vineri, iulie 22

FAPTELE VORBESC MAI TARE DECÂT VORBELE






Ai grijă la gândurile tale, acestea vor deveni cuvinte, ai grijă la la cuvintele tale, căci acestea vor deveni acţiuni. Ai grijă la acţiunile tale, căci acestea vor deveni obiceiuri. Ai grijă la obiceiurile tale, căci acestea vor deveni caracterul tău. Ai grijă la caracterul tău, căci acesta va deveni destinul tău.


Cuvintele pot crea adevărate miracole sau pot distruge ființa umană în mod iremediabil. Ele pot fi o adevărată binecuvântare, ridicând spiritul și moralul uman chiar și în clipele cele mai grele, în care totul pare lipsit de soluție. Însă, de asemenea, ele pot fi otravă asupra sufletului, putând opri avântul cuiva și dorința de a continua să facă anumite acțiuni. 
Trebuie întotdeauna să alegem cu grijă cuvintele pe care le utilizăm, pentru că acestea pot avea consecințe deosebit de grave.
Foarte important este să lăsăm pe cel de lângă noi să se încreadă în forțele lui, pentru că numai astfel poate ajunge la reușită. Trebuie să poată fi observată această convingere a noastră, pentru că atunci când insuflăm acest sentiment, nu facem altceva decât să motivăm acea persoană să continue pe calea pe care a început-o și să insuflăm curaj.
Nu uitaţi că adevărata frumusețe a unei persoane se află în interiorul său și, de foarte multe ori, nu poate fi observată prin modul în care o persoană o reflectă, decât prin propriile cuvinte și prin comportamentul său.

Fie ca noi să avem mereu înțelepciunea de a utiliza cele mai frumoase cuvinte și de a ști cum să îi încurajăm pe cei din jurul nostru, atunci când este nevoie de acest lucru!

TRĂIRI, EMOŢII SENTIMENTE...






Viaţa asta este un vârtej de trăiri, emoţii, de momente în care totul pare că se năruie în jurul tău, asemeni unui castel în ruine, urmate imediat de clipe în care totul renaşte din pământ asemeni păsării Phoenix... Viaţa este asemeni unui curcubeu care ne poartă pe covorul său prin locuri şi timpuri diferite...
În scurta noastră trecere pe acest Pământ, ajungem să trăim un purpuriu de sentimente. Acestea pot fi uneori deosebit de contradictorii, mult prea complexe pentru a putea fi exprimate în cuvinte... Oameni trec prin viaţa noastră, toţi lăsând amprente asupra sufletelor noastre. Unii ne fac inimile să tresalte de bucurie, alţii ne coboară încet-încet, ducându-ne pe culmile disperării... Aduc cu ei complicaţii şi aşteptări deşarte. De multe ori, ajungem să ne pierdem pe noi, să ne întrebăm oare cine suntem cu adevărat, oare cine sunt eu cu adevărat, oare am reuşit să îmi păstrez intacte principiile, bucuriile, mica mea lume interioară...

Însă, nu trebuie să uităm că întotdeauna există un mâine, există o speranţă pe care trebuie să o hrănim, să o facem să crească. Nu trebuie să le permitem oamenilor din jur să ne răpească visele cele mai intime, nu trebuie să le dăm voie să ne ia micile bucurii, să ne transforme în sclavii dorinţelor lor... Printre decepţii şi ipocrizie, printre vise neîmplinite, există încă sute de posibilităţi, aşteptări, zile în care totul devine tangibil. Trebuie doar să avem puterea de a merge mai departe chiar şi atunci când nu există o destinaţie precisă... trebuie să avem curajul de a experimenta ceea ce primim.


luni, iulie 18

HOŢUL DE CĂRŢI - MARKUS ZUSAK (RECENZIE)




„Oamenii observă culorile unei zile numai la sfârşit şi la început, dar, pentru mine, este destul de clar că ea combină o multitudine de nuanţe şi de tonuri, cu fiecare moment care trece. O singură oră poate consta în mii de culori diferite: galbenuri cernite, nuanţe de albastru pătate pe nori, întunecimi de nepătruns...”

Romanul lui Markus Zusak – „Hoţul de cărţi” aduce în prim-plan Germania nazistă din anul 1939, anul începerii celui de al doilea Război Mondial, o perioadă deosebit de tulbure şi de plină de durere pentru întreaga lume. Pe acest fundal, se conturează povestea unui copil, Liesel Meminger, care este despărţită la o vârstă fragedă (doar 9 ani) de tot ceea ce avea mai drag: mama şi fratele ei, pentru a fi plasată unei familii sociale. Evenimentele pe care trebuie să le parcurgă pe drumul devenirii ei sunt deosebit de greu de suportat, fapt pentru care se refugiază în lumea cărţilor şi a cuvintelor, singurele care au puterea de a crea lumi noi, singurele care au puterea de a ajuta persoana să evadeze dintr-un cotidian mult prea dureros... Poate tocmai acesta este motivul pentru care personajul narativ, cel prin ochii căruia se derulează întreaga viaţă a lui Liesel şi a celor din strada Himmel, este unul mai neobişnuit, rar întâlnit ca atare şi atât de bine conturat în literatură: Moartea (un fel de conştiinţă colectivă a tuturor celor care au fost nevoiţi să treacă prin experienţa dureroasă a celor aruncaţi în stradă din propriile case, a celor despărţiţi de persoane dragi din raţiuni pur discriminatorii şi nedrepte). Tot Moartea este cea care prezintă realitatea cu un ochi critic, singura care nu este redusă la tăcere de naziştii îndoctrinaţi, singura care nu este nevoită să salute cu „Heil Hitler” pentru a putea avea un loc în societate...
Firul narativ prezintă o poveste deosebit de emoţionantă, o poveste a iubirii de oameni, de viaţă, de cuvinte, care este în contrast cu cotidianul plin de lipsuri (a hranei, a libertăţii de exprimare, a oamenilor dragi etc.) şi de durere, în care o lume întreagă simte cum universul le este dat peste cap şi întors cu susul în jos din cauza războiului, îngreunat şi mai tare de regulile stricte ale Fuherului, Hitler, cel care doreşte existenţa unei lumi pure, în care primează doar rasa albă...
Liesel Merminger simte cât de crudă şi de nedreaptă este viaţa încă din momentul în care se află alături de mama şi de fratele ei mai mic în trenul ce trebuia să îi ducă la o familie socială: bolnav şi slăbit din lipsa de hrană, cel mic moare pe drumul refugiului şi este îngropat undeva pe drum. Liesel găseşte lângă mormântul fratelui ei, în zăpadă, o carte abandonată: „Manualul groparului”, primul ei abecedar în casa în care va poposi.
În Munchen, ajunge pe strada Himmel, o stradă a oamenilor săraci, o stradă a meşteşugarilor: călcătorese, zugravi, croitori... Ea este adoptată de familia Ilsei şi a lui Hans Hubermann, care vor ajunge să devină asemeni propriilor părinţi, suplinind rolul celor adevăraţi, alungaţi, cum avea să afle mai târziu, de faptul că erau „kommunist”. Aici, ea îşi găseşte alinare de coşmarurile pe care le avea în braţele grijulii ale lui Hans, în muzica acordeonului acestuia şi în lecţiile de citire pe care acesta i le oferă în pivniţa casei, folosind metode mai puţin convenţionale: „Manualul groparului” pe post de abecedar şi pereţii pivniţei pe post de dicţionar.
Cursul vieţii lui Liesel este zguduit de evenimentele care au loc, însă ea alege să obţină ceea ce este mai bun din aceasta: deşi ceilalţi copii furau hrană, ea începe să fure cărţi, atât din focurile în care naziştii ardeau cărţile interzise, cât şi din casa primarului, unde va găsi un aliat în soţia primarului, cea care îşi pierduse copilul pe front. Partener şi umăr de sprijin îi va fi întotdeauna băiatul vecinilor, Rudy, copilul cu părul asemeni lămâii, cel care o va sprijini necondiţionat şi care o va ajuta să suporte mai uşor viaţa grea, băiatul cu vise mari şi speranţe măreţe.
De asemenea, în casa Hubermanilor, Liesel poate observa cât de nedreaptă este soarta: Max, un evreu, fiul celui care salvase viaţa lui Hans în Primul Război Mondial, este ascuns în propria lor casă, devenind prietenul lui Liesel şi cel care îi descoperă prima dată talentul în meşteşugul cuvintelor, cel care o ajută să îşi dezvolte talentul scriitoricesc. El îi creează cărţi personalizate, fapt care îl ajută şi pe el să uite de faptul că este prizonier într-o pivniţă, fetiţa fiind singura lui legătură cu lumea de afară, pe care o poate observa de aproape doar când „stele de foc” (bombele) apar pe cer, moment în care toţi ceilalţi sunt ascunşi în adăposturi.
Romanul se întinde pe mai mulţi ani, până în anul 1945, când războiul devine şi mai intens: cu toţii se ascund în adăposturi sub pământ, loc în care frica este temperată prin lecturile lui Liesel. Fetiţa experimentează plecarea celor dragi pe front, observă exilul şi marşurile evreilor... Ea, asemeni familiei la care stă şi a prietenului Rudy, nu poate iubi sistemul, nu îl poate iubi pe Hitler, cel care le-a adus atâta nefericire, şi luptă pentru dreptate.
Însă, destinul se dovedeşte din nou cumplit pentru Liesel: toţi cei dragi ei, noii părinţi, Rudy, tot ceea ce cunoştea dispare, fiind purtate pe aripile Morţii, în urma unui atac surpriză, un bombardament care îi ucide pe toţi în timpul somnului. Singura care scapă este Liesel: ea şi-a urmat visul, aceea de a aşterne propria viaţă pe hârtie, sub forma cărţii „Hoţul de cărţi”, scris în pivniţă, locul ei de refugiu...

„Hoţul de cărţi” este un roman minunat, cu o poveste emoţionantă despre războaie exterioare, urmate de cele interioare ale neputinţei şi fricii, care sunt combătute în cel mai frumos mod cu putinţă: prin intermediul cuvintelor şi a imaginaţiei. Markus Zusak a ştiut că aceasta este povestea pe care vrea să o aştearnă pe hârtie încă din momentul în care asculta poveşti despre Germania nazistă, despre bombardarea Munchenului şi despre evreii mânaţi spre lagăre prin oraşul natal al mamei sale. El însuşi spune:
„Aveam în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu Heil Hitler şi ideea că toată lumea în Germania nazistă gândea la fel. Dar mai existau şi copii rebeli, care nu respectau regulile, şi oameni care îi ascundeau pe evrei şi pe alţi oameni în casele lor. Aşadar, Germania avea şi o altă latură...”


Un roman minunat, o proză care schimbă perspective şi care te marchează şi cucereşte în acelaşi timp, triumfătoare şi tragică deopotrivă, care te pune pe gânduri...

Vizitatorii blogului


website hit counter