vineri, iunie 30

BOOKHAUL IUNIE 2017





„Cartea este mica mobilă a minţii noastre, motorul spiritului, unealta care vine în ajutorul lenei de a gândi, insuficienţei noastre, cum şi bucuriilor sufletului.”

Emile Faguet


    Cărţile au reprezentat întotdeauna cei mai buni prieteni pe care puteam să îi am. Întotdeauna, mi-a plăcut să mă pierd în paginile lor, să evadez de cotidian într-o carte bună. Consider că niciodată nu am prea mulţi prieteni de acest gen, de aceea, tot mai adaug titluri noi în biblioteca şi aşa neîncăpătoare de multă vreme… Loc le mai găsesc eu, doar nu or sta stinghere pe aici…


     În luna iunie, am tot zis că mă potolesc un pic cu iureşul nebun al cumpărăturilor, pentru că vreau să mai citesc din ceea ce am deja, să mai rezolv puţin cu recenziile pentru cărţile primite din colaborări… Nu mi-a ieşit chiar perfect, acum na, e prima dată când încerc, omul are nevoie de mai multe încercări pentru a reuşi ceva… Dar, tot am înjumătăţit numărul romanelor faţă de luna trecută, ceea ce, zic eu, e un început promiţător… Aşadar, luna aceasta am adăugat 25 de cărţi noi, numai cărţi una şi una, mai multe din categoria contemporary… scriitori români şi străini deopotrivă, şi vreo 2 cărţi clasice, una dintre ele fiind o mare provocare pentru mine încă din timpul facultăţii.



     Seria „Nemuritor” este una dintre preferatele mele, după cum ştiţi deja, aşa că luna aceasta am fost cea mai bucuroasă în momentul în care am putut adăuga pe rafturile bibliotecii volumul 4 ( a cărui recenzie o puteţi găsi aici). Mulţumesc mult Oana  şi Librex pentru bucuria pe care mi-aţi adus-o!

 
       Am cunoscut-o pe Sandra Coroian prin intermediul romanului I.R.En., a cărui recenzie o găsiţi  aici.  Nu aveam cum să ratez acest nou roman al său, care m-a purtat deja prin lumi diverse. Urmează să vă povestesc despre el cât de curând.






   
      „Flower” cred că va fi cartea lunii iunie pentru mine. Despre ea, v-am vorbit aici. „Ulise”, romanul lui James Joyce, e o provocare mare pentru mine. În facultate nu l-am putut duce până la capăt. Am considerat că era vorba de lipsa timpului, acum voi citi cu „Odiseea” lângă mine. Cât despre cel de al treilea roman, este o mare curiozitate, fiind scris în colaborare cu Christine Lamb, cea care a colaborat şi la alcătuirea romanului „Eu sunt Malala”.



     
      Mi-am completat seria „Pasiuni ascunse” cu încă un volum, am adăugat în lista de citit încă un roman semnat de Lina Moacă şi o voi cunoaşte pe scriitoarea Raluca Butnariu prin intermediul acestui roman minunat.


     

     Îmi doream să descopăr „Eria” de foarte mult timp, iar seria „Alina Marinescu” a mai primit două volume (2 & 3), săptămâna care vine urmând să ajungă toate celelalte. 


     Noile romane semnate de Monica Ramirez sunt aici. Abia aştept să le descopăr poveştile... 

  
     Aceste romane mi-au făcut foarte tare cu ochiul. Ce-i drept, „Jane Eyre” mai am, dar în alt format... fiind unul dintre romanele mele preferate, a trebuit să îl am şi pe acesta :)

  
     Pe Erich Segal îl ştiu de la „Love Story” şi „Promoţia”. O nouă carte marca lui nu strică niciodată... iar Sidney Sheldon e una dintre preferatele mele.

        
      Despre „The Heiress`s Knight” nu ştiu mai nimic, dar mi-a plăcut descrierea de pe spate. Cealaltă carte uriaşă conţine, de fapt, patru romane. Am fost o norocoasă că am mai găsit acest format.


    Îmi plac romanele din seria „Wordsworth”, iar „Mihail, câine de circ” completează seria de romane de la Jack London.


       La „Ultima iluzie” m-a atras coperta foarte tare, iar „Poarta de aur” are o poveste detectivistă, fapt care mă încântă.

miercuri, iunie 28

ELISABETH CRAFT ȘI SHEA OLSEN: FLOWER




     Există unele poveşti care reuşesc să te prindă în mod iremediabil sub vraja lor, făcându-te să devii parte din acţiunea care se derulează în faţa ta şi care îţi rămân mult timp întipărite în minte, chiar şi după ce ai închis ultima pagină. O astfel de poveste este ce creată de Elizabeth Craft şi Shea Olsen, care au transformat romanul lor – „Flower” într-un tot unitar, pe care sigur cu greu îl laşi din mână.
     „Flower” este o poveste extrem de emoţionantă despre căutări interioare, până în cele mai adânci străfunduri ale fiinţei tale, despre cunoaşterea de sine, despre emoţii, dar, mai ales, despre dragoste, acea iubire care are puterea de a rupe orice fel de barieră, de a trece dincolo de tabuurile şi limitele impuse de societate, care poate  vindeca şi trezi în persoană puterea creatoare şi, mai presus de orice, de a schimba vieţi, destine, de a face persoanele să ajungă pe cele mai înalte culmi ale vieţii, de a se simţi împlinite şi fericite.


🌸💜🌸
 
     Firul narativ aduce în prim-plan povestea lui Charlotte Reed, o tânără destul de banală, care se teme să iasă din limitele pe care singură şi le-a impus şi care nu face nimic ieşit din comun: merge la şcoală, ia parte la laboratoare de ştiinţă pentru a putea obţine o bursă la Stansford, munceşte într-o florărie pentru a îşi câştiga existenţa, totul intrând în tiparele unui adolescent american. Este o adolescentă în vârstă de 18 ani, dintr-o familie modestă, alcătuită din bunică şi sora mai mare, Mia, şi nepotul ei, Leo (mama fetelor murind pe când Charlotte avea doar 12 ani). Locuieşte în Los Angeles, oraşul celebrităţilor, însă ea se află la periferia tuturor acelor case strălucitoare şi a luminilor camerelor de luat vederi.
      Charlotte îşi doreşte din tot sufletul să reuşească să se ţină departe de toate problemele care le-au urmărit pe bunica, mama şi sora ei mai mare. Încearcă să stea deoparte de un fel de blestem care pare că i-a urmărit familia: niciuna dintre femeile din familia ei nu a reuşit să îşi continue studiile şi nici să fie mireasă: înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, fiecare dintre ele a rămas însărcinată cu un necunoscut, iar după venirea pe lume a copilului, s-a aruncat în braţele oricărui bărbat care le-a ieşit în cale, încercând să suplinească, astfel, lipsurile lor afective. În această goană nebună a lor, ele nu au reuşit să mai afle cine sunt  cu adevărat, să îşi urmeze cele mai adânci visuri, să exploreze lumea. Pentru Charlotte, toate aceste lucruri sunt inacceptabile, fapt pentru care îşi jură că va merge la Standford, acesta fiind primul pas pentru a studia medicina. Vrea să iasă din tiparele familieiei, să fie prima care termină o facultate de prestigiu şi prima care nu aduce pe lume un copil atât timp cât este adolescentă. Îşi promite că nu va avea o relaţie amoroasă până cândva, într-un viitor foarte îndepărtat… De aceea, se îngroapă în studiu, devine un fel de şoarece de bibliotecă: vrea să aibă cele mai mari medii, face ore suplimentare la un laborator al UCLA, unde ia parte la tot felul de teste experimentale. Lucrează pe cât de mult poate la florăria lui Holly, singurul loc în care iese din casă, pentru că, altfel, refuză orice fel de petrecere, chiar dacă prietenul ei cel mai bun, Carlos, tot încearcă să o determine să se distreze un pic… Ea însăşi ne spune încă de la primele pagini:

„Dintotdeauna mi-am dorit să am cele mai mari note din clasă, s-o fac pe bunica mândră de mine şi, mai presus de orice, să demonstrez că pot face ceea ce nimeni din familia mea nu a reuşit: să studiez la Standford.
Mama şi sora mea au fost obsedate de băieţi, dragoste şi sex. Atât de obsedate încât nu le-a mai păsat de viitor, de ceea ce voiau ele să facă. Şi, într-un final, au pierdut totul.
N-o să las niciodată un băiat să-mi ia minţile. Mi-am promis lucrul acesta.”



     Însă, totul se schimbă în momentul în care în florăria în care lucrează intră un băiat extrem de chipeş, despre care nu ştie nimic, dar care o atrage în mod irezistibil. I se pare că îl cunoaşte de undeva, dar nu ştie de unde. Va afla mult mai târziu, în mod cu totul întâmplător, că tânărul de 19 ani care i-a fermecat inima nu este nimeni altcineva decât Tate Collins, un cântăreţ celebru, despre care tabloidele scriseseră multe, cum că ar fi avut extrem de multe relaţii pasagere, că îi place distracţia, dar care s-a retras din lumina reflectoarelor în urmă cu un an, fără ca oamenii să cunoască motivele din spatele gestului său.
     Tate practică un joc al seducţie destul de neobişnuit, dar deosebit de frumos, de gingaş, care nu ar avea cum să nu cucerească inima lui Charlotte, indiferent de toate scenariile de viitor şi promisiunile pe care şi le-a făcut. Tate nu este chiar băiatul rău tipic, pentru că a fost un cuceritor, dar acum încearcă să stea departe de toate acestea, vrea să se dedice unei singure femei, iar Charlotte pare a fi aleasa. O cucereşte trimiţându-i un superb buchet de trandafiri mov, preferaţii fetei:

„Pentru că este singurul trandafir care nu încearcă să fie ceea ce nu este. În ciuda sincerităţii şi a frumuseţii sale, oamenii nu-l aleg niciodată.”



      Mi-a plăcut extrem de tare jocul cuceririi şi atenţia pe care Tate o acordă lucrurilor mărunte, simple, dar pe care Charlotte pune un extrem de mare preţ: o cafea adusă direct la florărie, un buchet de flori, o cină la un restaurant elegant. După toate acestea, fata trebuie să recunoască:

„Nu pot să neg fluturii pe care îi simt în stomac de fiecare dată când mă aflu în prezenţa lui.”
„(…) o singură privire să-mi şteargă din minte greşelile mamei şi ale Miei, dar şi toate promisiunile pe care mi le-am făcut.”


🌸💜🌸

     Nu are cum să îi reziste şi se apropie tot mai mult de Tate, simte că inima ei este cucerită tot mai mult de tânărul frumos, că nimic din ceea ce îşi propusese nu mai contează atât de tare, că visele se pot schimba, că uneori e bine să laşi sentimentele să iasă libere la suprafaţă, că, uneori, trebuie să îţi asculţi inima:

„Am senzaţia că un fir nevăzut mă atrage spre Tate – un fir căruia nu mă pot împotrivi. M-am văzut mereu urcând cu greu un deal abrupt, purtând pe umeri povara şcolii, a orelor petrecute la florărie şi a propriilor aşteptări imposibile. Cu Tate, mă simt liberă ca pasărea cerului.
„Întotdeauna mi-am imaginat tot ce-i mai rău: inimi frânte, ca cea a mamei, amăgiri şi deziluzii, vise departe, ca cele ale surorii mele, şi copii, ca Leo, pentru care nimeni nu e pregătit. Dar, alături de Tate, viaţa e cu totul altfel.”

🌸💜🌸
 

      Nu mai contează dinferenţele sociale dintre ei, nu mai contează faima lui, nu mai contează sfaturile bunicii, ale Miei sau ale lui Carlos: totul devine brusc posibil, totul capătă strălucire:

„Viaţa în Los Angeles este plină de contraste: case sărăcăcioase ca a noastră stau la câţiva paşi depărtare de cele mai mari vile din lume. Şi o fată ca mine se întâlneşte cu un băiat ca Tate, ca şi când ar trăi în aceeaşi lume. E greu să-ţi imaginezi aşa ceva. Şi, cu toate acestea, iată-ne împreună.”


🌸💜🌸

      Nu vă așteptaţi, însă, ca totul să rămână static, să fie perfect: niciunul dintre cei doi tineri nu ştie cu adevărat cum să îşi gestioneze sentimentele, cum să reacţioneze în faţa provocărilor pe care viaţa şi faima lui Tate le aduc. Pentru Charlotte, este prima dragoste şi îşi doreşte acea poveste de basm, de care auzi prin filme. Este destul de îndrăzneaţă şi, poate, îşi dezvăluie sentimentele mult prea repede, mult prea brusc. Pe de altă parte, Tate se teme că s-ar putea întoarce la acelaşi punct de care a fugit în urmă cu un an: la relaţii pasagere, care pot provoca multă durere. De asemenea, Tate are tendinţa de a controla totul, chiar şi cele mai mici gesturi. Intenţiile lui sunt unele nobile, însă, de cele mai multe ori, sfârşeşte prin a o răni teribil de tare pe Charlotte. Este extrem greu să rămână unul lângă altul în multe momente, mai ales când o lume întreagă pare să îi despartă, când universurile lor par a nu se mai atinge deloc…

Pentru a afla mai multe, vă invit să citiţi acest roman minunat, care te face să pătrunzi într-o lume de basm, o lume diafană, care pare desprinsă dintr-un vis.


marți, iunie 27

TURCIA - TĂRÂM DE POVESTE (IMPRESII DE CĂLĂTORIE)





     Ştiţi acele locuri în care te duci o dată şi de care te îndrăgosteşti în mod iremediabil? Aşa este Turcia pentru mine, un tărâm de poveste unde nu este de ajuns să mergi doar o singură dată, ci este nevoie să revii mereu şi mereu, pentru a descoperi o nouă zonă, o nouă frumuseţe, iar eu sunt singură că voi mai ajunge prin aceste locuri cândva…
      Pentru mine, Turcia este un loc minunat, plin de farmec şi de contraste, un amalgam între Orient şi Occident, un loc plin de viaţă şi de culoare, în care noul se împleteşte cu vechiul şi de care nu ai cum să te plictiseşti vreodată. Am vizitat zona de sud-est anul trecut, iar în această perioadă deja priveam cu nostalgie fotografiile strânse de-a lungul lunii pe care am petrecut-o acolo, în sânul unei comunităţi minunate, plină de viaţă şi de bun-simţ, de bunătate şi de frumos, care te face să nu te simţi o străină…



      Am plecat în Turcia din pură întâmplare, la mine cam aşa se întâmplă de obicei lucrurile, îmi fac planuri, după care realitatea mă surprinde în cel mai frumos mod cu putinţă, purtându-mi paşii spre locuri total noi… Aşadar, planul era pentru Dubai, însă, cum acela s-a amânat, iar paşaportul era deja făcut, într-o săptămână aveam deja bagajele făcute şi mă aflam în drum spre Turcia, o ţară pe care îmi doream de foarte mult timp să o vizitez.
      Bineînţeles că a fost nevoie de o scurtă escală în Istanbul, lucru pe care nu l-am regretat deloc, aeroportul Ataturk este extrem de mare, cam cât un oraş, un adevărat bazar în care nu ai cum să te plictiseşti… poate, cel mult, să te rătăceşti… Din avion, mi s-a dezvăluit Marea Neagră, plină de vapoare, mult mai animată decât este la noi… Apoi, a venit rândul mirificului oraş, pentru care cuvintele sunt mult prea mici pentru a cuprinde întreaga frumuseţe: Istanbulul, un oraş plin de minarete, de culoare… un loc unde voi ajunge cândva mai mult ca sigur. 


       Aeroportul este uriaş, iar oamenii nu ştiu chiar foarte bine limba engleză, fapt pentru care am reuşit să ajung în cel de al doilea avion, cel care avea să mă ducă la destinaţia finală, cu tot cu bagajul de cală şi cu cel de mână… însă, personalul de la firma cu care am plecat la drum a acceptat acest lucru.
      Ce mi-a plăcut mie foarte tare este faptul că oamenii sunt foarte deschişi, foarte doritori să cunoască oameni noi şi, deşi exista o barieră de limbă clară, prima impresie, care s-a continuat pe tot parcursul şederii mele, a fost aceea ca localnicii sunt extrem de calzi, de primitori… exact cum era odată şi aici şi cum poate mai întâlnim în unele sate româneşti. De asemenea, frumos este şi faptul că fiecare oraş, fie el şi mai micuţ, are un aeroport, de unde se fac curse interne, un aeroport destul de exotic, cu plante ornamentale şi cafenele.



      Aşadar, după o călătorie de vreo 10 ore cu tot cu escală, iată-mă ajunsă la destinaţie: oraşul Batman (da, aţi citit bine, şi, chiar dacă personajul producţiilor americane este mult mai celebru, el a apărut abia în anul 1939. Oraşul din sud-estul Turciei, cunoscut pentru producerea uleiului, are rădăcini mult mai adânci, datând din neolitic… şi da, este unul singur şi unic, aşa cum declară primarul său), un loc care mi s-a părut familiar încă de la prima vedere… M-a întâmpinat prietena mea de suflet şi familia ei, la care am şi stat pe tot parcursul vacanţei mele.
  Oamenii au fost la fel de calzi: două persoane, doi bărbaţi trecuţi de prima tinereţe, pe care nu îi cunoşteam, m-au ajutat să îmi car bagajul greu, de cală, pentru că sunt femeie, aşadar o persoană gingaşă, asemenea surorii lor, pe care nu trebuie să o lase să se chinuie în vreun fel. Această impresie, că femeia este specială, m-a însoţit de-a lungul întregii mele şederi şi aceasta pentru că pe stradă, în mijloacele de transport, bărbaţii ofereau loc sau spaţiu nouă, ca femei. De multe ori, pe mijloacele de transport în comun, îmi era şi ruşine pentru că, bărbaţi de vârsta bunicilor mei se ridicau în picioare doar pentru ca noi, ca femei, să putem sta… Se păstrează încă această tradiţie a bunului-simţ, venită parcă din altă lume, care aici a cam dispărut din păcate.







       Oraşul este extrem de curat, cu clădiri variate, cu mall-uri minunate, magazine pentru toate buzunarele, restaurante, moschei şi, bineînţeles, minunatele bazaruri. Oamenii sunt extrem de diverşi, pe străzi putând vedea oameni în îmbrăcăminte tradiţională, dar şi persoane în îmbrăcămintea pe care o vedem pe aici...






       Bazarurile mi-au lăsat impresia de mini-oraşe în interiorul oraşului şi da, poţi găsi de toate: de la îmbrăcăminte la produse pentru baie, de la fructe şi legume la cele mai variate dulciuri, obiecte pentru nunţi (într-un astfel de magazin, proprietarul a ieşit afară pentru a nu mă incomoda, lăsându-mă să fotografiez obiectele, toate noi pentru mine), seminţe de toate felurile, alune, nuci, linte, tot felul de cafele, ceaiuri şi alte astfel de minunăţii… Preţurile sunt negociabile, în niciun magazin nu sunt preţuri afişate, indiferent de produse, poate doar la produsele nou-aduse în magazin, altfel, totul este supus negocierii… iar dacă nu te dai de gol că nu eşti de-al locului, ai şansa de a prinde preţuri extrem de avantajoase. 














      În bazarurile turceşti, timpul pare a nu mai avea aceeaşi valoare, oamenii caută în voie printre diversele sortimente, totul capătă culoare şi pur şi simplu te pierzi în mulţime, un punct dintr-un furnicar imens… Însă, la ora rugăciunii, totul începe să se golească, vânzătorii merg cu toţii la rugăciune, fără niciun fel de excepţie… V-am spus doar: timpul stă în loc.





Moschei oricum găseşti extrem de multe, cu minaretele urcând spre soare, pline de verdeaţă, de flori, de vitralii lucrate cu măiestrie. Un colţ de linişte chiar în mijlocul oraşului…













Spitalele şi şcolile sunt mult mai dezvoltate decât ceea ce putem vedea pe la noi (mie spitalele mi-au dat impresia de hotel, la cât de curate şi de moderne erau, iar şcolile, nu mai spun, mi-aş fi dorit să fi lucrat într-una) şi, la fel, străzile, deşi aglomerate, par a fi mult mai ordonate… Transportul nu se face cu autobuzele, ca pe la noi, ci cu microbuzele, care merg atât în interiorul oraşului, cât şi în afara lui, în satele limitrofe.



     Eu am avut norocul de a cunoaşte şi lumea satului, pentru că am locuit timp de o lună la ţară, în mijlocul oamenilor. M-au tratat cu atât prietenie şi aşa li se luminau chipurile în momentul în care ne întâlneam încât nu am putut decât să îi iubesc. Sunt oameni care încă se ajută între ei, dacă îţi lipseşte pâinea sau cartoful, poţi împrumuta cu încredere de la un vecin… Magazinele de la sat sunt diferite de cele de la noi, oraşul fiind în apropiere, la magazin găseşti mai mult produse pentru cei mici, ei fiind principalii cumpărători… În rest, sosesc destul de des vânzători ambulanţi, de la care poţi cumpăra aproape orice (la fel, negocierea joacă un rol extrem de important). 


       Casele sunt diferite de cele pe care le vedem pe aici, dar mie mi-au plăcut extrem de tare, oferă acea senzaţie de primitor, de mai vino pe aici. Acoperişurile sunt toate plate, pentru că vara, din cauza sezonului scorpionilor şi a căldurii extreme, oamenii obişnuiesc să doarmă sus, pe acoperiş, într-un fel de paturi baldachin, unde devine un fel de cameră extrerioară.
      Pietrele şi stâncile se amestecă cu verdele plantelor, mai ales cu cel al lintei, cel mai adesea întâlnită pe pământurile din zonă. Am cerut unui vânzător ambulant să văd mai de aproape cum arată şi atunci când este deja matură şi poate fi cumpărată… norocul meu că turcii respectă foarte tare oaspeţii şi, chiar dacă m-au considerat excentrică sau nebună, nu au arătat-o, m-au lăsat să îmi fac de cap şi să fotografiez tot ceea ce am dorit :)




      La fel ca şi în Grecia, şi aici poţi observa măiestria lor ca şi constructori, deoarece pot transforma o stâncă într-o adevărată oază de linişte. Au plantat arbuşti, flori şi copăcei în cele mai neaşteptate locuri, au adus verdele şi frumosul în mijlocul nisipului… cum să nu îi iubeşti?!





Mâncarea nu cred că este cazul să vă mai spun că a fost absolut delicioasă. Din nou, fiind oaspete, localnicii au avut grijă să îmi ofere cele mai bune bucate de-ale lor, ca de sărbătoare: dolma, orez cu lapte întotdeauna ornat cu fistic, mâncare tradiţională, plus pâinea lor, făcută la cuptorul din sat… La toate acestea, se adaugă cafeaua turcească, întotdeauna însoţită de dulciuri delicioase, sau ceaiul, care fierbe continuu…






























      La plecare, am lăsat o parte din inima mea acolo… am avut cadouri frumoase, s-a aruncat după mine cu apă (ca să am drum sigur), iar eu mi-am promis că voi mai reveni…


Vizitatorii blogului


website hit counter