vineri, iunie 30

BOOKHAUL IUNIE 2017





„Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de a gândi, insuficienţei noastre, cum şi bucuriilor sufletului.”

Emile Faguet


    Cărţile au reprezentat întotdeauna cei mai buni prieteni pe care puteam să îi am. Întotdeauna, mi-a plăcut să mă pierd în paginile lor, să evadez de cotidian într-o carte bună. Consider că niciodată nu am prea mulţi prieteni de acest gen, de aceea, tot mai adaug titluri noi în biblioteca şi aşa neîncăpătoare de multă vreme… Loc le mai găsesc eu, doar nu or sta stinghere pe aici…


     În luna iunie, am tot zis că mă potolesc un pic cu iureşul nebun al cumpărăturilor, pentru că vreau să mai citesc din ceea ce am deja, să mai rezolv puţin cu recenziile pentru cărţile primite din colaborări… Nu mi-a ieşit chiar perfect, acum na, e prima dată când încerc, omul are nevoie de mai multe încercări pentru a reuşi ceva… Dar, tot am înjumătăţit numărul romanelor faţă de luna trecută, ceea ce, zic eu, e un început promiţător… Aşadar, luna aceasta am adăugat 25 de cărţi noi, numai cărţi una şi una, mai multe din categoria contemporary… scriitori români şi străini deopotrivă, şi vreo 2 cărţi clasice, una dintre ele fiind o mare provocare pentru mine încă din timpul facultăţii.



     Seria „Nemuritor” este una dintre preferatele mele, după cum ştiţi deja, aşa că luna aceasta am fost cea mai bucuroasă în momentul în care am putut adăuga pe rafturile bibliotecii volumul 4 ( a cărui recenzie o puteţi găsi aici). Mulţumesc mult Oana  şi Librex pentru bucuria pe care mi-aţi adus-o!

 
       Am cunoscut-o pe Sandra Coroian prin intermediul romanului I.R.En., a cărui recenzie o găsiţi  aici.  Nu aveam cum să ratez acest nou roman al său, care m-a purtat deja prin lumi diverse. Urmează să vă povestesc despre el cât de curând.






   
      „Flower” cred că va fi cartea lunii iunie pentru mine. Despre ea, v-am vorbit aici. „Ulise”, romanul lui James Joyce, e o provocare mare pentru mine. În facultate nu l-am putut duce până la capăt. Am considerat că era vorba de lipsa timpului, acum voi citi cu „Odiseea” lângă mine. Cât despre cel de al treilea roman, este o mare curiozitate, fiind scris în colaborare cu Christine Lamb, cea care a colaborat şi la alcătuirea romanului „Eu sunt Malala”.



     
      Mi-am completat seria „Pasiuni ascunse” cu încă un volum, am adăugat în lista de citit încă un roman semnat de Lina Moacă şi o voi cunoaşte pe scriitoarea Raluca Butnariu prin intermediul acestui roman minunat.


     

     Îmi doream să descopăr „Eria” de foarte mult timp, iar seria „Alina Marinescu” a mai primit două volume (2 & 3), săptămâna care vine urmând să ajungă toate celelalte. 


     Noile romane semnate de Monica Ramirez sunt aici. Abia aştept să le descopăr poveştile... 

  
     Aceste romane mi-au făcut foarte tare cu ochiul. Ce-i drept, „Jane Eyre” mai am, dar în alt format... fiind unul dintre romanele mele preferate, a trebuit să îl am şi pe acesta :)

  
     Pe Erich Segal îl ştiu de la „Love Story” şi „Promoţia”. O nouă carte marca lui nu strică niciodată... iar Sidney Sheldon e una dintre preferatele mele.

        
      Despre „The Heiress`s Knight” nu ştiu mai nimic, dar mi-a plăcut descrierea de pe spate. Cealaltă carte uriaşă conţine, de fapt, patru romane. Am fost o norocoasă că am mai găsit acest format.


    Îmi plac romanele din seria „Wordsworth”, iar „Mihail, câine de circ” completează seria de romane de la Jack London.


       La „Ultima iluzie” m-a atras coperta foarte tare, iar „Poarta de aur” are o poveste detectivistă, fapt care mă încântă.

6 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Mulțumesc! 💞 Aceea cu 4 datorită ție am luat-o, cu recenzia ta la „Să porți ruj în Afghanistan”.... 💞

      Ștergere
  2. Vai ce de minunății! Încă aștept să îmi spui când pleci în concediu să iți fac o vizită 😂

    RăspundețiȘtergere


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter