vineri, august 19

KATE BRIAN: IUBITUL VIRTUAL

Îmi propusesem mai demult acest roman, dar cred că abia acum a sosit momentul lui, iar alegerea a fost perfectă, deoarece romanul „Iubitul virtual (Fake Boyfriend)” al lui Kate Brian este potrivit pentru zilele toride de vară, când tot ceea ce ai nevoie este o comedie spumoasă, în care încurcăturile se țin lanț…
Recunosc, m-a atras titlul cărții, părându-mi-se a fi o temă foarte actuală, când lumea are tot mai puțin timp, iar soluția bună la toate pare a fi internetul. Povestea pe care Kate Brian o aduce în scenă este una tipic adolescentină, dar care reușește să îți țină simțurile treze până la ultima pagină. Deși la un moment dat ai impresia că întrevezi finalul, răsturnările de situație și încurcăturile îți demonstrează că nu este deloc astfel.
„Iubire virtuală” are acțiunea centrată în jurul a patru tineri liceeni, viitori absolvenți, care mai au puțin până la cel mai mare eveniment al vieții lor: balul de absolvire. Personajele principale sunt în număr de patru: Isabelle (fata inteligentă și frumoasă, tipul reginei balului, dar care devine cu totul diferită când vine vorba de iubire), Lane (tipa tăcută, care pare să facă pe plac tuturor celor din jur, dar care, în momentele critice, știe să ia cele mai bune decizii), Vivi (fata atletică, un pic băiețoasă, dar sigură pe ea în orice situație, căreia îi place să dețină controlul, fapt ce îi pune pe fugă pe toți băieții) și Curtis (atletul, cel care este veșnic pedepsit, deoarece nu reușește să aibă cele mai bune rezultate școlare).
Acest grup de prieteni este foarte unit, dar oare până unde merge prietenia și ce ar fi în stare să facă unii pentru ceilalți?!
În pragul balului de absolvire, visul ei încă din clasa a IX-a, Isabelle este lăsată baltă de către băiatul cu care credea că are o relație serioasă, Shawn, care o înșeală. Izzy este dispusă să îi mai acorde o șansă, deoarece… îl iubește și s-a văzut mereu alături de el la absolvire (naivitatea aceea adolescentină când crezi că totul se va desfășura conform planurilor tale). Prietenii ei consideră că acest lucru nu se poate întâmpla, Shawn greșind de prea multe ori, fapt pentru care decid să intre în acțiune și să facă orice ar putea să o împiedice de la a fi înapoi în brațele celui care era clar că nu e potrivit pentru ea. Vivi, capul răutăților, vine cu o idee: creează un cont fictiv pe MySpace, al unui anume Brandon, din alt stat, care are tocmai caracteristicile dorite de Izzy (dacă nu te cunosc prietenele, atunci cine…). Va intra în scenă și Marshall, fratele mai mic al lui Vivi, care va începe discuția virtuală cu Isabelle. Aceasta din urmă se îndrăgostește de băiatul virtual, iar fetele angajează chiar și un „Brandon”, pentru ca totul să pară mai real…
Totul pare să se ducă de râpă în momentul în care Isabelle dorește să se întoarcă la Shawn, să îi mai dea o altă șansă… Oare planul prietenilor săi vor reuși să o țină departe de bărbatul nepotrivit sau fata va reveni la vechea formulă? Oare pe cine va însoți Isabelle la bal? Vă invit să citiți romanul lui Kate Brian pentru a afla singuri…
Romanul are o acțiune mai ușoară, dar autoarea surprinde lumea tipică a adolescenților, recreând lumea de liceu, când totul părea posibil, când aveam curajul să luptăm mai mult pentru ceea ce doream. Intrigile, răsturnările de situație și situațiile neașteptate te țin cu sufletul la gură până la finalul romanului, făcându-te să îți dorești să afli ce se va întâmpla, ajutându-te să fii alături de personaje, dorindu-ți să fii acolo pentru a lua parte la acest plan nebunesc, pentru a lua decizii și a face lucrurile să fie mai bune… Și toate acestea din iubire și prietenie adevărată…


4 comentarii:


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter