vineri, februarie 17

AGNÉS MARTIN-LUGAND: VIAȚA E UȘOARĂ, NU-ȚI FACE GRIJI





Don’t worry, be happy

(Nu te îngrijora, fii fericit)!

Acesta este sentimentul care ni se dezvăluie pe tot parcursul poveștii creionate cu măiestrie de către Agnés Martin-Lugand – „Viața e ușoară, nu-ți face griji”, continuarea bestsellerului „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, despre care v-am vorbit aici
  Recunosc, mi-a plăcut mult mai mult decât primul volum, mi se pare că are o intrigă mult mai bine conturată, că personajul Diane este mult mai complex, iar mesajul pe care îl transmite este mult mai puternic. Acest roman are o extrem de mare forță vindecătoare, arătându-ți că trebuie să îți urmezi întotdeauna cele mai ascunse dorințe ale inimii, că fericirea poate veni la tine în cel mai neașteptat mod, dacă ai curajul să îți deschizi sufletul și să o lași să pătrundă cu putere în adâncul ființei tale. Autoarea ne arată că important este să fii fericit și nu doar să pari fericit.


**********
 
Cel de al doilea volum aduce în prim plan o Diane fericită, care și-a găsit liniștea sufletească și care reușește să se regăsească pe sine și bucuria de a trăi.
Cu sprijinul celui mai bun prieten al său, Félix, Diane redeschide cafeneaua ei literară, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, pe care o readuce în topul preferințelor parizienilor, în ciuda previziunilor propriului tată, care nu credea că este în stare să își gestioneze de una singură afacerea și viața. Ea dovedește că este o femeie puternică, ce știe ce anume vrea de la viață și pe care experiența dureroasă a pierderii soțului și a fiicei a maturizat-o. Reușește să cumpere cafeneaua de la familia sa, devenind proprietară.

**********

Viața ei pare a intra pe un făgaș normal: trăiește în camera de deasupra cafenelei, își înfrânge teama și durerea și în fiecare zi de luni merge la mormintele celor pe care îi pierduse și chiar reușește să aibă câteva întâlniri organizate de Félix, care, deși sunt un fiasco total, îi redau încrederea în sine și bucuria de a trăi.
Cafeneaua îi aduce ceva în plus față de aceasta: pe Olivier, un tânăr medic terapeut mutat de curând în cartier, care se îndrăgostește de Diane. Olivier este un personaj care mie mi-a amintit foarte mult de Colin, fostul soț al lui Diane, pentru că este un tip puternic, care o înțelege, îi oferă protecția necesară și știe cum anume să o determine să fie ea însăși. Între cei doi se înfiripează o frumoasă poveste de iubire, dar lucrurile se complică în momentul în care tânărul îi face lui Diane o surpriză în ziua de 14 iulie: o vizită la o expoziție cu tematică irlandeză, știind dragostea ei pentru Irlanda. Aici, în mijlocul Parisului, îl redescoperă pe Edward, care avea o expoziție de fotografie, iar tot universul pare a dispărea dintr-odată, lăsând-o doar pe ea și pe bărbatul irlandez alături. De la acesta, Diane află că Abby era grav bolnavă și că zilele îi erau numărate. Ea decide să plece înapoi în Mullranny, pentru a o vedea pentru ultima oară pe cea care îi era asemenea unei mame.

********** 

Odată ajunsă în Irlanda, Diane pare a se simți acasă. Îi redescoperă cu emoție pe Abby, Jack și Judith, iar surpriza apare din partea lui Edward: are un fiu de doar șase ani, Declan, dintr-o relație pasageră. Deși Diane dezvoltase o anumită fobie pentru copii de la pierderea unicei fiice, Declan, acest pui de om care suferise pierderea imensă a mamei lui, un omuleț care se temea că toți cei dragi îl vor părăsi și care suferea enorm, reușește să ajungă la inima lui Diane, care simte instinctual nevoia de a îl proteja. 

********** 

Regăsirea cu Edward, cu Irlanda ei dragă, cu oamenii ce îi sunt asemeni unei familii, o fac pe Diane să iasă din zona ei de confort și să se întrebe care este viața ei adevărată: cea din Mullranny sau cea din Paris… Oare ce va alege Diane, cum va continua povestea ei alături de Edward, va putea cel din urmă să treacă peste durerea respingerii ei din trecut?


********** 

Vă invit să citiți acest roman, cu o poveste plină de sensibilitate, care te introduce în lumea diafană a sufletului omenesc, făcându-te să vezi dincolo de aparențe și să înțelegi că totul este să vrei, pentru că, apoi, întreg Universul va aranja lucrurile pentru tine în cel mai bun mod cu putință.


miercuri, februarie 15

MĂȘTI ȘI OAMENI...





Oamenii sunt atât de diferiți și este foarte greu să găsești acele persoane care să poată rezona cu sufletul tău, care rămân acolo și în timpurile bune, dar, mai ales, în timpurile grele, când nici măcar tu nu te iubești.

Cu toții purtăm măști și este foarte greu să descoperi persoana adevărată de dincolo de mască. Atunci când simți că ai descoperit adevărata persoană de sub masca pe care o poartă, îți dai seama că acolo se află o altă mască, după care este o altă mască, toate descoperindu-se una după alta, asemenea păpușilor Matrioșka.

Îmi este tot mai greu să mă apropii sufletește de oameni, să am curajul să îmi deschid sufletul în fața cuiva, să fiu eu, fără niciun fel de opreliște sau de impunere. Vreau să fiu liberă în fața omului care îmi stă alături, vreau să fiu sigură că acea persoană nu va fugi în momentul în care va descoperi o anumită fațetă a mea, că nu va dori să mă transforme în cineva care nu sunt. Nu îmi place să păstrez alături de mine oameni care încearcă să mă schimbe în vreun fel. Nu mai am nici timpul, nici răbdarea necesare de a fi întotdeauna cea care să lase de la sine, cea care să îi înțeleagă pe ceilalți, cea care să le găsească scuze celor din jur.

Vreau să mă dezvolt și să fiu o variantă mai bună a mea, fapt pentru care refuz să mai țin alături de mine pe cineva care mă trage în jos, care nu îmi permite să evoluez. Sunt extrem de puțini cei care mă cunosc așa cum sunt și care mă acceptă în totalitate. Nu pot să mai joc roluri doar pentru a îi mulțumi pe alții… Cine mă place, va trebui să mă ia exact așa cum sunt.

Nu pot lăsa totul deoparte pentru a ca alții să fie fericiți, nu pot să îi fac pe alții fericiți atât timp cât eu sunt nefericită…

duminică, februarie 12

AGNÉS MARTIN-LUGAND: OAMENII FERICIȚI CITESC ȘI BEAU CAFEA






Ce poți face atunci când tot ceea ce știai se risipește asemeni unei petale purtate de vânt și nu îți rămâne nimic din vechea ta viață? Cum anume reușești să aduni piesele lipsă ale sufletului tău și să refaci puzzel-ul numit viață?



Romanul „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” de Agnés Martin-Lugand este o lectură ușoară, cu un stil ușor, dar fermecător în același timp, o carte numai bună pentru o zi de vacanță sau pentru o zi geroasă de iarnă.

Recunosc, am ales acest roman datorită titlului, nu am știut foarte multe lucruri despre povestea pe care o conținea și am avut așteptări destul de mari de la el. În parte, acestea au primit răspuns, dar nu în totalitate, pentru că mi s-a părut că prima jumătate a cărții este extraordinar de bine scrisă, cu un fir narativ foarte bine conturat, cu o poveste emoționantă, pentru ca în cea de a doua parte să se desfășoare oarecum forțat, parcă totul se desfășoară prea repede, prea neuniform, iar răsturnările de situație nu sunt chiar atât de verosimile.


☕️📚☕️


Deși titlul face referire la regăsirea de sine prin intermediul lecturii și a cafelei, acesta mi se pare că este mult prea puțin exploatat în interiorul paginilor sale. „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” este numele cafenelei literare pe care o deține Diane, personajul principal, visul ei devenit realitate, dar de care nu a mai apucat să se ocupe așa cum ar fi trebuit din cauza evenimentelor tragice de care are parte.


☕️📚☕️


Incipitul ne plasează direct în mijlocul acțiunii, oferindu-ne intriga în jurul căreia se construiește întregul fir narativ: Colin și Clara, soțul și fiica de doar șase ani ai lui Diane, și-au pierdut viața într-un tragic accident de mașină. Deși a trecut un an de la moartea lor, Diane nu reușește să se regăsească, să se adune și să redevină cea care a fost cândva. Simte că întreg universul ei s-a prăbușit și că nu mai are niciun rost pe acest pământ. Ar fi dorit să fi fost și ea alături de cei mai dragi ei:

„Și după un an, îmi repetam în fiecare zi că aș fi preferat să mor cu ei. Dar inima mea se încăpățâna să bată. Și mă ținea în viață. Spre marea mea nenorocire.”


☕️📚☕️


După pierderea bruscă a celor dragi, Diane s-a izolat complet, nu mai lucrează, nu mai își vizitează familia, arareori iese din casă. Singurul care pătrunde încă în sanctuarul său este Félix, prietenul ei cel mai bun și asociatul de la cafenea. La insistențele acestuia de a ieși din carapacea pe care și-o formase și de a începe din nou să trăiască, Diane găsește o soluție de compromis, chiar dacă părinții ei și prietenul cel mai bun nu cred că ea se va descurca de una singură: alege să plece pe o perioadă nedeterminată în Irlanda, în satul Mulranny:

„(…) parcurgeam harta Irlandei. Cum să-mi aleg mormântul sub cerul liber? Ce loc ar putea să-mi aducă pacea și liniștea necesare ca să fiu față în față cu Colin și Clara?”


☕️📚☕️


Deși speranțele sale erau acelea de a se regăsi și de a scăpa de grija mult prea protectivă a celor din jurul ei, în Irlanda Diane ajunge să găsească mult mai mult decât atât: descoperă o zonă minunată aflată lângă mare, o liniște extraordinară, comuniunea cu natura și o familie minunată alături de proprietăreasa ei, Abby. Mai mult decât atât, ea ajunge să se îndrăgostească de nepotul acesteia, Edward, însă, exact când lucrurile păreau a merge pe un făgaș bun, își face apariția Megan, fosta iubită a lui Edward…


☕️📚☕️


Oare va reuși Diane să redevină ea însăși, să revină la viață cu dragoste de ea? Ce va face alege, pe cine va alege: pe Megan sau pe Diane?


☕️📚☕️


Un roman care per total este o lectură plăcută, care nu te solicită foarte mult, pe alocuri previzibil, sper totuși că voi găsi mult mai multe răspunsuri în continuarea romanului („Viața e ușoară, nu-ți face griji), pe care îl voi citi curând. 


LEAPȘA LITERARĂ AMUZANTĂ



      Am primit această provocare de la Adriana, de la pagina Prefață de carte și de la Cătălina, de la pagina Porția de citit și, recunosc, mi-au plăcut la nebunie întrebările și m-am distrat răspunzând la ele... Vă invit și pe voi, toți cei cărora vă va plăcea această leapșa literară, să răspundeți...

                     

1. Preferați să citiți serii sau romane singure/singuratice/fără soț? =)))

        Eu prefer cărțile singurele, singurele, nu am răbdare să citesc serii de cele mai multe ori… Ca să îmi placă romanele cu soț, trebuie să fie scrise extrem de bine și să mă prindă foarte bine povestea… Am câteva serii de suflet, dar nu sunt multe numeric.



2. Miros de carte proaspăt scoasă din tipar sau veche, pierdută prin bibliotecă și redescoperită?

        Iubesc mirosul de carte proaspăt scoasă de la tipar, însă cumpăr și cărți mai vechi, anumite ediții, cu anumite ilustrații, dintr-o anumită colecție care mă încântă… Plus că sunt unele romane care nu se mai tipăresc și pe care trebuie neapărat să le am... :)



3. O poză inedită cu o carte. Dacă apari și tu in ea,

 e și mai bine.

        Am puține poze în care apar și eu alături de cărți, fac poze, de regulă, romanelor dragi, uit de mine… Una dintre pozele mele preferate, care mă face să îmi amintesc de primăvară și care mă poartă cu gândul spre tărâmuri îndepărtate, cu iz oriental, este următoarea:



4. Esti zgârcit sau dai și cărți cadou? Hai, că știm că dai. :)) Care a fost ultima carte dăruită?

        Iubesc să am propria bibliotecă, să îmi știu cărțile acolo, într-o anumită ordine… Recunosc, am o obsesie cu asta și îmi este foarte greu să mă despart de cărțile mele dragi… Însă, ofer din ele, sunt profesor ca formație și am fost în școli în care bibliotecile fie nu existau, fie erau prea sărace și parcă îmi era milă de copii să nu aibă chiar niciun fel de carte. În plus, cum să iubească lectura dacă nu au acces la niciun fel de carte? Așa că aveam grijă să primească periodic anumite cărți…

De asemenea, cum uit ce am în bibliotecă (am peste 1000 de volume) mai cumpăr dubluri, acelea clar merg mai departe, la alți iubitori de carte, nu am de ce să le țin acolo în mai multe exemplare, unul cred că e de ajuns… :)

 Ultima carte dăruită cred că a fost „Cel mai frumos cadou” de Nicholas Sparks.



5. Câte cărți ai în bibliotecă? Nu uita de cutiile din pod, de sub pat, de teancurile de pe noptieră. Știm că numărul e mereu în schimbare, dar așa, aproximativ, să vedem dacă ne ofticăm sau nu. :)))

Numărul nu îl mai știu demult… Am cărți strânse de tatăl meu, încă dinainte de a mă naște, la care se adaugă nenumăratele mele achiziții, pentru că, da, niciodată nu sunt de ajuns… Am peste 1000 de volume în bibliotecă, plus peste tot prin casă: pe birou, pe noptieră, pe masa de lucru… Ai mei spun că mă vor îngropa în cărți în curând… :)



6. Cât timp îți petreci pe grupurile de lectură? Stim deja că prea mult, dar totuși ne poți povesti. :))

Niciodată suficient sau cât mi-ar plăcea mie :D Dimineața la cafea trebuie neapărat, ca să îmi bucur sufletul… Apoi, cum lucrez la calculator, nu rezist tentației de a îmi goli puțin mintea și de a naviga pe grupurile de cărți… Și bineînțeles seara, înainte de culcare sau înainte de a mă apuca de citit, ca să fie seara lină… :))



7. În ce moment din zi reușești să citești cel mai mult? Nu se pun paginile alea furate din mers sau de la birou, când nu te vede șeful.

Cum lucrez de acasă de vreo 3 ani, mă consider o norocoasă, pentru că pot să îmi fac programul după cum doresc și pot citi oricât este nevoie… Plus că pot sta noaptea cât demult doresc… Cel mai mult cred că citesc noaptea, pentru că atunci mă liniștesc cu celelalte treburi… Când lucram în învățământ, citeam mai mult dimineața, mă trezeam cu o oră înainte, pentru că apoi era nebunia cu lecții și corecturi și nu mai îmi găseam timpul necesar.



8. Ai legat prietenii cu alți oameni pasionați de lectură? Știm, toate personajele alea uimitoare îți sunt prieteni, dar totuși...

Deși recunosc că mă înțeleg foarte bine cu unele personaje, cu care rezonez foarte bine și de la care am învățat multe lucruri, am reușit, de-a lungul timpului, să leg prietenii minunate cu oameni frumoși, care iubesc lectura ca și mine și care nu consideră că este o nebunie să vreau și mai multe cărți…



9. Știm, filmele îți iau din timpul de citit....Dar totuși, ce serial e musai musai de văzut?

Serialul meu de suflet este Anatomia lui Grey, la care întotdeauna aștept noi episoade… Însă, de ceva timp am descoperit un nou serial: Blindspot, care este pur și simplu minunate, te ține cu sufletul la gură, iar acțiunea se compune asemenea unui puzzle, de la episod la episod…



10. Ai un autor preferat? Câte cărți de-ale lui ai în bibliotecă? Hai, că am glumit! Nu te punem să numeri. Totuși... ai multe?

Am mai mulți autori preferați, cele mai noi „prietenii” de suflet sunt cele cu Ruta Sepetys și Marina Neagu… Însă, iubesc în egală măsură cărțile Ceceliei Ahern, cele ale lui Paulo Coelho (am mai tot ce se poate de la ei), la care se adaugă, bineînțeles, William Shakespeare, cu care m-am împrietenit tare pe la licență…



11. Care e ultimul personaj de care te-ai îndrăgostit? Și nu spune că nu te-ai îndrăgostit niciodată de un personaj, că nu te credem. Hai, că rămâne secretul nostru!

Cea mai recentă îndrăgosteală literară și care încă durează este cea de personajul Ian, din seria „Nemuritor” a Oanei Arion… :)



12. Ultima carte romantică citită....Hai,lasă... nu te mai rușina! Scoate-o de sub pernă și zi-ne și nouă!

În ultimul timp, am tot citit cărți triste, tot zic să mă întorc spre o „Iubire de poveste”, dar încă nu am reușit… Cred că ultimul roman cu adevărat mai spre romance a fost „Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes.



Și 13, ca să nu fie 12... Perfecți sau defecți? Nu voi, personajele preferate. :D

Eu însămi sunt o persoană cu multe defecte, deci cum aș putea iubi altfel de personaje decât cele „defecte”… Ce să fac cu un personaj „perfect”? Mi se pare prea plictisitor așa… 






Vizitatorii blogului


website hit counter