vineri, septembrie 30

LISTA DE LECTURI A LUNII SEPTEMBRIE



      Cum luna septembrie a ajuns la final, am întocmit lista de lecturi din această perioadă, care sper să vă fie de folos. Recunosc, nu am fost foarte productivă, se putea cu mult mai bine, însă timpul zboară atât de repede încât am ajuns să mă întreb cum anume s-a întâmplat… Lecturile, deși nu au fost multe, toate au fost pe placul sufletului meu și îmi este mult mai greu să creez un clasament. Mi se pare că nu aș fi chiar justă dacă aș face astfel… De aceea, pe primul loc, am ales să pun două cărți, ambele ale unor scriitoare românce. Mi se pare atât de nedrept faptul că literatura română nu este apreciată la justa ei valoare, că nu este atât de mult promovată pe cât ar trebui, deși avem atât de mulți scriitori contemporani foarte talentați…
                                                                   **********
      Așadar, pe locul întâi, în ordine alfabetică și nu neapărat a preferinței, se află următoarele romane:
     1. „Anotimpul iubirii” de Rodica Mijaiche, despre care v-am mai spus că a fost dragoste la prima vedere și la fel a rămas și după ce i-am descoperit povestea. Este un roman extraordinar de sensibil, cu o acțiune densă, din care răzbat o multitudine de sentimente, o poveste din suflet și pentru suflet, care îți arată puterea vindecătoare a iubirii, lecuind chiar și cele mai adânci răni.

      „Ultimul viking” de Oana G. Arion, un roman care ne introduce în lumi fantastice, a unor creaturi extraordinare, o operă care ne arată că lumea pe care o cunoaștem este relativă, că dincolo de aceasta poate exista mult mai mult. Lumea creată se împletește cu legende mitice, aduce în prim-plan suspansul, dar și povestea de dragoste dintre o muritoare și un nemuritor.

     2. Pe locul doi, mi-a fost la fel de greu să aleg. Am zis totuși să fie Gustave Flaubert, cu capodopera sa – „Doamna Bovary”, deoarece am regăsit o Emma Bovary luptătoare, dornică să distrugă tabuurile societății în care trăiește,  o lume în care simte că se plafonează și care îi creează o nefericire extraordinară. Chiar dacă nu reușește să își îndeplinească visele și alege să iasă din această viață într-un mod care afectează destinele celor care o iubeau într-un mod tragic, măcar a încercat și a sperat la mai bine, la fericire. A înțeles că această viață merită trăită la maximum, căci nu ți se mai oferă o altă șansă.

     3. Carole Matthews: „Dieta iubitoarelor de ciocolată”, care, deși nu are o acțiune la fel de densă ca primul volum („Clubul iubitoarelor de ciocolată”), are același umor, acțiune, povești de dragoste și de viață. Este un roman despre prietenie și despre cât de departe pot merge patru prietene pentru a trece peste orice situație, o carte despre solidaritate și familie.


     4. „Îmblânzitoarea de suflete” de Nora Roberts, o cărticică numai bună pentru o seară friguroasă sau pentru week-end, care se citește extrem de ușor. Ai parte de o frumoasă poveste de dragoste, cu suișuri și coborâșuri, care îți arată că dragostea merită orice sacrificiu. De asemenea, ea te poartă în lumea visului și a magiei, în lumea fascinantă a circului ambulant, plină de extraordinar și de exotic.


miercuri, septembrie 28

NORA ROBERTS: ÎMBLÂNZITOAREA DE SUFLETE

     „Îmblânzitoarea de suflete (Untamed)” de Nora Roberts este un roman numai bun pentru o zi friguroasă și ploioasă de toamnă, o cărticică, deși scurtă ca număr de pagini, plină de acțiune, care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.
     Romanul Norei Roberts te face să pătrunzi în fascinanta lume a circului ambulant, o lume plină de magie, de frumos și de supranatural, în care chiar și imposibilul trebuie să devină posibil. Este un loc în care oamenii circului Collosus trăiesc fiecare moment al spectacolului cu intensitate maximă, oferind oamenilor o bucățică din ceea ce mulți și-ar dori să facă: să își depășească limitele, să treacă peste propriile frici și temeri, totul de dragul artei și a vrăjii pe care aceasta o produce. Aici, poți întâlni îmblânzitori (iar nu dresori, deoarece animalele dresate își pierd farmecul natural) de animale exotice, de la șerpi la elefanți și lei, trapeziști, oameni care merg pe o sârmă de doar câțiva centimetri, clovni… Sunt oameni îndrăgostiți de ceea ce fac și care încearcă să transmită tuturor, de-a lungul stagiaturii lor de-a lungul statelor americane, cât de extraordinar poate fi circul. În spatele lui, se ascund oameni cu pasiuni proprii, care încearcă să își găsească dragostea, novici într-ale spectacolului care trebuie inițiați. Este o lume pestriță, formată din oameni de diferite naționalități, care și-au găsit o adevărată familie aici.
     Printre toți acești oameni, se află și îmblânzitoarea de mâțe sălbatice (lei), tânăra Jovillette (Jo) Wilder, care a crescut aici încă de la naștere. Rămasă orfană de la o vârstă fragedă, un incendiu răpindu-i părinții la doar șapte ani, Jo este crescută de patronul circului, Frank Prescott, pe care ea îl iubește extraordinar de tare. Când acesta moare, lăsând circul moștenire fiului său pe care nu îl văzuse timp de 32 de ani, Jo simte că s-a făcut o nedreptate și încearcă să îndrepte acest fapt. Luptătoare și puternică din fire, asemenea tuturor personajelor feminine ale Norei Roberts, ea încearcă să îi arate noului patron, Keane Prescott, minunata lume în care trăiește, sperând că îl va face să nu vândă circul la finalul stagiaturii.
Keane Prescott este avocat de succes, orășean, deloc familiarizat cu această viață nomadă. Este fascinat, însă, de Jo, pe care încearcă să o cucerească încă de la început. Deși ar fi vrut să îl urască, Jo se simte atrasă de el, de forța lui, de modul în care acesta o face să se simtă și de tandrețea pe care i-o oferă chiar și în cele mai grele momente ale ei. Însă, în momentul în care ea se îndrăgostește foarte tare, el pune o anumită răceală între ei, pe care ea nu o poate înțelege…

Va reuși oare Jo să treacă peste prejudecățile ei, să nu îl mai vadă pe Keane doar un avocat neadaptat lumii ei și va putea să îl farmece cu magia circului? Va putea Keane să lase lumea lui deoparte sau va vinde circul? Vor reuși cei doi să își împlinească iubirea sau vor rămâne amândoi în două planuri complet paralele? Și care va fi viitorul circului Collosus?
Vă invit să aflați singuri, citind romanul Norei Roberts…



    • „(Părinții ei) îi transmiseseră o lume de neodihnă, o lume a fanteziilor. Crescuse jucându-se cu puii de leu, călărind elefanți, îmbrăcată în haine cu zorzoane și rătăcind ca un nomad.”

     • „Trebuie să înveți că viața e o monedă cu două fețe.”

   • „Care e valoarea de lichidare a unui vis, domnule Prescott? Ce preț pui pe spiritul uman?”

     • „Mireasma dimineții era înviorătoare. Pe noul teren, curcubeiele luceau în bălți.”


    • „(…) unele răni nu se vindecă niciodată. Și dacă o fac, lasă cicatrici care dor când te aștepți mai puțin.”

marți, septembrie 27

GUSTAVE FLAUBERT: „DOAMNA BOVARY”



--- Gustave Flaubert: Doamna Bovary (Madame Bovary) ---



Una dintre capodoperele literaturii franceze, romanul „Doamna Bovary” a reușit, de-a lungul timpului, să ridice moralul atât de multor persoane care, otrăvite de mediul provincial în care trăiau, au dorit să lupte pentru un viitor mai bun, pentru împlinirea sufletească…
Am citit acest roman cu mult timp în urmă, când romanul era doar o obligație, una dintre lecturile obligatorii de la cursurile de literatură comparată și, mărturisesc, atunci nu mi-a plăcut la fel de tare ca acum… Poate că nu era momentul atunci, consider că poți înțelege o carte doar atunci când ai dispoziția necesară, când ai reușit să capeți anumite experiențe sau, pur și simplu, cartea te alege singură și te face să o îndrăgești, împreună cu toată lumea creată de ea, doar la un moment dat… Atunci, am condamnat-o pe Emma Bovary, mi s-a părut doar o femeie egoistă, care reușește să distrugă viețile tuturor celor din jurul ei, care o iubesc, doar de dragul propriilor plăceri și a unor idealuri preluate din romanele de dragoste pe care obișnuia să le citească. Mi se părea că încerca mai mult să se proiecteze într-o lume a imaginarului și uita să trăiască în lumea reală… Acum, însă, gândesc cu totul altfel. Emma sunt eu și atât de multe alte persoane idealiste… Mă identific cu acest personaj până la un punct, poate nu aș merge atât de departe ca ea pentru a îmi îndeplini visele, dar iubesc lumea cărților la fel ca ea și mi-ar plăcea să pot proiecta unele dintre lumile despre care trăiesc în viața de zi cu zi… Nu zic că Emma este chiar unul dintre acele personaje frumoase, cu calități extraordinare, pe care le întâlnim adesea în cărțile pe care le citim, ci unul dintre personajele cu bune și cu rele, în interiorul căreia se duc bătălii nebănuite de cei din jur, cu care nu ai cum să nu te identifici cel puțin un picuț…
                                                 
                                                ******

Romanul în sine este împărțit în trei părți distincte, fiecare dintre ele prezentând anumite etape din viața Emmei Bovary. Deși opera debutează cu descrierea primilor ani de școală ai lui Charles Bovary, un tânăr de la țară pe care ambițiile mamei îl văd mai sus decât este și care îl obligă, oarecum, să devină doctor, precum și primii săi ani de căsătorie cu o văduvă bogată,
„Doamna Bovary” este în totalitate cartea celei de a doua doamne Bovary, Emma, o tânără cu o educație aleasă (la o mănăstire), care iubea cititul cu pasiune, care își dorea o viață aleasă, dar a cărei condiție socială (orfană de mamă, crescută doar de un tată nu foarte bogat) nu îi permite toate acestea. Toate acestea nu o împiedică să viseze la o lume ideală, a unor oameni care luptă pentru dragoste, în care iubirea apare pe neașteptate, în care bărbații sunt galanți și luptă pentru dragostea domniței, acea iubire fulgerătoare întâlnită arareori în realitate:
„Credea că dragostea trebuie să izbucnească deodată, cu trăsnete și fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vieții, o zdruncinătură din temelii, smulge tot ce-i voință ca pe niște frunze și duce în prăpastie inima întreagă.”
În momentul în care Charles Bovary, tânărul doctor din satul lor, Tostes, o curtează și apoi o cere în căsătorie, crede că a reușit să își îndeplinească acest vis. Ajunsă în casa soțului, la început totul pare minunat, însă ajunge să se plictisească de viața ei conjugală, în care nimic nu se întâmpla, în care totul era la fel, iar soțul părea să nu fie bun de nimic, neîncercând deloc să își depășească propria condiție socială și să asceadă la lumi mai înalte. Deși el o iubește, ea simte că nu poate face același lucru, se refugiază în cărți, în dragostea pentru cățelușa ei, pentru grădină, însă nu reușește să se regăsească pe sine, pe Emma de dinainte de căsătorie, nu reușește să își găsească mulțumirea sufletească, pentru ea, singură demnă pentru oricine:
„Înainte de căsătorie, credea că iubeşte; dar cum fericirea ce ar fi trebuit să rezulte din această dragoste nu venea, însemna că s-a înşelat, gândea ea. Şi Emma încerca să afle ce se înţelege exact în viaţă prin cuvintele fericire, pasiune sau beţia simţurilor, care îi păruseră atât de frumoase în cărţi.”
Din acest moment, încep căutările Emmei, dorințele ei de a fi undeva mai sus, precum și regretele ei că nu poate avea o viață mai plină de lux și de aventură. Balul de la Vaubyessard, unde se învârte pentru o noapte printre conți și viconți, o face să nu mai înțeleagă rostul ei în lume.
Aici a văzut lumea pe care ea nu o putea avea, dar pe care și-o dorea și, pentru toate acestea, dă vina pe Charles, pe soțul ei, pe care începe să îl deteste. Își pierde interesul pentru treburile casnice și pentru viața de zi cu zi, pentru soțul ei, fapt pentru vare Charles consideră că trebuie să facă ceva să o readucă la viață, să îi redea fericirea: se mută împreună la Yonville, un alt orășel provincial, dar mai apropiat de orașul Rouen, mai plin de strălucire. Aici, Emma o aduce pe lume pe fiica lor, Berthe, dar maternitatea nu o împlinește. Ea începe să își caute liniștea sufletească și împlinirea în brațele altor bărbați, precum Rodolphe Boulanger de la Huchette sau Leon Depuis, pe care, la început, pare să îi iubească, dar pe care, după un timp, încearcă să îi modeleze după propriile dorințe, să îi țină sub propriul papuc, să îi determine să îi pice la picioare… Constată că nu reușește să găsească acea dragoste dorită, face datorii exorbitante pe articole de gospodărie și îmbrăcăminte de lux, trăiește decepții care aproape o duc în punctul nebuniei, dar continuă să lupte cu toate puterile pentru visele ei… Chiar dacă greșește, chiar dacă nu reușește să ajungă în acele puncte dorite, tot o femeie puternică rămâne. Ea încearcă să evadeze dintr-o lume anostă, care nu o împlinește, și să se găsească/regăsească pe sine însăși…

******

Deși în majoritate romanul lui Flaubert este romanul Emmei, nu putem remarca și mica lume existentă în provincie, care, asemenea Emmei, încearcă să își găsească un loc în societate, are ambiții de mai bine și nu contenește să facă orice, indiferent dacă aceasta înseamnă să treacă peste alții, pentru a ajunge acolo unde își doresc. Aici, trăiește farmacistul Homais, care, deși nu are studii, știe pe cine să lingușească pentru a îi fi lui bine, negustorul Lheureux face bani de pe urma altora…
Doar Charles Bovary rămâne aproximativ constant pe tot parcursul romanului: el nu are vise de mărire, își practică meseria într-un mod modest, își iubește mult prea mult soția, pentru care ar face orice, și fiica, pe care o vrea undeva prea sus… Poate dacă încerca să fie mai apropiat de soția sa, poate dacă ea reușea să îl vadă altfel, destinul ei, al lui și al fiicei lor ar fi fost cu totul altul…

*****

  „Doamna Bovary” este un roman spectaculos, care te face să își pui întrebări, să încerci să te vezi pe tine așa cum ești. Deși pentru mulți descrierile excesive pot părea oarecum plictisitoare, mărturisesc că, pentru mine, nu au fost așa. Ele sunt cele care m-au introdus în lumea romanului, cele care te îndeamnă la visare, care se contopesc perfect cu sentimentele și idealurile mărețe ale Emmei Bovary… Singurul lucru pe care l-am regretat la finalul acestui roman a fost destinul Berthei Bovary, care, victimă a fatalității, ajunge să trăiască o viață mult prea tristă, toate din cauza acțiunilor adulților din jurul ei…



Citate:
• „Nu credea că lucrurile se pot întâmpla la fel în locuri diferite și, pentru că viața trăită până acum, fusese, în mare parte, rea, fără îndoială că acum avea în față ceva mai bun.”
• „(…) un bărbat e liber, el poate trăi pasiunile și străbate țările, poate trece peste obstacole, poate gusta cele mai îndepărtate bucurii. În schimb, unei femei i se pun tot felul de piedici. Inertă și inflexibilă în același timp, are împotriva ei slăbiciunile trupului și obligațiile legii. Voința ei, la fel ca voaleta pălăriilor prinsă cu o panglică, tremură la orice adiere,  există mereu o dorință care o atrage, mereu o regulă care o împiedică.”
• „Există suflete într-o veșnică tulburare. Rând pe rând au nevoie când de visare, când de cele mai curate pasiuni, cele mai aprige desfătări.”
• „Datoria înseamnă să trăiești ce e măreț, să iubești ce e frumos și să nu accepți toate convențiile sociale.”

• „În fața întinderii nesfârșite, iubirea ei creștea, se umplea de tumultul zgomotului vag care se înălța.”



duminică, septembrie 18

E-BOOK VS. CARTE TIPĂRITĂ


În lumea cărților, există o dispută ce pare a fi fără sfârșit: care variantă este mai bună: e-book sau carte tipărită? Care dintre acestea două este mai bună, care dintre acestea două este de preferat? Mie mi se pare că ar fi o alegere nedreaptă, nu înțeleg pentru ce există astfel de controverse și pentru ce aceste două tipuri de carte (electronică și tipărită) nu ar putea coexista, nu s-ar putea completa reciproc ca un tot unitar?! Trăim practic într-o lume în continuă schimbare, în care tehnologia în care tehnologia se dezvoltă pe zi ce trece și în care accesul la informații care altădată ni se păreau simple povești este deosebit de ușor. E-book-ul mi se pare o alternativă extrem de utilă într-o lume în care internetul face parte din viața noastră, în care nu ne închipuim o zi fără să deschidem calculatorul, în care globalizarea ne lasă impresia că trăim într-un mic sat global, în care oameni de la un capăt de lume pot comunica între ei extrem de ușor…



Personal, prefer cartea tipărită din nenumărate motive. La examenul care mă ajuta să urmez studiile de master, având această temă de discuție, am susținut cu destul de mare vehemență că nu m-aș vedea vreodată schimbând paginile unei cărți cu acelea reci ale unei cărți electronice… Mi se părea de neconceput o astfel de idee, mi se părea că se pierde esența… Acum, nu mai cred la fel și tind să le dau dreptate profesorilor care mi-au spus că poate, doar poate, cartea electronică este o alternativă pentru cititorii împătimiți… Încă prefer cartea tipărită, paginile sale au un miros aparte, care te poartă în lumea magică a poveștilor din interiorul lor mult mai repede decât o face un e-book. De asemenea, îmi place să parcurg pagină cu pagină o carte, să îi simt catifelarea sub degete… Prefer să văd în biblioteca mea cărți așezate în ordine, pe diferite categorii, să le știu acolo, la îndemâna mea oricând… În plus, mi se pare că ochii mei au mult mai puțin de suferit în momentul în care citesc o carte în format clasic, că obosesc puțin mai greu și că pot parcurge un număr mult mai mare de pagini…



Pe de altă parte, deși, poate nu ar trebui, obișnuiesc să aleg o carte după design, după coperta, care, de cele mai multe ori, îmi spune multe despre o carte și despre povestea ei. În acest caz, cărțile electronice au întâietate, este bonusul lor. De cele mai multe ori, faptul că nu sunt tipărite (deci, nu depind de fondurile necesare tipăririi color), au grafici, coperte și anexe mult mai interesante și mai colorate… De asemenea, trebuie să recunosc, pentru un cititor împătimit, sunt o alternativă extraordinară, deoarece îi permit accesul mult mai rapid la informație, ca să nu mai spunem că au costuri mult mai mici (nu mai există costurile de tipărire). De asemenea, atunci când pleci în vacanță sau într-un loc, poți lua alături de tine și biblioteca virtuală, mult mai multe volume față de maxim 3, 4 volume în cazul cărților clasice… Un e-book te ajută să ajungi mult mai repede la cărți încă netraduse în limba ta, să ai acces la un mai mare volum de informație…


Așadar, consider că nu ar trebui să existe toată această dispută între cartea clasică și cea digitală. Ar trebui să învățăm să le facă să coexiste, să fie partenere, care să ne dezvolte imaginația și să ne ajute să pătrundem în lumi diferite. Nu este o bătălie între cele două, nu ai cum să trăiești într-o lume a tehnicii fără existența unor exemplare digitale a poveștilor iubite. Ar trebui să ne folosim de toate avantajele acestora, astfel încât să transformăm ambele forme în prieteni de nădejde pentru viața de zi cu zi…




marți, septembrie 13

CARTEA DE PE NOPTIERĂ



“A citi pentru întâia oară o carte este ca și cum ți-ai face un nou prieten ; a reciti o carte este precum te-ai întâlni cu un vechi prieten.”
Proverb chinezesc

Există unele cărți de care te îndrăgostești iremediabil și la care revii mereu și mereu, din dorința de a te întâlni cu vechi prieteni, pe care îi regăsești cu emoție și cu aceeași bucurie ca prima dată. Sunt acele cărți cărora le-ai prevăzut miracolul încă de la început și care ți-ai fi dorit să nu se mai termine. Este extraordinar faptul că un om (autorul) aflat la celălalt capăt al lumii, dincolo de orizontul, reușește să îți pătrundă în lumea ta interioară și minte, parcă citindu-ți gândurile, creând o operă atât de apropiată de sufletul tău încât să rămână acolo pentru totdeauna. O astfel de operă este cea care te însoțește pretutindeni, care stă pe noptiera ta în momentele mai puțin fericite sau în cele de bucurie extremă, cele care au coperțile scorojite de la cât de mult au fost deschise pentru a regăsi pasaje vechi și pentru a retrăi momente și trăiri.
Pentru mine, o astfel de carte este „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, o carte document care m-a ajutat să descopăr lumea sudului american, cu toate frumusețile sale, cu acele baluri extraordinare și cu trăsuri, rochii minunate și servitori negri, răsfățați asemenea unor copii, cu plantațiile extraordinare și oameni care luptă pentru visele lor. Chiar dacă războiul distruge anumite valori, iubesc puterea de regenerare a unei întregi societăți, precum și puterea de adaptare și de reinventare a oamenilor. Este un roman clasic, dar a cărei lume mi-a pătruns adânc în suflet, ecoul ideilor sale încă se mai aude la mult timp după terminarea citirii sale, un roman la care am plâns și am râs în egală măsură.
O iubesc pe Scarlett O`Hara, pentru forța ei interioară care o face capabilă să treacă peste orice fel de greutate pe care o întâmpină, fapt care o face să își ajute familia în timpurile grele, să își înfrunte dușmanii cei mai aprigi și să se integreze în absolut orice fel de situație. Iubesc determinarea ei, puterea de regenerare chiar și după cele mai mari furtuni ale sufletului, faptul că reușește să privească spre viitor și nu spre trecut, în ciuda faptului că toți cei din jur nu reușesc să treacă peste nostalgia vremurilor trecute. Îmi place faptul că reușește să iasă din tipare fără a ține cont de gura lumii, să muncească și să își facă o afacere într-o lume dominată de bărbați, să își urmeze inima și dragostea.
Îl iubesc pe Rhett Butler pentru capacitatea sa de a se descurca într-o lume care nu mai lasă loc la sensibilitatea sudistă, pentru că reușește să ajute fără a se lăuda cu toate acțiunile sale, pentru că este acolo, alături de oameni, chiar dacă aceștia i-au închis de multe ori ușa în nas.
O iubesc pe Melanie, pentru că reușește să le ofere forță tuturor celor care o cunosc, în ciuda faptului că ea este micuță și fragilă. Reușește să îi rămână alături lui Scarlett chiar și când aceasta din urmă nu o iubește foarte tare. Îl acceptă pe Ashley cu toate visele lui.
Iubesc Tara, cu pământurile ei roșiatice, cu plantațiile ei și cu toată viața existentă aici.
Să scrii despre această operă măreață ar însemna să umpli pagini întregi fără a cuprinde nici pe departe esența sa.




Care este cartea voastră de pe noptieră? Ce carte a rămas acolo, în sufletele voastre, pentru totdeauna?!

sâmbătă, septembrie 10

LECTURA - UN MOD DE VIAȚĂ



„Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.”
– Barbara Tuchman

Într-o lume în care tehnologia evoluează tot mai mult și în care pseudovalorile, este greu să îți mai imaginezi că lectura îți poate oferi experiențe minunate și că te poate purta pe aripile istoriei, ducându-te în trecut, prezent și viitor într-un timp mult mai scurt decât o poate face un calculator.
Cărțile sunt acei prieteni minunați care ar trebuie să ne însoțească zi de zi, în periplul nostru prin această lume. Lectura nu trebuie privită doar ca un simplu hobby, ea este mult mai mult decât atât, este hrană pentru minte și inimă, o adevărată oglindă pentru suflet. Este un adevărat mod de viață și, uneori, o muncă reală, dar care nu implică nici un fel de plictiseală sau corvoadă.
În paginile cărților, descoperim o adevărată reflexie a propriului eu, un alter-ego al nostru, al cititorilor, care ajungem să trăim aventuri intense și să descoperim ideile autorului ca dintr-un puzzle, trecând toate acestea prin filtrul propriei gândiri și a propriei experiențe de viață. Este o întreagă experiență a gândirii în momentul în care parcurgi paginile unei cărți: nu este de ajuns să fii doar cititor, o persoană pasivă, care doar vede derulându-se prin fața sa imagini și scene. Pentru a fi cu adevărat un cititor, trebuie să ajungi să îți creezi propriul spațiu în interiorul acțiunii cărții citite, să poți lua parte la toate chestiunile prezentate, să trăiești alături de personaje, să descoperi noi lumi și noi mentalități. Numai astfel vei ajunge să trăiești adevărata experiență a lecturii, doar astfel vei putea gusta din dulceața poveștii pe care ți-o spune autorul. Trebuie să simți cu tot sufletul ceea ce citești…
În momentul în care lectura ne însoțește pas cu pas și devine mod de viață, ea ajunge să ne ofere o fericire nemărginită și acea doză de plăcere și de mulțumire necesară pentru supraviețuirea în această lume:
„A căpăta obiceiul de a citi înseamnă a-ți crea un refugiu personal față de toate nenorocirile lumii.”  după cum spunea W. Somerset Maugham
Ea este cea care îl împinge pe om să se descopere, să experimenteze lucruri nebănuite, îl trimite pe marginea prăpastiei pentru a ajunge la adevăratul eu, care, de cele mai multe ori, este tentat să mimeze viața celor din jur sau să stea ascuns, timid, în cel mai îndepărtat cotlon al nostru. Cuvintele se identifică astfel cu propria ființă și te poartă cu gândul spre lucruri care nu ai fi crezut vreodată că sunt posibile. Te ajută să te dezvolți, să îți identifici personalitatea, să afli cine ești tu cu adevărat și ce anume dorești să faci în această viață.
Lectura este singura care își dă posibilitatea de a te forma ca individ, dar nu într-o formă dinainte stabilită, ci într-o formă unică. Ea îți lărgește orizonturile și te face să înțelegi că poți realiza mult mai multe, îți dă curajul de a lăsa deoparte limitările și de a înfăptui lucruri pe care credeai că nu le vei putea face niciodată. Îți oferă forța interioară de te individualiza și de a înfrunta lumea cu tot ceea ce este în ea. Lectura este un prieten constant,un consilier mereu la îndemână și cel mai răbdător dintre profesori. Ceea ce este impresionant în cazul acesteia este faptul că te ajută ca, imediat ce ai închis o carte, să îți formulezi pentru tine însuți idei, concluzii… Astfel, ea te determină să gândești singur, să ai propriile opinii pe care să le poți susține într-un mod logic, să devii persoană individualizată, care se distinge printre ceilalți datorită puterii cuvântului și a elocvenței vorbitului.
Mai mult decât atât, în cărți vei găsi o adevărată terapie împotriva stresului cotidian, aducătoare de liniște și pace interioară. Descoperind lumi fantastice, ajungi să uiți de mediul înconjurător, transpunându-te într-o cu totul altă realitate. În timp ce citești, noțiunile de timp și de realitate dispar, acestea fiind înlocuite prin ceea ce experimentezi. Te concentrezi la ceea ce citești și, de cele mai multe ori, zgomotele exterioare se estompează sau dispar cu totul.
O carte bună rămâne cea care te face încă să te gândești la ea mult timp după ce ai terminat paginile ei, care încă se citește chiar dacă ai terminat povestea, care îți pătrunde în suflet și rămâne acolo. Ea te ajută să capeți cunoștințe noi, să explorezi posibilități și civilizații. Dr. Seuss spunea:
„Cu cât citești mai mult, cu atât vei ști mai multe lucruri. Cu cât înveți mai mult, cu atât vei merge în mai multe locuri.”

********

„O carte măreață ar trebui să te lase cu multe experiențe și oarecum epuizat la final. Trăiești nenumărate vieți în timp ce citești.” (William Styron)
De aceea, lăsați-vă mintea și sufletul să plutească pe aripile visării, care ne eliberează mintea. „Cărțile sunt fluturi cu care zburăm spre propria noastră minte.” (Simona Enache), fapt pentru care lasă-le să te însoțească pas cu pas, să te ajute să te descoperi și să evoluezi…





vineri, septembrie 9

OANA G. ARION: ULTIMUL VIKING - VOLUMUL I AL SERIEI „NEMURITOR”


Romanul Oanei Arion – „Ultimul viking” este primul din seria „Nemuritor”, o serie care promite multă aventură, mister și dragoste.
Acest prim volum îi creează cititorului senzația ciudată că lumea obișnuită pe care o cunoaște el poate fi mult mai mult decât atât, că toate lucrurile pe care le cunoaște pot fi mult prea banale și că dincolo de cotidianul anost pot exista și alte lumi, paralele celei a oamenilor, în care destinele unor creaturi fantastice (vampiri, vârcolaci, dragoni, selkie, berserkeri, wyverni) se împletesc cu cele umane, aducând nenumărate aventuri, dar și pericole. De asemenea, aduce în prim plan elemente mitologice despre zei nordici și povești din lumea scandinavă, despre vikingi, toate prezentate cu detalii semnificative. Însă, toate aceste elemente și date reale nu plictisesc, ci te ajută să pătrunzi și mai mult firul poveștii, să vezi derulându-se în fața toate toate acele lumi demult apuse, în care nemuritorii și oamenii puteau trăi la un loc.


֎֎֎֎֎


Primele pagini ne introduc direct în mijlocul acțiunii, când personajul principal, Victoria Grey, se prezintă:
„Cine sunt eu? Eu sunt Victoria Grey, crescută și educată în încântătoarea tradiție sudistă, fiică și soră devotată (…) Până în seara de dinaintea deschiderii cafenelei, am fost o femeie absolut normală, cu griji cotidiene mărunte (…)”
Destinul ei se schimbă în mod radical în momentul în care un străin îi moare în brațe, aceasta după ce îi lasă drept moștenire o monedă străveche, ce aparținuse vikingilor. Acesta este momentul de început al aventurii Victoriei, tânăra care a părăsit meseria de medic veterinar din Boston pentru a se muta în micul orășel Wind`s Cross, unde preia afacerea bunicului ei, o cafenea pe care o numește Coquette. Deși viața aici ar fi trebuit să fie una anostă pe alocuri și absolut banală, în care fiecare zi să se desfășoare conform unei rutine obișnuite, acest lucru nu va fi astfel. Momentul morții necunoscutului va aduce cu sine o mulțime de creaturi fantastice, toate cu un trecut impresionat, fiind prezente pe acest Pământ timp de secole. Aceasta va schimba perspectiva de viață a Victoriei, o fire excesiv de pragmatică, ce prefera să creadă doar în ceea ce era palpabil, în ceea ce putea vedea ea însăși. Însă, acum va înțelege că realitatea nu este deloc așa cum ne-o închipuim:
„Treptat, am descoperit că lumea, așa cum o cunoșteam eu, lumea în care evoluasem și în care mă formasem până la vârsta de douăzeci și nouă de ani, era doar o mică parte a unui întreg; că sistemul meu de valori era eronat, iar eu, Victoria, nu eram decât  «o coincidență» în cadrul unui plan complex, plan pe care eram obligată acum să îl urmez, împotriva voinței mele. Tot ceea ce considerasem ficțiune se dovedea a fi parte a realității, o realitate plină de creaturi supranaturale, legende și ritualuri.”
În fața ochilor ni se desfășoară aventura vieții ei, care, așa cum îi va spune mai târziu Loki (zeul nordic), e doar începutul, deoarece vechile legende au stârnit în ea forțe nestăpânite, care nu îi vor permite să mai fie cine era și care o vor determina să ia altfel de decizii decât în mod obișnuit:
„Vei simți în tine o forță nebănuită, un dar sau un blestem, depinde cum privești. Argintul  a deschis această cale pentru dumneata.”
Victoria ascunde moneda cea veche ce îi fusese oferită de necunoscut, încercând să o protejeze, deși nu știa care ar fi motivele ce necesitau protejarea acesteia. Însă, în viața ei încep să apară elemente stranii: are coșmaruri despre coridoare prin care fuge, fără a fi capabilă să treacă printr-un fel de portal, are premoniții și, uneori, pare a se transpune în cu totul alte locuri:
„Deodată, am simțit ceva straniu, ca și cum zgomotele din jurul meu se estompau. Mușchii mi s-a încordat și obiectele din jur păreau încețoșate, pierzându-și conturile. Apoi, ca într-o izbucnire de lumină, am văzut ochii lui Liberace, pisica mea, privindu-mă fix. Era ca și cum mă aflam în apartamentul meu și priveam în jur: lampa cu abajur pictat cu fluturi galbeni, canapeaua din living, covorul… Eram eu și nu eram…”
De asemenea, moneda îi lasă în palmă o mică pată roșiatică, iar cineva o atacă în gangul din preajma propriei case. Toate aceste evenimente îi aduc în jur mai multe persoane noi:
• polițistul Liam O`Reiley, care va dezvolta o adevărată pasiune pentru Victoria;
• exoticul Arrio Raul, un vampir extraordinar de frumos, față de care Victoria se simte atrasă, după cum chiar ea însăși spune: „într-un fel ciudat și inexplicabil, tânjeam după prezența lui”.
• Ian Tomasson, un berserker (un strămoș al vârcolacilor), păzitorul argintului (se va dovedi că existau mult mai multe monede de argint față de cea aflată în posesia Victoriei), un nemuritor care îi va explica mult mai multe despre ceea ce i se întâmpla ei;
• vampirii Lucien Smith și Dava Moonstone, două ființe malefice, doritoare de putere infinită, care își dorescă să fie în posesia argintului.
Victoria află că argintul atât de râvnit avea darul de a oferi putere nemăsurată posesorului ei, dar, în același timp, era asemenea unui blestem. Toți cei care intrau în posesia fie și a unei părți din el, ajungea să fie dominat de acesta, nemaidorind să îl înapoieze stăpânului de drept. Mai mult decât atât, acesta ajunge să schimbe personalitatea persoanei care îl stăpânește. De asemenea, alături de Liam, Arrio și Ian, ea va încerca să ducă moneda la locul ei, sperând că blestemul va înceta.



Va reuși grupul acestor creaturi atât de diferite să ducă misiunea la bun sfârșit? Va reuși el să ducă la bun sfârșit misiunea pe care și-o propune?
De asemenea, pe cine va alege Victoria dintre cei trei bărbați de care se simte atrasă: pe Liam, cel îndrăgostit de ea, pe Arrio, vampirul care, prin gesturi mărunte și protectoare, o face să se simtă împlinită, sau pe Ian, cel cu care se simte în largul ei? Oare atracția pe care o simte față de acești trei bărbați este reală sau doar un efect al magiei argintului? Oare cei trei bărbați o iubesc pe ea sau doar își închipuie aceasta, aflându-se sub vraja monedei vikinge?
Vă invit să citiți cartea pentru a afla.


֎֎֎֎֎


„Ultimul viking” este un roman care îți ține toate simțurile treze, care te determină să vrei să afli mai mult și mai mult, să îți ofere detaliile necesare prin care să poți descifra mistere din timpuri apuse. Este o carte pe care nu o poți lăsa din mâini până la ultima pagină, o operă care abundă în elemente de mister, de aventură, în care iubirea își face simțită prezența, istoria se rescrie, iar realitatea se împletește cu elementele fantastice, supranaturale, precum și cu cele mitologice. Oana G. Arion creează o nouă lume, plină de magie, care te pune pe gânduri, care te face să te întrebi dacă totul poate fi transpus în real, dacă ar putea există cu adevărat o lume paralelă, în care ființe necunoscute nouă supraviețuiesc, iubesc și luptă pentru idealuri. Oare realitatea noastră există cu adevărat sau totul este puțin mai mult decât putem vedea și simți noi?! Un roman plin de fantezie, presărat cu elemente de umor sau de ironie chiar și față de cele mai grave situații, care te face să îți pui întrebări și te determină să încerci să ghicești finalul, în care te transpui din lumea cititorilor în cea a martorilor la aventuri fantastice, care se derulează cu repeziciune prin fața ochilor… O acțiune alertă, care îți face toate simțurile să tresalte…




marți, septembrie 6

RODICA MIJAICHE: ANOTIMPUL IUBIRII



Vi s-a întâmplat vreodată să vă simțiți atrași în totalitate de o carte? La mine așa s-a întâmplat cu cartea „Anotimpul iubirii” de Rodica Mijaiche, a fost pur și simplu dragoste la prima vedere. Coperta ei minunată care vorbește de la sine, titlul care promite multe pătrund direct în suflet de la prima vedere, totul te cuprinde ca într-o vrajă, trăgându-te cu putere spre paginile ei…
Există cărți cărora le-ai presimțit miracolul fără să le fi cunoscut vreodată și „Anotimpul iubirii” este una dintre acestea. Se spune că unele cărți își aleg cititorii și cred că aceasta mi s-a întâmplat și mie cu această carte. Ceea ce am descoperit în interiorul paginilor sale m-a purtat într-o altfel de lume, în care întreaga acțiune pare să se deruleze prin fața ochilor. Trăiești alături de personajele sale, Anamaria, Adrian, Melania, toate sufletele sensibile, care au trăit drame extraordinar de mari și care încearcă să se vindece prin iubire și prin prietenie. Fiecare cuvânt așternut pe pagină te îndeamnă la visare și îți cere timp pentru a reflecta la semnificația sa. Cititorul descoperă descrieri mirifice, personaje care se conturează ca persoane de sine stătătoare pe măsură ce le afli poveștile de viață, povești desprinse din cotidian care se doresc rezolvate…
*************
Romanul debutează cu drama Aneimaria, o tânără, avocat de succes, un „înger cu ochi albaștri, cu păr negru și cârlionțat”, care reușise să treacă peste cea mai grea povară a vieții ei (moartea părinților și a surorii) cu ajutorul prietenului ei, Mihai, colegul ei de apartament, care îi fusese sprijin mult timp. Acum, și Mihai  murise, iar totul în jurul ei pare să se prăbușească:
„Tocurile ei răsunau în liniștea serii reci de noiembrie, fiind întrecute doar de ploaia care cădea în valuri peste ea, încercând parcă să-i spele tristețea profundă ce o învăluia ca două brațe tandre ale unui îndrăgostit.
Lacrimile ei se amestecau cu stropii grei de ploaie, care încercau, la rândul lor, să-i redea viața biciuindu-i fața,străduindu-se să o trezească din somnul fără de sfârșit în care alunecase după tot ceea ce se întâmplase.”
Mihai îi lasă o moștenire mai neobișnuită: o anunță că va primi o vizită a cuiva apropiat lui, de care îi cere să aibă grijă:
„Vei primi o vizită. Este un suflet rănit, la fel ca tine, și sper doar că te-am învățat bine și știi cum să-l vindeci.”
Anamaria nici nu bănuiește cât de mult o va schimba această experiență. La ușa ei, își face apariția fratele lui Mihai, Adrian, un bărbat înalt, puternic, dar care are multe cicatrici, unele vizibile (un baston îl însoțește mereu, făcându-l să meargă șchiopătat), altele mai puțin vizibile, dar care îi sfâșie sufletul. Adrian era un copil adoptat, care nu a reușit niciodată să se ridice la nivelul standardelor familiei adoptive, dar care a sperat că măcar propriul lor fiu, Mihai, îi va mulțumi. Nici acesta nu reușește, pentru că este homosexual, devenind rușinea familiei. Adrian se învinovățește pentru renegarea fratelui său și alege să plece în război în Irak. Nu era pregătit pentru ceea ce avea să se întâmple acolo, iar moartea prietenului său, Paul, ucis de o bombă ascunsă, îl face să sufere cumplit.
Între Adrian și Anamaria se leagă o relație frumoasă, este dragoste la prima vedere, este ceea ce aveau nevoie pentru a simți din nou că trăiesc. Chiar dacă se cunosc de foarte puțin timp, ei se lasă la început purtați de magia iubirii și dezvoltă o legătură puternică:
„Mi-a sărutat gura în cel mai senzual sărut pe care l-am primit vreodată. Parcă toată durerea și toată tristețea fiecăruia dintre noi erau înăbușite în acel sărut. Dar mai era ceva: nevoia de a ne dărui unul celuilalt, puterea de a trăi, de a simți.”
Însă, în momentul în care analizează cele ce s-au întâmplat, cei doi încep să se teamă că nu pot fi ceea ce dorește celălalt, se tem că vechile răni și povești vor ajunge să distrugă totul și consideră că cicatricile lor sunt prea mult pentru celălalt. Adrian consideră că „în viața lui nu mai era loc pentru iubire”. Anamaria consideră că toți cei pe care îi iubea dispăreau la un moment dat și se teme să se angajeze într-o nouă relație. Amândoi consideră că „totul trebuia ținut sub lacăt, deoarece descătușarea nu aduce decât nefericire”.
Adrian alege să plece pentru o perioadă, lăsând în urmă confuzie. Aceasta devine și mai mare în momentul în care în blocul Aneimaria se mută Melania, cea care îi devine prietenă bună, un alt suflet plin de cicatrici, care deplânge moartea soțului ei, Paul. Ea îl cunoaște pe Adrian din poveștile lui Paul, însă Anamaria nu este sigură ce să creadă despre relația celor doi…
Vor reuși în final Adrian și Anamaria să fie împreună? Vor reuși ei să treacă peste vechile cicatrici și să se lase în voia sentimentelor puternice de iubire, o dragoste ce apare doar o singură dată în viață? Vă invit să citiți cartea pentru a afla.
*************

„Anotimpul iubirii” este un roman extraordinar, este una dintre acele cărți care îți rămân în suflet mult timp după ce ai închis paginile sale, care te poartă pe aripile sale în lumea sa. Sentimentele vin ca un amalgam, trăiești alături de personaje tristețea profundă și fericirea fără margini și îți dorești ca povestea să dureze la nesfârșit. O poveste de suflet și pentru suflet pe care o descoperi pas cu pas, care îți arată că iubirea este totul, că aceasta poate vindeca vechi răni, poate închide cicatrici, că există speranță chiar și dincolo de cele mai grele momente din viață.




duminică, septembrie 4

CAROLE MATTHEWS: DIETA IUBITOARELOR DE CIOCOLATĂ




Am terminat de citit continuarea romanului „Clubul iubitoarelor de ciocolată” a lui Carole Matthews: „Dieta iubitoarelor de ciocolată”, o carte la fel de minunată şi de plină de umor şi romantism ca şi primul volum. Şi că tot este vorba de diete, m-am asigurat că am alături de mine suficient de multă ciocolată şi ciocolată caldă pentru a nu mai suferi atunci când citesc descrierile mult prea detaliate ale dulciurilor iubitoarelor de ciocolată.
Romanul continuă povestea celor patru prietene: Lucy, Chantal, Nadia şi Autumn, care au devenit şi mai unite şi mai solidare unele cu altele. El debutează descrierea momentelor de dinainte de sărbătoarea Crăciunului, o perioadă deosebit de frumoasă pentru cei care au un partener, dar care scoate tot ceea ce este mai rău din viaţa persoanei atunci când nu are cu cine împărtăşi bucuria. Însă, pentru a supravieţui tuturor momentelor stresante, cele patru prietene ale Clubului exclusivist al iubitoarelor de ciocolată apelează la ceea ce le-a unit de la bun început: mâncatul ciocolatei şi întâlnirile de urgenţă la restaurantul Paradisul Ciocolatei, aflat în Londra. Aceasta este şi deviza patronilor restaurantului, Clive şi Tristan, care au scris pe o pancartă aflată pe peretele ciocolateriei lor: 1. trage aer adânc în piept; 2. numără până la zece; 3. mănâncă ciocolată.


Cel de al doilea volum ne-o prezintă pe Lucy Lombard singură, fără Iubi Aiden Holby, plecat în Australia. Un moment în care pare să surprindă pe camera web un moment intim dintre Iubi şi o altă femeie o determină pe Lucy să se reîntoarcă la Marcus, fostul ei iubit care o înşela în mod constant. Decide să îi mai acorde o şansă, urmând să se căsătorească în februarie, aşa cum stabiliseră iniţial. Numai că se întoarce Aiden, care îi cere să renunţe la nuntă.
Oare pe cine va alege Lucy: pe Marcus, cel care o rănea în mod constant, dar care îi era alături de 5 ani, sau pe Aiden, şeful ei chipeş, care îi trezea cele mai multe emoţii?!



O redescoperim pe Nadia, care încearcă să reia legătura cu soţul ei, Toby, întorcându-se acasă. Acesta pare că a renunţat la mania lui cu jocurile de noroc, însă, pleacă la Las Vegas chiar atunci când totul părea că merge minunat între ei doi. Acolo, el alege să facă un act necugetat, fără a se gândi la fiul lui de numai patru ani sau la soţia pe care o lăsa cu şi mai multe datorii: se aruncă de pe un turn înalt, renunţând la luptă.
Va reuşi Nadia să scape de toate încurcăturile lăsate în urmă de soţul ei şi să îşi recâştige echilibrul sufletesc?!



Chantal descoperă că este însărcinată, chiar în momentul în care era despărţită de soţul ei, tocmai pentru că refuzase să aibă vreodată un copil. Ea încearcă să îi dea vestea soţului ei, chiar dacă nu era sigură al cui este pruncul din pântece. Lucrurile se complică în momentul în care află că şi Ted urmează să fie tătic, dar cu o altă femeie.
Vor reuşi oare cei doi să treacă peste toate problemele dintre ei şi să îşi refacă familia?!



Autumn este fericită în relaţia ei cu Addison, numai că reapare fratele ei, Richard, care complică lucrurile. Deşi a stat mult plecat pentru a scăpa de dependenţa de droguri, se pare că acest lucru nu a ajutat la nimic. El este mult mai rău decât înainte, iar consumul de droguri îl aduce în pragul morţii, în spital, după ce a fost bătut de unii contrabandişti. Aceştia ajung să o ameninţe şi pe sora lui. Autumn este cea care îşi ajută fratele pentru ultima dată, făcând o livrare în numele lui chiar în ziua nunţii lui Lucy. Cele patru prietene îi sunt din nou alături.
Vor reuşi cele patru să ducă lucrurile la bun sfârşit din nou, ca şi în cazul recuperării bijuteriilor lui Chantal din primul volum, sau vor fi prinse de poliţie?! Va accepta Addison toate aceste lucruri din partea iubitei lui sau va da bir cu fugiţii?!


**********************



„Dieta iubitoarelor de ciocolată” este o poveste despre solidaritate, despre cât de departe poate merge o prietenie. Cartea ne arată că prietenii aleşi cu grijă pot deveni o adevărată familie, care te ajută indiferent de situaţie şi care îţi sunt aproape atât în momentele vesele, cât şi în cele mai puţin fericite. Este o carte care se citeşte uşor, care are acţiune şi umor, poveşti de dragoste şi de viaţă. 


Vizitatorii blogului


website hit counter