sâmbătă, septembrie 10

LECTURA - UN MOD DE VIAȚĂ



„Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.”
– Barbara Tuchman

Într-o lume în care tehnologia evoluează tot mai mult și în care pseudovalorile, este greu să îți mai imaginezi că lectura îți poate oferi experiențe minunate și că te poate purta pe aripile istoriei, ducându-te în trecut, prezent și viitor într-un timp mult mai scurt decât o poate face un calculator.
Cărțile sunt acei prieteni minunați care ar trebuie să ne însoțească zi de zi, în periplul nostru prin această lume. Lectura nu trebuie privită doar ca un simplu hobby, ea este mult mai mult decât atât, este hrană pentru minte și inimă, o adevărată oglindă pentru suflet. Este un adevărat mod de viață și, uneori, o muncă reală, dar care nu implică nici un fel de plictiseală sau corvoadă.
În paginile cărților, descoperim o adevărată reflexie a propriului eu, un alter-ego al nostru, al cititorilor, care ajungem să trăim aventuri intense și să descoperim ideile autorului ca dintr-un puzzle, trecând toate acestea prin filtrul propriei gândiri și a propriei experiențe de viață. Este o întreagă experiență a gândirii în momentul în care parcurgi paginile unei cărți: nu este de ajuns să fii doar cititor, o persoană pasivă, care doar vede derulându-se prin fața sa imagini și scene. Pentru a fi cu adevărat un cititor, trebuie să ajungi să îți creezi propriul spațiu în interiorul acțiunii cărții citite, să poți lua parte la toate chestiunile prezentate, să trăiești alături de personaje, să descoperi noi lumi și noi mentalități. Numai astfel vei ajunge să trăiești adevărata experiență a lecturii, doar astfel vei putea gusta din dulceața poveștii pe care ți-o spune autorul. Trebuie să simți cu tot sufletul ceea ce citești…
În momentul în care lectura ne însoțește pas cu pas și devine mod de viață, ea ajunge să ne ofere o fericire nemărginită și acea doză de plăcere și de mulțumire necesară pentru supraviețuirea în această lume:
„A căpăta obiceiul de a citi înseamnă a-ți crea un refugiu personal față de toate nenorocirile lumii.”  după cum spunea W. Somerset Maugham
Ea este cea care îl împinge pe om să se descopere, să experimenteze lucruri nebănuite, îl trimite pe marginea prăpastiei pentru a ajunge la adevăratul eu, care, de cele mai multe ori, este tentat să mimeze viața celor din jur sau să stea ascuns, timid, în cel mai îndepărtat cotlon al nostru. Cuvintele se identifică astfel cu propria ființă și te poartă cu gândul spre lucruri care nu ai fi crezut vreodată că sunt posibile. Te ajută să te dezvolți, să îți identifici personalitatea, să afli cine ești tu cu adevărat și ce anume dorești să faci în această viață.
Lectura este singura care își dă posibilitatea de a te forma ca individ, dar nu într-o formă dinainte stabilită, ci într-o formă unică. Ea îți lărgește orizonturile și te face să înțelegi că poți realiza mult mai multe, îți dă curajul de a lăsa deoparte limitările și de a înfăptui lucruri pe care credeai că nu le vei putea face niciodată. Îți oferă forța interioară de te individualiza și de a înfrunta lumea cu tot ceea ce este în ea. Lectura este un prieten constant,un consilier mereu la îndemână și cel mai răbdător dintre profesori. Ceea ce este impresionant în cazul acesteia este faptul că te ajută ca, imediat ce ai închis o carte, să îți formulezi pentru tine însuți idei, concluzii… Astfel, ea te determină să gândești singur, să ai propriile opinii pe care să le poți susține într-un mod logic, să devii persoană individualizată, care se distinge printre ceilalți datorită puterii cuvântului și a elocvenței vorbitului.
Mai mult decât atât, în cărți vei găsi o adevărată terapie împotriva stresului cotidian, aducătoare de liniște și pace interioară. Descoperind lumi fantastice, ajungi să uiți de mediul înconjurător, transpunându-te într-o cu totul altă realitate. În timp ce citești, noțiunile de timp și de realitate dispar, acestea fiind înlocuite prin ceea ce experimentezi. Te concentrezi la ceea ce citești și, de cele mai multe ori, zgomotele exterioare se estompează sau dispar cu totul.
O carte bună rămâne cea care te face încă să te gândești la ea mult timp după ce ai terminat paginile ei, care încă se citește chiar dacă ai terminat povestea, care îți pătrunde în suflet și rămâne acolo. Ea te ajută să capeți cunoștințe noi, să explorezi posibilități și civilizații. Dr. Seuss spunea:
„Cu cât citești mai mult, cu atât vei ști mai multe lucruri. Cu cât înveți mai mult, cu atât vei merge în mai multe locuri.”

********

„O carte măreață ar trebui să te lase cu multe experiențe și oarecum epuizat la final. Trăiești nenumărate vieți în timp ce citești.” (William Styron)
De aceea, lăsați-vă mintea și sufletul să plutească pe aripile visării, care ne eliberează mintea. „Cărțile sunt fluturi cu care zburăm spre propria noastră minte.” (Simona Enache), fapt pentru care lasă-le să te însoțească pas cu pas, să te ajute să te descoperi și să evoluezi…





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter