joi, noiembrie 15

MIRCEA ELIADE: MAITREYI SAU O POVESTE DE DRAGOSTE CA UN MIRACOL - RECENZIE



       „«Maitreyi» este un miracol împlinit... Fiecărui timp, probabil, îi trebuie o carte frumoasă de iubire. «Daphnis și Chloe», «Paul et Virginie». «Maitreyi» este această carte de iubire. Destinul l-a solicitat pe Mircea Eliade să o scrie și să ne-o dea.”
         (Mihail Sebastian)

       Mircea Eliade este un autor complet, o personalitate culturală care iubea să scrie și o făcea zilnic, fără excepție. Se simte plăcerea scrisului în fiecare frază de-a lui pe care o citești, se simte fiorul acela pe care doar cuvântul bine gândit și măiestru așternut pe pagină ți-l poate da. Este un adevărat periplu printre gânduri, trăiri și sentimente intense orice întâlnire cu operele autorului român. 
            Nu știu voi cum sunteți, însă mie mi se face din când în când dor de cărțile marelui Eliade, fapt pentru care mă întorc spre unele dintre operele sale citite în trecut. Știu sigur că mă voi pierde cu totul în poveste, că voi intra în atmosfera creată de autor și că mă voi lăsa încântată de culoarea locală redată cu atâta fidelitate de către marele scriitor. De data aceasta, m-am întors pentru a nu știu câta oară către „Maitreyi”, o poveste cu care am făcut cunoștință pentru prima dată în perioada liceului. Emoțiile resimțite atunci își fac simțită prezența și acum cu o la fel de mare intensitate, iar istoria de amor dintre Allan și Maitreyi are aceeași dulceață și acum, același parfum cu iz exotic și aceeași putere de a te face să crezi cu adevărat că un miracol trebuie să aibă loc, că nu se poate pierde în neant tot ceea ce au și simt cei doi tineri. Am petrecut câteva ore la gura sobei, cu un ceai fierbinte alături pierzându-mă pe străzile Indiei, simțind mirosul florilor sălbatice, observând culorile sariurilor și ale străzilor indiene, pierzându-mă în Bhowanipore și lăsându-mă fascinată de o cultură atât de diferită de a noastră, dar atât de plină de o simbolistică specială.
           „Maitreyi” este un roman al experienței, un periplu printre simțămintele personajului narator, care își mărturisește cu mare sinceritate experiențele de viață inedite trăite în casa șefului său, Narendra Sen, unde a simțit pentru prima dată fiorii dragostei adevărate și unde a trăit întâia dată dăruirea totală de dragul celui de lângă tine. De asemenea, este un roman unic în literatura română prin prisma exotismului ce abundă între paginile sale, precum și a fidelității cu care autorul redă întâmplările  de atunci, întorcându-se către el, cel de atunci, prin prisma confesiunii cuprinse în jurnalul său. Observăm primul contact al lui Allan cu obiceiurile indiene, ce i se păreau barbare și primitive, după care urmează îndrăgostirea de tot ceea ce are India mai bun de oferit, de toate acele sentimente pure, neprelucrate, de intensitatea tuturor trăirilor, care pot fi provocate chiar și de un simplu obiect, așa cum este un arbust obișnuit, urmat de vindecarea prin asceză în Himalaya și întoarcerea la o viață normală, de european. Este un fel de joc al seducției care se petrece pe două planuri: atât la nivel personal, prin schimbarea percepției asupra sinelui și a lumii în general, cât și la nivel sufletesc, prin apropierea de Maitreyi, fapt care se petrece ca în marile romane de dragoste. 
       

       Romanul a apărut pentru prima dată în anul 1933 și redă întâmplări petrecute în anul 1930, într-o Indie aflată într-o stare de alertă permanentă, în care revoltele izbucneau la tot pasul, iar colonizarea și educarea indienilor părea posibilă. Eliade își scrie povestea pornind de la niște întâmplări reale petrecute în anii de după imediata lui terminare a studiilor din cadrul Facultății de Litere, când pleacă în India pentru a studia sanscrita și yoga. Maestrul său spiritual, Dagsputa, este cel care îi facilitează întâlnirea cu Maitreyi cea reală, trăind în casa maestrului său. Apropierea dintre cei doi chiar se petrece, iar ceea ce a fost la acel moment aproape o obsesie, s-a transformat mai târziu într-o narațiune cu iz oriental, în care realul se împletește cu imaginarul, dând naștere uneia dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatură, asemănătoare celei dintre Romeo și Julieta, Daphnis și Cloe, Paul și Virginia sau Tristan și Isolda. Povestea dintre Allan și Maitreyi se situează pe un picior de egalitate cu toate aceste mărețe povești ale umanității ceea ce face mult mai grea discuția pe marginea cărții, căci sublimul și miraculosul se petrec chiar în fața ochilor tăi, iar redarea în cuvinte a tuturor experiențelor pe care le trăiești alături de personajul narator, care suferă o ieșire din planul temporal și spațial, pierzându-se în totalitate în iubirea sa pentru tânăra indiancă, devine aproape imposibilă:
          „O fericire calmă şi în acelaşi timp şi violentă, în faţa căreia sufletul nu opunea nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.”
          Nu știu exact cum să rezum povestea de iubire a celor doi, un european și o asiatică, nu știu exact cum să descriu istoria lor în cuvinte. Este o dăruire supremă, un dans inițiatic în tainele universale ale sentimentului suprem, iubirea, este schimbare de roluri, îmbrățișare veșnică în veșmântul siguranței, al păcii și liniștii interioare, este uniune totală, ce trece dincolo de timp și spațiu, este înălțare deasupra tuturor cutumelor sociale, a tuturor diferențelor de cultură și de perspectivă asupra vieții. Iubirea lor este transcendentală și poate tocmai de aceea niciunul dintre ei nu a fost capabil să anticipeze întregul dezastru ce avea să urmeze. Totul era prea ireal, prea sublim, prea la nivel de vis, de ideal, iar acest fapt nu avea cum să dureze o infinitate, dar cei doi îndrăgostiți nu au puterea de a observa totul cu luciditate, rațional. Trăiesc prea mult în bula lor ce îi ținea departe de tot ceea ce îi înconjura și nu mai sunt capabili să observe semnalele pe care cei din jur li le ofereau.
           Povestea este redată din punctul de vedere a lui Allan, care, ajuns la maturitate, se întoarce spre alte timpuri și ne relatează, prin prisma memoriei și cu ajutorul propriilor jurnale, experiențele sale din India, unde a trăit la intensitate maximă printre indieni, preluând din obiceiurile și modul lor de gândire.
          Allan este inginer și a ajuns în India pentru a moderniza un pământ pe care îl credea barbar, neinițiat în modernitate, și se bucură de viața sa de european aflat pe continentul asiatic alături de prietenul său, Harold, și de două fete întâlnite aici, Geurtie și Clara. Lucrează alături de Narendra Sen, un bărbat extrem de respectat în comunitatea sa, de care Allan ajunge să se apropie extraordinar de tare. Tocmai de aceea, după ce se îmbolnăvește de malarie, convalescența și-o va petrece în casa șefului său, unde a fost invitat. Motivul venirii sale aici îi va fi revelat abia mai târziu, chiar de către fiica superiorului său, care îi va spune că tatăl ei visa să îl înfieze, pentru ca Allan să îi ducă mai apoi în Europa, unde nu vor mai trece prin chinul revoltelor și a instabilității economice, politice și sociale pe care India le traversa tot mai frecvent.
         Prima întâlnire cu Maitreyi nu îi lasă o impresie foarte bună asupra acesteia:
           „Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară.”
             Însă, pe măsură ce cei doi se apropie mai tare, sub pavăza unui schimb de învățătură inițial, de franceză și bengaleză, și mai apoi pentru a aranja în mod alfabetic biblioteca lui Narendra Sen,  Allan începe să o vadă pe tânăra de doar șaisprezece ani cu alți ochi. Îl atrage inocența și modul ei de a se dărui total, îl intrigă modul ei diferit de a fi de al europenelor, mult mai direct și mai fidel, mult mai aproape de o experiență transcendentală, de o poveste presărată cu praf de stele. Îl ajută și cadrul înconjurător, căci Bhowanipore este fascinant, cu florile și fântânile sale, îl ajută și destăinuirile lui Maitreyi, care îi apare ca o zeiță ce a atins cu iubirea ei frunzele unui copac ce îi mângâia trupul, care a simțit că se îndrăgostește de gurul ei, care este capabilă de oferire la un nivel mult diferit de tot ceea ce cunoscuse până atunci. De la discuțiile lor pure nu este decât un pas până la dăruirea carnală și la legarea sufletească pe care cei doi o pecetluiesc prin intermediul unui inel străvechi și a unui legământ pe care Maitreyi îl face într-un cadru idilic, la lacuri:
         „― Mă leg pe tine, pământule, că eu voi fi a lui Allan, și a nimănui altuia. Voi crește din el că iarba din tine. Și cum aștepți tu ploaia, așa îi voi aștepta eu venirea, și cum îți sunt ție razele, așa va fi trupul lui mie. Mă leg în fața ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, și tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pământ, tu nu mă minți, maica mea. Dacă mă simți aproape, cum te simt eu acum, și cu mâna și cu inelul, întărește-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui să-i aduc, viață de rod și de joc să-i dau. Să fie viața noastră că bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrățișarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Și cum tu niciodată nu obosești, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, și tu, maică, mi l-ai adus aproape.”
       Observăm astfel implicarea elementelor naturii în legarea celor doi îndrăgostiți unul de altul, întoarcerea la un ritual sacru ce îi apropie de elementele naturale, care îi face să se piardă cu totul în povestea lor și să uite de toți cei din jur. Își fac promisiuni pe cred chiar cred că vor apuca să le ducă la îndeplinire, își jură unul altuia că vor lupta cu toată forța pentru a trece peste dorința familiei ei de a o căsători doar cu un indian din aceeași castră, ba chiar Maitreyi este pregătită să facă fapte nefăcute doar pentru a fi alungată din casă, căpătându-și astfel libertatea pe care la acel moment nu o are. Însă, cei doi trec cu vederea multe, trec peste puterea obiceiurilor și a tradițiilor în care este închistată societatea indiană, uită că nu pot face lucruri fără acordul familiei. Sunt imprudenți și aceasta îi va costa scump, căci oamenii din casă încep să vadă idila lor și aceasta ajunge chiar și la urechile lui Narendra Sen și a soției sale, care îl alungă pe Allan din casa lor și îi desparte pentru eternitate. Ruptura este definitivă, brutală, nedreaptă și ajunge să îi distrugă la nivel emoțional pe amândoi, la o intensitate la care nu s-ar fi așteptat. Allan spune:
        „Am fost un om moral, de aici mi se trag toate tragediile. Am iubit întotdeauna pe mai multe planuri, n-am ştiut să sacrific totul pentru un singur sâmbure de adevăr sau de viaţă, de aceea m-am lovit de toate pragurile şi m-au dus valurile cum au vrut.”
         Finalul aduce lacrimi în ochi, căci devii una cu toate acele peregrinări ale lui Allan pe străzile indiene, urmând firul Gangelui, ca pe un zeu protector, ce culminează cu izolarea sa de câteva luni în Himalaya, precum și cu toate tragediile ce au loc în casa familiei lui Narendra Sen. Moartea vine ca un fel de pedeapsă pentru ruperea unor legăminte sacre, ce își aveau originea în lumi mult mai înalte decât planul terestru și acest fapt nu poate produce nimic altceva decât un mare dezechilibru.
           „Maitreyi” este un roman complex și de referință al literaturii române. Este un poem lirico-epic, cu valențe de legendă, de mit. Odată închisă ultima pagină, povestea lui Allan și a lui Maitreyi trece în cămăruța intimă a sufletului nostru și rămâne acolo pentru eternitate.


         DATE DESPRE CARTE:
         ___________________
         Titlu: „Maitreyi”
         Autor: Mircea Eliade
         Editura: Minerva
         Anul apariției: 1991
         Număr de pagini: 175

          Cartea poate fi comandată de aici.










miercuri, noiembrie 14

SANDA NICOLA: CARTE DE IDENTITATE SAU O RADIOGRAFIE A OMULUI DE DINCOLO DE STICLĂ - RECENZIE



      „La 27 de ani, fumam mult, dormeam puțin, mâncam rar și foarte prost, eram exaltată, foarte sociabilă, infernal de sociabilă, voiam ca toată lumea să mă placă și consumam enorm de multă energie pentru asta. Azi am foarte puțină simpatie pentru cea care eram atunci. Plimbam de colo-colo, prin lume, răni și anxietăți pentru care nu căutam leac, ci doar maniera cea mai extravagantă de a mă preface că nu există.”
        (Sanda Nicola)

        O urmăream pe Sanda Nicola la televizor unde am văzut-o mereu zâmbitoare, chiar și atunci când avea transmisiuni în direct din punctele critice ale lumii. Am văzut-o mereu ca pe o persoană extraordinar de puternică, ce putea trece de dincolo de orice bariere, o femeie cu o viață perfectă, că doar apărea pe sticlă și nu avea cum să aibă o viață asemănătoare omului de rând. O ridicasem extrem de sus, așezând-o pe un piedestal și punându-i lauri în jurul frunții. Nu am bănuit nici măcar o clipă că dincolo de toate zâmbetele se ascund multe suferințe, dureri, zbateri, anxietăți și frici, ce acționau din plin la nivel emoțional, doborând persoana pe interior. Vezi omul zâmbitor de la pupitrul știrilor și ai impresia că la el totul este feeric, fără a bănui că dincolo de tot există o alergătură continuă, lipsă de somn și de timp pentru sine pentru ca noi, telespectatorii, să aflăm ce se întâmplă în lume. Observi doar produsul final, dar nu și munca din spatele camerelor de filmare, lungile ore de muncă de cercetare pentru ca noi să ne bucurăm de material de calitate.
         „Carte de identitate” este o lucrare de nonficțiune ce se parcurge cu sufletul, care are darul de a te ține prins între paginile sale de la prima și până la ultima. Am pierdut vreo două seri citind-o și cred că au fost cele mai bune ore pe care le-am pierdut vreodată, căci, deși este povestea Sandei Nicola, omul de dincolo de sticlă, am reușit să mă regăsesc în poveștile sale, să mă identific cu unele situații și să empatizez cu ea. Am plâns și am râs în egală măsură citind despre evenimentele majore pe care viața i le-a adus în cale și am reușit să găsesc învățăminte din cele trăite de ea, iar acest fapt cred că a reprezentat un mare bonus al cărții. 
            Romanul Sandei Nicola este unul autobiografic și ne permite să ne apropiem mult mai mult de omul care se ascunde dincolo de statutul de vedetă de televiziune. Este o oglindă a vieții ei, cu toate căderile și urcușurile pe care le-a avut de parcurs pentru a deveni omul matur care este astăzi, cu o energie molipsitoare și debordantă. Toate evenimentele majore pe care le-a întâmpinat, toate clipele de tristețe și de impresie că e prea mult au întărit-o și au făcut-o să strălucească mai tare, să renască asemeni păsării Phoenix. 
              Mi s-a părut un act de mare curaj să se dezvăluie într-o manieră atât de directă, de sinceră, de deschisă, să scrie un fel de jurnal pe care să îl lase să circule în lume, să ne prezinte slăbiciunile și defectele pe care le consideră majore, așa cum sunt dantura strâmbă sau părul prea puțin înfoiat, marile sale probleme. Aflăm despre viața de jurnalist, care nu are doar praf de stele, ci și multe întunecimi, despre toată munca din spatele unei știri de calitate, despre toate clipele de epuizare. De asemenea, Sanda ne prezintă destinul său, viața sa de până în acest moment, cu toate cumpenele pe care le-a avut de înfruntat, începând din sânul familiei, alături de o mamă cu un caracter schimbător, cu un test de ADN care i-a dezvăluit un adevăr dureros, continuând cu luptele pe care le-a dat pentru a ajunge om de televiziune, cu demonii săi interiori care nu îi permiteau să fie pe deplin fericită și îi cereau să se refugieze în muncă, cu atacurile de panică, prieteni stabili, cu pierderea unui copil și bătălia dusă pentru a deveni mama lui Agnes, precum și cu o boală nemiloasă, cancerul de col uterin, asupra căreia atrage atenția, căci educația din România încă nu le determină pe femei să facă acel control preventiv. Apare evidențiat în carte și un oarecare complex al provincialului, cu care nu am avut cum să nu mă identific, căci am resimțit de multe ori acest sindrom în relație cu alți oameni.
           „Carte de identitate” este o călătorie emoționantă prin viața Sandei Nicola, dar și un îndemn pentru noi toți, pentru a ne ridica de jos și pentru a ținti mai sus, pentru a distruge toate barierele care ne țintuiesc în locuri ce nu ne aduc mulțumirea și liniștea sufletească și a ne permite să ne descătușăm de toate limitele ce nu ne permit să strălucim. Pentru a reuși aceasta, este nevoie mai întâi de toate să știm cine suntem cu adevărat, să ne cunoaștem potențialul și să ne iertăm, pe noi și pe cei ce ne-au greșit.


        Citate:
          „(...) dar până nu am înțeles că mândria este cel mai otrăvitor păcat dintre toate, iar ținerea de minte a răului e un blestem, nicidecum o performanță a memoriei, viața mea a fost un adevărat haos.”

          „Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Și se mai spune că nu-i vedem pe ceilalți așa cum sunt, îi vedem așa cum suntem.”

          „Sinceritatea absolută nu e posibilă decât acolo unde nu există teama că vei pierde încrederea, respectul sau prietenia celuilalt.”


          DATE DESPRE CARTE:
          ___________________
          Titlu: „Carte de identitate”
          Autor: Sanda Nicola
          Editura: Storia Books
          Categorie: Biografie, memorialistică
          Anul apariției: 2018
          Număr de pagini: 200

         Cartea poate fi comandată de pe Storia Books.


marți, noiembrie 13

VIKAS SWARUP: VAGABONDUL MILIONAR SAU O IMAGINE CUCERITOARE, PICARESCĂ A INDIEI CONTEMPORANE - RECENZIE




       În cele mai multe dintre cazuri, citesc întâi cartea și apoi doar arareori mai văd și ecranizarea, pentru că filmul nu reușește mai niciodată să îmi anime imaginația așa cum a făcut-o cuvântul scris sau mă dezamăgește, nefiind deloc așa cum îmi imaginam eu sau tăind chiar scenele care îmi plăceau cel mai tare. Nu este și cazul romanului de față - „Vagabondul milionar” de Vikas Swarup - unde am văzut mai înainte filmul și asta s-a întâmplat acum mult, mult timp. La vremea respectivă nu știam că există și o carte, am aflat acest fapt abia recent și m-am bucurat nespus. Cum pelicula mi-a plăcut foarte tare, mi-am dorit să descopăr și universul literar. Recunosc, am început lectura cu oarecare emoții, însă  s-a dovedit că acestea erau neîntemeiate, căci cartea este extraordinar scrisă și măiestru alcătuită și a reușit să mă facă să visez cu ochii deschiși (mai ales la pasajele referitoare la Agra și Taj Mahal) și să călătoresc cu ochii minții prin India contemporană.
     Când ne gândim la India, ne vin în minte imagini somptuoase, cu Gangele pe fundal, cu clădiri desprinse parcă din „O mie și una de nopți”, cu veșminte feerice (acele sariuri colorate în felurite nuanțe), cu oaze naturale, cu actori celebri precum cei de la Bollywood din filmele urmărite în copilărie și la liniștea sufletească oferită de cunoașterea de sine dobândită prin intermediul meditației dintr-un ashram sau templu budist. Arareori ne aducem aminte că India este un tărâm al contrastelor și că poți întâlni bogății peste bogății, dar și mizerie, sărăcie și lipsa oricăror mijloace de trai decent. Swarup tocmai despre această a doua imagine a Indiei vorbește, creând prin intermediul „Vagabondului milionar” un roman picaresc, un amestec de dulce și amar, plin de originalitate și de autenticitate. 
     Romanul său ne spune istoria unui orfan, Rama Mohammad Thomas, un erou al lumii de jos, al săracilor, o persoană care reunește toate caracteristicile minunate ale celor trei religii pe care le sugerează numele său (hinsuism, islam și creștinism): bunătate, blândețe, renunțarea la sine pentru binele comun, compasiune, toleranță, iertare. 
         Autorul aduce în prim-plan aventurile pe care Thomas este nevoit să le parcurgă în primii ani ai vieții sale, arătându-ne, în același timp, părți ale unei Indii ascunse ochiului public, aceea a cerșetoriei forțate, a abandonului, a traiului la limita subzistenței într-un chawl, a abuzului fizic sau emoțional, a discrepanțelor dintre sărăcie și bogăție și a viselor mărunte. 


      Povestea pornește de la o idee mai puțin întâlnită în literatură, aceea a unui câștig printr-un joc al hazardului într-o emisiune televizată, cu un mare impact asupra oamenilor din clasele sociale cele mai de jos: Vrei să fii miliardar?. La aceasta participă Thomas, un simplu chelner din Mumbai, cu o existență banală, lipsit de o educație formală, însă cu o puternică școală a vieții în spate. El reușește să răspundă corect la toate întrebările din emisiune, iar acest fapt naște multe suspiciuni, căci este atipic ca un om de condiția sa să aibă cunoștințe atât de ample în domenii atât de diverse. Tocmai pentru a nu i se plăti suma uriașă câștigată, aceea de un miliard de rupii, Thomas este acuzat de înșelătorie și adus în fața judecătorilor. Este scos din sala de interogatorii de o avocată ce îi este necunoscută, o anume Smita, care îl duce în propria casă și îi cere să îi spună adevărul cu privire la emisiune, pentru ca ea să îl poată ajuta. Astfel, ajungem să fim martori la viața tânărului indian, căci a știut răspunsurile în urma experiențelor avute de-a lungul vieții, iar modul unic în care norocul sau soarta i-a scos în cale la emisiune doar întrebări al căror răspuns nu îi era necunoscut este pur și simplu fascinant.
        Thomas este un copil orfan, aruncat de la o ușă la alta, pentru că nimeni nu vrea să își asume în întregime responsabilitatea pentru el și nici statul nu o permite. Ajunge în curtea unei mănăstiri, apoi în casa unui misionar din York, în cea a unui bărbat care îi schingiuia pe copii doar pentru a îi duce la cerșit, în cea a unei actrițe celebre, dar și într-un chawl, locuința oamenilor săraci. Pașii îl poartă prin Mumbai, Delhi sau Agra - tărâmul vrăjit al Taj Mahalului, scoțându-i în față prieteni dragi ce îi devin ca frații, așa cum este Salim, sau marea dragoste pe care o întâlnești doar o singură dată în viață.
        El îi spune Smitei povești cu un farmec aparte, venite direct din folclorul urban al orașelor indiene. Sunt istorii despre el sau despre oamenii cu care a intrat în contact, iar ceea ce descrie este o lume pestriță ce formează un univers magic și unic, împletind în interiorul său tradiții și obiceiuri diverse, căci India este un tărâm al reuniunii a trei mari religii ale lumii: hinduism, islam și creștinism. 
         Viața lui Thomas nu este una lipsită de greutăți, pericole sau suferințe. Figura maternă îi lipsește și îi apare în mod obsesiv în vise, fapt pentru care regăsește aceeași dramă și sfâșiere a inimii și la alți copii cu care intră în contact, precum Salim, prietenul său cel mai bun, Shankar, copilul cu grave probleme de adaptare la lumea reală, sau la toți copiii ologi din adăpostul lui Mamaan, fapt pentru care ajunge să își și dorească să îi ajute într-un fel și să le facă lumea mai bună. De asemenea, îi lipsește grija unui părinte și este nevoit de mic să muncească pe post de servitor în casele bogaților, astfel ajungând să o cunoască pe actrița Neelima Kumari sau pe colonelul australian. 
         Greutățile lui sunt corelate cu cele ale multor familii de indieni, iar abuzurile fizice și psihice abundă pretutindeni, în special asupra femeilor. Sunt imagini care m-au șocat, așa cum este cazul incestului lui Shantaram, ale violenței cu care este arsă cu țigara de către iubitul ei Neelima Kumari sau vinderea propriei copile ca prostituată pentru a întreține o întreagă familie, fapt care conduce la sclavia fiicei pe un termen nedefinit, până când cineva o salvează sau până când moare din mâna unui client, pentru care viața fetei nu valorează nimic, sau de vreo boală incurabilă. 
      India are mirosuri și mâncăruri specifice, amintite adeseori în carte, însă acest fapt nu împiedică violențele, hoțiile, înșelăciunile și crimele. Sunt imagini care îți sfâșie inima și care îți rămân adânc întipărite pe retină, căci autorul are un stil extrem de vizual și de cinematografic. Alergi prin trenurile indiene și vezi pe loc acele trenuri supraaglomerate pe care le vedem prin poze, mergi în bazaruri, în chawl - locuințele cu pereții atât de subțiri încât auzi tot ce se petrece dincolo;  vezi Taj Mahalul prin ochi de localnic și ți-o imaginezi pe regina Mumtaz acolo, precum și culorile schimbătoare ale clădirii, ajungi în cartierele sărace dominate de prostituate și proxeneți, te minunezi și te înfiori de cât de opozant poate fi totul, de cât de contrastant și de divers. Plângi și râzi deopotrivă, aștepți cu sufletul la gură rezolvarea unor probleme și te revolți împotriva tuturor nedreptăților.
         „Vagabondul milionar” creează imagini halucinante, îți prezintă un tărâm desprins parcă din povești,  cu eroi și antieroi, îți arată că visele pot deveni realitate, că bunătatea este caracteristica principală pe care ar trebui să o ai în viață și te îndeamnă să fii mult mai milos, mai omenos. Poveștile te țin captiv în India contemporană, le citești cu sufletul la gură și te întrebi ce anume mai poate urma. Finalul te ia prin  surprindere și te face să pui cartea în sertarul inimii dedicat cărților de suflet.



      DATE DESPRE CARTE:
      ___________________
     
       Titlu: „Vagabondul milionar”
       Autor: Vikas Swarup
       Titlu original: „Q&A/Slumdog Millionaire”
       Traducător: Irina Margareta Nistor
       Editura: Taj Books and Media
       Colecția: Taj Heritage
       Anul apariției: 2010
       Număr de pagini: 316

       Cartea poate fi comandată de aici. Dacă nu l-ați văzut încă, vă recomand cu drag și filmul, care este genial. 

luni, noiembrie 12

GUILLAUME MUSSO: CENTRAL PARK (GRUPUL EDITORIAL ALL) - RECENZIE



      „Mai întâi, tu: polițista franceză care îl cunoaște cel mai bine fiindcă l-a vânat cu înverșunare. Tu, femeia căreia i-a ucis copilul ce urma să se nască.Tu, cu furia și ura ta față de el. Apoi, eu: agentul FBI însărcinat cu ancheta și care i-a dat de urmă în Statele Unite. Doi polițiști împotriva lui. Doi polițiști hotărâți să-i vină de hac; doi polițiști cu slăbiciunile și demonii lor, care trec brusc de la statutul de vânător la cel de pradă.”
       (Guillaume Musso)

      Romanul lui Guillaume Musso - „Central Park” a stat pe rafturile bibliotecii mele mult prea mult timp, îl tot observam și puneam ochii pe el, după care aproape niciodată nu îl luam efectiv pentru a îl citi. Întotdeauna am avut impresia că perioada cea mai bună pentru lecturarea lui este toamna, nu mă întrebați de unde provenea această fixație, căci nu știu să vă spun ce rotiță a creierului meu a făcut această conexiune, însă, citind povestea cuprinsă între paginile sale mi-am dat seama că informația era una corectă,  acțiunea petrecându-se în luna octombrie a anului 2013, cu câteva întoarceri în trecut, aproape preponderent tot în timpul acestui anotimp. Zilele trecute, am  zărit iarăși romanul și, cu obsesia mea pentru „a se citi toamna”, am pus mâna pe el și mi-am spus că acum e acum, dacă nu încep citirea lui chiar în acest moment, aproape sigur nu o voi mai face vreodată... 
        Am mai citit un singur roman de la Musso („După șapte ani”) și, oarecum, eram familiarizată cu stilul lui de scriere și cu finalul atipic, însă nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce am găsit în „Central Park”. Mi s-a tot spus că este unul dintre cele mai bune romane ale sale și toți cei care mi-au zis asta aveau dreptate, știau ei ce știau.
    „Central Park” este un thriller cu puternice accente psihologice și romantice, a cărui poveste are darul de a te ține captiv de la început până la final și de a te forța să îți ții toate simțurile treze pentru a nu scăpa niciun detaliu ce ți-ar putea oferi informații cu privire la identitatea celui care a pus la cale o acțiune atât de halucinantă. Este un roman care stă sub marca imprevizibilului, o istorie de viață tulburătoare,  care aduce la lumină cei mai ascunși demoni ai ființei umane, cele mari temeri și frici. Este o carte tulburătoare, cu un deznodământ atipic și neașteptat, care reușește să îți pătrundă în suflet  și în minte și să te bântuie (și când spun asta nu vă gândiți că apelez  la o metaforă, este purul adevăr,  chiar am ajuns să visez noaptea presupuse scenarii).
         Autorul se joacă pur și simplu cu mintea noastră și o face în stil mare de la început și până la final. Nu ne oferă momente de calm, de respiro, ci ne poartă într-o cursă nebună printre fapte trecute și prezente și ne animă curiozitatea la cote alarmante. În mințile noastre iau naștere un milion de posibile scenarii și adevărata surpriză apare abia la final, pentru că deznodământul te ia pur și simplu prin surprindere. Nimic nu anticipează finalul și simțim cum ceva ne lovește în moalele capului... însă după toată adrenalina resimțită pe tot parcursul unor evenimente șocante și dureroase este bine-venit, se închide cercul și putem închide ultima pagină  a cărții cu sufletul împăcat.


        Guillaume Musso ne plasează direct în mijlocul acțiunii și ne face încă de la început să ne întrebăm care este adevărul, ce anume s-a întâmplat cu protagoniștii, ce i-a smuls din mijlocul activităților lor cotidiene obișnuite, cu ce motiv și ce urmărește omul din umbră de i-a pus într-o asemenea postură. Adrenalina îți pulsează prin vene încă de la început, iar inima o ia la trap... 
      Alice Schäfer, polițistă în cadrul Biroului de Criminalistică din Paris, și Gabriel  Keyne, agent FBI de la Biroul din Boston, se trezesc într-o dimineață de octombrie în mijlocul parcului Central Park fără a ști exact cum au ajuns acolo, căci anumite amintiri li s-au șters pur și simplu din memorie. Ea știe că ieșise cu prietenele în oraș, iar el că se afla în Dublin, Irlanda, iar dimineața i-a surprins la un loc, uniți prin prisma unor cătușe ce le atârnă la mâini. Nu mai au nimic, nici acte, nici chei, nici telefoane, doar Alice are cămașa pătată de sânge și un pistol în buzunar, cu un glonț lipsă, despre care nu știe nimic. Deja rotițele din mintea cititorului intră în funcțiune și acționează la turație maximă, pentru că totul este învăluit în confuzie și nu știi ce anume s-a întâmplat acolo și cum  este posibil ca două peroane care nu au nimic în comun să fie transportate din Europa în America fără a avea habar cum s-a întâmplat lucrul acesta.
        Din momentul în care s-au trezit în Central Park, pentru cele două personaje începe o cursă contra cronometru, care îi poartă dintr-un loc în altul pe urmele răpitorului. Fac pași mici, dar siguri, adăugând încă un mic element la puzzle-ul pe care se străduiesc să îl întregească. Descoperă niște numere scrise pe propriul trup, o valiză cu cod, o amprentă a unui anumit Caleb Dunn, iar toate indiciile arată cu degetul spre un criminal în serie, Vaughn, cu care Alice intrase în contact în trecut și care îi schimbase în întregime viața... Însă, problema este că ea îl credea mort. 

       Așa ca întrebarea care se naște este: oare chiar Vaughn este în spatele acestor crime sau un imitator?! Nu se știe sigur de ce ei doi au fost vizați, de ce au fost aduși la un loc, de ce sunt vânați și ce dorește criminalul de la ei. Oare își râde de ei sau cei doi nu sunt decât un fel de păpuși în mâinile unui păpușar mult mai versat, care are un plan mult mai măreț de dus la capăt?

          De-a lungul întregului roman, acțiunea pendulează între momentul prezent și trecut, între amintirile dureroase ale unei alte vieți și evenimentele actuale care i-au pus în situații pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată. Alice nu a avut o viață ușoară, începând cu respingerea pe care a simțit-o din partea propriei familii, cu care nu se identifica, în ciuda faptului că a vrut să mimeze incluziunea, și continuând cu pierderea tragică a soțului și a pruncului nenăscut în aceeași zi, fapt pentru care se învinovățește în permanență. La fel, ea a fost victima criminalului în serie pe care îl urmăreau, Vaughn,  iar violența gesturilor lui a marcat-o pe viață la nivel emoțional. Gabriel nu are nici el un trecut mai blând, căci cumnata i-a fost ucisă de niște bande de cartier, iar după acest fapt, soția l-a părăsit, luându-l cu sine și pe fiul lor. Poveștile lor din trecut se contopesc cu prezentul, căci pare ca Vaughn atacă din nou, iar ei sunt prada. Au de înfruntat vechi demoni pentru a scăpa cu viață în prezent și amândoi luptă cu înverșunare,  folosindu-se de toate mijloacele de care dispun. Amândoi își folosesc calitățile de detectivi și pun lucrurile cap la cap pentru a reconstitui crâmpeiele de trecut care le-au fost furate și pentru a ajunge să afle motivul răpirii lor. 
      Nu pot să vă ofer multe detalii, pentru că aș ajunge să vă stric plăcerea lecturii, însă pot să vă spun ca ritmul nebun în care se desfășoară acțiunea și răsturnările continue de situație fac deliciul întregului roman. Îți imaginezi diverse scenarii, însă în momentul în care crezi că ai ajuns să afli vinovatul, un nou fir apare în calea ta și crezi că de-abia acum începi să întrevezi ceea ce este real... Însă, adevărul este ca nu deții controlul nici măcar pentru un singur moment. Guillaume Musso ne pune în fața unor situații halucinante și ne oferă dozele mari de acțiune, dramatism și romantism. Ne duce în mod intenționat pe piste greșite, ne face inimile să ne tresare, după care schimbă povestea și ne oferă unghiuri și perspective noi. 
        Personajele, Alice și Gabriel, sunt extrem de spumoase, de puternice, cu personalități marcante. Soarta îi aduce la un loc, iar continua lor alergare pentru a afla cine se află în spatele răpirii lor îi face să se apropie mult mai tare și să capete încredere unul în altul, ceea ce îi face să își facă anumite confesiuni. Însă, niciunul nu pare să dețină controlul total, iar Alice nu mai are încredere nici măcar în propriii ei cunoscuți, cum sunt tatăl și prietenul ei cel mai bun, Seymour. Toți par a ascunde secrete, iar faptele se precipită de la un capitol la altul. Un mare plus îl au și citatele ce precedă fiecare capitol în parte, atent alese și în perfectă concordanță cu conținutul. Nu bănuiești nici măcar o secundă adevărul, fapt pentru care finalul te ia în  totalitate prin surprindere, acesta fiind și cireașa de pe tort a întregului roman.
      „Central Park” este o carte cu un ritm demențial, care te poartă pe aripile disperării și ale tragismului, pentru a îți oferi apoi o puternică stare de căldură, generată de relațiile dintre protagoniști. Recomand din suflet romanul dacă vă aflați în căutarea unei opere de atmosferă, care să vă țină în alertă de la prima pagină și până la ultima, pe care să nu o puteți lăsa din mâini nici măcar o clipă. Acțiune, suspans, adrenalină, romantism, elemente detectiviste, cam așa aș trasa liniile caracteristice ale cărții lui Musso. Un thriller incitant, tulburător și surprinzător, o călătorie delirantă care m-a făcut să îl trec pe autor pe lista preferaților. 


       Citate:

       „Există momente rare în viață când o ușă se deschide și când ți se oferă o întâlnire pe care n-o mai așteptai. Cea  cu ființa complementară care te acceptă așa cum ești, care te ia pe de-a-ntregul, care îți ghicește și îți acceptă  contradicțiile, temerile, resentimentul, furia, șuvoiul de noroi negru care îți curge prin minte. Și pe care îl  domolește. Cel care îți întinde o oglindă în care nu-ți mai este frică să te privești.          E de ajuns o clipă. O privire. O întâlnire. Pentru a schimba cu totul o viață. Persoana potrivită, momentul potrivit. Capriciul complice al hazardului.”

         „Există momente în viață când o ușă se deschide și ești inundat de lumină. Clipe rare când ceva se descătușează în tine. Plutești în imponderabilitate, gonești pe o autostradă fără radar. Alegerile devin limpezi, răspunsurile înlocuiesc întrebările, frica cedează locul iubirii.         Trebuie să trăiești aceste momente.         Căci rareori durează.”

        „Există încercări pe care nu le depășim niciodată cu adevărat, dar cărora totuși le supraviețuim.”

       
          DATE DESPRE CARTE:
         ___________________

         Titlu: „Central Park”
         Autor: Guillaume Musso
         Titlu original: Central Park
         Traducere și note: Liliana Urian
         Editura: Alfa (Grupul Editorial All)
         Anul apariției: 2016
         Număr de pagini: 360

      Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii AllElefant sau Libris.


sâmbătă, noiembrie 10

SANDRA COROIAN:: M.O.O.N. (EDITURA QUANTUM PUBLISHERS) - RECENZIE



       „(...) În faptă, lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
        (Mihai Eminescu - „Sărmanul Dionis”)

       Am citit „I.R.En.” în urmă cu ceva timp și, cu toate că nu sunt un cititor împătimit de SF, rămăsesem cu gândul la lumea aceea nouă și fascinantă creată de autoare, îmi doream din tot sufletul să aflu cum va evolua destinul personajului principal, Cehel Ynue, o eroină extraordinar de puternică, ce încerca să înțeleagă ce anume se întâmplă cu ea și care este adevărul. Tocmai pentru că încă purtam lumea aceea în sufletul meu, m-am bucurat din toată inima când am aflat că Sandra Coroian a terminat de scris continuarea poveștii - „M.O.O.N.”, un roman asupra căruia m-am aruncat încă din primele momente în care a ajuns la mine. 
       Autoarea are un mod extrem de original de a crea lumi, aventuri, de a transpune emoții și simțăminte în scris, de a te face să simți întreaga forță eliberatoare a cuvântului scris, căci ai impresia că întregul univers creat de ea, cu toate că poate fi un pic mai greu de urmărit dacă  nu te-ai familiarizat deja cu el, te descătușează de toate durerile, de toată această lume nebună, plină de zgomote, de tehnologizare, de oameni superficiali. Citind romanul ei, uiți de toată gălăgia din jur, de toate grijile și durerile, și te lași cuprins cu totul de istoria de viață care se desfășoară în fața ochilor tăi. Ești acaparat întru totul de povestea lui Cehel Ynue, vrei să  afli mai multe, să descoperi adevărul și nici nu știi când ai ajuns la final. Ești în totalitate sub vraja scriiturii din fața ta și ai impresia că nu cuvinte, ci praf de stele a fost presărat în fața ochilor tăi.
         „M.O.O.N.” este o distopie literară, un SF  cu puternice accente fantasy diferit de tot ceea ce am citit până acum. Are doza aceea de autenticitate și originalitate pe care o caut la o carte bună și acest fapt m-a bucurat nespus. Este o continuare extrem de dinamică a poveștii din „I.R.En.” și oferă toate răspunsurile de care aveam nevoie acolo, finalitatea primei povești conturându-se într-un mod extrem de surprinzător și de frumos în această nouă carte ce poartă semnătura Sandrei Coroian. 
      Citind romanul, dispare orice preconcepție pe care o puteam avea mai înainte și, dacă aveați impresia că sunteți pregătiți după ce ați citit primul volum al seriei și că știți la ce anume să vă așteptați, nu este așa. La prima carte, autoarea ne perpelea la foc mic și ne oferea crâmpeie din lumile ce se succedau unele după altele, într-un vârtej nebun. Aici, la cel de al doilea volum, dă efectiv cu noi de pământ, purtându-ne prin noua ordine și noua lume cu o viteză uluitoare, ținându-ne captivi într-un fel roller coaster, cu ajutorul căruia fie ne ridică în cele mai înalte zări, fie ne coboară în abisuri întunecate. 
        „M.O.O.N.” nu este în niciun caz o lectură lineară și comodă, căci ai parte de tot felul de surprize și ai încă de la început o senzație de gol în stomac, de stranietate... Nu știm exact ce este real și ce este doar o creație a minții personajului principal, o simplă simulare a lumii reale, sau o invenție a unui nou sistem universal. Suntem în permanență într-o stare de alertă, iar autoarea are grijă să nu avem prea multe momente de pauză,  de liniște, jucându-se în permanență cu mintea și cu percepțiile noastre. Întreaga acțiune a romanului este un fel de puzzle, iar elemente din acesta ne sunt oferite pe parcursul întregii lecturi. Cu fiecare nou capitol parcurs, avem parte de noi perspective și de noi elemente ce ne ajută să mai punem cap la cap o bucată din adevărul total, să  mai facem un pas în această aventură ce ne învăluie în totalitate sub vraja sa.
        Dincolo de tot acest univers halucinant, descoperim adevăruri dureroase care stau la baza lumii noastre de zi cu zi. Suntem tot mai mult prinși de tehnologie, ne dorim să avansăm tot mai mult pentru a călători dincolo de Terra, însă ne însingurăm tot mai tare, ne îndepărtăm  tot mai tare unii de alții, nu mai lăsăm loc pentru visuri, speranță, idealuri, iubire, sentimente, iar consecințele pot fi catastrofale. Sandra Coroian creionează tocmai ce s-ar întâmpla dacă am ajunge să distrugem tot universul înconjurător și am fi nevoiți să ne mutăm într-un loc cu totul și cu totul nou. În noua ordine, deși pare că totul este sub control, haosul irumpe din fiecare colțișor, iar oamenii se regăsesc cu greu în toată această nebunie.

      „M.O.O.N.” este  un roman care se citește extrem de repede, pentru că  îți dorești să  afli ce anume s-a petrecut acolo și care este adevărul. Dai pagină după pagină și mii de întrebări ți se conturează în minte și, asemeni personajului principal, nu mai știi ce este real și ce este doar imitație, nu mai știi în cine poți avea încredere, cine îți este prieten și cine dușman, alături de cine poți rămâne și de cine anume trebuie să te ferești. 
        O întâlnim din nou pe Cehel Ynue, un personaj la fel de puternic pe cât mi-l aminteam din „I.R.En.”, care nu reușește deloc să se regăsească în noua lume în care se trezește și să își amintească cum a ajuns pe nava spațială pe care s-a trezit. Se află lângă Jason, Mediatorul pe care îl avusese alături în primul volum și cel mai bun prieten al său, dar nu reușește să îl simtă deloc aproape de ea. I se pare că tot ceea ce îi spune acesta este fals, că are ceva de ascuns, că este prea dur și prea puțin apropiat sufletește de ea. Nu știe exact dacă să îl asculte pe el, cel care îi spune că toate lumile pe care le cunoscuse până  atunci și care se succedaseră cu rapiditate în viața ei, ieșind la suprafață asemeni păpușilor Matrioșka, nu erau nimic altceva decât produsul  propriei imaginații, sau gândurile care i se învălmășesc în minte, alături de o altă voce care îi cere să nu creadă nimic. 
        Jason cel nou nu mai este prietenul cel mai bun al lui Cehel, ci este cel căruia pare să îi placă să conducă lucrurile, să își impună punctul de vedere, cu toate că afirmă că el este doar vicecomandant al navei, iar Cehel este comandantul, cea care a pus totul în scenă. El îi creează tinerei o stare de confuzie totală, căci îi spune că tot ceea ce ea crede că este adevărat, lumile pe care le cunoscuse până atunci, ba chiar  și Mun Child, cel care îi spusese că este soțul său, nu este nimic altceva decât un produs al minții sale. El îi spune că au fost mutați cu toții pe Lună, pentru că viața pe Pământ nu a mai fost posibilă, iar ea trebuia să conducă pe NanLand, noua ordine universală creată, însă acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece Bastian, mâna ei dreaptă, și-a dorit mai mult de atât și a preluat conducerea, pentru care este pregătit chiar să o ucidă dacă împrejurările o cer. Tocmai din această cauză, ea s-a refugiat alături de Jason și echipajul lui pe nava spațială, unde se află de zece ani, iar aici a căutat soluții pentru problema ei și și-a dorit să simuleze o eventuală întâlnire cu Bastian, în încercarea ei de a găsi metoda potrivită pentru a îl ucide. Astfel,tot ceea ce a trăit în aceste simulări nu este real, ci doar produsul minții sale, iar sub pretextul că încearcă să o protejeze de ea însăși, Jason nu îi mai permite să se întoarcă în simulator, ci îi cere să coboare direct pe NanLand și să  caute metode de a scăpa de conducător. 
       Odată aterizați în noua lume, Cehel are parte de fel de fel de surprize și întâlnește oameni din trecutul ei, care o plasează nu în fruntea unei lumi întregi, ci a unei frății. Nu știe exact ce anume ar trebui să creadă și cum să reacționeze, în cine să aibă încredere, fapt care o face să fie mult mai determinată în aflarea adevărului. În NanLand, îl regăsește pe Mun, întâlnește pe un anume Salvatore, care o numește Senioară a frăției lor, cea care dorea să salveze sufletele, însă totul este lipsit de o anumită ordine, de un anumit sens. Cehel nu își amintește nimic din vechea ei viață, nu știe cine a fost cu adevărat și tot ceea ce are este doar mărturia celor din jur, care au cunoscut-o în trecut. Nu știe în cine poate avea încredere, Jason și oamenii ei continuă să o urmărească, iar Cehel este în mod constant sub presiune. Trebuie neapărat să afle adevărata sa identitate și să se regăsească pe sine, iar acest fapt nu este ușor, însă ea se agață de această speranță și face tot ce îi stă în putință pentru a își recăpăta amintirile și viața, pentru a fi din nou stăpână pe situație și pe ea însăși.
        Cine este cu adevărat Cehel Ynue, cine este Mun, cine este Jason, ce legătură au ei cu Bastian trebuie să aflați singuri. Sunt sigură că veți fi surprinși la final asemeni mie, că veți citi ultimele capitole cu sufletul la gură și că veți avea acel sentiment de wow  când veți reuși să aflați întreg adevărul. Autoarea și-a dorit să creeze ceva nemaiîntâlnit, dar care să aibă o logică, un sens și i-a reușit din plin, fapt pentru care o felicit.
        Universul creat de Sandra Coroian este unic în planul literaturii române contemporane, este halucinant, te ia prin surprindere, însă are darul de a te cuprinde în mrejele sale întru totul. Autoarea creează o lume întreagă cu ingeniozitate și ne face părtași la aceasta. Ajungem să vedem lumina și întunericul ce sălășluiesc în oameni, să observăm ce anume se poate întâmpla dacă vom continua să ne distrugem planeta și găsim soluții pentru multe dintre problemele cu care ne confruntăm. 
      „M.O.O.N.” este  romanul care aduce în prim-plan sacrificiul personal de dragul binelui suprem și pune în balanță dragostea de sine cu cea universală. Întreg romanul este o aventură continuă, un fel de salt cu parașuta în gol, fără a ști exact ce te așteaptă la capătul călătoriei. Este o carte pe care o recomand cu căldură și căreia vă cer să îi acordați o șansă. Nu veți regreta, vă asigur!



       DATE DESPRE CARTE:
       __________________
       Titlu: „M.O.O.N.”
       Autor: Sandra Coroian
       Editura: Quantum Publishers
       Colecție: Sci Fi
       Volum: 2
       Anul apariției: 2018
       Număr de pagini: 236
       
       Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Quantum Publishers. Lansarea romanului va avea loc la Gaudeamus, pe data de 17 noiembrie.


      

Vizitatorii blogului


website hit counter