sâmbătă, august 27

ADELA DE GARABET IBRĂILEANU






Recunosc că am început să citesc „Adela” a lui Garabet Ibrăileanu cu o oarecare teamă, dar şi curiozitate: poate oare un critic literar de o forţă extraordinară să creeze o operă cu fluenţă narativă?! Pentru acest motiv, romanul aştepta demult, încă de pe băncile liceului, apoi din facultate, când am tot amânat lectura lui. Ceea ce am descoperit m-a surprins în mod plăcut: am descoperit un roman de o extraordinară forţă epică, un roman din care apare un amalgam de sentimente antitetice, o operă care se simte mai înainte de a fi citită...
S-a spus că „Adela” ar avea la bază chiar viaţa lui Ibrăileanu, o oarecare idilă trecătoare cu o anume Olga Tocilescu, asistenta sa de la catedră, poveste care a creat o anumită vâlvă în acea perioadă. La aceasta te duce cu gândul şi cuvintele autorului cu privire la roman:
„M-a necăjit tare... Adela... Odată m-am supărat pe ea şi m-am hotărât să o fac să fugă cu un ofiţer, ca să scap de dânsa. Pe urmă, am renunţat.”,
dat fiind faptul că Olga chiar a dispărut din vieţile tuturor fugind cu un ofiţer.
„Adela” este unul dintre puţinele romane de dragoste din literatura română şi, de departe, unul dintre cele mai frumoase şi mai pline de sensibilitate. Este o operă care are la bază ezitarea, neputinţa personajului principal de a se decide în favoarea dragostei, pendulările acestuia între realitate şi viaţa lui interioară, plasarea lui între dragoste şi luciditate excesivă.
Romanul este organizat sub forma unui jurnal, cuprinzând perioada dintre iulie şi august, de la finalul secolului al XIX-lea, petrecută de doctorul Emil Codrescu la Bălţeşti, într-o zonă mirifică, dominată de Ozana „cea frumos curgătoare”, de imaginea Ceahlăului şi a Târgului Neamţului. Relatarea este făcută la persoana întâi, însă, aceasta nu este completă, ceea ce ni se prezintă fiind doar fragmente din trăirile personajului principal.
Emil Codrescu ne dezvăluie faptul că a rămas orfan de mamă încă de mic şi, oarecum, găseşte toată această afectivitate feminină în Adela, fetiţa de numai cinci ani a prietenului său, domnul M., care îl transformă în prietenul ei, împărtăşindu-i micile secrete de copil şi îi oferă grija nenumăratelor ei păpuşi. Viaţa de intelectual şi medic îl duce departe de Moldova şi de Adela, unde păstrează totuşi legătura cu aceasta o perioadă prin intermediul scrisorilor. Astfel, el află că Adela s-a căsătorit, dar că mariajul ei nu a durat decât 2 săptămâni.
Reîntors în ţară, la Bălţeşti, o descoperă pe Adela, devenită acum o veritabilă domnişoară. O observă pe „fata blondă cu arcul întins, cu corpul ca şi arcul...” şi îşi promite: „voi iubi în Adela forma ei ideală și sufletul, parfumul vieții ei, îi voi da totul fără să-i cer nimic.”
Emil Codrescu renunţă la plăcerea excursiei şi a existenţei lui de burlac şi vizitează tot mai des casa Adelei. Este extraordinar de observat interiorul său, pendulările continue între iubirea lui pentru tânăra mai mică decât el cu douăzeci de ani (Adela are 20 de ani, iar el 40), pe care o adoră până la veneraţie, pe care o doreşte doar pentru el (fiind gelos pe orice atinge aceasta şi pe timpul acordat oricui altcuiva), şi luciditatea omului matur, care se cenzurează din cauza rigorilor vremii şi care consideră că iubirea este imposibilă din cauza diferenţei de vârstă dintre ei. Nu este sigur de sentimentele fetei, care îi dă speranţe uneori, care pare a îi răspunde la sentimentele de dragoste, dar care, alteori, pare doar a râde de el, de a se juca cu spiritul ludic specific tinerilor. Se teme de faptul că nu ar putea să o facă fericită, pentru că el se apropie de moarte, iar gesturile ei tandre ar putea fi interpretate doar ca simple gesturi paterne. Următorul fragment surprinde pe deplin sentimentele sale:
„Tinereţea – plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile de lumini şi umbre ale pădurilor, cu întârzieri neprevăzute şi binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Şi după câţiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă fără putinţă de oprire, între maluri uniforme, într-o lume sură şi rece de toamnă, spre apropiata prăpastie...”
De asemenea, este interesant de urmărit analiza pe care Emil Codrescu i-o face Adelei, modul în care acesta transformă până şi cel mai banal gest într-un lucru măreţ, drag inimii sale. Pentru el, orice gest este feminism dus la extrem, descoperindu-i femeia din ea:
„Sufletul i-l iubesc sau, mai exact (...) i-l ador numai întrucât este expresia fiinţei ei intime: senzaţii, emoţii, imaginaţie, turnura spiritului – femeia din ea.”
Adela i se descoperă ca o femeie puternică, uneori capricioasă, dar sensibilă în acelaşi timp. Nu este sigur de sentimentele ei, fapt pentru care decide ca nici el să nu îşi dezvăluie sentimentele. Însă imaginaţia lui, atunci când se află singur în liniştea camerei sale, merge dincolo de paroxism:
„...Adela! La ora asta era desigur în cerdac, pe scaunul ei pliant, cu şalul împletit pe umerii largi, pe braţele rotunde, pe bustul înalt, cu ochii pe jumătate închişi de lumina soarelui, filtrându-şi azurul printre genele lungi... Ochii ei albaştri... Culoarea cerului pentru un detaliu organic!...Abandonarea extatică a unei femei cu privirile albastre...”
Sunt surprinse etapele prin care trece îndrăgostitul: de la extaz la agonie, de la bucurie la tristeţe fără margini, totul aflat sub analiza fină a personajului principal, care îşi spune la un moment dat:
„Iubirea pentru tine nu se poate concepe nici într-o ipoteză! Imposibilitatea ei a fost decretată încă de la începutul Universului.”
Romanul fascinează prin trăirile personajului, prin descrierile etapelor iubirii, care ni se dezvăluie asemeni unei hărţi a sufletului. Cititorul găseşte în interiorul acestuia o poveste extraordinară, de o rară sensibilitate, şi fraze care mângâie sufletul, prin dulcele stil moldovenesc.

Plusuri
Romanul abundă de o sensibilitate deosebită, aduce în discuţie sentimente felurite, te poartă prin meandrele sufletului omenesc, făcându-te să îţi imaginezi fiecare eveniment, trăind sentimentele personajului într-un mod intens. De asemenea, descrierile de natură conturează un peisaj mirific, care te poartă dincolo de real, într-o lume feerică, de basm, în care totul pare posibil.

Minusuri
Ca în cazul tuturor jurnalelor, există un punct de vedere unic, cel al personajului narator. Ca şi la „Maitreyi” a lui Eliade, mi-aş fi dorit şi aici să existe şi o perspectivă a Adelei, să pot observa şi ţesăturile vieţii ei sufleteşti. Aşa,doar din perspectiva lui Emil Codrescu, sentimentele ei abia se întrevăd, deoarece acele vremuri impuneau anumite coduri, iar el nu poate ajunge la o anumită intimitate cu Adela. De asemenea, poate mi-ar fi plăcut mai multă îndrăzneală din partea lui, să fi fost un pic mai mult luptător şi mai puţin idealist şi visător... pentru ca opera să aibă un cu totul alt final decât cel prezent.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Prin comentarea la această postare sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dvs. pe acest site web. Asta înseamnă stocarea adreselor de e-mail, care vor fi folosite doar în cazul în care optați pentru abonarea la newsletter sau la comentarii. De asemenea, sunteți de acord cu termenii și condițiile existente pe site.

Vizitatorii blogului


website hit counter