marți, iunie 27

TURCIA - TĂRÂM DE POVESTE (IMPRESII DE CĂLĂTORIE)





     Ştiţi acele locuri în care te duci o dată şi de care te îndrăgosteşti în mod iremediabil? Aşa este Turcia pentru mine, un tărâm de poveste unde nu este de ajuns să mergi doar o singură dată, ci este nevoie să revii mereu şi mereu, pentru a descoperi o nouă zonă, o nouă frumuseţe, iar eu sunt singură că voi mai ajunge prin aceste locuri cândva…
      Pentru mine, Turcia este un loc minunat, plin de farmec şi de contraste, un amalgam între Orient şi Occident, un loc plin de viaţă şi de culoare, în care noul se împleteşte cu vechiul şi de care nu ai cum să te plictiseşti vreodată. Am vizitat zona de sud-est anul trecut, iar în această perioadă deja priveam cu nostalgie fotografiile strânse de-a lungul lunii pe care am petrecut-o acolo, în sânul unei comunităţi minunate, plină de viaţă şi de bun-simţ, de bunătate şi de frumos, care te face să nu te simţi o străină…



      Am plecat în Turcia din pură întâmplare, la mine cam aşa se întâmplă de obicei lucrurile, îmi fac planuri, după care realitatea mă surprinde în cel mai frumos mod cu putinţă, purtându-mi paşii spre locuri total noi… Aşadar, planul era pentru Dubai, însă, cum acela s-a amânat, iar paşaportul era deja făcut, într-o săptămână aveam deja bagajele făcute şi mă aflam în drum spre Turcia, o ţară pe care îmi doream de foarte mult timp să o vizitez.
      Bineînţeles că a fost nevoie de o scurtă escală în Istanbul, lucru pe care nu l-am regretat deloc, aeroportul Ataturk este extrem de mare, cam cât un oraş, un adevărat bazar în care nu ai cum să te plictiseşti… poate, cel mult, să te rătăceşti… Din avion, mi s-a dezvăluit Marea Neagră, plină de vapoare, mult mai animată decât este la noi… Apoi, a venit rândul mirificului oraş, pentru care cuvintele sunt mult prea mici pentru a cuprinde întreaga frumuseţe: Istanbulul, un oraş plin de minarete, de culoare… un loc unde voi ajunge cândva mai mult ca sigur. 


       Aeroportul este uriaş, iar oamenii nu ştiu chiar foarte bine limba engleză, fapt pentru care am reuşit să ajung în cel de al doilea avion, cel care avea să mă ducă la destinaţia finală, cu tot cu bagajul de cală şi cu cel de mână… însă, personalul de la firma cu care am plecat la drum a acceptat acest lucru.
      Ce mi-a plăcut mie foarte tare este faptul că oamenii sunt foarte deschişi, foarte doritori să cunoască oameni noi şi, deşi exista o barieră de limbă clară, prima impresie, care s-a continuat pe tot parcursul şederii mele, a fost aceea ca localnicii sunt extrem de calzi, de primitori… exact cum era odată şi aici şi cum poate mai întâlnim în unele sate româneşti. De asemenea, frumos este şi faptul că fiecare oraş, fie el şi mai micuţ, are un aeroport, de unde se fac curse interne, un aeroport destul de exotic, cu plante ornamentale şi cafenele.



      Aşadar, după o călătorie de vreo 10 ore cu tot cu escală, iată-mă ajunsă la destinaţie: oraşul Batman (da, aţi citit bine, şi, chiar dacă personajul producţiilor americane este mult mai celebru, el a apărut abia în anul 1939. Oraşul din sud-estul Turciei, cunoscut pentru producerea uleiului, are rădăcini mult mai adânci, datând din neolitic… şi da, este unul singur şi unic, aşa cum declară primarul său), un loc care mi s-a părut familiar încă de la prima vedere… M-a întâmpinat prietena mea de suflet şi familia ei, la care am şi stat pe tot parcursul vacanţei mele.
  Oamenii au fost la fel de calzi: două persoane, doi bărbaţi trecuţi de prima tinereţe, pe care nu îi cunoşteam, m-au ajutat să îmi car bagajul greu, de cală, pentru că sunt femeie, aşadar o persoană gingaşă, asemenea surorii lor, pe care nu trebuie să o lase să se chinuie în vreun fel. Această impresie, că femeia este specială, m-a însoţit de-a lungul întregii mele şederi şi aceasta pentru că pe stradă, în mijloacele de transport, bărbaţii ofereau loc sau spaţiu nouă, ca femei. De multe ori, pe mijloacele de transport în comun, îmi era şi ruşine pentru că, bărbaţi de vârsta bunicilor mei se ridicau în picioare doar pentru ca noi, ca femei, să putem sta… Se păstrează încă această tradiţie a bunului-simţ, venită parcă din altă lume, care aici a cam dispărut din păcate.







       Oraşul este extrem de curat, cu clădiri variate, cu mall-uri minunate, magazine pentru toate buzunarele, restaurante, moschei şi, bineînţeles, minunatele bazaruri. Oamenii sunt extrem de diverşi, pe străzi putând vedea oameni în îmbrăcăminte tradiţională, dar şi persoane în îmbrăcămintea pe care o vedem pe aici...






       Bazarurile mi-au lăsat impresia de mini-oraşe în interiorul oraşului şi da, poţi găsi de toate: de la îmbrăcăminte la produse pentru baie, de la fructe şi legume la cele mai variate dulciuri, obiecte pentru nunţi (într-un astfel de magazin, proprietarul a ieşit afară pentru a nu mă incomoda, lăsându-mă să fotografiez obiectele, toate noi pentru mine), seminţe de toate felurile, alune, nuci, linte, tot felul de cafele, ceaiuri şi alte astfel de minunăţii… Preţurile sunt negociabile, în niciun magazin nu sunt preţuri afişate, indiferent de produse, poate doar la produsele nou-aduse în magazin, altfel, totul este supus negocierii… iar dacă nu te dai de gol că nu eşti de-al locului, ai şansa de a prinde preţuri extrem de avantajoase. 














      În bazarurile turceşti, timpul pare a nu mai avea aceeaşi valoare, oamenii caută în voie printre diversele sortimente, totul capătă culoare şi pur şi simplu te pierzi în mulţime, un punct dintr-un furnicar imens… Însă, la ora rugăciunii, totul începe să se golească, vânzătorii merg cu toţii la rugăciune, fără niciun fel de excepţie… V-am spus doar: timpul stă în loc.





Moschei oricum găseşti extrem de multe, cu minaretele urcând spre soare, pline de verdeaţă, de flori, de vitralii lucrate cu măiestrie. Un colţ de linişte chiar în mijlocul oraşului…













Spitalele şi şcolile sunt mult mai dezvoltate decât ceea ce putem vedea pe la noi (mie spitalele mi-au dat impresia de hotel, la cât de curate şi de moderne erau, iar şcolile, nu mai spun, mi-aş fi dorit să fi lucrat într-una) şi, la fel, străzile, deşi aglomerate, par a fi mult mai ordonate… Transportul nu se face cu autobuzele, ca pe la noi, ci cu microbuzele, care merg atât în interiorul oraşului, cât şi în afara lui, în satele limitrofe.



     Eu am avut norocul de a cunoaşte şi lumea satului, pentru că am locuit timp de o lună la ţară, în mijlocul oamenilor. M-au tratat cu atât prietenie şi aşa li se luminau chipurile în momentul în care ne întâlneam încât nu am putut decât să îi iubesc. Sunt oameni care încă se ajută între ei, dacă îţi lipseşte pâinea sau cartoful, poţi împrumuta cu încredere de la un vecin… Magazinele de la sat sunt diferite de cele de la noi, oraşul fiind în apropiere, la magazin găseşti mai mult produse pentru cei mici, ei fiind principalii cumpărători… În rest, sosesc destul de des vânzători ambulanţi, de la care poţi cumpăra aproape orice (la fel, negocierea joacă un rol extrem de important). 


       Casele sunt diferite de cele pe care le vedem pe aici, dar mie mi-au plăcut extrem de tare, oferă acea senzaţie de primitor, de mai vino pe aici. Acoperişurile sunt toate plate, pentru că vara, din cauza sezonului scorpionilor şi a căldurii extreme, oamenii obişnuiesc să doarmă sus, pe acoperiş, într-un fel de paturi baldachin, unde devine un fel de cameră extrerioară.
      Pietrele şi stâncile se amestecă cu verdele plantelor, mai ales cu cel al lintei, cel mai adesea întâlnită pe pământurile din zonă. Am cerut unui vânzător ambulant să văd mai de aproape cum arată şi atunci când este deja matură şi poate fi cumpărată… norocul meu că turcii respectă foarte tare oaspeţii şi, chiar dacă m-au considerat excentrică sau nebună, nu au arătat-o, m-au lăsat să îmi fac de cap şi să fotografiez tot ceea ce am dorit :)




      La fel ca şi în Grecia, şi aici poţi observa măiestria lor ca şi constructori, deoarece pot transforma o stâncă într-o adevărată oază de linişte. Au plantat arbuşti, flori şi copăcei în cele mai neaşteptate locuri, au adus verdele şi frumosul în mijlocul nisipului… cum să nu îi iubeşti?!





Mâncarea nu cred că este cazul să vă mai spun că a fost absolut delicioasă. Din nou, fiind oaspete, localnicii au avut grijă să îmi ofere cele mai bune bucate de-ale lor, ca de sărbătoare: dolma, orez cu lapte întotdeauna ornat cu fistic, mâncare tradiţională, plus pâinea lor, făcută la cuptorul din sat… La toate acestea, se adaugă cafeaua turcească, întotdeauna însoţită de dulciuri delicioase, sau ceaiul, care fierbe continuu…






























      La plecare, am lăsat o parte din inima mea acolo… am avut cadouri frumoase, s-a aruncat după mine cu apă (ca să am drum sigur), iar eu mi-am promis că voi mai reveni…


4 comentarii:


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter