cel mai discret mod cu putinţă.
       Mi-a plăcut această legătură a lor, această iubire frăţească, relaţie ce trece dincolo de timp şi spaţiu, care îi face să se caute unul pe altul şi să se protejeze de orice pericol ar putea apărea. Sergei este fratele mai mare, aşa că nu este de mirare faptul că Süre îi calcă pe urme… De aceea, peste ani, când fratele ei intră la Academia de Aviaţie din Naram, localitatea în care locuiesc, Süre se înscrie şi ea, chiar dacă este singura femeie dintr-o lume a bărbaţilor.
       Deşi toţi ceilalţi nu o privesc pe tânără ca pe cineva pe măsura lor, Süre îşi demonstrează zi de zi capacităţile de aviator, fapt care o va conduce tot pe urmele fratelui său: va deveni mesager, o meserie la care orice aviator aspiră, deoarece aceasta înseamnă că vor primi misiuni speciale chiar din partea Amiralului, vor intra în elita celor ca ei. Acesta este visul cu care porneşte la drum Sergei, convins fiind că, apoi, nu vor mai duce lipsă de nimic. Însă, această primă misiune a lui va aduce o durere cumplită în sufletul surorii ei: Sergei nu se mai întoarce acasă, nimeni nu ştie ce anume s-a întâmplat cu el, unde anume s-a pierdut… cert este faptul că a dispărut de pe orice radar, este ca şi când nu ar fi existat. Cu toate că speră că într-o zi se vor regăsi, durerea lui Süre nu cunoaşte margini, iar singurul care îi este alături este Kass Welsh, prietenul ei din copilărie:

„Plângeam ca un copil părăsit de părinţi pe treptele vreunei case străine şi, oricât de mult mi-aş fi dorit, nu mă puteam opri. Cel mai rău mă durea că nu îi auzeam vocea, deşi glasul lui îmi răsuna clar în minte, sărutările lui frăţeşti le simţeam încă vii pe obraji şi pe frunte, iar îmbrăţişarea lui puternică încă îmi dădea senzaţia că era acolo, lângă mine. M-am ridicat dintr-odată, ştergându-mi rapid lacrimile, plină de speranţă, în momentul în care, pe drumul îngust, se ivi silueta unui bărbat. Eram pregătită să o iau la fugă şi să îmi cert fratele mai mult ca niciodată, dar am realizat, în cele din urmă, că era Kass. Cu cât se apropia mai mult, cu atât golul din interiorul meu se adâncea, expresia feţei sale dându-mi vestea înainte de a ajunge măcar să mi-o spună. M-am lăsat să cad pe lemnul rece, ascunzându-mi capul în palme, regretând amarnic că nu am reuşit nici măcar să-mi iau rămas-bun.”

✈🛬✈

       Nu la foarte mult timp după pierderea fratelui, Süre primeşte, la rândul ei, şansa vieţii sale, oferindu-i-se prima misiune cu adevărat specială din partea aviatorului Samuel Laugh: aceea de a livra o anumită scrisoare la o adresă dată. Încântată peste măsură, Süre parcă nu aude cu adevărat cuvintele lui Sam, care au un fel de rol premonitoriu:

„(…) tu pleacă, du-ţi misiuna la capăt şi întoarce-te într-o bună zi.”

      Tot ceea ce ştie este faptul că acum are ocazia de a demonstra cine este cu adevărat, de a le arăta tuturor adevăratele ei abilităţi de pilotare. Este convinsă că, de acum înainte, toţi o vor privi cu admirţie şi vor vedea cine este cu adevărat:

„Ziua aceasta va conta. În ziua aceasta, voi deveni vizibilă. Astăzi, mi se va schimba destinul.”


Nici măcar nu bănuieşte cât adevăr conţin vorbele sale, cât de tare se va schimba soarta sa în urma acestei călătorii, care va deveni călătoria ei iniţiatică, drumul spre ea, spre sufletul său, oferindu-i experienţa vieţii sale…

 ✈🛬✈

      Plecată la drum cu dorinţa de a fi cea mai bună şi de a îşi duce la bun sfârşit misiunea primită, Süre eşuează la scurt timp de la plecare, pentru că, în dreptul muntelui Histo (cel mai înalt multe din Naram, pe care puţini aviatori au curajul de a îl explora), se pierde şi pierde şi legătura cu turnul de control. Aflată în cădere liberă, ea nu îşi pierde viaţa, ci se trezeşte în cu totul altă lume, una deşertică, din care nu ştie cum anume ar putea să evadeze. Ajutorul ei soseşte de la un personaj ciudat, Ohm, care apare în momente cheie ale romanului, un fel de mini creator, care ştie tot ceea ce se petrece cu oamenii şi care are puterea de a schimba destine. Mie mi s-a părut chiar un fel de alter-ego al lui Süre, pentru că o călăuzeşte pe căi numai de el ştiute, făcând-o să ajungă la rezultatul dorit, oferindu-i informaţii la care Süre, cea din prezent, nu are acces, dar pe care cea din altă viaţă sigur le ştia. El o trimite mai departe fără avionul ei, aşezând-o într-o capsulă, un fel de capsulă a timpului sau un univers paralel, un univers magic din care se poate ajunge în alte locuri.
      Astfel, Süre ajunge în Feühlul, un oraş aflat în apropiere de Naram, dar cu totul diferit faţă de tot ceea ce cunoştea ea. Acum, lumea este dominată de războaie, care ameninţă să facă să dispară de pe faţa Pământului tot ceea ce îi era cunoscut. Cel care o salvează este Balakian, un aviator destul de necizelat ca maniere, dar cu un suflet de aur, mereu gata să o ajute pe tânăra din faţa lui, mereu gata să îi aducă liniştea şi zâmbetul pe buze… De aici şi până la o frumoasă poveste de iubire nu este decât un pas…

✈🛬✈

Pentru a afla cum anume evoluează relaţia dintre cei doi, pentru a descoperi ce este cu aceste lumi, care este scopul lor, ce s-a întâmplat cu Sergei, dacă războiul poate fi oprit, trebuie neapărat să citiţi romanul. Pot doar să vă spun că veţi avea parte de extrem de multe surprize, că „Aviatoarea” este o carte extrem de minunată, care vă va purta pe cărări diafane, vă va face să vă îndoiţi de tot ceea ce vedeţi şi vă va încânta până în adâncul sufletului. Singurul reproş este acela că este mult prea scurtă, aşa mi-ar fi plăcut să mai dureze…





10 comentarii:

  1. de abia astept sa o citesc si eu... Felicitari Oana pentru recenzie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! ❀❣ Lectură plăcută să ai când va fi!

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! ❤❀ Sandra o să mă facă să îmi placă distopiile și SF-urile :)

      Ștergere
  3. Este, mie mi-a plăcut foarte tare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cândva o voi avea și eu. Îmi place mult recenzia ta! :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! <3 Eu am profitat de codul acela de reducere oferit de editură :)

      Ștergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter