duminică, mai 28

VIRGINIA HENLEY: PASIUNEA UNEI FEMEI




„(…) avem zile fatidice, când ni se pot întâmpla multe lucruri rele şi lucruri bune… lucruri care ne schimbă vieţile.”
Virginia Henley


Romanul „Pasiunea unei femei” este prima mea întâlnire cu scriitoarea Virginia Henley, dar, cu siguranţă, nu va fi ultima, deoarece îmi place la nebunie modul în care împlteşte cu măiestrie elementele de ficţiune cu cele reale, purtându-ne paşii către somptuoasa curte a regelui Henric Tudor, prezentându-ne în mod detaliat intrigile, mezalianţele, picanteriile şi poveştile de dragoste care au loc în interiorul acesteia. Prin intermediul acestei cărţi, scriitoarea ne poartă pe aripi de istorie în Anglia din epoca elizabetană, oferindu-i viaţă unei eroine care a trăit în mod real la curtea reginei Elizabeta. Însă, cu toate că porneşte de la un element real, personajul feminin principal al romanului, Bess Hardwick, nu este femeia descrisă de istorie ca fiind o femeie puternică, mânată de ambiţii, care a îngropat nenumăraţi soţi, ci este o tânără pură, inocentă, care îşi doreşte să reuşească să urce treptele sociale prin forţele proprii, fapt care m-a făcut să empatizez în mod puternic cu ea.

♚ღ♚
 


Firul narativ debutează cu prezentarea unui eveniment extrem de trist: în urma morţii stâlpului casei, familia Hardwick este nevoită să părăsească domeniul, care nu le mai aparţine lor, ci statului. Tribunalul Tutelar încredinţa averea doar bărbaţilor, iar băiatul Hardwick este prea mic pentru a putea deveni moştenitor. Deşi aproape întreaga familie asistă în mod pasiv la trecerea propriei averi în mâinile altora, din mulţime se distinge micuţa Bess, care, deşi are doar aproape şase ani, se dovedeşte extrem de aprigă şi de ambiţioasă. Pentru ea, casa este vie, este parte din ea, iar pământurile sunt tot ceea ce contează, seva vieţii. Nu înţelege de ce toţi ceilalţi nu reaţionează în niciun fel, de ce aleg să plece în loc să ia măsuri pentru a revendica ceea ce le aparţine de drept. În aceste momenete, ea îşi face sieşi însăşi, casei şi pământului părintesc o promisiune, un fel de legământ sacru care o va urmări peste timp:
„Eşti al meu! Nu fi trist. Mă voi întoarce şi te voi cere înapoi. Ceilalţi sunt inutili. Totul va depinde numai de mine.”
Astfel, domeniul Hardwick devine un fel de laitmotiv pentru Bess, acesta urmărind-o întreaga viaţă, fiind mereu prezent în cele mai intime gânduri ale ei. El este forţa ei, tot ceea ce deţine, sufletul ei. Dragostea ei pentru pământ, asemenea lui Mary din „Trandafiri” de Leila Meacham şi a lui Scarlett din „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, trece dincolo de timp şi de spaţiu, fiind încă de mic copil impregnată cu dragostea pentru el, un fel de moşenire de la tatăl său, mort acum:
„(…) pământul înseamnă bogăţie, copila mea. Pământul şi proprietatea sunt cele mai importante lucruri pe lumea asta. Agaţă-te de Hardwick, Bess, indiferent ce-o să se întâmple.”

♚ღ♚

Astfel, familia Hardwick se mută în casa surorii mamei, iar povestea este reluată peste ani, când Bess este deja o domnişoară. Fire practică, ea învaţă mici trucuri care să o facă să răzbească în viaţă şi învelege că, deşi fire puternică şi inteligentă, ca femeie nu poate reuşi de una singură şi nu îşi poate atinge scopul. De aceea, îşi dă seama că are nevoie de un bărbat alături, care să îi ofere ceea ce doreşte ea, să îi răspundă la ambiţii:
„Bess a învăţat că scopul cel mai important în viaţa unei femei este căsătoria şi lecţia cea mai importantă care trebuia învăţată era aceea de a pune mâna pe un soţ.”
Ocazia perfectă apare în momentul în care i se oferă o şansă unciă: aceea de a deveni damă de companie în casa lui Margaret Zouche, ajungând tocmai în Londra, oraş al minunilor, al viselor şi al tuturor posibilităţilor. Aici, uşile par a i se deschide larg, făcându-i posibile chiar şi cele mai mici dorinţe: mulţi bărbaţi sunt atraşi de ea, datorită frumuseţei şi a inteligenţei de care dă dovadă, precum şi a înfăţişării sale zvelte, cu un păr roşcat, ce „împrăştie flăcări” şi face ca „Londra să se ridice în picioare ca să se uite la ea.”

♚ღ♚
 

În casa Zouche, Bess are posibilitatea de a se apropia de familia regală, mai ales că prietena cea mai bună a lui Margaret este Frances Grey, sora regelui Henric. Ea află astfel povieşti şi picanterii de la curtea acestuia, dar îşi creează şi relaţii importante, aşa cum este prietenia cu Elizabeth Tudor, o tânără mai mică decât ea, dar care îi seamănă atât fizic, cât şi psihic.
Tot în această perioadă, îl cunoaşte pe William (Rogue) Cavendish, un fel de fante, un Don Juan dorit de toate femeile de la curte, mai ales pentru că are şansa de a avnsa foarte mult pe plan social. Însă, el o alege pe Bess Hardwick, de care se îndrăgosteşte iremediabil, în ciuda faptului că este însurat.
Bess nu cedează armelor lui de seducţie, pentru că îşi doreşte o căsătorie cinstită, iar nu să fie doar o simplă amantă. Deşi planurile ei măreţe par a intra pe făgaşul normal, planurile ei iar se năruie: familia are nevoie ca ea să se căsătorească cu pajul Robert Barlow, vecinul lor, care îi este prieten bun lui Bess, dar nimic mai mult, mai ales că acesta este destul de slăbit de o boală de plămâni.


♚ღ♚
 

Pentru a afla dacă Bess Hardwick va reuşi să îşi recâştige conacul mult iubit sau dacă va reuşi să scape dintr-o relaţie neîmplinită şi să se întoarcă la Rogue Cavendish, vă invit să citiţi romanul, pe care îl puteţi achiziţiona de aici. Eu abia aştept să descopăr şi volumul 2 al seriei.

Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de către Editura Miron, căreia îi mulţumesc.



duminică, mai 21

SANDRA COROIAN: I.R.En.





„Lumea nu este ceea ce crezi tu că e. Trebuie să te trezeşti. Trebuie să deschizi ochii şi să vezi adevărul.”
                                                                                                               Sandra Coroian

Zilele acestea am ales să ies din zona mea de confort şi să mă aventurez într-o lume cu totul nouă, aceea a SF-ului. Tocmai am terminat de citit romanul „I.R.En.” de Sandra Coroian şi mi-a plăcut extraordinar de tare, stârnindu-mi dorinţa de a încerca mai des acest gen literar. Este o carte atât de bine scrisă, cu o tematică atât de complexă, încât am ajuns să mă întreb dacă autoarea a avut un oarecare pact cu cei 5 Supremi sau cu Elohim însuşi, pentru că pur şi simplu voinţa ta se estompează şi ajungi să îţi doreşti să citeşti mai mult şi mai mult, devorezi fiecare pagină şi nu reuşeşti să mai laşi romanul din mână odată ce l-ai început...

☾✩☾

Ştiţi filmele „Avatar” şi „Matrix? Ei bine, imaginaţi-vă o combinaţie dintre cele două şi veţi pătrunde cu puterea minţii în „I.R.En.” Oricum, pe tot parcursul paginilor romanului am simţit că privesc derularea unui film şi că, prin intermediul acţiunii, autoarea se joacă cu mintea mea, oferindu-mi doar frânturi dintr-un întreg ce se doreşte descifrat; doar câteva piese ale unui puzzle complicat. Nimic din ceea ce credem că am aflat nu se dovedeşte a fi adevărat, totul nu este nimic altceva decât o creaţie a ceva mult mai puternic, ce rămâne ascuns undeva într-un con de umbră… Recunosc, asemenea personajului principal, am trecut prin clipe de confuzie, prin stări de îndoială permanentă, care au avut darul de a mă ţine cu sufletul la gură până la final.

☾✩☾

So… „Welcome to the only Inteligent Reality Engine (I.R. En.) that will change your life forever (Bine aţi venit la singurul Motor de Realitate inteligentă care vă va schimba viaţa pentru totdeauna)!”


☾✩☾
Firul narativ ne introduce într-o lume cu totul nouă, guvernată de cu totul alte legi şi reguli decât cele pe care le cunoaştem, pătrundem într-o realitate care nu seamănă cu nimic din ceea ce ştim în prezent. Este o lume condusă după cinci coduri, dictate de cei 5 Supremi, pe care nimeni nu îi cunoaşte, dar de care cu toţii se tem. În aparenţă, toate acestea conduc la lucruri minunate, la scăderea infracţionalităţii, la prosperitate, la bunătate unii faţă de alţii, oferindu-le oamenilor iluzia că universul în care trăiesc se află într-un continuu progres, iar totul este minunat şi perfect:
„(…) credeam că trăim într-o lume specială. O lume în care totul începuse să fie perfect. Defrişările încetaseră complet, stratul de ozon se refăcuse, apele erau din ce în ce mai curate, oamenii încetaseră să se mai omoare între ei, ba chiar încetaseră să se mai omoare între ei, ba chiar încetaseră să mai sufere de depresie şi anxietate. Nu mai omorau animalele, nu mai profitau unii de alţii. Sărăcia scăzuse, cel puţin la limita bunului-simţ. Aveam cu toţii ce să mâncăm, o casă, un loc de muncă.”
Deşi pare o societate utopică, în realitate, acest sistem nu face altceva decât să îngrădească libertatea oamenilor la a avea o opinie, un ideal. Nicio persoană nu are dreptul să viseze, există clinici speciale unde oamenii care au vise sunt trataţi. Nimeni nu are voie să îşi unească sufletul de un altul, nu are voie să îşi exercite liberul arbitru sau să îşi ordoneze priorităţile în viaţă după bunul plac:
„– (…) Lumea a progresat mult.
– Cât de mult? Avem voie să visăm din nou?
  Să visăm? Întrebare ei, pentru câteva clipe, mi s-a părut a fi o blsfemie.
– Da! Suntem liberi să ne alegem singuri priorităţile în viaţă?
– Poftim?
– Ah, deci încă nu… Atunci cum poţi spune că am progresat?”
Astfel, oamenii sunt transformaţi într-un fel de roboţi, de maşinării setate doare să execute sarcinile ce le-au fost impuse. Ei nu au dreptul de a fi indivizi separaţi, ci sunt un tot unitar, care nu au dreptul să iasă dincolo de teritoriul marcat prin bariere sau dincolo de sistemul după care este condus totul.

☾✩☾

În această lume, trăieşte Cehel Ynue, o tânără pentru care cele cinci coduri şi cei Cinci Supremi, alături de comandantul Helen, cea care a instruit-o pentru viitor, sunt totul. Ceea ce spune sistemul este literă de lege pentru ea.
Prin tehnica flashaback-ului, aflăm unele detalii ale copilăriei ei: crescută în Huei, de nişte părinţi care urmează în totalitate regulile impuse, chiar dacă aceasta înseamnă să îi taie aripile propriei fiice încă de la o vârstă fragedă. De aceea, atunci când ea vede un fluture extrem de luminos, numit de ea Cryssalis, chiar propria mamă refuză să o creadă şi încearcă să o aducă înapoi pe drumul impus de cei cinci Supremi. I se spune că este doar un vis şi că nu trebuie să se mai gândească la el, mai ales că visele sunt văzute ca un fel de boală. Apoi, la vârsta de 14 ani, ea este trimisă fără niciun fel de remuşcare de acasă, într-un loc numit LaiDakam, ce se va dovedi a fi o şcoală de instructaj. Aici, ea se află sub aripa comandantului Helen şi pare a fi considerată a fi peste media celor prezenţi acolo, pentru că ei i se oferă cea mai mare atenţie. Nici ea şi nici cei din jur nu înţeleg de ce.
Deşi cunoaşte primul sărut în vizită la Takkar, pentru Cehel acesta nu înseamnă unirea sufletului, ci tot ce îi rămâne în minte sunt umilinţa şi tortura la care a fost supusă.
La vârsta de 20 de ani, i se oferă prima misiune. Este acum un Healer, „un fel de savant care are un IQ inuman de mare şi care este instruit în investigaria manifestărilor fiziologice şi intelectuale ale fiinţei umane.” Astfel, rolul ei este acela de a îi găsi, urmări şi prinde pe toţi cei care încălcau codurile, pe toţi cei care nu se supuneau regulilor. Ea nu este singură în misiuni, ci, întotdeauna, este însoţită de un Mediator, un fel de „maşinărie în care fuseseră instalate softuri şi sisteme, dar în care bătea o inimă umană şi muncea un creier.” Mediatorul ei este Jason, care, încă de la prima misiune, îi arată că în lumea reală trebuie întotdeauna să îţi urmezi instinctul şi liberul arbitru, iar după ce o salvează de la moarte, o face să înceapă să se îndoiască de codurile şi legile pe care le cunoştea. Această confuzie se adânceşte în momentul în care primul suspect îi spune că nu ştie adevărul, iar comandantul Helen alege să îl ucidă fără ca măcar să îi dea dreptul la apărare…

☾✩☾

Din acest moment, Cehel capătă o foarte mare încredere în Jason, între cei doi existând o anumită chimie, abia perceptibilă la început. Însă, în momentul în care primesc o nouă misiune, în Kahleyla, va începe cu adevărat aventura fetei, care va trebui să înveţe să se descurce prin hăţişul de poveşti şi de intrigi…
În această lume, Cehel este despărţită de Jason, locul ei fiind luat de o clonă a ei, din acest moment nemaifiindu-i permisă trecerea dincolo de o anumită barieră. Aici, o întâlneşte pe Hami, Healer-ul cu care lucrase Jason înainte, cea care considera că a aflat adevărul despre I.R.En. Sentimentele acesteia îi sunt oarecum transferate lui Cehel, mai ales că şi Hami îl văzuse pe Cryssalis, şi ea avea o inteligenţă cu mult peste medie, având acelaşi cod binar din care erau formate...
Pentru că nu mai poate ieşi din zona în care se află, Cehel apelează la un gest extrem, moment în care este transferată într-o cu totul altă lume, într-un fel de spital, unde atât ea, cât şi cei pe care îi cunoştea erau conectaţi la nişte maşini. Reuşeşte să fugă, fiind ajutată de Mun Child, cel care, în trecut, îi dăduse primul sărut. De acum, Cehel nu mai ştie exact cine este şi nici ce este real, de „parcă ar trăi într-o buclă infinită din care este aproape imposibil să ieşi.” Începe să călătorească dintr-o lume în alta, moment în care apare şi dedublarea şi schimbul de identitate, fiecare având o altă înfăţişare şi un alt nume odată cu schimbarea lumii. Însă, lumile nu au un număr limitat, ai impresia la un moment dat că ai parte de universuri paralele, lumile fiind asemenea păpuşilor Matrioşka: ieşi din una şi ajungi în alta, dar nu neapărat una reală. Când crezi că ai cunoscut un anumit univers, apare un altul, apoi un cu totul altul…

La final, nu poţi să nu te întrebi: cât din ceea ce cunoaştem este real? Oare cât anume din regulile pe care le urmăm şi din lumea exterioară ne influenţează deciziile pe care le luăm în viaţa de zi cu zi? Suntem noi stăpânii propriului destin sau doar nişte simple marionete dintr-un plan mult mai măreţ decât ceea ce putem noi percepe?

Un roman minunat, pe care îl recomand cu drag.



Bineînţeles, abia aştept cel de al doilea volum, mai ales că, deşi spre final credeam că lucrurile s-au lămurit, au rămas multe întrebări la care aştept un răspuns.


           


Vizitatorii blogului


website hit counter